NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: Valentin Nicolau

Tara lu’ data viitoare

Săptămâna trecută am văzut un eveniment pe facebok și m-am înscris: de mers prin spitalele în care sunt copii internați și să le citim povești.

Cât de entuziasmată am fost! Mi-am adus aminte de perioadele în care am fost eu internată în spital și m-am gândit că mi-ar fi plăcut să fi venit cineva să ne citească povești, seara.

Zis și făcut: iau cartea „Basmania” cu autograful regretatului Valentin Nicolau, mă duc la serviciu. Seara plec cu o colegă spre spital, trec pe la ai mei câteva minute, să-i văd și mă îndrept voinicește spre „Budimex”, timidă. Intru în spital, găsesc imediat un grup de femei, aflu că am nimerit bine și aștept. Ce aștept? Să se întâmple ceva, că doar nu puteam să umblu de nebună prin spital.

După ce nu ne bagă nimeni în seamă multă vreme, fără prezentări, fără nimic, avem o scurtă introducere„ai carte, ia carte – mulțumesc, am în rucsac„, îmi trece un fior prin inimă: „ai adus cartea și o lași, da? că n-o să apuci să citești toată povestea”.

  1. Nimic de genul ăsta nu scria în descrierea evenimentului.
  2. Cum să las cartea cu autograf????
  3. Cum adică nu apuc să termin de citit povestea? Că e o poveste, nu durează mai mult de o jumătate de oră…

În cumplita dezorganizare și haosul total ridicat la rang de binefacere, ni se spune că la etajul 5 (oncologie) sunt voluntari, drept pentru care să mergem la etajele 2, 3 sau 4 (la 1 fiind sălile de operație).

Unii cu liftul la 5, ceilalți pe scări la 2. Doamna organizatoare (mai degrabă dezorganizatoare) purta o  perucă cu care a reușit să sperie un copilaș (mamă ce plânset s-a auzit din salon, dacă eram mama copilului o alergam nu doar afară din spital, dar pe tot bulevardul Brâncoveanu) și a bătut din salon în salon oferind copiilor câte o portocală și băgând pe gât voluntarii cu poveștile.

Era clar că nimeni nu vorbise cu nimeni în cadrul spitalului și nimeni nu avea habar despre această inițiativă. Ni s-a spus să intrăm câte doi voluntari în salon și am întrebat ce facem  doi oameni într-un salon. Răspunsul a fost „unul citește și celălalt se scălămbăie”. În condițiile în care saloanele sunt de 2-3 paturi și în fiecare salon erau max 2 copii, unul cam de 14-15 ani și unul cam de 7-8 ani…..

Concluzia este amară: am plecat acasă. Nu am avut cui să citesc povești și mi-aș fi dorit să văd niște fețișoare curioase și zâmbărețe.

Dar cine nu știe să organizeze face mai mult rău decât bine. E ușor să te bați cu pumnul în piept și să spui „am fost acolo„. Dacă acolo nu s-a întâmplat nimic….

Casa De Pariuri Literare

Casa De Pariuri Literare (CDPL, pe scurt) organizează lunar în Club A din București câte un eveniment dedicat unei edituri, unui scriitor, toate românești. Am participat în trecut la câteva evenimente organizate de ei.

Însă, când ai ca invitat editura Nemira, nu poți comprima 24 de ani de existență pe piață într-o discuție de 30 de minute, drept pentru care aseară abia, abia ne-am lăsat duși pe la ora 22.00. Și ce ani! Doamne și ce cărți!

Așa că am pornit puțin timid, dar am pornit cu începutul și asta literalmente, pentru că s-a plecat de la cum s-a gândit Valentin Nicolau să fondeze editura, cum i-a dat numele “Nemira”. Toată lumea știe despre Munții Nemira aparținând Carpaților Orientali. Însă nu toată lumea știe că Valentin Nicolau a fost geofizician de formare profesională și un pasionat de drumeții montane. Apoi, mai avem o explicație a numelui: nemira în latină înseamnă cu siguranță. Și cu siguranță că domnul Nicolau a făcut totul pentru  ca această editură nu numai sa ființeze, dar să ducă stindardul românesc către un nou secol. Nemira a fost prima editură de la noi care a publicat autori români de science fiction și fantasy și nu se dezminte nici acum: ați aflat despre concursul de debut literar? Uite aici.

Sunt multe de spus despre Nemira. S-a discutat despre coperți de cărți, despre legăturile cu agenții literari (ce-i aia?) și editurile de afară, despre târgurile de carte din Europa, în speță cel de la Frankfurt, la care Nemira participă încă din 1993. S-a discutat despre din ce moment și cum se face promovarea unei cărți, despre blogul Nemira, despre Clubul de carte Nemira, care, iată, mai are puțin și împlinește 3 ani de existență.

Am văzut câteva filmulețe din arhiva personală a familiei Nicolau despre începuturile editurii, despre interviuri (Bill Fawcett) despre târg de carte, s-a discutat despre ce și cum este Nemira în viața de zi cu zi.

Am avut parte de 3 lecturări, toate în premieră, din cărți nepublicate încă:

Cristina Andrei, autoarea cărții “Abonatul nu poate fi contactat“, Marian Truță – jumătatea autorului bicefal al romanului “Vegetal” și ultimul, însă cel care ne-a făcut literalmente să râdem până cădem sub scaune, nimeni altul decât Sebastian A. Corn, autorul romanului “Ne vom întoarce în Muribecca“. Țin să precizez că ultimele romane au fost îndelung dezbătute și discutate în cadrul a două ediții separate ale Clubului de carte Nemira, unde am avut plăcerea să avem și autorii invitați.

Acum vă las să vă delectați cu câteva poze făcute aseară în Club A:

http://andreeaw.sunphoto.ro/CDPL_-_28_oct_2015

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén