Categorie: BLOGOSFERA SF&F Page 1 of 3

Blogosfera SF&F: Omuletul din perete

„Omulețul din perete” de Marian Coman este un volum de povestiri foarte frumos puse laolaltă, publicat de editura Nemira și care a fost lansat săptămâna trecută.

Îl puteți cumpăra de aici și vă recomand cu căldură să o faceți. Volumul cuprinde douăsprezece povestiri și este structurat astfel:

I. Cartea Întâi

  1. Ușa de la baie: o povestire horror, dar fără urmăriri și crime, ca-n filme. Pentru cele 5 pagini pe care le numără stă foarte bine în picioare, are toate momentele subiectului, pe care de obicei le întâlnim la scrieri de întindere mai mare (nuvele, roman). Orice v-aș spune despre această povestire poate fi considerat spoiler, având în vedere întinderea de doar câteva pagini, dar în principiu este vorba despre viața unui puști de doisprezece-treisprezece ani care se schimbă radical în momentul în care părinții decid să se mute dintr-o casă aflată în centrul orașului, într-un apartament de la periferie.
  2. Degete: descrie viața copiilor din clasa a doua cu toate bucuriile, necazurile și peripețiile zilnice.

Marian este cu doar doi ani mai în vârstă decât mine, așa că această povestire pare desprinsă din copilăria noastră trăită în comunism. Iar MC (Marian Coman) are darul de a povesti de parcă n-ar fi rodul imaginației lui, ci de parcă ți-ar spune ce s-a întâmplat ieri în fața blocului.

„Degete” este o povestire despre conștiința de sine, despre ce și cum ne poate influența, dar este atât de posibilă, încât doare fizic.

            3.Alo: cea de-a treia povestire din volum este despre transformare. Plecarea de la  sat la oraș la vârsta liceului (examenului pentru adminiterea în liceu) și frica de o lume necunoscută în care ești singur duce la construirea unei povești horror, o lume populată de zombii, dar și de unul dintre personajele din povestirea precedentă.

            4.Sevăn (nu e nici o greșeală de tipar) închide un ciclu al unei copilării tulburate și tulburătoare prezentând încă din primele pagini cheia povestirii anterioare.

II. Cartea a doua

  1. Copilăria doamnei Cala
  2. Tinerețea doamnei Cala
  3. Testamentul de ciocolată
  4. Amnezia mov

III. Cartea a treia

  1. Albilița
  2. Crama lăutarilor
  3. Lică

Epilog

Omulețul din perete – foarte interesant că povestirea ce dă titlul volumului este nu doar ultima, dar ca epilog. Nu-mi aduc aminte când am citit ultima dată un epilog de sine stătător (probabil că n-am citit până acum).

Ceea ce trebuie menționat este încărcătura psihologică pe care o poartă fiecare dintre cele douăsprezece povestiri, deschiderile către psihicul uman și reacțiile firești în funcție de stimulii externi (sau interni). Este o colecție care se citește aproape singură, dai pagină după pagină până ajungi la final fără să realizezi trecerea timpului.

 

 

 

 

Blogosfera SF & F: Sub Apa Dragonului Strâmb

4 out of 5 stars

Un nou volum colectiv: 10 autori, 10 povestiri, una pe cap de autor. Aș vrea să spun autori români, dar e un francez acolo. 

În sfârșit o carte pe care mi-a plăcut să o citesc.

Partea curioasă este că fix ultima povestire este cea care dă titlul cărții. pe copertă sunt trecuți autorii în ordinea apariției textelor din volum, de la stânga spre dreapta, dar de sus în jos. Înaintea fiecărei povestiri găsim o pagină cu descrierea autorului (câteva cuvinte despre cel ce a scris).

Volumul debutează foarte bine, după părerea mea, cu povestirea lui Daniel Timariu, „Octavia”, care face parte din lumea descrisă în seria „Tenebre”. Ceea ce m-a prins de la început este că deși n-am mai intrat în acest univers de mai bine de doi ani, de la publicarea primului volum, personajele îmi sunt la fel de familiare de parcă aș fi citit ieri. Cred că este o povestire excelentă de deschidere a unui volum fantasy: o incursiune într-o Timișoara reală suprapusă cu cea imaginară, cu lumea de dincolo, cea a tenebrelor, a celor ce nu sunt tocmai oameni, nu sunt neapărat îngeri sau demoni, ci diverse ființe fantastice, supranaturale.

Intrigă: 4 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

A doua povestire este semnată de Anamaria Ionescu și deși este una tristă, mi-a plăcut foarte mult. Cu această ocazie mi-a dat curaj să mă apuc de citit această autoare pe care am amânat-o mult prea mult (nu voit, ci lipsă crasă de timp). „Satul părăsit” este o poveste pe cât de reală, pe atât de fantastică. Aduce aminte de definiția literaturii fantastice și de scrierile lui Feri Balin.

Cea de-a treia povestire mi-a prilejuit reîntâlnirea cu Nadir, cel care deslușește misterele. „Prințul din Ceretkipi” este un basm în toată regula, care te ține cu sufletul la gură scris de Lucian Dragoș Bogdan.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și ca un făcut, ajungem iar în Timișoara și încă în cea reală, prin intermediul povestirii scrise de Lucian – Vasile Szabo, intitulată „Podul Traian iese din ceață”.

Prima dată (iar o premieră) când iau contact (cel puțin la nivel cognitiv) cu un text scris de Lucian – Vasile Szabo. Îmi place stilul autorului, e ok pentru texte polițiste (cum este acesta), pe alocuri amuzant – să te pomenești de unul singur într-o povestire scrisă de tine, e hilar – cu fantastica textului nu prea m-am înțeles eu, aș zice că face parte din genul lui Eliade – „La țigănci” – o abordare care nu mă pasionează, dar textul mi-a plăcut.

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Ehheeei și uite că am ajuns la „Erik și Dragon” un basm pentru copiii de toate vârstele scris de nimeni alta decât Teodora Matei. O reinterpretare a basmului (așa cum de altfel se menționează pe pagina de prezentare a autoarei), captivantă și jucăușă. I-a reușit, dacă mă întrebați .

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și pe nesimțite ajungem în a doua parte a volumului, unde-l găsim pe Liviu Surugiu cu al său text filosofic despre vârstă: „Bătrânul din Florența”. Deși tema principală prezentă în povestirile și romanele scrise de Liviu este o împletire între religie și filosofie, textul de față curge lin și te poartă pagină după pagină de la început până la final. Poate descoperi elixirul tinereții veșnice…

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Povestirea lui Raymond Clarinard nu mi se pare că are ce căuta în acest volum. pare o filă din „La Medeleni”. „Ca și cum nimic n-ar conta” este un text subțire, ușor, de vară, chiar amuzant, ca un șpriț față de un vin fiert. Este un text banal, fără pretenții, o descriere pas cu pas a ceea ce face și gândește un motan aflat într-o casă (curte) la țară prin zona Sinaia. E amuzant, dar nu cred că se potrivește deloc cu tema volumului.

Intrigă: 2 out of 5 stars

Personaje: 2 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Următoarea la rând este Cătălina Fometici care s-a încumetat să scrie o continuare a basmului de origine chineză „Turandot”, pe numele său „Blestemul lui Timur”. Nu pot reda în cuvinte greutatea și efortul pe care le-am simțit citind acest text. Este superb și Cătălina clar este pe podiumul literaturii nu doar fantastice, dar gothice românești, literaturii de mare încărcătură emoțională și a acelei literaturi care presupune o muncă imensă de documentare înainte să te apuci să scrii primele rânduri. Mulțumesc, Cătălina!

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și uite așa am ajuns la cea de-a treia (și ultima) premieră pentru mine în materie de autori români: Monica Ramirez. Da, clar voi citi și celelalte serii pe care le-a scris și le va mai scrie. Din nou, factorul timp este puțin prea zgârcit cu mine, dar viața merge înainte. „Portal spre o dimensiune secretă” este o povestire superbă, pe care mai bine vă las să o descoperiți.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Maestrul Dănuț Ungureanu încheie plutonul și volumul cu povestirea care dă titlul „Sub apa dragonului strâmb”. O povestire plăcută, despre carte, scris, citit, puțin comică pe alocuri. Un basm pentru copiii de toate vârstele

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 4 out of 5 stars

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Sub apa dragonului strâmb, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Blogosfera SF & F: Razboiul pietrelor

Da, încă sunt vie, respir și mai fac parte din Blogosferă (spre disperarea multora, știu).

După această introducere, să prezentăm volumul de față: „Războiul pietrelor”, primul volum din seria „Mercenarii”. Am scris pe Goodreads că nota mea ar fi jumate de sfert de stea. Purluca a ales să colaboreze cu editura Pavcon. Alegerile autorului nu fac subiectul nici unui comentariu. E dreptul lui să facă ce vrea cu cărțile lui. ÎNSĂ, din păcate, cam tot ce mi-a picat în mână până acum de la editura Pavcon (pe care o respect pentru ceea ce încearcă să facă) duce o lipsa crasă, acută și nelimitată de EDITARE A TEXTULUI.

Până acum cărțile de la Pavcon mi-au demonstrat că autorul are o idee (bună, rea, nu contează) și că se screme literalmente să o transforme într-un roman.

1. Nu pricep de ce neapărat roman. O idee poate fi excelent reprezentată într-o nuvelă sau povestire scurtă și rămane pe retină și prin circumvoluțiunile cititorului până hăt, departe, până își pierde memoria sau moare. Și e bine, zic eu.

2. Nu ințeleg heirupismul (aici e vina dublă, că și autorul dă din coate). Dacă dai cuiva textul să ți-l citească (dar nu mamei, lui nea Gigi de la service-ul auto din colț) și-ți zice că mai ai de lucrat pe el, să-l mai cizelezi, să-l mai aranjezi, păi stai pe el până îl faci frumos de strălucește dimineața ca roua în lumina soarelui.

Și acum vă pupă mama pe frunte și apoi dă cu voi de toți pereții (balcanicii sunt obișnuiți cu d’astea). Povestea în sine nu e rea, execuția e proastă rău.

În primul rând această serie este una fantastică. Și sincer că în zona de fantastică românească, șlefuită bine, poate fi o bijuterie. Că avem nevoie. Vorbim de fantastic de ăla ca la carte, scris exact pe definiție.Numai că n-a fost să fie. Orice explicație e o scuză jalnică.

Avem 2 personaje principale, un om și un broscoi (batracian). Numai că Purluca cred că a baut apă dupa Livia Furia, că aflăm numele personajelor după vreo câteva pagini bune de citit.

Aștia doi (mercenari, de fapt foști militari și prieteni la cataramă) pleacă la vânat de vrăjitoare. Ideea nu e rea deloc. Și nenea broscoiul este ridicat la rang de om (vânător iscusit, cuțitar i-ar zice unii, dar fain și de nădejde). Numai că o zbârcim cu relatări de genul „picioarele din spate”. Păi mai avea picioare și în altă parte? pe lateral sau pe burtă?

Să zic de numele personajelor??? Un mix de pieile roșii cu chineză și cu ce i-a mai trecut lui Purluca prin cap (nu, nu, nu e glonțul ăla așa de mare): Dyomran, Haw-a-Wap, Zece-Ochi-Ageri, Lup-Rece, Xao, etc.

Dar cum vorba lungă sărăcia omului (povești, fantasy, da nenea autorul?), să vă dau exemple:

pag. 7 „Dar unele lucruri, pur și simplu, miros de la o poștă a marghiolii de doi bani.” – limbaj de căprar. După cum se exprimă autorul, unele cuvinte pur și simplu, nu au ce căuta într-un text. Fraza asta nu-și are rostul.

bagseama, când corect este bagseamă

pag. 8 „M-am oprit în loc. Numai ochi și, îndeosebi, numai urechi.” – pe bune?

pag. 9 „Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” Aș putea spune că la fel de inexorabil lucrează și un cuvânt relativ nou introdus în dicționar, un neologism într-un text plin de cuvinte arhaice.

pag. 10 „Lacul mă urmărea din dreapta și făcea o curbă ilogică, tăindu-mi calea, ca mâna unui uriaș ce încerca să mă împingă în direcția potrivită. … În lumina aia cărpănoasă, fața-i apoasă lucea ca o mirază nespălată.” Eu vă întreb sincer de când nu ați mai râs ținându-vă cu mâinile de burtă? Al dreacu lac s-a apucat să se țină după mine (eu vânător, mercenar) și după ce că face picioare (ca să mă urmărească, că altfel nu pricep), face și o curbă ilogică. Cred că lacul a fost copil de circ în tinerețea lui, e contorsionist. Lumina cărpănoasă ( https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83rp%C4%83nos ). Mă abțin de la înjurături, dar considerați că am zis destule. Nu știu cum poate lumina să fie avară sau zgârcită. N-am reușit să-mi dau seama. Aaaaa, dacă ar fi fost să zicem un cer înnorat și o noapte neagră și pe ici, pe colo, printre crengile copacilor răzbăteau câteva raze de lună dăruite cu zgârcenie de astrul nopții, ar fi fost frumos, poetic, romantic, fain. Dar de ce? De ce să fie frumos când poți să râzi cu gura până la urechi încă de la primele pagini. Miraza vă place? Eu era să citesc „mireasă nespălată”. Ce e o „mirază”? https://dexonline.ro/definitie/miraz%C4%83

Următorul citat e fabulos, are o expresie, mă rog, două cuvinte, care m-au urmărit toată cartea cu obsesia unui stalker. Și cărora nu le-am priceput sensul (nu fără lămuriri suplimentare).

pag. 11 „Piatra de glajă descântată o aveam atârnată de gât, pe o nojiță. Am vârât-o sub limbă și m-am scuturat în vreo câteva rânduri din cauza gustului sălciu care mi-a invadat gura.” În viața mea n-am întâlnit atâtea inadvertențe câte sunt în fraza asta. Ce e aia piatră de glajă??? Pentru necunoscători, în Ardeal glaja e sticlă. De exemplu: am cumpărat o glajă de ulei (bere). Cum poate deveni sticla piatră? https://dexonline.ro/definitie/glaj%C4%83 După ce că e sticlă, mai e și descântată (o fi fost Prea Fericitul prin carte, dar nu l-am întâlnit. Cred că în drum spre Sf. Parascheva, a luat un deget al sfintei și a băgat un miracol în volumul ăsta, a transformat sticla în piatră și mai conținea și lichid. Sigur n-o fi fost vreo piatră de pe la rinichi, ceva?) Dacă a putut să vâre sticla sub limbă, bănuiesc că e de dimensiuni ff mici, să zicem ca un pandantiv. Ia uite ce e nojița: https://dexonline.ro/definitie/noji%C8%9B%C4%83 – recunosc că ăsta habar nu aveam ce înseamnă. Da, pot avea un șiret de piele legat la gât și cu un pandantiv pe el, dar eu văd că nojița e numai ptr opinci. Nu cred că personajul avea tendințe sinucigașe. Show dont tell în cea mai proastă exprimare: am vârât-o sub limbă … din cauza gustului sălciu. De unde trag concluzia că ăsta umbla cu apa sfințită după el (v-am zis eu că și-a băgat coada Prea Fericitul). Dar la vrăjitoare te duci ca la vampiri? Cu apa sfințită și țărușul după tine? Nici o mențiune, nicăieri, că individul ar fi avut asupră-i o licoare fermecată. Și de unde o avea? Și cine, ce farmece a făcut?

Încă două, că altfel îi scriu eu cartea și apoi se cheamă că am scris la 4 mâini.

pag. 12 „Piatra de glajă mă ajuta să respir, deși aerul ăla contrafăcut nu era cel mai dulce, curat, ca de pădure.” Eu v-am zis că băiatul are o obsesie cu piatra de glajă. Și acum piatra aia de sticlă îl ajuta să respire. Bănuiesc că de fapt licoarea din ea, de-a băut-o, avea darul să-l ajute să respire sub apă. Precizare, personajele erau pe fundul lacului la vânătoare de vrăjitoare. Cred că a citit autorul despre Salem și a băgat ceva în poveste. Ceva puțin altfel, așa, mai pă șmechereală, dar n-a ieșit cum trebuia. Eu când am citit fraza asta m-am gândit instantaneu la Harry Potter cu algele care i-au făcut o bulă, un borcan în jurul capului, ca să respire sub apă și să-și salveze prietenii. Acum, să ai pretenții ca un aer făcut prin vrajă să aibă miros de pin, deja e exagerat. Că individul din poveste nu părea a fi Pinocchio, care ar fi putut să țină niște „brăduți” (deodorant pentru autoturism) pe nas, să-i miroasă a curat și de pădure. Acum nah, mai dai un vânt, se mai împut algele, pe fundul lacului miroase mai acru așa, nu chiar a conifere.

Amuletele dimprejurul gleznelor mă țineau ca să nu mă ridic la suprafață ca o plută.” Jur că n-am văzut tendințe sinucigașe (îmi plac Suicidal Tendencies) la vânătorul nostru. Mi-l și închipui cu niște pietre de moară legate de picioare. Parcă toate cele sunt împotriva lui: nojița mă duce cu gândul la spânzurat cu șiretul de la pantofi, amuletele astea în jurul gleznelor sunt pietrele care țin cadavrul pe fundul lacului.

Mă opresc. Mă opresc spunând că a fost un chin să citesc acest volum. Că am înjurat la fiecare pagină din cauza cuvintelor folosite.

Sincer, în clipa asta mi se pare că volumul „Cum să fabrici un semizeu” e apogeul carierei scriitoricești a lui Purluca. De la acel volum și până acum mă așteptam să văd o evoluție. O curbă care crește, nu una care te duce sub nivelul mării.

Povestea în sine are potențial, dar pe autor l-a mâncat undeva și i-a trebuit să se scarpine și a băgat o grămadă de cuvinte aiurea în text. Arhaismele sunt folosite în mod greșit, fraze de umplutură, care nu ajută cu nimic textul sunt câte 5 pe pagină (exagerez, dar sunt atât de multe, încât rup ritmul cititului și fac cartea ff greoaie).

Îmi pare rău să văd că a dat-o de gard în halul ăsta. Sper să-și revină.

O concluzie amară este că acum îi înțeleg pe cei ce refuză cu obstinență să citească autori români. Serios. De ce? De ce să dai banii și să pierzi timpul?

P. S.: Așa m-am săturat de cărți proaste, de nu știu cum să povestesc. Am citit cărți proaste în engleză. Autori cvasi-necunoscuți, care se autopromovează și fac tot ce pot, doar-doar s-o auzi și despre ei ceva. Nu există termen de comparație. Cărțile proaste în engleză sunt previzibile și la mintea cocoșului (acțiunea din ele). Dar nu au așa probleme de exprimare. Nimeni nu încearcă să copieze pe Shakespear sau pe Tolkien, până într-atât încât să-și însușească limbajul din acea vreme. Eu tot sper ca românii să se trezească și să înțeleagă că fiecare trebuie să-și găsească vocea proprie cu ajutorul căreia să dea viață poveștilor și personajelor din mintea lor, dar totodată să nu ia ad literam „show, dont tell”, că eu nu pot să văd ceața din capetele lor. Am mai spus-o: moderația e cheia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia (într-o) miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Războiul pietrelor, le găsești pe blogurile:

Jurnalul unei cititoare,

Assasin CG

Cu mintea la… SF

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Blogosfera SF&F: Un strain in Regatul Assert

Încă o carte încântătoare în cadrul Blogosferei. Sunt extrem de fericită când citesc povești frumoase. Și nu, nu am greșit cu nimic, căci volumul de față exact asta este: un basm steampunk.

Încă de la început m-a atras denumirea capitolelor. Exemplu:

Capitolul unu, sau despre întâlnirea lui Sir Arlington Cuttler cu negustorii din Quicho și ce se poate afla la un pahar de vorbă”

Capitolul doi, sau despre cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, ca să le cunoaștem pe Greta, Anelis și Katarina”.

Toate cele 15 capitole au astfel de denumiri și simți încă de la primele cuvinte cum te poartă către o nouă lume sau aventură.

Apoi lumea construită este variată și prinde contur cu fiecare pagină pe care o întorci.

Personajele nu sunt mai prejos și imaginația autorilor (ca și documentarea) este în doze suficiente. Nici măcar nu sunt sigură că anumite nume le-am citit corect.

Aș vrea să spun că (deși asta n-a fost niciodată o problemă în scrierile celor doi autori, nici împreună și nici luați separat) personajele au numele potrivite, sunt credibile din cap până-n picioare: nume, descriere, activități prestate.

Volumul creionează o poveste care este potrivită pentru orice vârstă (DA, poate fi citită copiilor) și ceea ce este diferit față de alte basme, este că de data aceasta asistăm la nașterea ursitoarelor și le urmărim (întrucâtva) viața până la momentul la care ele ajung să-și facă treaba. Orice poveste am citit până acum, în care am întâlnit ursitoare, acestea erau deja femei în toată firea, zâne bune care vin la căpătâiul noului născut cu daruri, care constau în trăsături fizice și/ sau psihice, dar care, de asemenea, ursesc viitorul respectivului copil. A fost neașteptat, dar foarte plăcut să „asist” la nașterea ursitoarelor.

Noutatea acestui basm, sau ceea ce-l diferențiază de cele clasice, este introducerea aparatelor specifice steampunk. O adiție deloc rea, ba chiar devine o nouă măsură în basmul modern. Știm cu toții că în basme oamenii circulă pe jos, pe cai sau în căruțe și trăsuri. Și aici există toate cele amintite, dar, în plus, mai avem: single, double (ce-am mai râs, da, da, ca la hotel), dirijabile, etc.

Ca-n orice poveste avem parte de prinți, regi, regate, război, dar și de magie, ce să mai, un basm în toată regula plus dirijabile. Eu una nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei (citită).

Că tot veni vorba despre citit, cartea o puteți cumpăra de la librării (Eminescu în București), de la editură, de aici și…… tobele…… tadaaaammmm, da, de aici. Așa că o puteți recomanda cu căldură celor ce locuiesc peste graniță. Da, știu, prețul pare cam măricel pe Amazon, dar are transportul inclus și credeți-mă că știu cât costă să trimiți o carte prin poștă pe ruta România – UK. Având în vedere că este pe Amazon.com, poate fi comandată din orice colț al lumii, așa că, să ai transportul inclus, prețul este exact acolo.

Notă generală îi acord 4 out of 5 stars.

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Ne dăm silința să scriem lunar despre un autor român din sfera science fiction, fantasy, horror. Încercăm să vorbim despre volume cât mai recent apărute. Dacă vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars

Blogosfera SF&F: Singuratatea Singularitatii

Deși jubilam la gândul că voi citi al treilea roman scris de Alexandru Lamba, de data aceasta publicat la Herg Benet, uite că n-a fost să fie roman. Am fost puțin debusolată că e o colecție de povestiri, dar debusolarea a luat sfârșit aici.

Este vina mea, pentru că mi l-am închipuit pe Alex scriind povestiri pentru CPSF și volume colective, dar niciodată publicând un volum de povestiri propriu.

Ceea ce-mi place la Alexandru Lamba este faptul ca orice scrie este cumva ancorat în realitatea cotidiană, oricât de SF ar fi textul cu pricina. Textele lui sunt ca o gură de ozon în istoria prezentă a SF-ului românesc.

Când am spus că „cei tineri” nu sunt deloc mai prejos decât cei de dincolo de granițe, n-am greșit cu nimic. Cred cu tărie că dacă acest volum ar fi tradus în engleză și pus în vânzare „afară” nu ar fi mai slab față de autorii consacrați. Eu una l-aș propune la premii, gen Hugo.

Da, știu, nu am spus nimic concret despre volum, dar nu știu ce pot spune ca să nu fie „spoiler”. Temele abordate sunt diferite: teamă, întuneric, credință, o lume dezbinată și dezrădăcinată, războiul de după prăbușirea economică, toate în cel mai pur cadru SF.

Ca un Post Scriptum: mă bucur că „Reculul praștiei” a putut fi încadrată în ceva mai mare. Este singura poveste a volumului pe care am citit-o acum câțiva ani, în CPSF nr. 29, ediție apărută la Nemira și îngrijită de Marian Truță.

Cumpărați cartea de aici, citiți povestirile și nu vă va părea rău, veți putea spune și altora, cu mândrie, că DA, avem scriitori relevanți de SF. Ba încă sunt mai buni decât cei considerați medii la ei. Ai noștri când scriu, o fac nu doar cu mintea, ci și cu sufletul și se vede.

În continuare aștept cel de-al treilea roman, sper ca noua colaborare cu Herg Benet să fie de bun augur și vreau mai mult, ai auzit domnule scriitor?

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Luna viitoare vom scrie despre „Un străin în regatul Assert”, scrisă la 4 mâini de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

Blogosfera SF&F: Apusul

Luna aceasta a venit rândul celui de-al doilea volum din seria „Terra XXI” semnat de Adrian Mihălțianu și intitulat „Apusul”. Volumul îl puteți comanda de aici.

Având în vedere că primul volum intitulat „Epoca Inocenței” a fost scris în 2010 și publicat în 2011 pe Amazon în limba engleză, pentru ca anul trecut pe la jumătatea lui mai să fie publicat în limba română la Nemira (nu cred că diferă prea mult față de varianta în limba engleză) mi se pare absolut normal ca din punct de vedere al scriiturii să vedem o evoluție.

Poate ar trebui menționat că Adrian Mihălțianu a fost finalist în vara aceasta al concursului de proiecte de guvernare globala Global Challenges 2018.

Nu de alta, dar așa înțelegem mult mai ușor subiectul abordat în carte: sfârșitul de secol 21 pe Terra. Acțiunea se petrece în a doua jumătatea al celui de-al 21-lea veac DC al omenirii pe planeta albastră, numită Pământ, sau Terra. Că avem și AI-uri deja știm din primul volum.

Evident că omenirea încă face ceea ce știe ea cel mai bine: începe niște războaie și apoi îi lasă pe alții să se lupte. De data asta roboții, mașinile inteligente și oamenii cu abilități speciale sunt toți la posturi și luptă. Pentru ce? Pentru existență, pentru nedistrugere, pentru continuare.

Este o carte care se citește repede, ușor, cu personaje bine construite și cu o lume atât de aproape și totuși atât de departe, dar care te lasă mască. Din punctul de vedere al luptei, l-aș asemăna cu seria „Robopocalipsa” a lui Daniel H. Wilson, sau cu Scalzi „Războiul bătrânilor”, iar din punctul de vedere al descrierii tehnologiei și al construcției lumii l-aș asemăna cu Ted Chiang.

Este acea carte pe care aș recomanda-o celor care nu citesc science fiction, pentru că descrie un viitor deloc îndepărtat (pornim din 2058) dar atât de foarte posibil. E ca și cum te-ai uita pe gaura cheii și ai vedea cam ce te va aștepta în următorii 30-40 de ani.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

Assasin CG

Jurnalul unei cititoare

Iulia Albota

Blogosfera SF&F: Arlequine

„Pe cât de romantic ca stil, pe atât de provocator cu ideile pe care ți le oferă, volumul este un puzzle de noir, gotic, dark fantasy, science fiction, folclor, urban fantasy și basm clasic, în care fiecare piesă se potrivește în tabloul general, completându-l și dându-i viață. Fie că ești pasionat de misterele Africii, de ocultism, supranatural, spiritualitate, monștri (din noi sau din afara noastră), de religie, știință sau simbolistică, vei găsi aici câte ceva din fiecare și din toate laolaltă. Trebuie numai să-ți faci curaj și să vizitezi destinațiile stranii pe care autorul ți le propune cu generozitatea unui vrăjitor care se ține de șotii.” – citat din Prefața scrisă de Andreea Sterea, editor-șef Crux Publishing.

De ce am început cu acest citat? Pe lângă faptul că descrie perfect ceea ce vei găsi în acest volum (pe care-l poți achiziționa de aici) am pornit la drum să citesc această carte având în minte impresia (nu prea bună) de la lectura de acum câțiva ani din cadrul Cenaclului Prospect Art organizat de SRSFF. La vremea respectivă fragmentul citit de George dintr-unul din volumele seriei „Regele Lupilor” mi-a dat de înțeles că ideea era bună, exista material cu care se putea lucra, dar cartea avea nevoie de un editor bun.

Acum, cunoscând-o pe Andreea de ceva vreme și cunoscând furcile caudine prin care-și trece autorii (textele lor) înainte de publicare, mi-a venit inima la loc și am purces la drum.

Volumul este împărțit în 4 părți: iezme, fiare, otrăvuri și lumi. Cu fiecare secțiune în parte te simți de parcă ai face înconjurul lumii. Plecăm de la povestirea care dă titlul volumui, ”Arlequine” și primul impact a fost că am căutat un cuvânt în dicționar. Puteți să râdeți de mine cât vreți, dar habar nu aveam de existența cuvântului „meserătate” în limba română (nu știu franceză, la școală am învățat engleză și rusă).

Prima povestire, prima întorsătură de condei, găsită la final: „O nouă carte începea să prindă contur” și tu ai terminat de citit abia primul text al volumului.

Textele prezente sunt pe atât de diferite pe cât sunt de compacte. Te poartă în lumi și epoci diferite, dar nu sunt ca alte povestiri, având o temă comună și puse laolaltă. Citind acest volum m-am simțit ca și cum stăteam iarna la gura sobei, sau seara și moșul începea să ne spună o poveste. Poate pe unele le veți găsi îndrăznețe, dar nu sunt obraznice, sunt atât cât trebuie ca să te aducă acolo unde vreau autorul să-ți spună ceva.

Nu pot să vorbesc despre fiecare în parte, pentru că am face recenzie foileton și nimeni nu poate scrie și nici citi asemenea întindere.

Însă vă pot spune că acest înconjur al lumii în diverse epoci și perioade vă dă, dacă vreți, pe lângă un parfum local cunoscut de cei care au trăit acele vremuri sau în acele locuri (vezi Bucureștiul comunist) și o lecție de cultură generală.

Mă bucur mult că am intrat în posesia unei astfel de cărți și o voi recomanda oricând, oricui, pentru că nu este nișată, nu se adreseză unui anume public țintă (bine, nu veți citi așa ceva copiilor prea mici, pe post de poveste înainte de culcare) – nu este genul de carte care se adresează numai iubitorilor de thriller, de science fiction, de gotic, etc. Accentele sunt acolo, dar textele sunt scrise pentru toată lumea, adică și pentru cei care n-ar citi în viața lor un dark fantasy sau un science fiction. Iar asta mă bucură din ce în ce mai mult și cred că începem să vorbim despre universalitatea noului val de scriitori români de science fiction care se adresează unui public larg, mai degrabă decât unuia nișat.

Mai multe opinii pe:

Jurnalul unei cititoare

https://assassincg.wordpress.com/2018/08/29/blogosfera-sff-george-cornila-arlequine/

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

 

Blogosfera SF&F: Oameni si zei

Volumul de față este primul din seria „Protectorii”, a părut la editura Tritonic și poate fi comandat de aici.

Este compus din 15 povestiri care se întrepătrund prin intermediul celor 2 personaje principale feminine, care au și rol de „povestitor”, prin ochii cărora cunoaștem lumea în care se desfășoară acțiunea.

1. Prima este „Fantasia”: „Străina căpătase un ascendent asupra mea.” – nu vă spun de câte ori am citit propoziția asta. Am crezut că nu văd bine.

Unde facem cunoștință cu Kayla (Blackmoon), jumătate indiancă (piele roșie) și jumătate nordică și cu Lorena – zeiță. Unde începem să aflăm despre puterea Kaylei (un fel de medium cu ceva puteri paranormale) și despe Lorena, că este nemuritoare.

2. „Visul american”: o frumoasă povestire despre „visul american” propovăduit canadienilor. Chiar hilară (situația) dacă stai să te gândești mai bine. Sau unde mai descoperim un zeu, un karghan. Și unde aflăm că „zeii” sunt de fapt îngeri, iar karghanii sunt demoni. Iar îngerii sunt atlanții. Interesantă optică și întrepătrundere cu marile civilizații dispărute și cu legendele care le învăluie.

„Un memento dureros – a ce fusese, ce putea fi dacă…” – poate un memento a ceea ce fusese, zic și eu.

„să grăbească stolurile de corbi venind la ospăț”

Kyla află încet-încet despre existența „zeilor”, care nu-s nemuritori cum am putea crede, care pot fi uciși, dar care trăiesc vreme de secole și află despre originea și puterile ei.

Lorena ne poartă pe tot parcursul volumul de-a lungul istoriei și ne povestește cum au ajuns „Protectorii” din Highlands (Scoția) pe coastele Canadei și cum au fondat Nova Scotia, dar și despre cum s-au luptat și cum au dispărut vechile civilizații.

Un lucru nu mi-a dat pace pe parcursul acestei cărți: am trăit mereu cu impresia că văd episoade din „Nemuritorul”, serialul cu Adrian Paul. Nemuritorii, „zeii” se simt unii pe alții, se urmăresc, se luptă, se iubesc, fix la fel.

Cartea este una care te prinde repede, este fluidă și are zvâc. Din păcate nu am reușit să empatizez cu nici un personaj, nu sunt destul de „ancorate”, nu le-am putut simți aievea, nu m-am putut transpune în nici unul dintre ele.

Însă volumul este unul pe care-l recomand, măcar pentru lecțiile de istoria civilizațiilor. La final ne sunt anunțate următoarele două volume. Eu una îl voi citi cel puțin pe al doilea. Acum sunt curioasă ce se întâmplă mai departe cu Kayla și cum acceptă noua situație, care nu este pe atât de ușoară pe cât ați putea crede: ce mai, știe că face parte dintre „Protectori” și atât. Nu, nu e doar atât, e mult mai mult și mai complex, dar hei, dacă aș spune totul, care ar mai fi farmecul, nu?

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Oameni și zei, le găsești pe blogurile:

https://assassincg.wordpress.com/?p=17339

https://just-other-things.blogspot.com/2018/03/oameni-si-zeiprotectorii-1-de-rodica.html

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/7/blogosfera-sf-f-oameni-si-zei

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-oameni-si-zei-rodica-bretin/

 

Blogosfera SF&F: Imparatul gheturilor

Tadaaaaammmmm, o nouă lună, o nouă ediție a Blogosferei…..

De data această o scriitoare aclamată și apreciată pentru scrierile sale, Ana-Maria Negrilă.

Aș menționa că volumul de față este o ediție revizuită și adăugită, deoarece lansarea inițială a avut loc în 2006, iar în 2008 a luat și premiul Vladimir Colin pentru roman.

Coperta clar m-a incitat, e modernă și îți dă un indiciu asupra poveștii, fără să-ți dezvăluie totul, însă. Cartea poate fi comandată de aici.

Relansarea a avut loc în cadrul târgului Final Frontier din această primăvară.

Despre carte… numai de bine. O poveste cu împărat și supuși, pe un teritoriu acum dominat de gheață. Dar nu este ca orice poveste, pentru că nici supușii nu sunt doar niște supuși. Clasica împărțire socială în săraci, clasa muncitoare și bogați aici are denumiri pe cât de simple, pe atât de descriptive: vânători, fractali, forțele de ordine Ospitaliere, psihicii sau vrăjitorii, denimiți pre-văzători, organizați în Societatea Viitaz. După cum vedeți denumirile sunt și ironice.

Avem și legenda fraților An și Nh care au încălcat legile Împăratului Ghețurilor și au plătit cu viața pentru asta.

Și toate povestite foarte frumos de Sich, o pre-văzătoare rămasă singură în urma preluării puterii absolute de către Consiliu, care a ucis majoritatea pre-văzătorilor și a interzis practicile lor.

Mi-e greu să-mi dau seama dacă sistemul politic din roman este unul comunist sau fascist, dar e clar unul totalitar (ambele sunt „pentru ai noștri” și „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”). Propaganda pare clar comunistă, Consiliul oferă „totul” supușilor, Ospitalierii sunt prezenți peste tot pentru eradicarea „elementelor nocive” (sună cunoscut?).

Mai știți cum ni se spunea la orele de română din școală? „Ionuț a plecat într-o călătorie inițiatică….”. Și personajul nostru principal, tânăra Sich își spune povestea despre călătoria inițiatică în tainele planetei și ale facțiunilor politice care conduc acest tărâm înghețat.

După amărăciunile din ultima vreme din cadrul Blogosferei, acest volum a fost ca o gură de apă proaspătă, de izvor de munte, pentru călătorul însetat și obosit de drum. Cu siguranță nu este o carte perfectă, dar am ales să trec peste orice am simțit că ar mai trebui lucrat, din 2 motive:

1. volumul a apărut acum 12 ani (da, știu, ediție revizuită și adăugită, dar nu putea să rescrie cartea în totalitate, nu?)

2. sunt prea puține și mărunte, sunt chestii care țin de gust personal, nu au impact asupra poveștii.

Cu siguranță recomand acest volum tutoror celor cărora le place o poveste frumoasă, spusă de o tânără inteligentă și ambițioasă îmbinată cu o legendă locală despre construirea unui oraș (nu, nu e Roma).

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Împăratul Ghețurilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/5/blogosfera-sf-f-imparatul-gheturilor

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/05/imparatul-gheturilor-de-ana-maria.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-imparatul-gheturilor-ana-maria-negrila/

https://assassincg.wordpress.com/?p=17263

Luna viitoare, încercăm să scriem despre „Greva Păcătoșilor” de Florin Chirculescu, publicată la Nemira și lansată în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2017.

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram