Categorie: Cărți Page 1 of 9

carte, carti, edituri, autori, recenzii

Tot despre cărți digitale

Și dacă e sâmbătă e vreo problemă? Nu, nu e.

Mi-am adus aminte că mai primesc niște emailuri de la niște siteuri, tot în limba engleză, cu cărți, unele moca, gratis, altele pe bani, relativ puțini. Explic imediat.

  • Instafreebie rebranduit ca Prolific Works. Intri pe site, îți alegi categoria (genul) de cărți pe care îți place să o citești (crime, romance, sci-fi, etc). Au un timp limită afișat pe fiecare categorie în parte pentru giveaways. Și odată intrat în categorie, te uiți la cărțile afișate și îți alegi ce te atrage. Poate fi o singură carte sau pot fi mai multe. Costurile le plătesc autorii care, astfel, își vor face operele cunoscute. Evident, să nu vă așteptați decât la indie authors. Dar dacă sunt indie nu sunt neapărat proaste. Cu părere de rău am găsit unele indie mai bune decât cele mediocre ale noastre. Aici îți introduci adresa de e-mail și alegi formatul în care să-ți fie trimisă cartea (câteodată sunt 2-3 formate disponibile) și gata.

  • Discover Scifi este un alt site de unde puteți face rost de cărți gratuite sau la preț mic, gen 0.99 pounds. Este un website asociat cu platforma de vânzare Amazon, deci cărțile vor fi practic cumpărate de pe amazon. Au și secțiune de giveaway, una în care prezintă autorii ale căror lucrări le puteți găsi pe site. Vă puteți abona cu adresa de e-mail și primiți noutățile.
  • Storybundle este un website american de promovare a autorilor indie. Câteodată la fiecare două săptămâni, câteodată mai rar, au un pachet de cărți pe o anumită temă. Storybundle mi se pare cel mai calitativ dintre toate, deoarece pachetele prezentate pot fi păstorite de autori cunoscuți, precum: Kevin J. Anderson (a scris romane pentru seriile Războiul stelelor, StarCraft, Titan A.E. și Dosarele X și este coautor al preludiilor la Dune – sursa wikipedia), Lavie Tidhar, etc. Și aici fiecare pachet este valabil o anumită perioadă de timp, undeva la 22 de zile. Fiecare pachet conține un număr de cărți (4-5, etc) pe care poți alege să plătești 1USD pentru toate, însă, dacă plătești minimum de 15 USD iei pachetul inclusiv cu cărțile bonus și în felul acesta ai să zicem, 10 cărți la 15 USD. Uneori și mai multe, spre exemplu, la pachetul military sf care mai este valabil încă 4 zile ai 4 titluri, dintre care unul este o serie de 5 cărți (deci 8 cărți în pachetul original) și bonusurile sunt alte 9 titluri, dintre care o serie de 5 cărți, ajungând la un total de 21 de cărți pentru 15 USD. Deloc scump, aș spune. Și dacă vă mai spun că unul dintre boxseturi (o serie de 5 cărți) conține povestiri scrise de către:

Five by Five (Five by Five: 5 Novellas by Masters of Military Science Fiction Book 1) by [B. V. Larson, Aaron Allston, Kevin J. Anderson, Michael A. Stackpole, Loren L. Coleman, Kevin J Anderson]

Interesant nu? Există 3 antologii din colecția „Five by five”, le puteți găsi pe amazon la prețul de 5 Lire sterline fiecare sau 14.97 lire sterline tot pachetul.

Five by five 2

Five by five 3

Mai vreau doar să precizez că temele de pe Storybundle sunt extrem de variate și abonarea la newsletter evident că nu vă obligă la nimic. Eu consider că este o sursă bună de descoperit cărți și autori americani din orice gen vă este pe plac.

 

Cititor pasionat – giveaways sau carte moca sau nu?

În ziua de azi foarte mulți bloggeri caută să primească gratis cărți. Nu, bineînțeles că nu e nimic greșit în asta și obiectul acestui articol nu îl face eterna discuție de ce x și eu nu? sau de ce x și nu y?

Obiectul acestui articol este să spun lumii (sunt convinsă că bloggerii și cei care se învârt în domeniul editorial deja știu aceste informații, dar poate ajung și la alții) despre câteva modalități de a face „rost” de cărți gratis. Sunt oare ele cu adevărat gratis?

Cu siguranță că există multe platforme despre care eu nu știu, dar voi face referire strict la ceea ce cunosc.

Pentru cei interesați de parteneriate cu edituri din România, recomand cu foarte multă căldură seria de articole scrise de Ghanda.

Încep, încet, încet, să revin în lumea care practic m-a educat, m-a format (dpdv al caracterului, al personalității) și în care-mi place cel mai mult să navighez nestingherită: lumea cărților.

Tocmai de aceea m-am gândit să vă vorbesc astăzi despre 3 platforme unde puteți avea access la cărți gratuite, cu condiția să le recenzați în mod public:

  1. Goodreads: dacă aveți sau vă faceți cont pe goodreads, aveți mai multe avantaje personale:
    • puteți ține o evidență a cărților pe care le aveți în bibliotecă.
    • puteți ține o evidență a cărților care v-au captat interesul citind despre ele la alții, credeți că ați vrea să le citiți, deci le puteți salva pe raftul „de citit”
    • puteți să vă stabiliți un target anual personal și să vedeți cum vă descurcați pe parcursul anului. Vorba umblă că dacă citiți 30 de minute zilnic, ajungeți să citiți cam 33 de cărți anual, unde o carte are în jur de 360 de pagini, adică să zicem o carte tipică de crime, are în jur de 300-320 de pagini. Iar beneficiile cititului fie și numai pentru 30 de minute zilnic sunt multiple: o mai bună calitate a somnului, o mai bună concentrare, educație pe bani puțini, etc.
    • puteți vota la final de an în cele multe categorii, cartea preferată. Pe bune, chiar cred că există o categorie pentru fiecare gust și sunt multe.
  2. Netgalley: aici lucrurile se complică puțin: îți faci cont, spui două  vorbe despre tine, scrii platforma sau platformele pe care poți scrie recenzii. Nu, nu este obligatoriu să ai blog, poți avea cont de amazon și poți scrie recenzii pe amazon, atenție mare la care amazon aveți cont. Eu sunt în UK, am cont pe uk, trebuie să precizez asta, pentru că nu pot scrie recenzii pe amazon.com (SUA) cu cont de uk și nici nu ai dreptul să scrii recenzii de carte pe amazon numai așa că ți-ai făcut cont. Sincer nu-mi aduc aminte acum condițiile (nu sunt grele), cred că era ceva legat de vechime și de ceva cumpărături. Îmi aduc aminte că acum 4 ani, la începuturile mele cu amazonul nu știam de ce nu mi se publică recenzia la o carte și apoi am aflat că trebuia să îndeplinesc niște condiții. În altă ordine de idei, pe amazon nu puteți scrie recenzii decât în limbile acceptate, româna nu este acceptată. Pentru că eu nu știu decât română și engleză, am scris în engleză. Asta așa, ca să știți din start. Eu am scris recenzia unei cărți: cartea în limba română, scrisă de autor român, recenzia în limba română nu a fost publicată. După ce am scris recenzia în limba engleză a fost publicată rapid.
    • Atenție mare!!! că pe Netgalley editura care publică volumul respectiv este cea care decide dacă vă dreptul să o citiți gratis sau nu, pe Netgalley recenzorii au punctaj și în funcție de acest punctaj editura ia o decizie favorabilă sau nefavorabilă în ceea ce vă privește.
    • De asemenea, cărțile pe Netgalley au un timp limită de publicat recenziile, în preajma lansării. Perioada o cunoașteți îmcă din momentul în care vedeți cartea și decideți să o cereți.
  3. Și în periplurile mele în lumea online am dat din întâmplare peste platforma BookFunnel. Ei au o aplicație pe google play, care poate fi descărcată pe telefon, faci cont (eu am mers întâi pe clasic, am făcut contul pe website, între timp s-au mai schimbat lucrurile) și dai browse printre cărți. Alegi ce crezi că ți-ar plăcea și descarci moca, dar devii subscriber al autorului respectiv.

Ceea ce trebuie să mai știi este că pe goodreads și pe bookfunnel de obicei primești cărți gratis de la autori necunoscuți, așa numita categorie „indie authors”. Adică de cele mai multe ori sunt autori care sunt publicați fie în regim de self-publishing, fie de către edituri extrem de mici.

Să nu te aștepți să fie cărți în limba română, că aștepți degeaba. Sunt în engleză. În altă limbă străină nu știu dacă sunt, pentru că nu cunosc altă limbă să pot citi în ea.

Sunt aceste cărți cu adevărat moca? Păi nu dai bani pe ele, dar plătești cu timpul investit în citire și la unele cu timpul în a scrie recenzia. Dacă merită sau nu, tu ești singura persoană care poate emite această judecată pentru tine însuți.

 

P.S:

Reguli amazon:

Eligibility

To contribute to Customer features (for example, Customer Reviews, Customer Questions, Customer Answers, Idea Lists) or to follow other contributors, you must have spent at least $50 on Amazon.com using a valid credit or debit card in the past 12 months. Promotional discounts don’t qualify towards the $50 minimum. You do not need to meet this requirement to read content posted by other contributors, or create or modify Profile pages, Shopping Lists, Wish Lists or Registries.”

 

Revista PLANU 9 – #1

Profitând de câteva zile libere m-am mai pus puțin la curent cu ce mai există prin spațiul științifico-fantastic românesc și în sfârșit, am ajuns să citesc și revista „Planu 9” al cărei număr de debut a apărut în Noiembrie 2020. Da, știu, acum destul de multă vreme, dar asta e, deocamdată am un program foarte încărcat.

Despre articole nu am ce să vă povestesc, numai să vă îndemn să dați un click cu încredere, că sigur găsiți ceva să vă placă.

Am citit cele trei povestiri tipărite în acest număr și un fragment de roman.

Dacă ați ajuns să citiți până aici, nu știu, să nu vă pară rău, dar promit că după furtună iese soarele.

1)  Cosmin Leucuța – „Cerul ca oțelul” – fragment de roman.

Uaau, ce să scrie un autor în pandemie? Un roman apocaliptic despreeeeee gripăăăă. Eeee, asta da inspirație! Nu știu de ce, dar de la primele rânduri citite m-am gândit la „Bird Box”, numai că aici e ceva cu o gripă.

Dacă este reprezentativ pentru roman fragmentul prezentat în revistă pot să consider că l-am citit deja, deși, evident, nu e publicat încă. E plin de clișeele filmelor de duzină pe o temă dată (apocalipsa) și eroina fragmentului (nu-i cunoaștem numele) e un fel de Rambo.

Ceea ce m-a frapat în mod negativ este „nevoia” autorului de a face precizări care nu-și au rostul: „S-a apropiat de corpul căzut și l-a căutat în buzunarele din spate. Erau goale. Atunci l-a apucat de un șold și de un umăr și l-a întors pe spate. Nu i-a privit fața. Penisul îi era încă tare, înconjurat de un pubis întunecat și stufos.” De ce am nevoie să citesc astfel de detalii într-un roman despre apocalipsă? Da, am priceput, individul voia sex, a ademenit-o spunându-i că are mâncare și că o pot împărți. A încercat să o violeze, ea l-a ucis. Simplu. Și clișeic. – cum au discutat cei doi, cum a ajuns ea prin preajma locuinței lui, nu reiese din acest fragment. Dar știm că oamenii stăteau pe întuneric, să nu fie văzuți de alții care ar fi trecut prin zonă (parcă în orice film apocaliptic, orice casă este scotocită de mâncare și medicamente, în fine). Dar la partea cu ucisul intervine partea „Rambo” / „wizzard of Oz”: domnul cu pricina (că logic că nici el nu are nume) „Iar în clipa aceea stătea deasupra ei. I-a pus mâinile în spatele genunchilor îndoiți și se apăsa pe ea cu toată greutatea, ca s-o țintuiască pe podea.”  Ea  „și-a strecurat rapid degetele în mâneca dreaptă. Nu avea decât câteva secunde. A scos de acolo o lamă pe care i-a înfipt-o bărbatului în obraz. Vârful i s-a oprit în dinți și el n-a părut să observe asta.” Până aici toate bune și frumoase. Mă gândeam la lama pe care a scos-o din mânecă fix când a avut nevoie, precum scoate magicianul iepurașul alb din joben. Ce fel de  lamă poate fi ascunsă într-o mânecă? Una mică. Dar înfiptă în obraz, poate e de mărimea unui picior de foarfecă. Dar cum s-a flexat lama pe mâna ei, în momentul în care ea avea mâinile duse în spatele genunchilor îndoiți? Cum de el nu a simțit lama?

Trecând mai departe „A smuls lama din carnea obrazului, a întors-o, a apucat-o cu ambele mâini și cu un ultim efort i-a împins-o sub bărbie, prin limbă și direct în creier. Bărbatul a rămas blocat câteva clipe într-o grimasă de furie, apoi figura i s-a relaxat, arăta tranchilizat de absurdul situației și degetele au dat drumul gâtului. S-a ridicat de pe ea împleticindu-se și s-a dat înapoi câțiva pași.  … O privea și a încercat să vorbească, dar limba țintuită a scos doar bolboroseli neinteligibile. … S-a mai dat în spate doi pași până când a lovit un perete.” Câți oameni cu un cuțit înfipt în creier ați văzut să mai răspundă la comenzi? Și voluntar? (s-a ridicat de pe ea și s-a dat doi pași în spate). Am citit ceva pe tema asta a cuțitului înfipt în cap, înainte să scriu aceste rânduri. Un individ, care avea cuțitul înfipt în orbită, dar care nu a trecut mai departe de aceasta, a scăpat relativ ieftin, cu bandaje și antibiotice și trimis acasă. Însă, un altul, care a avut ghinionul ca prin orbită cuțitul să-i atingă puțin creierul, deși a fost trimis acasă cam la fel ca primul, după 2-3 zile a revenit, avea pareză și crize de epilepsie. Deci odată ce creierul a fost atins, se mai întâmplă niște scurtcircuite, nu te ridici și o iei la goană după ajutor.

Dar m-am exprimat greșit, am pomenit de cuțit, iar în text scrie „lamă”. O lamă care să-i treacă unui bărbat uman matur din bărbie până în creier, trebuie să aibă vreo 20 cm. 20cm are brațul meu (de la încheietura mâinii până la cot). Cum o fi ținut lama ascunsă în mânecă, fără să se taie, fără să o înțepe, fără să fie simțită de celălalt?

Și ajungem al ultimul amănunt al lamei: „Trebuia să-și recupereze cumva lama. Viața ei depindea de ea. Asta era diferența dintre bărbați și femei. Unul poate s-o omoare pe cealaltă cu propriile mâini. Dacă voia să aibă o șansă acolo, în lumea de afară, avea nevoie de lamă. … Trebuia să își recupereze arma așa că a îngenuncheat lângă el și a apucat mânerul.” Stai așa: când i-a crescut mânerul? Că la înfigere a apucat lama cu amândouă mâinile. Și dacă o lamă are și mâner, nu e cuțit, stilet, bisturiu, etc? De ce a înfipt lama și la recuperare a tras de mâner?

În fine, vă dați seama că nu mi-a plăcut absolut deloc.

Am citit despre domnul autor că este multipremiat pentru debut și alte volume publicate în trecut, pe care nu le-am citit, deci nu le pot comenta. „Cerul ca oțelul” nu o voi citi cu siguranță, pentru că nu citesc filme de categoria G.

E liber la comentarii, atâta vreme cât nu pierdeți din vedere că aceasta este strict părerea mea, bineînțeles că subiectivă, atât am reușit eu să înțeleg din fragmentul cu pricina. Nu e pe gustul meu, dar nu înseamnă că nu puteți avea opinii diametral opuse.

2) Arthur Machen – „Arcașii Sfântului Gheorghe” – traducere Alexandru Maniu

O povestioară cu tentă biblică, un alt fel de David vs. Goliath, în care David aici este reprezentat de o mână de soldați englezi (500) și Goliath de o întreagă armată germană, inamică (10.000) și praștia o reprezintă Sfântul Gheorghe cu arcașii săi. Faza cu arcurile cerești (îngerești) nu am priceput-o, pentru că în toate reprezentările pe care le știu eu, Sfântul Gheorghe are o sabie cât toate zilele cu care a ucis balaurul (dragonul).

Sunt cumva neutră la povestirea aceasta. Este scurtă, o citești repede (vreo 5 minute) și treci mai departe. Nu e ceva de ținut minte, decât poate să râzi mai târziu de „proștii” de zece mii de nemți cu mitraliere care au căzut secerați, morți, dar fără urme pe corp, încercând să înfrunte 500 de bravi oșteni britanici.

3) Martin Bartalis – „Contaminare

Adică eu ce tocmai am citit? Povestire nu e, să zic că e o scenetă. De ce se numește „contaminare”? Pare mai degrabă a fi o replică la mișto la una dintre postările pe rețelele de socializare a cuiva care face parte din Flat Earth Society.

4) Daniel Timariu – „Dispariția domnului Dragomir

Recunosc că am lăsat-o să o citesc la urmă, pentru că îl cunosc (cât de cât) pe Daniel și pentru că îi cunosc stilul de scriere și atunci am așteptări bune de la textele scrise de el.

Evident că nu sunt dezamăgită nici de această dată, Daniel împletește încă o dată o lume absolut fantastică cu realitatea.

Domnul Dragomir este un pensionar care a rămas singur în urma morții soției sale și care-și ocupă timpul cum poate: mai întâi a băut, apoi s-a înscris la clubul de șah și când și-a dat seama că pensionarii din oraș merg acolo nu atât să joace șah, cât să bârfească a renunțat și s-a apucat de citit presa. Astfel a dezvoltat o relație cu domnul vânzător de la chioșcul de ziare „Mai demult obișnuiam să ies duminica dimineața, doar în papuci de casă și halat, și să-mi cumpăr ziarele de peste săptămână, plus cele de weekend. Aveam o înțelegere cu chioșcarul, să mi le păstreze și să le aranjeze pe zile. Nu erau multe, iar în ultima perioadă mai degrabă puțintele. Cele de sport, Agenda locală, Renașterea, Adevărul, lunar cele de cultură. O nimica toată pe lângă zecile de titluri de acum câțiva zeci de ani.”

Odată cu dispariția chioșcului parcă nici domnul nostru, Dragomir, nu-și mai găsea locul în oraș, deși mai încercase câteva lucruri, așa că într-o seară „dispare” și el.

Ca de obicei, textul lui Daniel în primul rând descrie Timișoara – orașul unde locuiește – nu știu cât de precis, deși din alte discuții știu că destul de. Trebuie să fac o excursie la Timișoara să o iau pe urmele poveștilor spuse de Daniel. În al doilea rând îmi aduce un zâmbet pe față, de plăcere a ceea ce citesc. Textul lui curge lin ca o adiere de Zefir și-mi dă o stare de bine.

Vă recomand cu maaare căldură să citiți, nuuu,  să devorați, tot ceea ce a publicat Daniel Timariu în volume proprii, în antologii, în reviste. Daniel este unul dintre autorii români pe care vi-l recomand la orice oră din zi și din noapte, indiferent în ce dispoziție vă aflați. E ardelean, are vorba molcomă și darul de a povesti, ca un moș, seara, la gura sobei. Vă face bine.

 

Malorie

„Malorie” este continuarea cunoscutului volum care a stat la baza filmului regizat de Netflix, „Bird box”.  Din păcate nu am reușit să găsesc primul volum în limba română, în format electronic. Însă, ceea ce mă bucură foarte mult este că ambele volume sunt traduse de același om, Liviu Szoke, deși pentru edituri diferite 😉 .

Malorie își continuă aventura prin „noua lume”, cea în care NU te poți uita pe lângă, pe deasupra sau pe dedesubtul bentiței. Au trecut șaisprezece ani de când s-a schimbat totul și oamenii nu mai suportă izolarea (da, știu, pentru noi n-au trecut șaisprezece ani și sper nici să nu ajungem acolo, dar sentimentul vă e cunoscut, da?). Unii încă țin „legea bentiței”, alții sunt dispuși să se sacrifice „pe altarul științei” ca să testeze diferite metode de a încerca să se uite la creaturi fără să-și piardă mințile.

Malorie află „secrete” bine păstrate vreme îndelungată de către copiii ei, are parte de o frântură din lumea de dinainte de venirea creaturilor, însă adaptată la ceea ce oamenii trăiesc azi, se reîntâlnește cu trecutul și mai mult decât orice, supraviețuiește și continuă aventura.

Este un roman de atmosferă, care chiar a reușit să mă sperie și să mă „lipească” de pagini (ecranul tabletei). Se citește foarte repede pentru că nu poți lăsa cartea din mână, mai întorci „doar” o pagină și încă una și încă una, până ajungi la final. Chiar dacă finalul a fost parțial previzibil încă din primele capitole, nimic nu a știrbit frumusețea, amploarea și atmosfera aventurii.

Abia aștept următorul volum, finalul fiind un excelent cârlig ca să-ți stimuleze imaginația închipuindu-ți cum va decurge mai departe aventura celor trei: Malorie și copiii ei, Tom și Olympia.

Cartea poate fi cumpărată de la editura Litera, eu am găsit-o în format electronic în limba română pe google playbooks.

 

Lume (4,5):

Personaje (4,5):

Poveste (4,5):

Total (4,5):

Ceainicul fermecat și alte basme japoneze

Mi-a fost tare dor de un volum de povești, de basme, ca atunci când eram copil. Așa că, atunci când am văzut această carte recomandată de Romeo Aurelian Ilie, am căutat-o și am cumpărat-o (mare chestie, credeți-mă, să cumperi în UK o carte tipărită în limba română).

Recunosc că volumul de față mi-a adus aminte de un moment din copilărie, când mama a reușit să aducă acasă una dintre prețioasele cărți din colecția „Povești nemuritoare”. Toată viața mi-a rămas undeva într-un ungher al minții „sosul dulce-acrișor” pe care am vrut să-l gust încă de când am citit povestea despre fata săracă ce gătea un pește minunat cu acest fel de sos. Cred că undeva, gustul acela pe care mi l-am închipuit citind povestea respectivă nu are corespondent în realitate. Între timp am gustat acest fel de sos și parcă n-a fost la fel de gustos ca cel descris în basm…

Amintirile copilăriei sunt foarte puternice (dpdv emoțional) poate amplificate și de perioada pandemică pe care o trăim acum. Volumul de față are 232 pagini a fost publicat de editura Polirom în vara lui 2020 (mai) și conține o notă asupra ediției și 40 de basme populare japoneze. Da, sunt multe povești, sunt scurte, de doar câteva pagini, unele dintre ele au doar una-două pagini lungime. M-am bucurat foarte tare să găsesc între filele acestei cărți un basm pe care l-am ascultat pe youtube nu demult „Recunoștința cocorului”.

Nu sunt multe de spus, ca să nu stric plăcerea cititorului. Fiind basme populare, fiecare dintre ele are o morală la final. Și mai mult m-am bucurat de semnul de carte care a venit odată cu volumul de povești. Are și un semn, căci l-a prins pisu și i-a ronțăit un capăt.

Recomand acest volum tuturor copiilor de orice vârstă.

Lume (4):

Personaje (4):

Poveste (4):

Total (4):

 

Bă, țărane!

„Bă, țărane!” este o nuvelă de 81 de pagini și povestește o parte din viața unui român care a emigrat în Europa. Omul ajunge prin mai multe țări, lucrează aici, lucrează dincolo, însă dorul de casă, dorul de satul natal așa cum și-l amintea el, din copilărie, îl mistuie. Nuvela este un elogiu adus satului autentic românesc.

„Dor” este un cuvânt recunoscut în întreaga lume ca fiind intraductibil, datorită mixului de emoții pe care le cuprinde înțelesul lui.

Pe alocuri cartea mi-a amintit de Alexandru Vlahuță și a sa „România pitorească”, iar finalul este demn de Oscar Wilde.

Adevărul este că îmi era dor să citesc o astfel de carte, o carte despre noi, deși nu se încadrează neapărat în preferințele mele literare ca gen abordat.

I-aș fi dat 4 stele fără discuție, însă are destul de multe erori de editare.

O recomand tuturor celor care au amintiri despre satele părinților, bunicilor, copilăriei, cu bune și cu rele, așa cum suntem noi ca oameni, ca nație.

Lume (3):

Personaje (3):

Poveste (3):

Total (3):

 

De cumpărat: amazon.

 

ADLER – numerele 1-5

   Începutul pandemiei în martie 2020 a coincis cu lansarea unei noi reviste de bandă desenată, numită „Adler”. „Irene Adler, actriță, cântăreață de operă și aventurieră. O americancă la Londra. A crescut în New Jersey, ceea ce explică multe (nu și mie, că eu nu știu cu ce se mănâncă New Jersey – nota bloggerului) inclusiv familiaritatea ei în mânuirea armelor de foc și a cuțitului. Nu tolerează proștii.” – aceasta este descrierea personajului principal, care dă și numele revistei.
   Textul / scenariul este scris de Lavie Tidhar (scriitor britanic de origine israeliană) care a fost tradus și în România la editura Nemira. Urmărindu-i pagina de facebook am aflat despre această revistă și am decis să o cumpăr și să-i dau o șansă.
   Din păcate, din cauza pandemiei Covid-19 deocamdată au fost publicate (cu destulă greutate aș spune eu) numai 5 numere. Dar, să le luăm pe rând:
#1: Primele lucruri pe care le vezi când deschizi revista:
  1. Toate personajele prezentate sunt de genul feminin.
  2. Acțiunea se petrece în mijlocul războiului burilor, din Africa de Sud (1902).

          Evident că în primul număr facem cunoștință cu personajele, aflăm crâmpeie de poveste și mai mult, vom întâlni niște personaje super cunoscute din alte scrieri. Prima dată aflăm că Jane (asistentă medicală), care a participat la războiul burilor din Africa de Sud la început de secol XX, unde și-a pierdut logodnicul (a fost ucis), a revenit la Londra și e în căutare de cazare, încercând să se reintegreze în societatea care încă nu fusese afectată de război și care se afla în plină revoluție industrială. Astfel Jane face cunoștință cu Irene Adler, împreună cu care închiriază un mic apartament.

           Într-un alt plan al poveștii, regina amazoanelor, Ayesha, este în căutarea unor hârtii importante (le mai caută și altcineva, personaj negativ într-o serie de romane foarte cunoscută).

 

          #2: În cel de-al doilea număr povestea merge mai departe. Jane află mai multe despre colega ei de cameră, Irene Adler, hârtiile căutate de toată lumea pleacă de la Paris, de la doamna Curie (chiar ea, cercetătoarea) cu un detectiv britanic, Mr. Fogg, spre Londra, destinația finală fiind nimeni alta decât Irene Adler. Sau așa crede domnul Fogg. În realitate, hârtiile pleacă de la doamna Curie, de la Paris, spre Londra, spre Irene Adler, însă prin Annie, o micuță orfană extrem de inteligentă. 

           Mai știți că v-am povestit că apare un personaj rău foarte cunoscut? Este profesorul Moriarty care-și găsește sfârșitul în loja regală în timp ce Irene Adler este pe scenă, interpretându-și rolul. Nimeni altul decât detectivul Lestrade anchetează moartea profesorului.

           Între timp Ayesha preia conducerea vieții de noapte și a crimelor de tot felul, în locul profesorului Moriarty. Londra nocturnă este la picioarele amazoanei. 

          #3: Fogg este ucis de santinelele Ayeshei pe când încerca să se urce într-o diligență cu destinația Londra. Micuța orfană Annie ajunge și predă în siguranță hârtiile atât de importante Irenei Adler. Hârtiile nu sunt altceva decât planul pentru construirea unui aparat laser. Între timp, Ayesha, care se folosește de doctorul Tesla, testează laserul construit de acesta pe una dintre fostele „angajate” ale profesorului Moriarty pe care o bănuia că i-ar fi spus ceva Irenei Adler. Colonelul Moran, care se află în vizită la Irene și Jane a fost ucis de către asasina aflată în slujba Ayeshei. Lestrade a fost încă o dată chemat să ancheteze, în timp ce Irene și Jane o iau pe micuța orfană Annie și pleacă să ducă planurile primite de la Paris, cercetătoarei Lady Havisham, care tocmai testa o nouă armă în curtea sa. Laserul construit de doctorul Tesla funcționează pe baza unor cristale pe care britanicii le-au descoperit în ținutul aflat odată sub domnia Ayeshei, așa că au pornit război împotriva amazoanei, câștigând teritoriul și ura reginei amazoanelor, care a jurat răzbunare împotriva lor.

          La final de număr aflăm că atât Lestrade cât și Ayesha o caută pe Irene Adler.

          #4: Al patrulea număr al seriei începe cu o luptă între amazoanele Ayeshei și Jane, Irene și Lady Havisham, la locuința de la țară a acesteia din urmă. În timp ce Lady Havisham beneficiază de ajutorul vărului ei și astfel cele trei împreună cu Annie scapă de amazoanele Ayeshei, Regina Angliei încearcă să afle de la ele care este planul Ayeshei și astfel Adler își dă seama că laserul construit de doctorul Tesla este doar o diversiune de la adevăratul scop, care este uciderea în masă a britanicilor.

          Între timp Ayesha împreună cu oamenii ei de încredere ajunge pe aerodrom, unde confiscă dirijabilul (zeppelin) prințului Ruritaniei și îi ordonă doctorului Tesla să urce bomba la bord.

          #5: Ultimul număr apărut până acum începe cu lupta dintre amazoanele  Ayeshei și Jane și Irene. Amazoanele sar din zeppelin în timp ce Jane și Irene încearcă să ducă dirijabilul cât mai departe de Londra. Acesta se prăbușește și astfel era victoriană se termină cu o ciupercp radioactivă.

          La palatul Buckingham regina Victoria este menținută în viață de către doctorul Jekyll, iar Mycroft se ocupă de evacuarea supraviețuitorilor într-o tabără securizată lângă mare.

          Jane se angajează ca asistentă la spital, Lady Havisham se preocupă de creșterea și educarea micuței Annie. Ayesha nu a fost găsită niciodată. Aventura continuă cu o nouă misiune primită de Irene Adler: împăratul Guangxu care era în vizită secretă la Londra a fost răpit, iar Irene și Jane pornesc pe urmele lui.

 

      Ca o concluzie: povestea e atrăgătoare, de la număr la număr descoperi mai multe lucruri și începi să pui cap la cap informațiile din numerele precedente. Îmi este absolut clar că aceste 5 numere au fost „preludiul” pentru ceea ce va urma. Singurul lucru care mă deranjează este cromatica de război: foarte multe nuanțe de maro, de verde.

Vă las linkuri de unde puteți achiziționa revista (din câte știu în martie ce va veni vor apărea toate cele 5 numere într-un singur volum):

 

Lume: steampunk, interesantă (5):

Personaje: reciclate (3):

Poveste: parțial reciclată (3,5):

Total (3,83):

Galerie de imagini:

Blogosfera SF&F: Omuletul din perete

„Omulețul din perete” de Marian Coman este un volum de povestiri foarte frumos puse laolaltă, publicat de editura Nemira și care a fost lansat săptămâna trecută.

Îl puteți cumpăra de aici și vă recomand cu căldură să o faceți. Volumul cuprinde douăsprezece povestiri și este structurat astfel:

I. Cartea Întâi

  1. Ușa de la baie: o povestire horror, dar fără urmăriri și crime, ca-n filme. Pentru cele 5 pagini pe care le numără stă foarte bine în picioare, are toate momentele subiectului, pe care de obicei le întâlnim la scrieri de întindere mai mare (nuvele, roman). Orice v-aș spune despre această povestire poate fi considerat spoiler, având în vedere întinderea de doar câteva pagini, dar în principiu este vorba despre viața unui puști de doisprezece-treisprezece ani care se schimbă radical în momentul în care părinții decid să se mute dintr-o casă aflată în centrul orașului, într-un apartament de la periferie.
  2. Degete: descrie viața copiilor din clasa a doua cu toate bucuriile, necazurile și peripețiile zilnice.

Marian este cu doar doi ani mai în vârstă decât mine, așa că această povestire pare desprinsă din copilăria noastră trăită în comunism. Iar MC (Marian Coman) are darul de a povesti de parcă n-ar fi rodul imaginației lui, ci de parcă ți-ar spune ce s-a întâmplat ieri în fața blocului.

„Degete” este o povestire despre conștiința de sine, despre ce și cum ne poate influența, dar este atât de posibilă, încât doare fizic.

            3.Alo: cea de-a treia povestire din volum este despre transformare. Plecarea de la  sat la oraș la vârsta liceului (examenului pentru adminiterea în liceu) și frica de o lume necunoscută în care ești singur duce la construirea unei povești horror, o lume populată de zombii, dar și de unul dintre personajele din povestirea precedentă.

            4.Sevăn (nu e nici o greșeală de tipar) închide un ciclu al unei copilării tulburate și tulburătoare prezentând încă din primele pagini cheia povestirii anterioare.

II. Cartea a doua

  1. Copilăria doamnei Cala
  2. Tinerețea doamnei Cala
  3. Testamentul de ciocolată
  4. Amnezia mov

III. Cartea a treia

  1. Albilița
  2. Crama lăutarilor
  3. Lică

Epilog

Omulețul din perete – foarte interesant că povestirea ce dă titlul volumului este nu doar ultima, dar ca epilog. Nu-mi aduc aminte când am citit ultima dată un epilog de sine stătător (probabil că n-am citit până acum).

Ceea ce trebuie menționat este încărcătura psihologică pe care o poartă fiecare dintre cele douăsprezece povestiri, deschiderile către psihicul uman și reacțiile firești în funcție de stimulii externi (sau interni). Este o colecție care se citește aproape singură, dai pagină după pagină până ajungi la final fără să realizezi trecerea timpului.

 

 

 

 

Blogosfera SF & F: Sub Apa Dragonului Strâmb

4 out of 5 stars

Un nou volum colectiv: 10 autori, 10 povestiri, una pe cap de autor. Aș vrea să spun autori români, dar e un francez acolo. 

În sfârșit o carte pe care mi-a plăcut să o citesc.

Partea curioasă este că fix ultima povestire este cea care dă titlul cărții. pe copertă sunt trecuți autorii în ordinea apariției textelor din volum, de la stânga spre dreapta, dar de sus în jos. Înaintea fiecărei povestiri găsim o pagină cu descrierea autorului (câteva cuvinte despre cel ce a scris).

Volumul debutează foarte bine, după părerea mea, cu povestirea lui Daniel Timariu, „Octavia”, care face parte din lumea descrisă în seria „Tenebre”. Ceea ce m-a prins de la început este că deși n-am mai intrat în acest univers de mai bine de doi ani, de la publicarea primului volum, personajele îmi sunt la fel de familiare de parcă aș fi citit ieri. Cred că este o povestire excelentă de deschidere a unui volum fantasy: o incursiune într-o Timișoara reală suprapusă cu cea imaginară, cu lumea de dincolo, cea a tenebrelor, a celor ce nu sunt tocmai oameni, nu sunt neapărat îngeri sau demoni, ci diverse ființe fantastice, supranaturale.

Intrigă: 4 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

A doua povestire este semnată de Anamaria Ionescu și deși este una tristă, mi-a plăcut foarte mult. Cu această ocazie mi-a dat curaj să mă apuc de citit această autoare pe care am amânat-o mult prea mult (nu voit, ci lipsă crasă de timp). „Satul părăsit” este o poveste pe cât de reală, pe atât de fantastică. Aduce aminte de definiția literaturii fantastice și de scrierile lui Feri Balin.

Cea de-a treia povestire mi-a prilejuit reîntâlnirea cu Nadir, cel care deslușește misterele. „Prințul din Ceretkipi” este un basm în toată regula, care te ține cu sufletul la gură scris de Lucian Dragoș Bogdan.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și ca un făcut, ajungem iar în Timișoara și încă în cea reală, prin intermediul povestirii scrise de Lucian – Vasile Szabo, intitulată „Podul Traian iese din ceață”.

Prima dată (iar o premieră) când iau contact (cel puțin la nivel cognitiv) cu un text scris de Lucian – Vasile Szabo. Îmi place stilul autorului, e ok pentru texte polițiste (cum este acesta), pe alocuri amuzant – să te pomenești de unul singur într-o povestire scrisă de tine, e hilar – cu fantastica textului nu prea m-am înțeles eu, aș zice că face parte din genul lui Eliade – „La țigănci” – o abordare care nu mă pasionează, dar textul mi-a plăcut.

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Ehheeei și uite că am ajuns la „Erik și Dragon” un basm pentru copiii de toate vârstele scris de nimeni alta decât Teodora Matei. O reinterpretare a basmului (așa cum de altfel se menționează pe pagina de prezentare a autoarei), captivantă și jucăușă. I-a reușit, dacă mă întrebați .

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și pe nesimțite ajungem în a doua parte a volumului, unde-l găsim pe Liviu Surugiu cu al său text filosofic despre vârstă: „Bătrânul din Florența”. Deși tema principală prezentă în povestirile și romanele scrise de Liviu este o împletire între religie și filosofie, textul de față curge lin și te poartă pagină după pagină de la început până la final. Poate descoperi elixirul tinereții veșnice…

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Povestirea lui Raymond Clarinard nu mi se pare că are ce căuta în acest volum. pare o filă din „La Medeleni”. „Ca și cum nimic n-ar conta” este un text subțire, ușor, de vară, chiar amuzant, ca un șpriț față de un vin fiert. Este un text banal, fără pretenții, o descriere pas cu pas a ceea ce face și gândește un motan aflat într-o casă (curte) la țară prin zona Sinaia. E amuzant, dar nu cred că se potrivește deloc cu tema volumului.

Intrigă: 2 out of 5 stars

Personaje: 2 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Următoarea la rând este Cătălina Fometici care s-a încumetat să scrie o continuare a basmului de origine chineză „Turandot”, pe numele său „Blestemul lui Timur”. Nu pot reda în cuvinte greutatea și efortul pe care le-am simțit citind acest text. Este superb și Cătălina clar este pe podiumul literaturii nu doar fantastice, dar gothice românești, literaturii de mare încărcătură emoțională și a acelei literaturi care presupune o muncă imensă de documentare înainte să te apuci să scrii primele rânduri. Mulțumesc, Cătălina!

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și uite așa am ajuns la cea de-a treia (și ultima) premieră pentru mine în materie de autori români: Monica Ramirez. Da, clar voi citi și celelalte serii pe care le-a scris și le va mai scrie. Din nou, factorul timp este puțin prea zgârcit cu mine, dar viața merge înainte. „Portal spre o dimensiune secretă” este o povestire superbă, pe care mai bine vă las să o descoperiți.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Maestrul Dănuț Ungureanu încheie plutonul și volumul cu povestirea care dă titlul „Sub apa dragonului strâmb”. O povestire plăcută, despre carte, scris, citit, puțin comică pe alocuri. Un basm pentru copiii de toate vârstele

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 4 out of 5 stars

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Sub apa dragonului strâmb, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Blogosfera SF & F: Razboiul pietrelor

Da, încă sunt vie, respir și mai fac parte din Blogosferă (spre disperarea multora, știu).

După această introducere, să prezentăm volumul de față: “Războiul pietrelor”, primul volum din seria “Mercenarii”. Am scris pe Goodreads că nota mea ar fi jumate de sfert de stea. Purluca a ales să colaboreze cu editura Pavcon. Alegerile autorului nu fac subiectul nici unui comentariu. E dreptul lui să facă ce vrea cu cărțile lui. ÎNSĂ, din păcate, cam tot ce mi-a picat în mână până acum de la editura Pavcon (pe care o respect pentru ceea ce încearcă să facă) duce o lipsa crasă, acută și nelimitată de EDITARE A TEXTULUI.

Până acum cărțile de la Pavcon mi-au demonstrat că autorul are o idee (bună, rea, nu contează) și că se screme literalmente să o transforme într-un roman.

1. Nu pricep de ce neapărat roman. O idee poate fi excelent reprezentată într-o nuvelă sau povestire scurtă și rămane pe retină și prin circumvoluțiunile cititorului până hăt, departe, până își pierde memoria sau moare. Și e bine, zic eu.

2. Nu ințeleg heirupismul (aici e vina dublă, că și autorul dă din coate). Dacă dai cuiva textul să ți-l citească (dar nu mamei, lui nea Gigi de la service-ul auto din colț) și-ți zice că mai ai de lucrat pe el, să-l mai cizelezi, să-l mai aranjezi, păi stai pe el până îl faci frumos de strălucește dimineața ca roua în lumina soarelui.

Și acum vă pupă mama pe frunte și apoi dă cu voi de toți pereții (balcanicii sunt obișnuiți cu d’astea). Povestea în sine nu e rea, execuția e proastă rău.

În primul rând această serie este una fantastică. Și sincer că în zona de fantastică românească, șlefuită bine, poate fi o bijuterie. Că avem nevoie. Vorbim de fantastic de ăla ca la carte, scris exact pe definiție.Numai că n-a fost să fie. Orice explicație e o scuză jalnică.

Avem 2 personaje principale, un om și un broscoi (batracian). Numai că Purluca cred că a baut apă dupa Livia Furia, că aflăm numele personajelor după vreo câteva pagini bune de citit.

Aștia doi (mercenari, de fapt foști militari și prieteni la cataramă) pleacă la vânat de vrăjitoare. Ideea nu e rea deloc. Și nenea broscoiul este ridicat la rang de om (vânător iscusit, cuțitar i-ar zice unii, dar fain și de nădejde). Numai că o zbârcim cu relatări de genul “picioarele din spate”. Păi mai avea picioare și în altă parte? pe lateral sau pe burtă?

Să zic de numele personajelor??? Un mix de pieile roșii cu chineză și cu ce i-a mai trecut lui Purluca prin cap (nu, nu, nu e glonțul ăla așa de mare): Dyomran, Haw-a-Wap, Zece-Ochi-Ageri, Lup-Rece, Xao, etc.

Dar cum vorba lungă sărăcia omului (povești, fantasy, da nenea autorul?), să vă dau exemple:

pag. 7 „Dar unele lucruri, pur și simplu, miros de la o poștă a marghiolii de doi bani.” – limbaj de căprar. După cum se exprimă autorul, unele cuvinte pur și simplu, nu au ce căuta într-un text. Fraza asta nu-și are rostul.

bagseama, când corect este bagseamă

pag. 8 „M-am oprit în loc. Numai ochi și, îndeosebi, numai urechi.” – pe bune?

pag. 9 „Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” Aș putea spune că la fel de inexorabil lucrează și un cuvânt relativ nou introdus în dicționar, un neologism într-un text plin de cuvinte arhaice.

pag. 10 „Lacul mă urmărea din dreapta și făcea o curbă ilogică, tăindu-mi calea, ca mâna unui uriaș ce încerca să mă împingă în direcția potrivită. … În lumina aia cărpănoasă, fața-i apoasă lucea ca o mirază nespălată.” Eu vă întreb sincer de când nu ați mai râs ținându-vă cu mâinile de burtă? Al dreacu lac s-a apucat să se țină după mine (eu vânător, mercenar) și după ce că face picioare (ca să mă urmărească, că altfel nu pricep), face și o curbă ilogică. Cred că lacul a fost copil de circ în tinerețea lui, e contorsionist. Lumina cărpănoasă ( https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83rp%C4%83nos ). Mă abțin de la înjurături, dar considerați că am zis destule. Nu știu cum poate lumina să fie avară sau zgârcită. N-am reușit să-mi dau seama. Aaaaa, dacă ar fi fost să zicem un cer înnorat și o noapte neagră și pe ici, pe colo, printre crengile copacilor răzbăteau câteva raze de lună dăruite cu zgârcenie de astrul nopții, ar fi fost frumos, poetic, romantic, fain. Dar de ce? De ce să fie frumos când poți să râzi cu gura până la urechi încă de la primele pagini. Miraza vă place? Eu era să citesc „mireasă nespălată”. Ce e o „mirază”? https://dexonline.ro/definitie/miraz%C4%83

Următorul citat e fabulos, are o expresie, mă rog, două cuvinte, care m-au urmărit toată cartea cu obsesia unui stalker. Și cărora nu le-am priceput sensul (nu fără lămuriri suplimentare).

pag. 11 „Piatra de glajă descântată o aveam atârnată de gât, pe o nojiță. Am vârât-o sub limbă și m-am scuturat în vreo câteva rânduri din cauza gustului sălciu care mi-a invadat gura.” În viața mea n-am întâlnit atâtea inadvertențe câte sunt în fraza asta. Ce e aia piatră de glajă??? Pentru necunoscători, în Ardeal glaja e sticlă. De exemplu: am cumpărat o glajă de ulei (bere). Cum poate deveni sticla piatră? https://dexonline.ro/definitie/glaj%C4%83 După ce că e sticlă, mai e și descântată (o fi fost Prea Fericitul prin carte, dar nu l-am întâlnit. Cred că în drum spre Sf. Parascheva, a luat un deget al sfintei și a băgat un miracol în volumul ăsta, a transformat sticla în piatră și mai conținea și lichid. Sigur n-o fi fost vreo piatră de pe la rinichi, ceva?) Dacă a putut să vâre sticla sub limbă, bănuiesc că e de dimensiuni ff mici, să zicem ca un pandantiv. Ia uite ce e nojița: https://dexonline.ro/definitie/noji%C8%9B%C4%83 – recunosc că ăsta habar nu aveam ce înseamnă. Da, pot avea un șiret de piele legat la gât și cu un pandantiv pe el, dar eu văd că nojița e numai ptr opinci. Nu cred că personajul avea tendințe sinucigașe. Show dont tell în cea mai proastă exprimare: am vârât-o sub limbă … din cauza gustului sălciu. De unde trag concluzia că ăsta umbla cu apa sfințită după el (v-am zis eu că și-a băgat coada Prea Fericitul). Dar la vrăjitoare te duci ca la vampiri? Cu apa sfințită și țărușul după tine? Nici o mențiune, nicăieri, că individul ar fi avut asupră-i o licoare fermecată. Și de unde o avea? Și cine, ce farmece a făcut?

Încă două, că altfel îi scriu eu cartea și apoi se cheamă că am scris la 4 mâini.

pag. 12 „Piatra de glajă mă ajuta să respir, deși aerul ăla contrafăcut nu era cel mai dulce, curat, ca de pădure.” Eu v-am zis că băiatul are o obsesie cu piatra de glajă. Și acum piatra aia de sticlă îl ajuta să respire. Bănuiesc că de fapt licoarea din ea, de-a băut-o, avea darul să-l ajute să respire sub apă. Precizare, personajele erau pe fundul lacului la vânătoare de vrăjitoare. Cred că a citit autorul despre Salem și a băgat ceva în poveste. Ceva puțin altfel, așa, mai pă șmechereală, dar n-a ieșit cum trebuia. Eu când am citit fraza asta m-am gândit instantaneu la Harry Potter cu algele care i-au făcut o bulă, un borcan în jurul capului, ca să respire sub apă și să-și salveze prietenii. Acum, să ai pretenții ca un aer făcut prin vrajă să aibă miros de pin, deja e exagerat. Că individul din poveste nu părea a fi Pinocchio, care ar fi putut să țină niște „brăduți” (deodorant pentru autoturism) pe nas, să-i miroasă a curat și de pădure. Acum nah, mai dai un vânt, se mai împut algele, pe fundul lacului miroase mai acru așa, nu chiar a conifere.

Amuletele dimprejurul gleznelor mă țineau ca să nu mă ridic la suprafață ca o plută.” Jur că n-am văzut tendințe sinucigașe (îmi plac Suicidal Tendencies) la vânătorul nostru. Mi-l și închipui cu niște pietre de moară legate de picioare. Parcă toate cele sunt împotriva lui: nojița mă duce cu gândul la spânzurat cu șiretul de la pantofi, amuletele astea în jurul gleznelor sunt pietrele care țin cadavrul pe fundul lacului.

Mă opresc. Mă opresc spunând că a fost un chin să citesc acest volum. Că am înjurat la fiecare pagină din cauza cuvintelor folosite.

Sincer, în clipa asta mi se pare că volumul „Cum să fabrici un semizeu” e apogeul carierei scriitoricești a lui Purluca. De la acel volum și până acum mă așteptam să văd o evoluție. O curbă care crește, nu una care te duce sub nivelul mării.

Povestea în sine are potențial, dar pe autor l-a mâncat undeva și i-a trebuit să se scarpine și a băgat o grămadă de cuvinte aiurea în text. Arhaismele sunt folosite în mod greșit, fraze de umplutură, care nu ajută cu nimic textul sunt câte 5 pe pagină (exagerez, dar sunt atât de multe, încât rup ritmul cititului și fac cartea ff greoaie).

Îmi pare rău să văd că a dat-o de gard în halul ăsta. Sper să-și revină.

O concluzie amară este că acum îi înțeleg pe cei ce refuză cu obstinență să citească autori români. Serios. De ce? De ce să dai banii și să pierzi timpul?

P. S.: Așa m-am săturat de cărți proaste, de nu știu cum să povestesc. Am citit cărți proaste în engleză. Autori cvasi-necunoscuți, care se autopromovează și fac tot ce pot, doar-doar s-o auzi și despre ei ceva. Nu există termen de comparație. Cărțile proaste în engleză sunt previzibile și la mintea cocoșului (acțiunea din ele). Dar nu au așa probleme de exprimare. Nimeni nu încearcă să copieze pe Shakespear sau pe Tolkien, până într-atât încât să-și însușească limbajul din acea vreme. Eu tot sper ca românii să se trezească și să înțeleagă că fiecare trebuie să-și găsească vocea proprie cu ajutorul căreia să dea viață poveștilor și personajelor din mintea lor, dar totodată să nu ia ad literam „show, dont tell”, că eu nu pot să văd ceața din capetele lor. Am mai spus-o: moderația e cheia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia (într-o) miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Războiul pietrelor, le găsești pe blogurile:

Jurnalul unei cititoare,

Assasin CG

Cu mintea la… SF

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Page 1 of 9

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram