Categorie: Cărți Page 1 of 8

carte, carti, edituri, autori, recenzii

Malorie

„Malorie” este continuarea cunoscutului volum care a stat la baza filmului regizat de Netflix, „Bird box”.  Din păcate nu am reușit să găsesc primul volum în limba română, în format electronic. Însă, ceea ce mă bucură foarte mult este că ambele volume sunt traduse de același om, Liviu Szoke, deși pentru edituri diferite 😉 .

Malorie își continuă aventura prin „noua lume”, cea în care NU te poți uita pe lângă, pe deasupra sau pe dedesubtul bentiței. Au trecut șaisprezece ani de când s-a schimbat totul și oamenii nu mai suportă izolarea (da, știu, pentru noi n-au trecut șaisprezece ani și sper nici să nu ajungem acolo, dar sentimentul vă e cunoscut, da?). Unii încă țin „legea bentiței”, alții sunt dispuși să se sacrifice „pe altarul științei” ca să testeze diferite metode de a încerca să se uite la creaturi fără să-și piardă mințile.

Malorie află „secrete” bine păstrate vreme îndelungată de către copiii ei, are parte de o frântură din lumea de dinainte de venirea creaturilor, însă adaptată la ceea ce oamenii trăiesc azi, se reîntâlnește cu trecutul și mai mult decât orice, supraviețuiește și continuă aventura.

Este un roman de atmosferă, care chiar a reușit să mă sperie și să mă „lipească” de pagini (ecranul tabletei). Se citește foarte repede pentru că nu poți lăsa cartea din mână, mai întorci „doar” o pagină și încă una și încă una, până ajungi la final. Chiar dacă finalul a fost parțial previzibil încă din primele capitole, nimic nu a știrbit frumusețea, amploarea și atmosfera aventurii.

Abia aștept următorul volum, finalul fiind un excelent cârlig ca să-ți stimuleze imaginația închipuindu-ți cum va decurge mai departe aventura celor trei: Malorie și copiii ei, Tom și Olympia.

Cartea poate fi cumpărată de la editura Litera, eu am găsit-o în format electronic în limba română pe google playbooks.

 

Lume (4,5):

Personaje (4,5):

Poveste (4,5):

Total (4,5):

Ceainicul fermecat și alte basme japoneze

Sticky post

Mi-a fost tare dor de un volum de povești, de basme, ca atunci când eram copil. Așa că, atunci când am văzut această carte recomandată de Romeo Aurelian Ilie, am căutat-o și am cumpărat-o (mare chestie, credeți-mă, să cumperi în UK o carte tipărită în limba română).

Recunosc că volumul de față mi-a adus aminte de un moment din copilărie, când mama a reușit să aducă acasă una dintre prețioasele cărți din colecția „Povești nemuritoare”. Toată viața mi-a rămas undeva într-un ungher al minții „sosul dulce-acrișor” pe care am vrut să-l gust încă de când am citit povestea despre fata săracă ce gătea un pește minunat cu acest fel de sos. Cred că undeva, gustul acela pe care mi l-am închipuit citind povestea respectivă nu are corespondent în realitate. Între timp am gustat acest fel de sos și parcă n-a fost la fel de gustos ca cel descris în basm…

Amintirile copilăriei sunt foarte puternice (dpdv emoțional) poate amplificate și de perioada pandemică pe care o trăim acum. Volumul de față are 232 pagini a fost publicat de editura Polirom în vara lui 2020 (mai) și conține o notă asupra ediției și 40 de basme populare japoneze. Da, sunt multe povești, sunt scurte, de doar câteva pagini, unele dintre ele au doar una-două pagini lungime. M-am bucurat foarte tare să găsesc între filele acestei cărți un basm pe care l-am ascultat pe youtube nu demult „Recunoștința cocorului”.

Nu sunt multe de spus, ca să nu stric plăcerea cititorului. Fiind basme populare, fiecare dintre ele are o morală la final. Și mai mult m-am bucurat de semnul de carte care a venit odată cu volumul de povești. Are și un semn, căci l-a prins pisu și i-a ronțăit un capăt.

Recomand acest volum tuturor copiilor de orice vârstă.

Lume (4):

Personaje (4):

Poveste (4):

Total (4):

 

Bă, țărane!

„Bă, țărane!” este o nuvelă de 81 de pagini și povestește o parte din viața unui român care a emigrat în Europa. Omul ajunge prin mai multe țări, lucrează aici, lucrează dincolo, însă dorul de casă, dorul de satul natal așa cum și-l amintea el, din copilărie, îl mistuie. Nuvela este un elogiu adus satului autentic românesc.

„Dor” este un cuvânt recunoscut în întreaga lume ca fiind intraductibil, datorită mixului de emoții pe care le cuprinde înțelesul lui.

Pe alocuri cartea mi-a amintit de Alexandru Vlahuță și a sa „România pitorească”, iar finalul este demn de Oscar Wilde.

Adevărul este că îmi era dor să citesc o astfel de carte, o carte despre noi, deși nu se încadrează neapărat în preferințele mele literare ca gen abordat.

I-aș fi dat 4 stele fără discuție, însă are destul de multe erori de editare.

O recomand tuturor celor care au amintiri despre satele părinților, bunicilor, copilăriei, cu bune și cu rele, așa cum suntem noi ca oameni, ca nație.

Lume (3):

Personaje (3):

Poveste (3):

Total (3):

 

De cumpărat: amazon.

 

ADLER – numerele 1-5

Sticky post
   Începutul pandemiei în martie 2020 a coincis cu lansarea unei noi reviste de bandă desenată, numită „Adler”. „Irene Adler, actriță, cântăreață de operă și aventurieră. O americancă la Londra. A crescut în New Jersey, ceea ce explică multe (nu și mie, că eu nu știu cu ce se mănâncă New Jersey – nota bloggerului) inclusiv familiaritatea ei în mânuirea armelor de foc și a cuțitului. Nu tolerează proștii.” – aceasta este descrierea personajului principal, care dă și numele revistei.
   Textul / scenariul este scris de Lavie Tidhar (scriitor britanic de origine israeliană) care a fost tradus și în România la editura Nemira. Urmărindu-i pagina de facebook am aflat despre această revistă și am decis să o cumpăr și să-i dau o șansă.
   Din păcate, din cauza pandemiei Covid-19 deocamdată au fost publicate (cu destulă greutate aș spune eu) numai 5 numere. Dar, să le luăm pe rând:
#1: Primele lucruri pe care le vezi când deschizi revista:
  1. Toate personajele prezentate sunt de genul feminin.
  2. Acțiunea se petrece în mijlocul războiului burilor, din Africa de Sud (1902).

          Evident că în primul număr facem cunoștință cu personajele, aflăm crâmpeie de poveste și mai mult, vom întâlni niște personaje super cunoscute din alte scrieri. Prima dată aflăm că Jane (asistentă medicală), care a participat la războiul burilor din Africa de Sud la început de secol XX, unde și-a pierdut logodnicul (a fost ucis), a revenit la Londra și e în căutare de cazare, încercând să se reintegreze în societatea care încă nu fusese afectată de război și care se afla în plină revoluție industrială. Astfel Jane face cunoștință cu Irene Adler, împreună cu care închiriază un mic apartament.

           Într-un alt plan al poveștii, regina amazoanelor, Ayesha, este în căutarea unor hârtii importante (le mai caută și altcineva, personaj negativ într-o serie de romane foarte cunoscută).

 

          #2: În cel de-al doilea număr povestea merge mai departe. Jane află mai multe despre colega ei de cameră, Irene Adler, hârtiile căutate de toată lumea pleacă de la Paris, de la doamna Curie (chiar ea, cercetătoarea) cu un detectiv britanic, Mr. Fogg, spre Londra, destinația finală fiind nimeni alta decât Irene Adler. Sau așa crede domnul Fogg. În realitate, hârtiile pleacă de la doamna Curie, de la Paris, spre Londra, spre Irene Adler, însă prin Annie, o micuță orfană extrem de inteligentă. 

           Mai știți că v-am povestit că apare un personaj rău foarte cunoscut? Este profesorul Moriarty care-și găsește sfârșitul în loja regală în timp ce Irene Adler este pe scenă, interpretându-și rolul. Nimeni altul decât detectivul Lestrade anchetează moartea profesorului.

           Între timp Ayesha preia conducerea vieții de noapte și a crimelor de tot felul, în locul profesorului Moriarty. Londra nocturnă este la picioarele amazoanei. 

          #3: Fogg este ucis de santinelele Ayeshei pe când încerca să se urce într-o diligență cu destinația Londra. Micuța orfană Annie ajunge și predă în siguranță hârtiile atât de importante Irenei Adler. Hârtiile nu sunt altceva decât planul pentru construirea unui aparat laser. Între timp, Ayesha, care se folosește de doctorul Tesla, testează laserul construit de acesta pe una dintre fostele „angajate” ale profesorului Moriarty pe care o bănuia că i-ar fi spus ceva Irenei Adler. Colonelul Moran, care se află în vizită la Irene și Jane a fost ucis de către asasina aflată în slujba Ayeshei. Lestrade a fost încă o dată chemat să ancheteze, în timp ce Irene și Jane o iau pe micuța orfană Annie și pleacă să ducă planurile primite de la Paris, cercetătoarei Lady Havisham, care tocmai testa o nouă armă în curtea sa. Laserul construit de doctorul Tesla funcționează pe baza unor cristale pe care britanicii le-au descoperit în ținutul aflat odată sub domnia Ayeshei, așa că au pornit război împotriva amazoanei, câștigând teritoriul și ura reginei amazoanelor, care a jurat răzbunare împotriva lor.

          La final de număr aflăm că atât Lestrade cât și Ayesha o caută pe Irene Adler.

          #4: Al patrulea număr al seriei începe cu o luptă între amazoanele Ayeshei și Jane, Irene și Lady Havisham, la locuința de la țară a acesteia din urmă. În timp ce Lady Havisham beneficiază de ajutorul vărului ei și astfel cele trei împreună cu Annie scapă de amazoanele Ayeshei, Regina Angliei încearcă să afle de la ele care este planul Ayeshei și astfel Adler își dă seama că laserul construit de doctorul Tesla este doar o diversiune de la adevăratul scop, care este uciderea în masă a britanicilor.

          Între timp Ayesha împreună cu oamenii ei de încredere ajunge pe aerodrom, unde confiscă dirijabilul (zeppelin) prințului Ruritaniei și îi ordonă doctorului Tesla să urce bomba la bord.

          #5: Ultimul număr apărut până acum începe cu lupta dintre amazoanele  Ayeshei și Jane și Irene. Amazoanele sar din zeppelin în timp ce Jane și Irene încearcă să ducă dirijabilul cât mai departe de Londra. Acesta se prăbușește și astfel era victoriană se termină cu o ciupercp radioactivă.

          La palatul Buckingham regina Victoria este menținută în viață de către doctorul Jekyll, iar Mycroft se ocupă de evacuarea supraviețuitorilor într-o tabără securizată lângă mare.

          Jane se angajează ca asistentă la spital, Lady Havisham se preocupă de creșterea și educarea micuței Annie. Ayesha nu a fost găsită niciodată. Aventura continuă cu o nouă misiune primită de Irene Adler: împăratul Guangxu care era în vizită secretă la Londra a fost răpit, iar Irene și Jane pornesc pe urmele lui.

 

      Ca o concluzie: povestea e atrăgătoare, de la număr la număr descoperi mai multe lucruri și începi să pui cap la cap informațiile din numerele precedente. Îmi este absolut clar că aceste 5 numere au fost „preludiul” pentru ceea ce va urma. Singurul lucru care mă deranjează este cromatica de război: foarte multe nuanțe de maro, de verde.

Vă las linkuri de unde puteți achiziționa revista (din câte știu în martie ce va veni vor apărea toate cele 5 numere într-un singur volum):

 

Lume: steampunk, interesantă (5):

Personaje: reciclate (3):

Poveste: parțial reciclată (3,5):

Total (3,83):

Galerie de imagini:

Blogosfera SF&F: Omuletul din perete

„Omulețul din perete” de Marian Coman este un volum de povestiri foarte frumos puse laolaltă, publicat de editura Nemira și care a fost lansat săptămâna trecută.

Îl puteți cumpăra de aici și vă recomand cu căldură să o faceți. Volumul cuprinde douăsprezece povestiri și este structurat astfel:

I. Cartea Întâi

  1. Ușa de la baie: o povestire horror, dar fără urmăriri și crime, ca-n filme. Pentru cele 5 pagini pe care le numără stă foarte bine în picioare, are toate momentele subiectului, pe care de obicei le întâlnim la scrieri de întindere mai mare (nuvele, roman). Orice v-aș spune despre această povestire poate fi considerat spoiler, având în vedere întinderea de doar câteva pagini, dar în principiu este vorba despre viața unui puști de doisprezece-treisprezece ani care se schimbă radical în momentul în care părinții decid să se mute dintr-o casă aflată în centrul orașului, într-un apartament de la periferie.
  2. Degete: descrie viața copiilor din clasa a doua cu toate bucuriile, necazurile și peripețiile zilnice.

Marian este cu doar doi ani mai în vârstă decât mine, așa că această povestire pare desprinsă din copilăria noastră trăită în comunism. Iar MC (Marian Coman) are darul de a povesti de parcă n-ar fi rodul imaginației lui, ci de parcă ți-ar spune ce s-a întâmplat ieri în fața blocului.

„Degete” este o povestire despre conștiința de sine, despre ce și cum ne poate influența, dar este atât de posibilă, încât doare fizic.

            3.Alo: cea de-a treia povestire din volum este despre transformare. Plecarea de la  sat la oraș la vârsta liceului (examenului pentru adminiterea în liceu) și frica de o lume necunoscută în care ești singur duce la construirea unei povești horror, o lume populată de zombii, dar și de unul dintre personajele din povestirea precedentă.

            4.Sevăn (nu e nici o greșeală de tipar) închide un ciclu al unei copilării tulburate și tulburătoare prezentând încă din primele pagini cheia povestirii anterioare.

II. Cartea a doua

  1. Copilăria doamnei Cala
  2. Tinerețea doamnei Cala
  3. Testamentul de ciocolată
  4. Amnezia mov

III. Cartea a treia

  1. Albilița
  2. Crama lăutarilor
  3. Lică

Epilog

Omulețul din perete – foarte interesant că povestirea ce dă titlul volumului este nu doar ultima, dar ca epilog. Nu-mi aduc aminte când am citit ultima dată un epilog de sine stătător (probabil că n-am citit până acum).

Ceea ce trebuie menționat este încărcătura psihologică pe care o poartă fiecare dintre cele douăsprezece povestiri, deschiderile către psihicul uman și reacțiile firești în funcție de stimulii externi (sau interni). Este o colecție care se citește aproape singură, dai pagină după pagină până ajungi la final fără să realizezi trecerea timpului.

 

 

 

 

Blogosfera SF & F: Sub Apa Dragonului Strâmb

4 out of 5 stars

Un nou volum colectiv: 10 autori, 10 povestiri, una pe cap de autor. Aș vrea să spun autori români, dar e un francez acolo. 

În sfârșit o carte pe care mi-a plăcut să o citesc.

Partea curioasă este că fix ultima povestire este cea care dă titlul cărții. pe copertă sunt trecuți autorii în ordinea apariției textelor din volum, de la stânga spre dreapta, dar de sus în jos. Înaintea fiecărei povestiri găsim o pagină cu descrierea autorului (câteva cuvinte despre cel ce a scris).

Volumul debutează foarte bine, după părerea mea, cu povestirea lui Daniel Timariu, „Octavia”, care face parte din lumea descrisă în seria „Tenebre”. Ceea ce m-a prins de la început este că deși n-am mai intrat în acest univers de mai bine de doi ani, de la publicarea primului volum, personajele îmi sunt la fel de familiare de parcă aș fi citit ieri. Cred că este o povestire excelentă de deschidere a unui volum fantasy: o incursiune într-o Timișoara reală suprapusă cu cea imaginară, cu lumea de dincolo, cea a tenebrelor, a celor ce nu sunt tocmai oameni, nu sunt neapărat îngeri sau demoni, ci diverse ființe fantastice, supranaturale.

Intrigă: 4 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

A doua povestire este semnată de Anamaria Ionescu și deși este una tristă, mi-a plăcut foarte mult. Cu această ocazie mi-a dat curaj să mă apuc de citit această autoare pe care am amânat-o mult prea mult (nu voit, ci lipsă crasă de timp). „Satul părăsit” este o poveste pe cât de reală, pe atât de fantastică. Aduce aminte de definiția literaturii fantastice și de scrierile lui Feri Balin.

Cea de-a treia povestire mi-a prilejuit reîntâlnirea cu Nadir, cel care deslușește misterele. „Prințul din Ceretkipi” este un basm în toată regula, care te ține cu sufletul la gură scris de Lucian Dragoș Bogdan.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și ca un făcut, ajungem iar în Timișoara și încă în cea reală, prin intermediul povestirii scrise de Lucian – Vasile Szabo, intitulată „Podul Traian iese din ceață”.

Prima dată (iar o premieră) când iau contact (cel puțin la nivel cognitiv) cu un text scris de Lucian – Vasile Szabo. Îmi place stilul autorului, e ok pentru texte polițiste (cum este acesta), pe alocuri amuzant – să te pomenești de unul singur într-o povestire scrisă de tine, e hilar – cu fantastica textului nu prea m-am înțeles eu, aș zice că face parte din genul lui Eliade – „La țigănci” – o abordare care nu mă pasionează, dar textul mi-a plăcut.

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Ehheeei și uite că am ajuns la „Erik și Dragon” un basm pentru copiii de toate vârstele scris de nimeni alta decât Teodora Matei. O reinterpretare a basmului (așa cum de altfel se menționează pe pagina de prezentare a autoarei), captivantă și jucăușă. I-a reușit, dacă mă întrebați .

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și pe nesimțite ajungem în a doua parte a volumului, unde-l găsim pe Liviu Surugiu cu al său text filosofic despre vârstă: „Bătrânul din Florența”. Deși tema principală prezentă în povestirile și romanele scrise de Liviu este o împletire între religie și filosofie, textul de față curge lin și te poartă pagină după pagină de la început până la final. Poate descoperi elixirul tinereții veșnice…

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Povestirea lui Raymond Clarinard nu mi se pare că are ce căuta în acest volum. pare o filă din „La Medeleni”. „Ca și cum nimic n-ar conta” este un text subțire, ușor, de vară, chiar amuzant, ca un șpriț față de un vin fiert. Este un text banal, fără pretenții, o descriere pas cu pas a ceea ce face și gândește un motan aflat într-o casă (curte) la țară prin zona Sinaia. E amuzant, dar nu cred că se potrivește deloc cu tema volumului.

Intrigă: 2 out of 5 stars

Personaje: 2 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Următoarea la rând este Cătălina Fometici care s-a încumetat să scrie o continuare a basmului de origine chineză „Turandot”, pe numele său „Blestemul lui Timur”. Nu pot reda în cuvinte greutatea și efortul pe care le-am simțit citind acest text. Este superb și Cătălina clar este pe podiumul literaturii nu doar fantastice, dar gothice românești, literaturii de mare încărcătură emoțională și a acelei literaturi care presupune o muncă imensă de documentare înainte să te apuci să scrii primele rânduri. Mulțumesc, Cătălina!

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și uite așa am ajuns la cea de-a treia (și ultima) premieră pentru mine în materie de autori români: Monica Ramirez. Da, clar voi citi și celelalte serii pe care le-a scris și le va mai scrie. Din nou, factorul timp este puțin prea zgârcit cu mine, dar viața merge înainte. „Portal spre o dimensiune secretă” este o povestire superbă, pe care mai bine vă las să o descoperiți.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Maestrul Dănuț Ungureanu încheie plutonul și volumul cu povestirea care dă titlul „Sub apa dragonului strâmb”. O povestire plăcută, despre carte, scris, citit, puțin comică pe alocuri. Un basm pentru copiii de toate vârstele

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 4 out of 5 stars

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Sub apa dragonului strâmb, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Blogosfera SF & F: Razboiul pietrelor

Da, încă sunt vie, respir și mai fac parte din Blogosferă (spre disperarea multora, știu).

După această introducere, să prezentăm volumul de față: „Războiul pietrelor”, primul volum din seria „Mercenarii”. Am scris pe Goodreads că nota mea ar fi jumate de sfert de stea. Purluca a ales să colaboreze cu editura Pavcon. Alegerile autorului nu fac subiectul nici unui comentariu. E dreptul lui să facă ce vrea cu cărțile lui. ÎNSĂ, din păcate, cam tot ce mi-a picat în mână până acum de la editura Pavcon (pe care o respect pentru ceea ce încearcă să facă) duce o lipsa crasă, acută și nelimitată de EDITARE A TEXTULUI.

Până acum cărțile de la Pavcon mi-au demonstrat că autorul are o idee (bună, rea, nu contează) și că se screme literalmente să o transforme într-un roman.

1. Nu pricep de ce neapărat roman. O idee poate fi excelent reprezentată într-o nuvelă sau povestire scurtă și rămane pe retină și prin circumvoluțiunile cititorului până hăt, departe, până își pierde memoria sau moare. Și e bine, zic eu.

2. Nu ințeleg heirupismul (aici e vina dublă, că și autorul dă din coate). Dacă dai cuiva textul să ți-l citească (dar nu mamei, lui nea Gigi de la service-ul auto din colț) și-ți zice că mai ai de lucrat pe el, să-l mai cizelezi, să-l mai aranjezi, păi stai pe el până îl faci frumos de strălucește dimineața ca roua în lumina soarelui.

Și acum vă pupă mama pe frunte și apoi dă cu voi de toți pereții (balcanicii sunt obișnuiți cu d’astea). Povestea în sine nu e rea, execuția e proastă rău.

În primul rând această serie este una fantastică. Și sincer că în zona de fantastică românească, șlefuită bine, poate fi o bijuterie. Că avem nevoie. Vorbim de fantastic de ăla ca la carte, scris exact pe definiție.Numai că n-a fost să fie. Orice explicație e o scuză jalnică.

Avem 2 personaje principale, un om și un broscoi (batracian). Numai că Purluca cred că a baut apă dupa Livia Furia, că aflăm numele personajelor după vreo câteva pagini bune de citit.

Aștia doi (mercenari, de fapt foști militari și prieteni la cataramă) pleacă la vânat de vrăjitoare. Ideea nu e rea deloc. Și nenea broscoiul este ridicat la rang de om (vânător iscusit, cuțitar i-ar zice unii, dar fain și de nădejde). Numai că o zbârcim cu relatări de genul „picioarele din spate”. Păi mai avea picioare și în altă parte? pe lateral sau pe burtă?

Să zic de numele personajelor??? Un mix de pieile roșii cu chineză și cu ce i-a mai trecut lui Purluca prin cap (nu, nu, nu e glonțul ăla așa de mare): Dyomran, Haw-a-Wap, Zece-Ochi-Ageri, Lup-Rece, Xao, etc.

Dar cum vorba lungă sărăcia omului (povești, fantasy, da nenea autorul?), să vă dau exemple:

pag. 7 „Dar unele lucruri, pur și simplu, miros de la o poștă a marghiolii de doi bani.” – limbaj de căprar. După cum se exprimă autorul, unele cuvinte pur și simplu, nu au ce căuta într-un text. Fraza asta nu-și are rostul.

bagseama, când corect este bagseamă

pag. 8 „M-am oprit în loc. Numai ochi și, îndeosebi, numai urechi.” – pe bune?

pag. 9 „Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” Aș putea spune că la fel de inexorabil lucrează și un cuvânt relativ nou introdus în dicționar, un neologism într-un text plin de cuvinte arhaice.

pag. 10 „Lacul mă urmărea din dreapta și făcea o curbă ilogică, tăindu-mi calea, ca mâna unui uriaș ce încerca să mă împingă în direcția potrivită. … În lumina aia cărpănoasă, fața-i apoasă lucea ca o mirază nespălată.” Eu vă întreb sincer de când nu ați mai râs ținându-vă cu mâinile de burtă? Al dreacu lac s-a apucat să se țină după mine (eu vânător, mercenar) și după ce că face picioare (ca să mă urmărească, că altfel nu pricep), face și o curbă ilogică. Cred că lacul a fost copil de circ în tinerețea lui, e contorsionist. Lumina cărpănoasă ( https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83rp%C4%83nos ). Mă abțin de la înjurături, dar considerați că am zis destule. Nu știu cum poate lumina să fie avară sau zgârcită. N-am reușit să-mi dau seama. Aaaaa, dacă ar fi fost să zicem un cer înnorat și o noapte neagră și pe ici, pe colo, printre crengile copacilor răzbăteau câteva raze de lună dăruite cu zgârcenie de astrul nopții, ar fi fost frumos, poetic, romantic, fain. Dar de ce? De ce să fie frumos când poți să râzi cu gura până la urechi încă de la primele pagini. Miraza vă place? Eu era să citesc „mireasă nespălată”. Ce e o „mirază”? https://dexonline.ro/definitie/miraz%C4%83

Următorul citat e fabulos, are o expresie, mă rog, două cuvinte, care m-au urmărit toată cartea cu obsesia unui stalker. Și cărora nu le-am priceput sensul (nu fără lămuriri suplimentare).

pag. 11 „Piatra de glajă descântată o aveam atârnată de gât, pe o nojiță. Am vârât-o sub limbă și m-am scuturat în vreo câteva rânduri din cauza gustului sălciu care mi-a invadat gura.” În viața mea n-am întâlnit atâtea inadvertențe câte sunt în fraza asta. Ce e aia piatră de glajă??? Pentru necunoscători, în Ardeal glaja e sticlă. De exemplu: am cumpărat o glajă de ulei (bere). Cum poate deveni sticla piatră? https://dexonline.ro/definitie/glaj%C4%83 După ce că e sticlă, mai e și descântată (o fi fost Prea Fericitul prin carte, dar nu l-am întâlnit. Cred că în drum spre Sf. Parascheva, a luat un deget al sfintei și a băgat un miracol în volumul ăsta, a transformat sticla în piatră și mai conținea și lichid. Sigur n-o fi fost vreo piatră de pe la rinichi, ceva?) Dacă a putut să vâre sticla sub limbă, bănuiesc că e de dimensiuni ff mici, să zicem ca un pandantiv. Ia uite ce e nojița: https://dexonline.ro/definitie/noji%C8%9B%C4%83 – recunosc că ăsta habar nu aveam ce înseamnă. Da, pot avea un șiret de piele legat la gât și cu un pandantiv pe el, dar eu văd că nojița e numai ptr opinci. Nu cred că personajul avea tendințe sinucigașe. Show dont tell în cea mai proastă exprimare: am vârât-o sub limbă … din cauza gustului sălciu. De unde trag concluzia că ăsta umbla cu apa sfințită după el (v-am zis eu că și-a băgat coada Prea Fericitul). Dar la vrăjitoare te duci ca la vampiri? Cu apa sfințită și țărușul după tine? Nici o mențiune, nicăieri, că individul ar fi avut asupră-i o licoare fermecată. Și de unde o avea? Și cine, ce farmece a făcut?

Încă două, că altfel îi scriu eu cartea și apoi se cheamă că am scris la 4 mâini.

pag. 12 „Piatra de glajă mă ajuta să respir, deși aerul ăla contrafăcut nu era cel mai dulce, curat, ca de pădure.” Eu v-am zis că băiatul are o obsesie cu piatra de glajă. Și acum piatra aia de sticlă îl ajuta să respire. Bănuiesc că de fapt licoarea din ea, de-a băut-o, avea darul să-l ajute să respire sub apă. Precizare, personajele erau pe fundul lacului la vânătoare de vrăjitoare. Cred că a citit autorul despre Salem și a băgat ceva în poveste. Ceva puțin altfel, așa, mai pă șmechereală, dar n-a ieșit cum trebuia. Eu când am citit fraza asta m-am gândit instantaneu la Harry Potter cu algele care i-au făcut o bulă, un borcan în jurul capului, ca să respire sub apă și să-și salveze prietenii. Acum, să ai pretenții ca un aer făcut prin vrajă să aibă miros de pin, deja e exagerat. Că individul din poveste nu părea a fi Pinocchio, care ar fi putut să țină niște „brăduți” (deodorant pentru autoturism) pe nas, să-i miroasă a curat și de pădure. Acum nah, mai dai un vânt, se mai împut algele, pe fundul lacului miroase mai acru așa, nu chiar a conifere.

Amuletele dimprejurul gleznelor mă țineau ca să nu mă ridic la suprafață ca o plută.” Jur că n-am văzut tendințe sinucigașe (îmi plac Suicidal Tendencies) la vânătorul nostru. Mi-l și închipui cu niște pietre de moară legate de picioare. Parcă toate cele sunt împotriva lui: nojița mă duce cu gândul la spânzurat cu șiretul de la pantofi, amuletele astea în jurul gleznelor sunt pietrele care țin cadavrul pe fundul lacului.

Mă opresc. Mă opresc spunând că a fost un chin să citesc acest volum. Că am înjurat la fiecare pagină din cauza cuvintelor folosite.

Sincer, în clipa asta mi se pare că volumul „Cum să fabrici un semizeu” e apogeul carierei scriitoricești a lui Purluca. De la acel volum și până acum mă așteptam să văd o evoluție. O curbă care crește, nu una care te duce sub nivelul mării.

Povestea în sine are potențial, dar pe autor l-a mâncat undeva și i-a trebuit să se scarpine și a băgat o grămadă de cuvinte aiurea în text. Arhaismele sunt folosite în mod greșit, fraze de umplutură, care nu ajută cu nimic textul sunt câte 5 pe pagină (exagerez, dar sunt atât de multe, încât rup ritmul cititului și fac cartea ff greoaie).

Îmi pare rău să văd că a dat-o de gard în halul ăsta. Sper să-și revină.

O concluzie amară este că acum îi înțeleg pe cei ce refuză cu obstinență să citească autori români. Serios. De ce? De ce să dai banii și să pierzi timpul?

P. S.: Așa m-am săturat de cărți proaste, de nu știu cum să povestesc. Am citit cărți proaste în engleză. Autori cvasi-necunoscuți, care se autopromovează și fac tot ce pot, doar-doar s-o auzi și despre ei ceva. Nu există termen de comparație. Cărțile proaste în engleză sunt previzibile și la mintea cocoșului (acțiunea din ele). Dar nu au așa probleme de exprimare. Nimeni nu încearcă să copieze pe Shakespear sau pe Tolkien, până într-atât încât să-și însușească limbajul din acea vreme. Eu tot sper ca românii să se trezească și să înțeleagă că fiecare trebuie să-și găsească vocea proprie cu ajutorul căreia să dea viață poveștilor și personajelor din mintea lor, dar totodată să nu ia ad literam „show, dont tell”, că eu nu pot să văd ceața din capetele lor. Am mai spus-o: moderația e cheia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia (într-o) miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Războiul pietrelor, le găsești pe blogurile:

Jurnalul unei cititoare,

Assasin CG

Cu mintea la… SF

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Leapșa de Paște

Leapșa este preluată de la Jurnalul unei cititoare:


1. Ouă roșii: o carte cu o copertă roșie pe care ai vrea s-o citești în curând. matrioșka

2. Iepurașul de Paște: o carte pe care ai primit-o cadou. n-am mai primit de multă vreme

3. Lumânările aprinse: o carte plină de căldură și de speranță. M.R. Carey – fata cu toate darurile

4. Drob: o carte mare și „grea”, dar care merită. numele trandafirului

5. Familie: O carte pe care ar îndrăgi-o și ai tăi (sau o carte potrivită pentru orice vârstă).

orson scott card

Star Trek – Discovery

Am urmărit ambele sezoane. Dacă mă întreabă cineva dacă-mi place nu știu să-i răspund la întrebare. Mi se pare foarte ancorat în zilele noastre, dar fără bucuria de a descoperi lucruri noi (cel puțin pentru mine, care nu le am cu fizica), civilizații și culturi noi.

Pentru mine Star Trek este și va rămâne Alexandru Mironov captivându-mă cu explicații și cu noutăți științifice înaintea fiecărui episod. Pentru mine Star Trek este explorarea universului, cunoașterea sau contactul cu rase și culturi diferite și simbolul este Picard ”Engage!”

Și atunci ce este Star Trek Discovery? Este o poveste. O poveste adaptată lumii și perioadei în care trăim, în care ne pregătim pentru o tehnologizare masivă, pentru pierderea identității și a unicității noastre individuale și pentru uniformizare.

Asta este ceea ce văd în Vest. Da, acel Vest la care visăm cu toții precum la o Fata Morgana și care nu face nimic altceva decât să ne uniformizeze.

Am stat mult și m-am gândit: De ce Michael Burnham? Iei personajul principal, o femeie de culoare (rasă văzută ca dezavantajată în Europa, discriminată încă în USA, unde, totuși crește ca număr populațional), freză relativ masculinizată (de înțeles până la un punct, flota stelară, armată, deși există alte personaje feminine cu părul lung și feminin) și-i pui un nume masculin. De unde până unde?

Am întâlnit în Anglia femei cu nume masculine. N-am întâlnit niciodată bărbați cu nume feminine. De ce? Nu mă interesează ce face omul acasă la el, e treaba lui, dar DE CE? De ce masculinizăm femeile? Ar putea fi considerată o metodă de protecție împotriva unui eventual atac „Michael, te doresc, ai un nume așa frumos, iubito, vreau să fii a mea” sună destul de improbabil, nu? Dacă ne gândim la masculi, ne gândim la putere, la forță. Să însemne asta că omenirea se pregătește de un nou matriarhat? Poate. Și totuși mi-e milă de ei, de vestici. Cel puțin englezii ăștia nu-și respectă nici trecutul și nici viitorul, iar prezentul este după cum îl suflă vântul.

A mai observat cineva că intro-ul de la „Star Trek Discovery” seamănă al naibii de mult cu „Westworld”? Și nu e ciudat?

Și totuși despre ce este „Star Trek Discovery”? Este vechiul basm al Cenușăresei care va deveni prințesa regatului într-un ambalaj science fiction. De ce este nevoie de asta? Nu știu. Poate generația mai nouă așa poate decodifica informațiile? Poate este o speranță dată celor care se simt inferiori, că de fapt nu sunt, ci contează foarte mult pentru Univers?

Sunt o fire romantică, visătoare și melancolică, așa că-mi doresc ca lucrurile bune să nu se termine niciodată. Din păcate, ca întotdeauna, îmi rămân prietenii cei mai credincioși, cărțile. Pentru că restul, totul, se sfărâmă și se recompune în ceva ce eu nu sunt obișnuită cu și nici nu știu dacă voi reuși să accept. Îmi este foarte greu să accept redefinirea genurilor din masculin și feminin în neutru. Mi se pare o sfidare a Naturii înseși. Eu consider că omenirea evoluează indiferent de părerea și vrerea noastră individuală. Și dacă omenirea în atâtea zeci de mii de ani, încă mai are acel maț numit apendice, înseamnă că încă folosește la ceva. Pe scara evolutivă se știe că lucrurile care nu mai sunt de folos unei specii, se pierd și se vor naște altele, care-i vor fi de folos. Mi se pare că lumea de mâine va fi formată din milioane și miliarde de Michael și Mircea (actrița americană Mircea Monroe, botezată Mircea de către tatăl ei, mare fan al lui Mircea Eliade) și mă întreb dacă mai avem un viitor.

 

 

Blogosfera SF&F: Un strain in Regatul Assert

Încă o carte încântătoare în cadrul Blogosferei. Sunt extrem de fericită când citesc povești frumoase. Și nu, nu am greșit cu nimic, căci volumul de față exact asta este: un basm steampunk.

Încă de la început m-a atras denumirea capitolelor. Exemplu:

Capitolul unu, sau despre întâlnirea lui Sir Arlington Cuttler cu negustorii din Quicho și ce se poate afla la un pahar de vorbă”

Capitolul doi, sau despre cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, ca să le cunoaștem pe Greta, Anelis și Katarina”.

Toate cele 15 capitole au astfel de denumiri și simți încă de la primele cuvinte cum te poartă către o nouă lume sau aventură.

Apoi lumea construită este variată și prinde contur cu fiecare pagină pe care o întorci.

Personajele nu sunt mai prejos și imaginația autorilor (ca și documentarea) este în doze suficiente. Nici măcar nu sunt sigură că anumite nume le-am citit corect.

Aș vrea să spun că (deși asta n-a fost niciodată o problemă în scrierile celor doi autori, nici împreună și nici luați separat) personajele au numele potrivite, sunt credibile din cap până-n picioare: nume, descriere, activități prestate.

Volumul creionează o poveste care este potrivită pentru orice vârstă (DA, poate fi citită copiilor) și ceea ce este diferit față de alte basme, este că de data aceasta asistăm la nașterea ursitoarelor și le urmărim (întrucâtva) viața până la momentul la care ele ajung să-și facă treaba. Orice poveste am citit până acum, în care am întâlnit ursitoare, acestea erau deja femei în toată firea, zâne bune care vin la căpătâiul noului născut cu daruri, care constau în trăsături fizice și/ sau psihice, dar care, de asemenea, ursesc viitorul respectivului copil. A fost neașteptat, dar foarte plăcut să „asist” la nașterea ursitoarelor.

Noutatea acestui basm, sau ceea ce-l diferențiază de cele clasice, este introducerea aparatelor specifice steampunk. O adiție deloc rea, ba chiar devine o nouă măsură în basmul modern. Știm cu toții că în basme oamenii circulă pe jos, pe cai sau în căruțe și trăsuri. Și aici există toate cele amintite, dar, în plus, mai avem: single, double (ce-am mai râs, da, da, ca la hotel), dirijabile, etc.

Ca-n orice poveste avem parte de prinți, regi, regate, război, dar și de magie, ce să mai, un basm în toată regula plus dirijabile. Eu una nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei (citită).

Că tot veni vorba despre citit, cartea o puteți cumpăra de la librării (Eminescu în București), de la editură, de aici și…… tobele…… tadaaaammmm, da, de aici. Așa că o puteți recomanda cu căldură celor ce locuiesc peste graniță. Da, știu, prețul pare cam măricel pe Amazon, dar are transportul inclus și credeți-mă că știu cât costă să trimiți o carte prin poștă pe ruta România – UK. Având în vedere că este pe Amazon.com, poate fi comandată din orice colț al lumii, așa că, să ai transportul inclus, prețul este exact acolo.

Notă generală îi acord 4 out of 5 stars.

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Ne dăm silința să scriem lunar despre un autor român din sfera science fiction, fantasy, horror. Încercăm să vorbim despre volume cât mai recent apărute. Dacă vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

Page 1 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram