NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: tritonic

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.

De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.

Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația,  articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.

Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.

Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”

De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.

Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu  „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.

Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.

Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.

Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”

Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:

  1. NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
  2. CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.

Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!

Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

O noua lansare marca Tritonic

Uite că n-a început bine anul și Tritonic dă drumul la evenimente. Primul la care am participat a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în cadrul „Social caffe”, unde a fost lansat un nou volum scris de Teodora Matei și intitulat „Tot timpul din lume”.

O reîntâlnire cu oameni dragi, cu prieteni, cu cărți e tot ceea ce-ți poți dori în ziua în care pleci din țară în excursie.

După o introducere în planurile editurii Tritonic pentru anul curent, despre care voi reveni cu detalii într-un alt post, Mike Hăulică ne-a plimbat puțin prin cartea la a cărei lansare participam. Vorba lui: cum să vorbești despre o carte fără să dezvălui nimic? E greu, așa că, fără spoilere, am aflat că editura Tritonic a hotărât ca volumul „Tot timpul din lume” să fie publicat în cadrul colecției „Cașmir” pentru că are câte puțin din toate: romance, fantasy și chiar horror.

Eu una abia aștept să mă apuc de ea! Să vedem, de data asta, ce ne-a mai pregătit Teodora? Iar autograful este întotdeauna neprețuit!

Este un sentiment superb să mergi la lansări de carte (îmi vor lipsi), să te întâlnești cu autorii, să poți sta de vorbă cu ei despre cărțile și sau textele pe care le-au scris, să le spui ce-ți place, ce nu-ți place și să vezi că țin cont de asta.

Eu una nu doar că vă îndemn să mergeți la o lansare de carte, dar vă invit și vă provoc să o faceți!

O să facem un concurs pe tema asta.

Poze: http://andreeaw.sunphoto.ro/Lansare_Tot_timpul_din_lume

Cel-ce-simte de Teodora Matei

Și pentru că tot a trecut Romcon, unde, printre altele, s-a discutat despre copertă așa da și așa nu, asta este una dintre așa NU.

Cartea cuprinde 5 povestiri, două de sine stătătoare și trei din ciclul “Profiler”. Toate cinci sunt polițiste, dar primele două sunt un fel de Mircea Eliade – “La Țigănci”, pe când ultimele trei par desprinse din seriale de genul “The Mentalist”.

La fel ca la “Stăpânul castelului”, Teodora împletește realitatea cu previziunea, cu amintirile, cu preștiința.

Fiecare povestire mi-a dat planurile peste cap și a avut un final la care nu m-am așteptat. Temele alese pentru texte sunt cele mai comune, mai uzitate în scrierile SF, dar Teodora Matei reușește să le imprime o altă conotație.

Prima povestire, “Trois” m-a plimbat cu suspansul până la final. Mereu am avut impresia că făptașul este cel care s-a dovedit a fi perfect nevinovat. Sunt curioasă dacă vă păcălește și pe voi, sau numai eu am fost cea naivă.

Al doilea text, “Greu de dezlegat” este cel care m-a dus cu gândul la Eliade, la labirint, la țigănci și ghicitoare, vrăji și magie neagră.

Seria “Profiler” este una care începe banal, dar continuă neașteptat și împărțirea puterilor miraculoase, înțelegerea și folosirea lor nu sunt decât un simbol al dualității omului: ne naștem și nu știm de ce suntem în stare, dar pe parcurs, unii dintre noi aflăm și tot unii (nu aceiași) învățăm să ne folosim de darurile pe care le avem în folosul celorlalți. Eu cred că asta înseamnă să fii om, să te pui în slujba celorlalți (vezi Răsăritenii).

Deși este o carte mystery & thriller, este plină de simbolistică, de fantastic și de science fiction. Este o excelentă aducere în prim plan a extraordinarului zilnic prin prisma înnodării realității cu paranormalul, cu amintirile din copilărie, cu pasiunea și cu dorințele ascunse, cu temerile fiecăruia dintre noi. Niciodată calea pe care mergi nu este singura cale. Întotdeauna ai o altă opțiune. Faptul că ai nevoie de puțin ajutor să găsești acea altă cale, deja este o altă poveste care te introduce în lumea care coexistă cu cea pe care o cunoaștem.

Cartea merită să fie cumpărată și citită cu vârf și îndesat. O găsiți aici.

Lansare Tritonic

În această seară, 21 octombrie 2016, ne-am întâlnit în cadrul târgului de carte “Polemos” cu editura Tritonic, care și-a prezentat autorii și cărțile.

Și cum nimeni nu o face mai bine decât cei implicați, aveți mai jos toată discuția:

Vanatorii de capete – Lucian Dragos Bogdan

Rămasă cu o impresie puternică după ce abia terminasem de citit “Stăpânul castelului” scrisă de Teodora Matei și cu ceva ore la dispoziție până când trebuia să mă mișc spre poarta de îmbarcare, m-am apucat să citesc: ¨Seria Vagabondul descrie o lume de care ne desparte un dram de noroc, ori o simplă alegere și a cărei exploatare începe alături de Vânătorii de  capete¨.

Primul volum din seria “Vagabond” are un nume cel puțin ciudățel: ˝Vânătorii de capete˝ – și m-am gândit instantaneu la niște bounty hunters. Ei, și ce să vezi? Nu e chiar așa.

Și uite cum, cupola care adăpostește gara și aeroportul din Copenhaga s-a transformat pentru câteva ore în orașul pe care-l îndrăgesc foarte mult: Alba-Iulia.

Păi da, Alba-Iulia, pentru că acolo se petrece acțiunea romanului.

Se făcea că un domn (ca să nu-i spun nenea) se plictisise de viața ˝obișnuită˝ pe care o ducea: serviciu, casă, familie și, profitând de faptul că în oraș fusese ucis un om al străzii într-un mod nu prea comun, decide să ajute poliția infiltrându-se în comunitatea celor fără adăpost, totul pentru a ajunge la criminal.

Aici avem o descriere care se întinde pe câteva capitole despre traiul de zi cu zi și despre oamenii din jurul personajului principal, Dinu.

Și Dinu al nostru se integrează destul de bine între boschetari, la început cu figuri ale omului obișnuit, care nu mănâncă resturi din gunoaie, tânjind să-și vadă familia, drept pentru care se furișează prin oraș în încercarea de a prinde o imagine fugară a oamenilor pe care i-a lăsat în urmă. Așa află că soția îl înșela cu un coleg de serviciu, că cei doi copii îi duc lipsa, dar și că oamenii nu sunt atenți la tine când ești îmbrăcat sărăcăcios și murdar.

Din când în când îl caută pe căpitanul de poliție Marian, căruia îi raportează toate datele adunate ˝de pe teren˝.

Viața printre cei fără adăpost este palpitantă, plină de peripeții, Dinu află că și aici există ierarhii și conducători, dar și oameni din toate categoriile sociale, inclusiv profesori rămași pe drumuri din cine știe ce motive. Printre cei cu care locuiește Dinu este și tânărul minune Titi, care este un matematician autodidact desăvârșit, care-și scrie zilnic ecuațiile pe pereții clădirii care le servește drept adăpost.

Cu câteva zile înainte ca ˝experimentul˝ să ia sfârșit, Dinu bănuiește că măcar unul dintre cei trei: doctorul Vâlcu, stagiarul medical Cristi și preotul Lascu, ar putea să facă parte din rețeaua care omora oameni ai străzii pentru trafic cu organe umane. Toți trei au situații materiale peste medie, sunt buni și miloși și ajută pe toată lumea, fără pretenții financiare. Așa că, se decide să verifice o pistă de unul singur. Evident că intră în bucluc, dar reușește să găsească criminalul și mai mult decât atât, a reușit cu ajutorul altui vagabond să-l imobilizeze până la sosirea poliției.

Cartea lui Lucian, pe lângă misterul pe care l-a creat în paginile sale, mi-a oferit o plimbare binevenită prin Alba-Iulia și împrejurimi. Unele locuri le cunosc și le-am putut identifica în memorie, pe altele, cel puțin la prima vedere, nu le recunosc, însă am de gând ca la următoarea vizită în oraș să merg puțin pe urmele acțiunii și să-mi întipăresc în minte majoritatea reperelor aflate între scoarțele acestei cărți.

Este o carte polițistă, care m-a lăsat mască cu rezolvarea misterului, am ghicit parțial, dar în nici un caz nu mă așteptam la ceea ce înseamnă ˝Vânătorii de capete˝.

Vă spun doar că aventura va continua, cel puțin în al doilea volum, deoarece Dinu decide ca experimentul de a trăi o perioadă printre oamenii străzii să nu rămână în acest stadiu, ci să devină noua lui viață.

 

 

Sub steaua infrarosie – Alexandru Lamba

De multă vreme așteaptă această carte să scriu despre ea. Și uite că mă concentrez acum.

Să începem, zic:

“Sub steaua infraroșie” în primul și în primul rând a îmbinat hard SF cu romance. Și încă a ieșit o împletitură foarte frumoasă.

Expozițiunea: sau unde aflăm că acțiunea se  petrece pe o navă spațială care se îndreaptă spre o sferă Dyson.

O sferă Dyson este o megastructură ipotetică inițial descrisă de fizicianul Freeman Dyson. O astfel de sferă ar putea fi un sistem de sateliți solari care să înconjoare complet o stea și care să capteze aproximativ toată producția sa de energie.

Și unde facem cunoștință și cu echipajul: căpitanul Van Dargo, Sonya, Ivana, Melisa, Radovan și Erig, personajul central. Erig, copilul minune care putea citi gândurile mamei sale a devenit adultul care poate comunica telepatic cu femeia pe care o iubește.

Intrigasau unde aflăm că toată această misiune se bazează pe comunicarea telepatică dintre Erig și Emily, unde Erig se află pe nava care are misiunea de a ajunge la steaua infraroșie și a o studia, iar Emily, este femeia de care acesta s-a îndrăgostit, se află pe Pământ, la sute de ani lumină de navă, în stare de criogenie și din răstimp în răstimp este trezită pentru a prelua informațiile comunicate de Erig.

Desfășurarea acțiunii: sau unde autorul ne povestește cum Emily, deși a visat toată viața la o călătorie în spațiu, se sacrifică de dragul lui Erig, făcând schimb de cuve cu acesta și astfel trimițându-l în spațiu, pentru că știe cât de mult Erig urăște frigul. 

Povestea este în felul următor: omenirea descoperă pe bolta cerească ceea ce pare a fi o sferă Dyson și adună o echipă de oameni de știință care să plece în spațiu și să confirme sau infirme existența sferei. Numai că, această excursie va dura generații, sute de ani, astfel încât, auzind de legătura puternică creată între Emily și Erig, o desemnează pe Emily să facă parte din expediție (ea fiind om de știință) pentru a putea comunica cele văzute în spațiul cosmic. Dar Emily este femeie și este îndrăgostită, așa că îl menajează pe Erig, renunțând la visul ei de-o viață de a călători în spațiu și îl trimite în schimb pe Erig.

Punctul culminant: este momentul în care Erig, cuprins de gelozie, merge în cabina Soniei pentru a face sex. Numai că, odată cu asta, Erig pierde contactul cu Emily.

Deznodământul: este unul care m-a lăsat cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Din dorința de a studia soarele, s-au apropiat prea mult și n-au mai reușit să iasă din sfera lui de influență. Un mesaj de dragoste ce călătorește mii de ani de la steaua ce abia se vede pe bolta cerească, spre iubita lăsată în somn criogenic pe uitata planetă Pământ.

 

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte a fost povestea de dragoste dintre Erig și Emily pe care am simțit-o cu toată ființa mea. A fost una puternică. Apoi, faptul că deși abundă de termeni fizici, că doar este hard SF, pe mine, ca necunoscător într-ale fizicii nu m-a împiedicat să urmăresc firul narativ. Nu mi-a ținut o lecție de fizică spațială, ci am fost într-o călătorie în spațiu, unde am avut companioni membrii echipajului și unde Emily se auzea, din când în când, ca un ecou dintr-o amintire veche.

O recomand cu mare drag, pentru că este cu adevărat o space opera. Ca un film de sine stătător în care prințesa Leia ar comunica cu Han Solo telepatic, în timp ce Han Solo ar fi pe nava Enterprise într-o misiune de explorare spațială.

SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte

Sâmbătă, 24.09.2016, dacă ați crezut că nu este nimic altceva decât o altă simplă și banală zi de sâmbătă, v-ați înșelat amarnic. De ce? Păi cum, de ce?

În calendarul științific pe  2016 (sper să-l apuc și pe cel pe 2017) scrie așa: “A fost observată prima dovadă că primatele non-umane șoptesc. (2013) “.

Nu e destul? Păi nu e, că am avut dovezi și că primatele umane șoptesc și chiar mai mult de atât, știu să vorbească în public și să folosească microfonul.

Acestea fiind spuse, vă povestesc puțin cum a fost la “SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte”.

Se făcea, mări, se făcea, că a fost a V-a ediție a festivalului “Strada de C’Arte” care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, în perioada 21-25 septembrie 2016.

Și uite așa, sâmbătă pe la 17 ne-am apucat de dezbătut tema “Cine se teme de genurile minore?”. Da, știu, e din povestea aia cu “Cine se teme de Virginia Wolf?”. Și nu oricum, ci având ca invitați pe: Bogdan Hrib (scriitor și editor la Tritonic), Michael Hăulică, de asemenea editor, dar și scriitor, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Aurel Cărășel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu și Petru Berteanu. Din public le-a ținut isonul și Monica Ramirez, proaspăt întoarsă de peste ocean, de pe meleagurile americane. Și în timp ce, râzând cu un ochi și plângând cu celălalt se dezbat probleme spinoase încă: genurile SF, fantasy, horror, mystery & thriller sunt sau nu genuri minore; ce citesc adolescenții? cum îi atragem să citească literatură română contemporană, pe partea cealaltă s-a destins atmosfera cu întrebări din public de genul cum se scrie un roman bicefal sau la patru mâini?

Una peste alta a fost o reîntâlnire cu prieteni și cunoscuți, s-au lansat două cărți: romanul polițist “Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel și romanul SF “MAYA”, partea a doua a trilogiei începută cu “Omul fluture” scris de autorii Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

De ce e bine să mergi la lansări de carte? Pentru că ai ocazia să cunoști autorii, să afli lucruri despre ei sau despre carte pe care nu ai de unde să le auzi din altă parte, pentru că ai ocazia să dai feedback pe viu grai și asta este tot ceea ce contează pentru un autor: părerea cititorului.

Bine, bine, dar eu, cititorul, cu ce mă aleg? Cu prieteni noi, cu autografe și cu o recoltă de cărți numai bune de citit și disecat.

20160925_112356

20160924_173911 20160924_173148 20160924_173144 20160924_172633 20160924_172018 20160924_171703 20160924_171600 20160924_171542 20160924_171152 20160924_171020 20160924_171002 20160924_170957 20160924_170955_hdr 20160924_170948 20160924_170747 20160924_170734 20160924_170729

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén