NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: science fiction

E greu sa fii zeu – Arkadi si Boris Strugatki

Citind această carte mi-am adus aminte de ce nu-mi place să citesc scriitori ruși: sunt prea preocupați de trăirile interioare ca să mai facă ceva.

Lumea construită este frumoasă, nici măcar nu mi-am dat seama că este vorba despre o planetă diferită până spre sfârșit, când s-a menționat acest lucru.

Având în vedere că a fost publicată pentru prima dată în 1964, înțeleg de ce a fost privită ca una dintre cele mai bune scrieri SF (ale timpului, că slavă Domnului, până acum s-au scris destule cărți din care poți alege). Dacă asta este una dintre cele mai bune cărți scrise de frații Strugațki, eu am serioase îndoieli cu privire la restul. Nu mă înghesui să le citesc.

După cum am perceput-o eu, cartea aceasta este un military fiction (avem spioni într-o lume feudală pe o altă planetă) și mi-ar fi plăcut tare mult să fie mai dezvoltată societatea respectivă.

Scriitorii ne prezintă momentul în care religia preia controlul societății respective, un fel de Inchiziția ajunge la putere, în sfârșit, deși am avut o puternică impresie că s-a descris momentul în care comuniștii au preluat controlul Rusiei.

Partea care nu mi-a plăcut sau care m-a dezamăgit a fost lipsa aprofundării personajelor. Avem doar o descriere sumară sau un rol despre care-ți dai seama din ceea ce se povestește.

Este o carte cu foarte puțin dialog și asta îmi aduce aminte de romanele balzaciene, pe care nu le suport, tocmai din acest motiv.

Lectura este ușoară, nu necesită un efort deosebit al materiei cenușii să priceapă despre ce este vorba.

Cartea poate fi cumpărată de aici. Editura Nemira a mai publicat încă un roman al fraților Strugațki, intitulat „Lunea începe sâmbăta”.

Sunt curioasă să aud și părerile celorlalți în cadrul Clubului de lectură Nemira, la care poți participa și tu, în ultima zi de luni din lună, la mansarda librăriei Cărturești de pe Arthur Verona, începând cu ora 19.

Poți veni chiar dacă n-ai citit cartea de data aceasta, ar fi plăcut să cunoaștem și alți oameni, alte opinii.

 

Blogosfera SF&F: Milos Dumbraci – Hotul de moarte

Pentru prima ediție a recenziilor Blogosferei SF&F îl are de „disecat” pe proaspăt debutantul Miloș Dumbraci.

Având în vedere că Miloș a avut povestiri publicate în reviste online și pe hârtie, precum: Gazeta SF, Helion, Nautilus, Fanstastica, Știință și Tehnică nu cred că editura Millenium și-a asumat vreun risc publicându-i volumul de debut.

Miloș a debutat cu un volum de povestiri, din categoria military fiction, dar un military fiction cum eu până la el nu am mai citit. Apanajul lui Miloș și ceea ce-l caracterizează, dar îl și definește ca autor și îl deosebește de ceilalți scriitori români este capacitatea de a integra mai multe subgenuri într-unul singur. Scrierea este fluidă, povestea curge liniștită, fără poticneli și doar treci subtil dintr-un registru în altul, dar acest alt registru nu doar că îi dă povestirii un twist la care nu te-ai fi așteptat, însă îți deschide o altă perspectivă, o altă modalitate de a vedea lumea. Liantul acestor povești este capacitatea omului de a face diferența între umanitate și orice altceva, dorința omului de a rămâne om, chiar dacă asta implică sacrificiul suprem din partea personajului principal.

Prima dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în acest volum este și cea care a dat titlul: „Hoțul de moarte”, care nu este altceva decât un cyberpunk în genul „Hoțul cuantic” al lui Rajaniemi, însă în povestirea lui Miloș nu furăm timp, ci suflete. Într-o lume postapocaliptică, oamenii sunt foarte puțini și au contruit copii pe care le dotează cu amintiri și memorie, astfel încât omul devine nemuritor prin transferul minții sale într-un corp de android. Bătălia finală este un fel de lupta cu marele boss în Mortal Kombat în decorul Matrix.

„Anchetă pe Terra .322” este un military fiction clasic care-mi aduce aminte de Scalzi cu seria „Războiul Bătrânilor”. Lumea de această dată este condusă de două AI-uri: Mama și Tata. Oameni nu mai există (oare?), Tata a considerat că oamenii neîmbunătățiți tehnologic, care se îmbolnăvesc, mor, cărora le ia foarte mult să se dezvolte, nu sunt destul de eficienți pentru lumea pe care o construiau cele două inteligențe artificiale, așa că i-a exterminat și așa am ajuns să avem doi într-unul: oamenii Tatălui, care sunt războinici și cuceresc noi planete pentru ca apoi să vină oamenii Mamei, care sunt terraformatori și care colonizează planetele cucerite de Tata. Și ați spune că lumea a devenit perfectă, nu?

A treia povestire, intitulată ”Minți de diamant” este un cyberpunk politic. Aici am găsit câteva cuvinte care-mi vor rămâne întipărite în memorie asociate cu Miloș Dumbraci pentru foarte multă vreme de acum încolo: „… unde se exploata materialul cel mai banal și ieftin de pe Sweldamt, diamantul”. Citind acest text am avut tot timpul impresia că absolut fiecare denumire de planetă are un înțeles ascuns: Sweldamt = planeta un fel de groapă de gunoi furnicar, Verenigda – m-a dus cu gândul la Venera, sau planeta pe care îți dorești să ajungi (ca o venerație) și pe care la final o regăsim denumită Veg = vegetal, început nou.

„Suflet de arțar” este un text tare drag mie. Rușii se luptă cu nemții în Siberia. Nemții cuceresc satele, iar rușii sunt nevoiți să le ocolească prin pădure, însă în armata rusă este și un șaman siberian, obligat să participe la război, la fel ca toate celelalte națiuni care fac parte din URSS. Dacă în toate scrierile anglo-saxone (americane) avem de-a face cu lupte de cucerire a teritoriilor de către noii veniți de la populațiile găsite acolo (vezi cowboii și nativii americani), aici avem de-a face cu oameni luați cu arcanul în armata URSS să lupte într-un război care nu-i al lor, care nu-i afectează decât pe termen scurt prin faptul că femeile, copiii și bătrânii au rămas acasă și nu mai au călăuza spirituală cu ei. Grija și datoria față de trib primează și astfel șamanul nostru găsește o cale prin care să se întoarcă la ai săi și să-i protejeze până în ziua în care vor putea avea un nou șaman.

A doua povestire consecutivă cu și despre șamani, intitulată „Șamanul și kurganul” pune față în față doi șamani diferiți, unul de lemn și altul de pământ, dar mai este o deosebire: unul este mort, celălalt viu. Un text interesant despre puterile de dincolo de moartea corpului fizic.

Povestirea „Cal mecanic la rege, șah” face parte din universul „Luizienii”, o narațiune steampunk despre lumea la curtea Regelui – Soare văzută altfel. Lumea este mai bine descrisă în nuvela „Luizienii”, aici ni se povestește despre tentativa de revoluție împotriva Regelui Soare și pedeapsa primită pentru că te-ai răzvrătit împotriva conducătorului.

”Jack și moartea Ankylozaurului” – am citit titlul de câteva ori, să mă asigur că citesc corect. Dinozauri, salturi în timp, arme biologice. Dar dacă ai fi vinovat de cele mai mari catastrofe care s-au petrecut în istoria omenirii? Mai mult decât o istorie alternativă, această povestire ne poartă în timp de la 2031 până spre anul 0.

„Pieile de fier”: oare cum este să vânezi zei? e clar că este deosebit, deci ai nevoie de o altfel de armată și avem un fantasy care ne descrie niște armuri nemaiîntâlnite până acum. Și totuși, cât te sacrifici și pentru cine, mai ales? Interesant punct de vedere despre oameni și divinitate.

Următoarea povestire, „ZMB” descrie o lume post-apocaliptică în care întâlnim o bizară combinație între o Rusie comunistă ortodoxă și Inchizitorii care au sarcina de a elimina devianții de la Canon, pe când KGB este poliție. Însă oare știm totul despre religie și Mesia?

„Molokan” – o poveste despre „comorile” Siberiei și mai ales despre ce s-ar putea afla acolo: oare există și alte specii inteligente pe Planeta Albastră în afara oamenilor sau aceste specii sunt de sorginte extraterestră?

„Dincolo bezna” – uite că avem și un horror între atâtea military fiction. Și în că un horror de bună calitate, care- mi amintește de povestirile scrise de H. P. Lovecraft. Și dacă monstrul ce pândește în întuneric ești chiar tu?

„Poveste amară de foc și pară” este un fantasy clasic, adică o poveste frumoasă cu și despre dragoni, despre nemurire și despre cum au apărut florile, zăpada, etc.

Penultima povestire, „Expresul de Alabama” revine la stilul science fiction, la lumea post-apocaliptică invadată de o altă specie care amenință viitorul omenirii. Pe undeva îmi aduce aminte de „The Stand” (Apocalipsa) scrisă de Stephen King, doar că nu este într-o cheie horror, ci în una pur SF.

Ultimul text, cel care încheie acest volum, „Triții de pe Jawdah” este, după cum se spune și în descriere o povestire în cel mai clasic stil SF, „old school”, în care urmărim cum un grup de exploratori spațiali ajunge pe o planetă nou descoperită și încearcă  să ia contact cu populația care locuiește acolo. De aici până la Legile lui Moise când a coborât de pe Munte nu este decât un pas descris cu măiestrie într-o eternă poveste despre omul nou și omul vechi.

Una peste alta este un volum cu povestiri din arii diverse, cu lumi care mai de care mai diferită și care funcționează după propriile reguli / legi. Mă bucur mult că acest proiect a început cu Miloș.

O fărâmă din fiecare povestire mi-a rămas în suflet la terminarea acestei cărți. Aștept cu nerăbdare următoarea carte scrisă de autorul vâlcean.

Până atunci, puteți citi și părerile celorlalți aici: Jurnalul unei cititoare, Assasin CG, Cu mintea la …SF, FanSF.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

 

 

Lansare Tritonic

În această seară, 21 octombrie 2016, ne-am întâlnit în cadrul târgului de carte “Polemos” cu editura Tritonic, care și-a prezentat autorii și cărțile.

Și cum nimeni nu o face mai bine decât cei implicați, aveți mai jos toată discuția:

Caldura ghetarilor – Nic Dobre

Romanul ˝Căldura ghețarilor˝ se recomandă a fi primul volum din seria ˝Ancestorilor˝ și reprezintă debutul literar pe hârtie al scriitorului brașovean Nicolae Dobre. (întotdeauna vorbim despre debut literar pe hârtie, că online, lumea publică destule povestiri)

Este prima carte SF publicată în regim selfpublishing pe care o citesc. Dar asta nu înseamnă că a fost scrisă și aruncată într-o tiparniță, apoi pusă în vânzare. Chiar deloc. Cartea a trecut mai întâi prin mâinile unor editori (trei la număr) – aviz celor ce vor cu orice preț să publice.

Dacă avem o celebră serie de romane care este și ecranizată cu motto-ul ˝The winter is coming˝ (Vine iarna) (nu stăm acum să discutăm semnificația acestei expresii), în ˝Căldura ghețarilor˝ iarna s-a instalat pe Pământ de foarte multă vreme și a produs milioane de victime. Omenirea a fost pe punctul de a pierde pariul cu viața și de a dispărea din peisajul universal.

După cum știm deja, orice șut în dos înseamnă un pas înainte și asta a făcut și omenirea din universul creat de Nic Dobre. Reluând programele spațiale din dorința de îmbogățire a unor corporații prin exploatare zăcămintelor minerale aflate pe Lună și mai apoi pe Marte, omenirea a început colonizarea spațială și astfel, în momentul dezastrului, cei care au putut scăpa au avut deja un loc unde să se retragă. Din calea cărui dezastru au fugit? Era glaciară și nu e de râs, ca-n celebra serie de desene animate ˝Ice Age˝, pentru că omenirea nu a fost pregătită (va fi oare vreodată?) pentru asemenea val de frig care s-a abătut asupra planetei.

Și uite cum Pământul a devenit un glob de gheață (îmi aduc aminte de globurile albe, puse în bradul de Crăciun) și omenirea s-a mutat pe Marte. Numai că lucrurile nu-s chiar așa ușoare, că a te muta pe Marte nu este la fel cu a te muta din sat la oraș. Planeta roșie nu e la fel de prietenoasă precum planeta albastră transformată într-un ghețar, drept pentru care trebuiesc construite cupole (un fel de mini-cartiere) în interiorul cărora avem locuințe, școli, dar și nivele de cultură a plantelor care să ofere nu doar hrană, cât mai ales oxigenul atât de necesar nouă.

Spațiul mic și resursele limitate cer o mai bună gestionare a educației și implicit a forței de muncă, astfel încât pe Marte găsim o structură socială foarte diferită de cea cu care suntem obișnuiți, specializarea în anumite meserii fiind atent controlată.

Personajul principal, John Hooverbart, visează de mic copil să aibă o meserie neobișnuită: el vrea să devină pământean. Era glaciară se mai îmbunase puțin pe vechea planetă albastră și oamenii începuseră să se întoarcă, doar pentru a scoate la iveală lucruri din trecut. Deocamdată pe Pământ nu găsim decât cazarme militare cu ceva personal auxiliar, folosit la explorarea vechilor clădiri acoperite acum integral sau parțial de zăpada nemiloasă ce gonise strămoșii pe alte tărâmuri.

Și Ionuț al nostru, ăsta zis baronul curățeniei*, se îmbarcă pe un amărât de cargo și pleacă în goana mare spre planeta strămoșească, lăsând în urmă familia pe care s-ar putea să n-o mai revadă vreodată (eu, acum, sper, ca măcar în al doilea – spre sfârșit, al treilea volum, Ionuț să-și pupe părinții înainte ca aceștia să treacă granița spre alte lumi), unde, după perioada obligatorie de pregătire, va face parte dintr-o echipă de intervenție.

Una peste alta romanul prezintă Pământul la finalul erei glaciare, când oamenii încep să se întoarcă acasă, dar, din păcate și din fericire, tot ceea ce este omenesc nu a fost uitat: dragoste, prietenie, camaraderie, trădare, neputință, jocuri politice, dar mai presus de orice: dorință. Dorința de a rezista, de a fi ultimul, de a nu te lăsa învins!

Nu spun mai mult, pentru a nu răpi plăcerea lecturii, închei prin a recomanda cartea și pentru răsturnarea de situație pe care n-am bănuit-o decât parțial.

Cel mai frumos lucru la o povestire, la o carte, este să ajungi să te surprindă pagină cu pagină, iar românii noștri au asta în sânge, ne surprind cu fiecare ocazie pe care o au.

În ultima vreme constat că majoritatea cărților SF se bazează pe apocalipsă. E bine-venită pentru mine o lume post-apocaliptică nemedievală, o lume care a renăscut, dar care nu s-a întors în Epoca Metalelor.

Aștept volumele următoare cu nerăbdarea celui care descoperă o lume nouă în fiecare carte.

Din înțelepciunea www.thefreedictionary.com

  • Hoover

    Also found in: Thesaurus, Medical, Idioms, Encyclopedia, Wikipedia.
    Related to Hoover: Hoover Dam, J edgar hoover

    hoo·ver

    (ho͞o′vər)

    v. hoo·vered, hoo·ver·ing, hoo·vers

    v.tr.

    1. Informal

    a. To clean (a surface or material) with a vacuum cleaner: hoovered the rug.
    b. To remove with a vacuum cleaner. Often used with up: hoovered up the spilled cereal.
    2. Slang To consume entirely; devour. Often used with up or down.
Noun 1. Bart – a member of the British order of honor; ranks below a baron but above a knight; “since he was a baronet hehad to be addressed as Sir Henry Jones, Bart.”

aristocrat, blue blood, patrician – a member of the aristocracy

 

Razboiul batranilor – de John Scalzi

“Două lucruri am făcut atunci când am împlinit șaptezeci și cinci de ani. Am trecut pe la mormântul soției mele. Apoi m-am înrolat.”

Deseori acest fragment mi-a fost dat drept exemplu de un foarte bun început de poveste, un început care intrigă cititorul și-l împinge să-și dorească să citească mai departe, să descopere pagină cu pagină acest prim volum premiat cu trofeul “John W. Campbell” în 2006.

L-am citit foarte repede, de vineri după-amiaza până sâmbătă. Este un military fiction cu un ritm alert.

La început ni se explică cum că odată ce ajunge la vârsta pensionării, există posibilitatea ca persoana respectivă să aleagă să se înroleze în FCA (Forțele Coloniale de Apărare) care sunt mereu în căutare de recruți, deoarece omenirea a cucerit stelele și are nevoie de forțe să mențină cuceririle.

Înrolarea se poate face pentru maximum doi ani, însă FCA au libertatea de a prelungi contractul pentru alți maxim opt ani, de unde reiese un serviciu militar de aproximativ zece ani. Să trăiești până la 85 de ani și să vizitezi Universul pe banii altora poate părea o afacere, însă întotdeauna există și reversul medaliei. De data aceasta reversul medaliei are două opțiuni: prima dintre ele este posibilitatea de a fi ucis în timpul serviciului militar. A doua opțiune este faptul că nu te vei întoarce niciodată acasă. Odată ce ai semnat hârtiile de înrolare ai maximum 72 de ore să părăsești planeta. Altfel? Păi altfel nimic: doar că nu mai exiști d.p.d.v. legal, pentru că semnarea contractului de înrolare înseamnă “moartea” ta legală, nu fizică. Vei fi declarat mort și toate bunurile tale vor fi împărțite conform testamentului sau  conform legii și ți se vor anula toate asigurările: de viață, de sănătate. Ai timp 72 de ore să-ți pui în ordine treburile, după care pornești în aventura vieții tale.

Aici trebuie să recunosc că m-a intrigat titlul încă de când s-a pus în discuție să vorbim despre această carte în cadrul Clubului Nemira.  “Războiul bătrânilor” – ce mă gândesc eu? Adică niște boșorogi pleacă să se lupte. Pe bune? Îți dai seama ce hai o să fie??? Adică ăștia care de abia se târâie, care n-aud bine, văd în ceață, au Alzheimer sunt în stare să care niște puști după ei și să le și folosească împotriva cui trebuie? Adică nu se vor împușca unii pe alții din greșeală?

Și evident, lucrurile iau o mică întorsătură pe care o veți descoperi citind romanul. (Eu zic să vă grăbiți să-l cumpărați: suntem în sezonul cadourilor, e la reducere https://nemira.ro/razboiul-batranilor).

Plecând spre stele, recrutul John Perry își face noi prieteni dintre alți recruți și împreună vor forma un nucleu care este însă despărțit când ajung la destinație, în baza de pregătire de pe Beta Pyxis III din sistemul Phoenix. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost tehnologia pe care am descoperit-o (Brain Pal), care mi-a adus aminte de Counter Strike.  Mi-au plăcut și civilizațiile întâlnite pe parcursul desfășurării acțiunii, dar le-aș fi vrut puțin mai dezvoltate, aș fi vrut să aflu mai mult despre fiecare dintre ele.

Punctul culminant al romanului pentru mine este repezentat de întâlnirea cu Jane. Oare este posibil să-ți întâlnești soția îngropată pe Terra întrupată într-o fetișcană din FCA? Se pare că da. Mai ales dacă tu și soția ați mai trecut acum câțiva ani pe la FCA și v-ați interesat despre ce și cum.

Deznodământul a fost mai mult decât previzibil: John Perry a pierdut o parte dintre noii prieteni, el a supraviețuit, a fost decorat și visează la o nouă viață alături de tânăra femeie care este și care nu este reîncarnarea soției lui.

 

 

 

 

Casa De Pariuri Literare

Casa De Pariuri Literare (CDPL, pe scurt) organizează lunar în Club A din București câte un eveniment dedicat unei edituri, unui scriitor, toate românești. Am participat în trecut la câteva evenimente organizate de ei.

Însă, când ai ca invitat editura Nemira, nu poți comprima 24 de ani de existență pe piață într-o discuție de 30 de minute, drept pentru care aseară abia, abia ne-am lăsat duși pe la ora 22.00. Și ce ani! Doamne și ce cărți!

Așa că am pornit puțin timid, dar am pornit cu începutul și asta literalmente, pentru că s-a plecat de la cum s-a gândit Valentin Nicolau să fondeze editura, cum i-a dat numele “Nemira”. Toată lumea știe despre Munții Nemira aparținând Carpaților Orientali. Însă nu toată lumea știe că Valentin Nicolau a fost geofizician de formare profesională și un pasionat de drumeții montane. Apoi, mai avem o explicație a numelui: nemira în latină înseamnă cu siguranță. Și cu siguranță că domnul Nicolau a făcut totul pentru  ca această editură nu numai sa ființeze, dar să ducă stindardul românesc către un nou secol. Nemira a fost prima editură de la noi care a publicat autori români de science fiction și fantasy și nu se dezminte nici acum: ați aflat despre concursul de debut literar? Uite aici.

Sunt multe de spus despre Nemira. S-a discutat despre coperți de cărți, despre legăturile cu agenții literari (ce-i aia?) și editurile de afară, despre târgurile de carte din Europa, în speță cel de la Frankfurt, la care Nemira participă încă din 1993. S-a discutat despre din ce moment și cum se face promovarea unei cărți, despre blogul Nemira, despre Clubul de carte Nemira, care, iată, mai are puțin și împlinește 3 ani de existență.

Am văzut câteva filmulețe din arhiva personală a familiei Nicolau despre începuturile editurii, despre interviuri (Bill Fawcett) despre târg de carte, s-a discutat despre ce și cum este Nemira în viața de zi cu zi.

Am avut parte de 3 lecturări, toate în premieră, din cărți nepublicate încă:

Cristina Andrei, autoarea cărții “Abonatul nu poate fi contactat“, Marian Truță – jumătatea autorului bicefal al romanului “Vegetal” și ultimul, însă cel care ne-a făcut literalmente să râdem până cădem sub scaune, nimeni altul decât Sebastian A. Corn, autorul romanului “Ne vom întoarce în Muribecca“. Țin să precizez că ultimele romane au fost îndelung dezbătute și discutate în cadrul a două ediții separate ale Clubului de carte Nemira, unde am avut plăcerea să avem și autorii invitați.

Acum vă las să vă delectați cu câteva poze făcute aseară în Club A:

http://andreeaw.sunphoto.ro/CDPL_-_28_oct_2015

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén