NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: science fiction Page 1 of 2

Leapșa de Paște

Leapșa este preluată de la Jurnalul unei cititoare:


1. Ouă roșii: o carte cu o copertă roșie pe care ai vrea s-o citești în curând. matrioșka

2. Iepurașul de Paște: o carte pe care ai primit-o cadou. n-am mai primit de multă vreme

3. Lumânările aprinse: o carte plină de căldură și de speranță. M.R. Carey – fata cu toate darurile

4. Drob: o carte mare și „grea”, dar care merită. numele trandafirului

5. Familie: O carte pe care ar îndrăgi-o și ai tăi (sau o carte potrivită pentru orice vârstă).

orson scott card

Star Trek – Discovery

Am urmărit ambele sezoane. Dacă mă întreabă cineva dacă-mi place nu știu să-i răspund la întrebare. Mi se pare foarte ancorat în zilele noastre, dar fără bucuria de a descoperi lucruri noi (cel puțin pentru mine, care nu le am cu fizica), civilizații și culturi noi.

Pentru mine Star Trek este și va rămâne Alexandru Mironov captivându-mă cu explicații și cu noutăți științifice înaintea fiecărui episod. Pentru mine Star Trek este explorarea universului, cunoașterea sau contactul cu rase și culturi diferite și simbolul este Picard ”Engage!”

Și atunci ce este Star Trek Discovery? Este o poveste. O poveste adaptată lumii și perioadei în care trăim, în care ne pregătim pentru o tehnologizare masivă, pentru pierderea identității și a unicității noastre individuale și pentru uniformizare.

Asta este ceea ce văd în Vest. Da, acel Vest la care visăm cu toții precum la o Fata Morgana și care nu face nimic altceva decât să ne uniformizeze.

Am stat mult și m-am gândit: De ce Michael Burnham? Iei personajul principal, o femeie de culoare (rasă văzută ca dezavantajată în Europa, discriminată încă în USA, unde, totuși crește ca număr populațional), freză relativ masculinizată (de înțeles până la un punct, flota stelară, armată, deși există alte personaje feminine cu părul lung și feminin) și-i pui un nume masculin. De unde până unde?

Am întâlnit în Anglia femei cu nume masculine. N-am întâlnit niciodată bărbați cu nume feminine. De ce? Nu mă interesează ce face omul acasă la el, e treaba lui, dar DE CE? De ce masculinizăm femeile? Ar putea fi considerată o metodă de protecție împotriva unui eventual atac „Michael, te doresc, ai un nume așa frumos, iubito, vreau să fii a mea” sună destul de improbabil, nu? Dacă ne gândim la masculi, ne gândim la putere, la forță. Să însemne asta că omenirea se pregătește de un nou matriarhat? Poate. Și totuși mi-e milă de ei, de vestici. Cel puțin englezii ăștia nu-și respectă nici trecutul și nici viitorul, iar prezentul este după cum îl suflă vântul.

A mai observat cineva că intro-ul de la „Star Trek Discovery” seamănă al naibii de mult cu „Westworld”? Și nu e ciudat?

Și totuși despre ce este „Star Trek Discovery”? Este vechiul basm al Cenușăresei care va deveni prințesa regatului într-un ambalaj science fiction. De ce este nevoie de asta? Nu știu. Poate generația mai nouă așa poate decodifica informațiile? Poate este o speranță dată celor care se simt inferiori, că de fapt nu sunt, ci contează foarte mult pentru Univers?

Sunt o fire romantică, visătoare și melancolică, așa că-mi doresc ca lucrurile bune să nu se termine niciodată. Din păcate, ca întotdeauna, îmi rămân prietenii cei mai credincioși, cărțile. Pentru că restul, totul, se sfărâmă și se recompune în ceva ce eu nu sunt obișnuită cu și nici nu știu dacă voi reuși să accept. Îmi este foarte greu să accept redefinirea genurilor din masculin și feminin în neutru. Mi se pare o sfidare a Naturii înseși. Eu consider că omenirea evoluează indiferent de părerea și vrerea noastră individuală. Și dacă omenirea în atâtea zeci de mii de ani, încă mai are acel maț numit apendice, înseamnă că încă folosește la ceva. Pe scara evolutivă se știe că lucrurile care nu mai sunt de folos unei specii, se pierd și se vor naște altele, care-i vor fi de folos. Mi se pare că lumea de mâine va fi formată din milioane și miliarde de Michael și Mircea (actrița americană Mircea Monroe, botezată Mircea de către tatăl ei, mare fan al lui Mircea Eliade) și mă întreb dacă mai avem un viitor.

 

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars (1 / 5)

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars (2 / 5)

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars (5 / 5)

Blogosfera SF&F: Singuratatea Singularitatii

Deși jubilam la gândul că voi citi al treilea roman scris de Alexandru Lamba, de data aceasta publicat la Herg Benet, uite că n-a fost să fie roman. Am fost puțin debusolată că e o colecție de povestiri, dar debusolarea a luat sfârșit aici.

Este vina mea, pentru că mi l-am închipuit pe Alex scriind povestiri pentru CPSF și volume colective, dar niciodată publicând un volum de povestiri propriu.

Ceea ce-mi place la Alexandru Lamba este faptul ca orice scrie este cumva ancorat în realitatea cotidiană, oricât de SF ar fi textul cu pricina. Textele lui sunt ca o gură de ozon în istoria prezentă a SF-ului românesc.

Când am spus că „cei tineri” nu sunt deloc mai prejos decât cei de dincolo de granițe, n-am greșit cu nimic. Cred cu tărie că dacă acest volum ar fi tradus în engleză și pus în vânzare „afară” nu ar fi mai slab față de autorii consacrați. Eu una l-aș propune la premii, gen Hugo.

Da, știu, nu am spus nimic concret despre volum, dar nu știu ce pot spune ca să nu fie „spoiler”. Temele abordate sunt diferite: teamă, întuneric, credință, o lume dezbinată și dezrădăcinată, războiul de după prăbușirea economică, toate în cel mai pur cadru SF.

Ca un Post Scriptum: mă bucur că „Reculul praștiei” a putut fi încadrată în ceva mai mare. Este singura poveste a volumului pe care am citit-o acum câțiva ani, în CPSF nr. 29, ediție apărută la Nemira și îngrijită de Marian Truță.

Cumpărați cartea de aici, citiți povestirile și nu vă va părea rău, veți putea spune și altora, cu mândrie, că DA, avem scriitori relevanți de SF. Ba încă sunt mai buni decât cei considerați medii la ei. Ai noștri când scriu, o fac nu doar cu mintea, ci și cu sufletul și se vede.

În continuare aștept cel de-al treilea roman, sper ca noua colaborare cu Herg Benet să fie de bun augur și vreau mai mult, ai auzit domnule scriitor?

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Luna viitoare vom scrie despre „Un străin în regatul Assert”, scrisă la 4 mâini de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

Blogosfera SF&F: Noaptea Lemurienilor

 

Cartea dezbătută azi se numește „Noaptea Lemurienilor”, a fost publicată la editura PAVCON și face parte din colecția „România sub Asediu”. Poate fi comandată de aici.

Nu am pornit de la premisa că va fi o carte nemaipomenită, nemaivăzută, ceva exatraordinar, dar am din nou un gust amar, care pare că nu mă părăsește în ultima perioadă. De ceva vreme cititul a început să devină o corvoadă și oricât de drag îmi este acest proiect al Blogosferei SF & F, mai că-mi vine să dau cu cărțile de pereți, deși nici pereții și nici cărțile, săracele, n-au nici o vină. Mai ales că le citesc în format electronic.

Proiectul „România sub Asediu” sună foarte frumos în teorie. Are deocamdată 6 volume publicate, 2 despre Focșani, 3 despre București și 1 despre Craiova. Dacă aș fi fost coordonatorul colecției aș fi diversificat orașele.

Volumul de față tratează Focșani, dar avem și ceva acțiune petrecută în București.

Oful meu și buba cea mare este: UNDE ESTE SCIENCE FICTION-UL????

Ca să pui o etichetă e ff ușor, dar din păcate m-am obișnuit ca eticheta să reflecte adevărul. Ori în ultima vreme văd cum o grămadă de cărți marketate și categorisite ca fiind science fiction sunt doar povești (fantasy) magice. N-am nimic împotriva lor, îmi place genul, dar vreau ca etichetarea să fie corectă. Nu știu de ce e rău sau greu să-i spui pe nume: realism magic. De ce e science fiction dacă nu implică decât fiction, dacă partea de știință lipsește cu desăvârșire?

În altă ordine de idei, să fii la al treilea roman publicat și să ai asemenea goluri temporale….. Nici la primul roman nu ar fi permise, dar ce să mai zic?

Concluzia este una singură și e amară: se publică în neștire fără nici un pic de atenție, fără să conteze forma, doar conținutul.

Despre poveste spun că e drăguță, că pleacă de la o premisă interesantă (coborârea zeului egiptean Amon-Ra (în carte este Ymon-Ra) pe pământ sub forma unui om cu cap se pasăre (știu că am văzut un film pe tema asta). Și de aici apar niște fenomene stranii, vezi crăpătura din pământ prin care ies Lemurienii, dispariții și aventuri.

Din păcate cartea este doar o poveste drăguță, stil adolescentin, de genul seriei cu vampiri a Annei Rice, însă aici avem mitologie egipteană.

M-aș aventura s-o recomand copiilor, să zicem peste 12-13 ani, dar sub 16 și tot mi-e teamă că unii mă vor înjura, deoarece bagajul lor de cărți citite până acum poate cuprinde niște clasici science fiction care să le ofere alte așteptări decât poți avea citind autori români.

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Noaptea lemurienilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/4/blogosfera-sf-f-noaptea-lemurienilor

https://assassincg.wordpress.com/2018/04/25/blogosfera-sff-florin-giurca-noaptea-lemurienilor/

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/04/noaptea-lemurienilor-de-florin-giurca.html

Gaudeamus 2017

Da, știu, a trecut multă vreme de când a avut loc târgul Gaudeamus, toată lumea a pus deja pozele (chiar și eu) cu ceea ce se numește book haul, sau prada de la târg. A venit vremea să spun și eu câteva cuvinte.

Din păcate, timpul scurt nu mi-a permis să vizitez târgul de carte încă din primele zile în care s-a deschis. Așa că, prima zi în care am ajuns din nou sub cupola Romexpo a fost ziua de vineri în care, evident că nu am mai găsit abonamente de cumpărat,  așa că m-am văzut nevoită să-mi achiziționez câteva bilete  pentru a putea vizita târgul în tot weekendul.  Vineri mi-a permis să mă bucur de târg mai mult decât celelalte zile fiind una dintre zilele mai puțin aglomerate am putut să trec lejer printre standuri, să le admir și să fac poze. Odată cu venirea serii am avut parte de primele lansări de science fiction și fantasy din cadrul acestei ediții a Gaudeamusului.

În mare această ediție a târgului de carte a însemnat pentru mine o plimbare între standurile Tritonic și Crux publishing cu ceva pit stop pe la Tracus Arte.

Și de această dată revederea cu prietenii a fost una emoționantă, mai ales când o parte dintre ei știi că au devenit colaboratori  ai unor anumite reviste sau când își lansează volume proprii sau povestiri în cadrul unor volume colective.

Vineri seara, după ce s-au terminat lansările din cadrul târgului Gaudeamus, am avut onoarea de a participa  la cea de-a șaptea ediție a decernării premiilor literare Vladimir Colin pentru anii 2014-2016, care a avut loc într-un cadru festiv, într-una dintre sălile de protocol aflată în hotelul din apropierea complexului expozițional Romexpo.

Bucuria de a fi printre cărți, iubitori de cărți, la lansări, unde aștepți cuminte să-ți vină rândul să iei autografe de la autorul sau de la autorii volumului este un sentiment care nu poate fi exprimat în cuvinte. De aceea încurajez pe toată lumea să încerce măcar o singură dată în viață să experimenteze acest lucru.

Pozele de care vă las să vă bucurați în continuare sunt dintre cele mai variate: sunt poze cu standuri de cărți, poze cu prieteni, poze cu mascote de la standuri, poze cu autorii și autografele pe care le dau.  Toate acestea reprezintă cu mult mai mult decât niște simple poze; ele sunt mementouri purtate în suflet de la un an la altul, de la o ediție la alta a târgului,  de la un moment la altul al revederii cu oameni dragi.

http://andreeaw.sunphoto.ro/Gaudeamus_2017

 

Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu

Și uite că a venit și rândul lui Daniel Timariu să intre în colimator. Chiar mă bucur că am ajuns și la el.

Volumul de azi nu este un debut literar, deoarece Daniel a mai publicat anul trecut două volume de povestiri, unul SF și unul polițist.

Romanul de față este unul care are puțin din toate: este fără doar și poate o acțiune polițistă, dar într-un decor demn de un film thriller cu personaje adunate din toate mitologiile (satiri, vampiri, pricolici, iele, gnomi, căpcăuni, demoni, etc).

Cartea a fost publicată de editura Tritonic și poate fi cumpărată de aici.

Dacă spun că mi-a plăcut mult acest volum, este prea puțin.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, este că Daniel Timariu i se alătură lui Lucian Dragoș Bogdan și reușește să scrie un roman fantastic localizat în România, cu personaje fantastice din folclorul românesc, care pot fi ușor recunoscute.

Este un roman relativ scurt, are doar 230 de pagini, însă l-am citit dintr-o suflare. Este bine construit, îmi place lumea descrisă, bine conturată. Are capitole multe, dar scurte și poate fi citit ușor și repede. Fiecare capitol introduce în scenă alte personaje (la început) și construiește ușor, ușor acțiunea.

Acțiunea se petrece în Timișoara, orașul de baștină al autorului, însă personajul principal, detectivul particular Alexandru Teodor Anghel – Alex, pentru prieteni și clienți – pendulează între lumea reală și lumea tenebrelor.

Detectivul nostru nu duce o existență roz, când este contactat de Laura, moarta – vie și rugat să-i găsească pe frații Wiessmuller, stăpânii ei. Un mort – viu este legat de stăpânul său și dacă acesta dispare, mortul – viu se va descompune. Așa că Laura îi dă detectivului nostru, trei zile să-i găsească stăpânii, în încercarea de a rămâne în viață.

Și uite așa am început să pătrund în lumea Tenebrelor, care se suprapune, uneori perfect, peste lumea reală, imagine care mi-a adus aminte de cărțile din seria „Harry Potter” scrisă de J.K. Rowling.

Evident, ca în orice roman polițist, pe măsură ce parcurgi povestea lucrurile se complică, apar detalii și personaje. Și cum nu se putea ca eroul nostru să umble așa, de unul singur, prin lumea complexă și complicată a tenebrelor, a reușit să-și găsească un partener de nădejde în persoana câinelui Qiqirn, care, nu e ca orice câine, ci unul vorbitor și simțitor.

Aș povesti multe, dar vreau să vă las plăcerea să lecturați acest volum. Voi spune doar atât: nici cu gândul nu gândeam la întorsătura de situație care apare spre final. Și ce final!

Mă bucur că voi mai avea parte să călătoresc în lumea tenebrelor lui Daniel Timariu, tot așa cum abia aștept să pun mâna pe volumul al doilea din seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan.

Însă ceea ce mă mulțumește sufletește cel mai mult, este că DA, SE POATE! Avem literatură fantastică de calitate, cu personaje cu nume românești, cu acțiune petrecută în România.

Felicitări autorilor!

Totuși, nu pot să închei fără a vă da un mic citat din carte, este descrierea unor demoni: „Doi bărbați de o culoare ce părea neagră, dar de fapt era de un purpuriu închis, cu coadă cu vârf ascuțit, cu cornițe de abanos și cu ochi înfiorător de incandescenți.” Recunosc, „cornițe” a fost cireașa de pe tort.

Această opinie este strict personală și face parte din proiectul „Blogosfera SF & F”. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna iunie vom avea o a doua recenzie (opinie), miercurea viitoare, pe 21 iunie, al cărei subiect este „Epoca inocenței” de Adrian Mihalțianu.

Până atunci vă invit să citiți și opiniile colegilor aici:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=692

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=7051

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/06/blogosfera-sf-f-tenebre-cazul-laura.html

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

http://www.iuliaalbota.ro/r/p/45/Blogosfera_SFF_Tenebre_Cazul_Laura_-_Daniel_Timariu

 

 

 

 

 

 

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.

De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.

Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația,  articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.

Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.

Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”

De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.

Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu  „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.

Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.

Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.

Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”

Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:

  1. NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
  2. CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.

Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!

Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu

Acesta ar fi trebuit să fie un articol care să facă parte din Blogosfera SF & F. Din motive obiective (mutat din țară) nu l-am putut scrie la timp pentru a-l publica împreună cu colegii mei, însă o fac acum.

Liviu Surugiu nu este doar un autor consacrat, ci și multipremiat de-a lungul vremii și chiar unul pe care orice editură și l-ar dori în catalog.

Iată că de data aceasta avem în față volumul de povestiri intitulat „Acesta este trupul meu” publicat la editura Tracus Arte. Cartea o puteți cumpăra de aici.

Volumul cuprinde cinci povestiri și a beneficiat de șase redactori, nume cunoscute și mai puțin cunoscute publicului larg.

Prima povestire este și cea care dă titlul cărții, „Acesta este trupul meu”, care pornește de la un citat din Biblie: Apocalipsa 1 (8): „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era și cel ce vine.”

În afară de „bucla” Alfa și Omega și călătoria spațială, am câteva întrebări:

  • cu cine s-au luptat preoții între inelele lui Saturn?

  • ce este acela un „derelict”? cum poate fi uman un derelict pe care nu l-a văzut nimeni? (uman, nu umanoid)

  • cum l-au capturat? cum a ajuns legat în partea de jos a navei?

  • care este mesajul acestei povestiri? cu ce scop a fost scrisă? Ca intrare de jurnal?

A doua povestire se numește „O chestiune de educație” și pleacă de la un alt concept biblic și anume acela al fratricidului Cain – Abel. Numai că în lumea construită de Liviu Surugiu, Ghanymondo, (lumea Gheenei?) gemenii se nasc foarte rar și mai au și darul de a face schimb de personalitate, așa că până la urmă avem de-a face cu un suicid care, culmea, duce la avansarea populației respective.

Mi-a plăcut foarte, foarte mult, ideea că pe o planetă pot coexista trei generații, care, de fapt, reprezintă trei stadii de devoltare a umanității.

Însă, nu sunt convinsă că am reușit să pricep cum anume se produce evoluția.

Cea de-a treia povestire, „Întâlnirea”, deși lasă în urmă Biblia, nu iese din misticism și se axează pe fazele lunii care se repetă cu o ciclicitate de circa 28 zile. Deși mi-am dat seama încă de la începutul corespondenței despre relația dintre Gena și Andrei, a fost totuși o experiență frumoasă să citesc toate acele scrisori de dragoste și să ajung la final să citesc cu amărăciune concluzia pe care o intuiam deja.

A patra povestire, „Înaintea învierii”, este cea mai scurtă, dar și cea mai bine scrisă, pusă în scenă, dacă vreți. Nu reprezintă doar o idee bună, ci un model despre cum se materializează o idee bună într-un text bun. Ca să nu mai vorbesc despre începuturile de fir narativ cu ajutorul unor înșiruiri de verbe la modul conjunctiv, timpul prezent. O provocare câștigată de Liviu Surugiu. Cu cine? Poate cu el însuși.

Ultima povestire, cea care închide volumul, are un titlu cel puțin intrigant „144”. Foarte interesantă povestea lui 144. O istorie despre nemți, al doilea război mondial și un strigoi.

Pe scurt, volumul merită citit măcar doar din curiozitatea de a afla ce înseamnă ficțiune teologică.

Păcat că 6 redactori la 5 povestiri nu au reușit să înlăture greșelile de exprimare (pe ici, pe colo) și că uneori nu i-au pus frână lui Liviu. Cine-l cunoaște, știe că scriitorul Surugiu (să nu-l confundați cu Fuego) se apucă și povestește ceva, după care trece la altceva fără legătură. Cam așa și cu povestirile.

 

 

Blogosfera SF & F: Florin Purluca – „Cum sa fabrici un semizeu”

Iată-ne ajunși la cea de-a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”. Chiar dacă am ales tot un debutant, de data aceasta nu avem un roman, ci o nuvelă.

Deși are doar 150 de pagini se încadrează perfect în ceea ce eu numesc SF de explorare, deoarece avem de-a face cu o lume în care omenirea s-a mutat pe o altă planetă similară cu Pământul.

Editura Tritonic a început să publice autori români debutanți pe bandă rulantă, ceea ce nu e rău deloc, ba, dimpotrivă, aduce un suflu nou în cadrul colecțiilor de carte.

Florin Purluca a fost debutat în colecția Sci-Fi cu un text clasic, aș putea spune: omul de știință pleacă în spațiu, pe o planetă similară cu Pământul și o colonizează. Cartea „Cum să fabrici un semizeu” poate fi comandată de pe site-ul editurii.

Romanul de debut al lui Purluca este un military fiction cu androizi vegetali. O nișă cu totul nouă pentru mine în SF (deși am avut romanul „Vegetal” scris de Dănuț Ungureanu și Marian Truță și publicat de Nemira, nu se axează pe o poveste similară).

Cartea merită citită de către toți cei ce vor o aventură printre plante pe o planetă foarte îndepărtată, dar similară cu Pământul. Tehnologia prezentată nu este grea de înțeles sau poate fi ignorată, ea nefiind vitală pentru poveste.

Se citește repede, este fluidă și NU este doar pentru cunoscători.

Alte păreri la:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/02/blogosfera-sf-f-cum-sa-fabrici-un-semizeu.html

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén