NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: roboti

Leapsa 2017

Și uite că la final de ianuarie 2018 reușesc și eu să dau curs invitației primite de la jurnalul unei cititoare și scriu despre cărțile din 2017 sub formă de „leapșa”.
Să începem, dară:
1) Câte cărți ai citit în 2017?
Muuuult prea puține față de ceea ce mi-am propus. Goodreads spune 15 din 100. Da, mi-am propus să citesc 2 cărți pe săptămână și-mi voi menține acest target până când îl voi atinge, indiferent câtă vreme îmi va lua. Deși scuzele nu sunt decât incercări de a ne justifica, totuși nu e ușor să te muți în altă țară și să o iei de la început din toate punctele de vedere. Și trebuie să-i mulțumesc familiei care m-a sprijinit de fiecare dată. Fără ea, familia, mi-ar fi fost încă cu mult mai greu. Însă de acum încolo sunt foarte aproape de a intra pe un drum drept, sper că cel puțin pentru o perioadă medie am terminat cu mutatul de colo-colo, pe care-l urăsc din rărunchi, dar care devine imperios necesar în termeni de a avea un serviciu, apoi de a avea un serviciu mai bun. Evident că nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă și că nu m-a așteptat nimeni cu covorul roșu să-mi dea un loc de muncă, dar acum sunt bine. Deși mulți români muncesc la fel ca mine, preferă să nu vorbească prea mult despre asta, se trece totul sub tăcere de parcă am face ceva ilegal sau imoral. Eu voi scrie un articol la mijloc de martie, un an în UK cu bune și cu rele.

2) Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?
Păi dacă stau să mă uit bine, în afară de poveștile scrise de Roald Dahl, pe care le cam știu din filme, avem așa:
a) „Robogeneza” lui Daniel H. Wilson, continuarea de la „Robopocalipsa”, pe care am citit-o cu sufletul la gură. Eram curioasă să văd cum se împacă roboții cu ceea ce a mai rămas din omenire după un război apocaliptic. Din păcate rasa umană nu scapă de metehne precum a judeca pe alții după înfățișare, a nu-i accepta pe cei care sunt diferiți.
b) „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba care mi-a plăcut ffff mult. Atât de mult m-am bucurat că omenirea găsise o soluție să poată călători în timp!
c) „The blood lives” a lui Lee Iserow care așteaptă să-i scriu recenzia. O poveste care amintește de thrillerele scrise de Stephen King, foarte cinematică și un pic pe repede înainte, cam ca un episod dintr-un serial (ceea ce nu m-a mirat după ce am citit biografia autorului). De asemenea cartea face parte din programul ABAM = A Book A Month înființat de autor.
d) „Tenebre” a lui Daniel Timariu. Abia aștept să mă apuc de volumul al doilea. O Timișoara mai puțin obișnuită și în nici un caz același oraș care poate fi cunoscut de orice vizitator.

3) Care este cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2017?
„Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!” – „Arhitecții speranței” Alexandru Lamba

4) Ce carte citită în 2017 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Din păcate, așa cum am scris și în recenzie, “Noaptea în oraș, fără părinți” scrisă de Dănuț Ungureanu mi-a lăsat un gust foarte amar referitor la literatura română. Din fericire mai sunt și alte cărți și chiar și alți autori români.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Deși am plecat din țară, am reușit să particip la vreo două evenimente Tritonic înainte de plecare și apoi m-am întors în toamnă special pentru prima ediție ANTARESFEST (care a fost doar prima ediție, da?) și pentru Gaudeamus. Mi-ar plăcea să repet figura anual și deși e foarte greu dpdv financiar să organizezi un festival de carte SF&F în România (participă doar cunoscătorii, doar cei care frecventează anumite cercuri, cenacluri) sper din tot sufletul să am ocazia să mă întorc an de an la Brașov, să devină o tradiție pentru SF, așa cum Sibiu cu Artmania devenise o tradiție pentru festival de rock gotic în România.

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2017?
Am văzut puține filme în 2017, așa că e destul de ușor să aleg: “Dunkirk” m-a impresionat plăcut. Un film despre eroii celui de-al doilea război mondial. Nu este genial, dar puțin i-a lipsit să fie.

7) Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2017 pentru tine?
Aventură. Plecarea din țară a însemnat un nou început, o aventură pe care mi-am dorit-o de multă vreme, dar în care nu am avut curaj să plec mai devreme. Pe de o parte îmi pare rău că nu am avut curaj să o fac cu aproape două decenii mai repede. Pe de altă parte, nu mai cunoșteam oamenii pe care-i știu azi dacă aș fi făcut asta. Avantaje și dezavantaje.

8) E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?
Da. 8 septembrie 2017, Brașov, ANTARESFEST.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2017?
Am plecat din țară.

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2018.

Am o dorință pe plan personal, am una pe plan profesional (să-mi găsesc drumul drept) și să-mi reintru în ritmul de citit.

Mulțumesc Georgianei, ca de obicei, pentru invitația de a-mi așterne gândurile legate de anul trecut și de ceea ce-mi doresc de la anul curent! Mulțumesc colegilor din Blogosferă pentru susținere! Mulțumesc familiei mele pentru tot efortul depus și pentru dragostea și susținerea necondiționată!

Robogeneza – Daniel H. Wilson

La început n-am știut cum să încep acest articol. Apoi am realizat că totul pornește de la un singur lucru: SUPRAVIEȚUIREA.

Am văzut vineri „Fast & furious”, al optulea film al francizei. De aici mi-a venit ideea începerii acestui articol. Am citit în ultimele zile „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba și „Robogeneza”, al doilea volum din seria cu roboți scrisă de Daniel H. Wilson și publicat de editura Nemira. Toate au ca temă centrală supraviețuirea omenirii indiferent de condițiile de mediu, economice sau politice.

Primul volum al seriei, „Robopocalipsa”, despre care am scris aici, ne introduce într-o lume în care mașinile de orice natură preiau controlul asupra lumii și încearcă să distrugă omenirea sub conducerea inteligenței artificiale Archos R-14 care se ascunde într-un puț în Alaska. Evident, în primul volum Archos-R14 a fost învins. Un război sângeros, care a unit oameni, oameni modificați și mașini de pe întreg cuprinsul globului și care a durat vreo  trei ani.

Acum, după ce inamicul comun a fost învins, oamenii și mașinile (roboții) se întorc spre interiorul continentului American, spre leagănul civilizației Osage, acolo unde s-a format armata învingătoare, la Calul Sur. Asta pe pământ american. La celălalt pol, în Japonia, oamenii și mașinile revin ușor, ușor, la viața de zi cu zi, cu excepția faptului că roboții nu mai sunt supuși oamenilor, nu mai sunt roboți casnici, ci independenți.

Toate bune și frumoase, numai că oamenii sunt fățarnici și dornici de putere, așa că încep un alt război: împotriva modificaților, denumiți generic „paraziți”. Profitând de acest lucru, o altă inteligență artificială, Archos -R8, precursor al celui învins, R14, reușește să controleze și să canalizeze două armate către fostul centru al armatei, acolo unde s-au adunat majoritatea mașinilor, denumit Orașul născuților-liber.

Se păstrează cât de cât modul de jurnal, deși cartea este împărțită în trei părți, fiecare parte urmărind unul dintre personajele principale din primul volum, făcând astfel puțin mai ușoară urmărirea personajelor, însă punându-ți creierul în mișcare în ceea ce privește coordonarea faptelor pe mai multe fronturi.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult este următoarea: „Cândva Archos R-14 a spus că fiecare dintre noi își creează propria realitate. Mașina a mai spus că toate realitățile acelea sunt neprețuite. Avea dreptate. Fără noi aici în calitate de martori, universul nu-i decât istorie fizică lipsită de sens.”

Concluzia? Nu este decât una: este o carte bună, merită citită, chiar dacă are anumite porțiuni unde mi se pare că se tărăgănează puțin și finalul lasă CLAR ca lumina zilei loc pentru cel de-al treilea volum din serie.

 

 

 

Blogosfera SF&F: Milos Dumbraci – Hotul de moarte

Pentru prima ediție a recenziilor Blogosferei SF&F îl are de „disecat” pe proaspăt debutantul Miloș Dumbraci.

Având în vedere că Miloș a avut povestiri publicate în reviste online și pe hârtie, precum: Gazeta SF, Helion, Nautilus, Fanstastica, Știință și Tehnică nu cred că editura Millenium și-a asumat vreun risc publicându-i volumul de debut.

Miloș a debutat cu un volum de povestiri, din categoria military fiction, dar un military fiction cum eu până la el nu am mai citit. Apanajul lui Miloș și ceea ce-l caracterizează, dar îl și definește ca autor și îl deosebește de ceilalți scriitori români este capacitatea de a integra mai multe subgenuri într-unul singur. Scrierea este fluidă, povestea curge liniștită, fără poticneli și doar treci subtil dintr-un registru în altul, dar acest alt registru nu doar că îi dă povestirii un twist la care nu te-ai fi așteptat, însă îți deschide o altă perspectivă, o altă modalitate de a vedea lumea. Liantul acestor povești este capacitatea omului de a face diferența între umanitate și orice altceva, dorința omului de a rămâne om, chiar dacă asta implică sacrificiul suprem din partea personajului principal.

Prima dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în acest volum este și cea care a dat titlul: „Hoțul de moarte”, care nu este altceva decât un cyberpunk în genul „Hoțul cuantic” al lui Rajaniemi, însă în povestirea lui Miloș nu furăm timp, ci suflete. Într-o lume postapocaliptică, oamenii sunt foarte puțini și au contruit copii pe care le dotează cu amintiri și memorie, astfel încât omul devine nemuritor prin transferul minții sale într-un corp de android. Bătălia finală este un fel de lupta cu marele boss în Mortal Kombat în decorul Matrix.

„Anchetă pe Terra .322” este un military fiction clasic care-mi aduce aminte de Scalzi cu seria „Războiul Bătrânilor”. Lumea de această dată este condusă de două AI-uri: Mama și Tata. Oameni nu mai există (oare?), Tata a considerat că oamenii neîmbunătățiți tehnologic, care se îmbolnăvesc, mor, cărora le ia foarte mult să se dezvolte, nu sunt destul de eficienți pentru lumea pe care o construiau cele două inteligențe artificiale, așa că i-a exterminat și așa am ajuns să avem doi într-unul: oamenii Tatălui, care sunt războinici și cuceresc noi planete pentru ca apoi să vină oamenii Mamei, care sunt terraformatori și care colonizează planetele cucerite de Tata. Și ați spune că lumea a devenit perfectă, nu?

A treia povestire, intitulată ”Minți de diamant” este un cyberpunk politic. Aici am găsit câteva cuvinte care-mi vor rămâne întipărite în memorie asociate cu Miloș Dumbraci pentru foarte multă vreme de acum încolo: „… unde se exploata materialul cel mai banal și ieftin de pe Sweldamt, diamantul”. Citind acest text am avut tot timpul impresia că absolut fiecare denumire de planetă are un înțeles ascuns: Sweldamt = planeta un fel de groapă de gunoi furnicar, Verenigda – m-a dus cu gândul la Venera, sau planeta pe care îți dorești să ajungi (ca o venerație) și pe care la final o regăsim denumită Veg = vegetal, început nou.

„Suflet de arțar” este un text tare drag mie. Rușii se luptă cu nemții în Siberia. Nemții cuceresc satele, iar rușii sunt nevoiți să le ocolească prin pădure, însă în armata rusă este și un șaman siberian, obligat să participe la război, la fel ca toate celelalte națiuni care fac parte din URSS. Dacă în toate scrierile anglo-saxone (americane) avem de-a face cu lupte de cucerire a teritoriilor de către noii veniți de la populațiile găsite acolo (vezi cowboii și nativii americani), aici avem de-a face cu oameni luați cu arcanul în armata URSS să lupte într-un război care nu-i al lor, care nu-i afectează decât pe termen scurt prin faptul că femeile, copiii și bătrânii au rămas acasă și nu mai au călăuza spirituală cu ei. Grija și datoria față de trib primează și astfel șamanul nostru găsește o cale prin care să se întoarcă la ai săi și să-i protejeze până în ziua în care vor putea avea un nou șaman.

A doua povestire consecutivă cu și despre șamani, intitulată „Șamanul și kurganul” pune față în față doi șamani diferiți, unul de lemn și altul de pământ, dar mai este o deosebire: unul este mort, celălalt viu. Un text interesant despre puterile de dincolo de moartea corpului fizic.

Povestirea „Cal mecanic la rege, șah” face parte din universul „Luizienii”, o narațiune steampunk despre lumea la curtea Regelui – Soare văzută altfel. Lumea este mai bine descrisă în nuvela „Luizienii”, aici ni se povestește despre tentativa de revoluție împotriva Regelui Soare și pedeapsa primită pentru că te-ai răzvrătit împotriva conducătorului.

”Jack și moartea Ankylozaurului” – am citit titlul de câteva ori, să mă asigur că citesc corect. Dinozauri, salturi în timp, arme biologice. Dar dacă ai fi vinovat de cele mai mari catastrofe care s-au petrecut în istoria omenirii? Mai mult decât o istorie alternativă, această povestire ne poartă în timp de la 2031 până spre anul 0.

„Pieile de fier”: oare cum este să vânezi zei? e clar că este deosebit, deci ai nevoie de o altfel de armată și avem un fantasy care ne descrie niște armuri nemaiîntâlnite până acum. Și totuși, cât te sacrifici și pentru cine, mai ales? Interesant punct de vedere despre oameni și divinitate.

Următoarea povestire, „ZMB” descrie o lume post-apocaliptică în care întâlnim o bizară combinație între o Rusie comunistă ortodoxă și Inchizitorii care au sarcina de a elimina devianții de la Canon, pe când KGB este poliție. Însă oare știm totul despre religie și Mesia?

„Molokan” – o poveste despre „comorile” Siberiei și mai ales despre ce s-ar putea afla acolo: oare există și alte specii inteligente pe Planeta Albastră în afara oamenilor sau aceste specii sunt de sorginte extraterestră?

„Dincolo bezna” – uite că avem și un horror între atâtea military fiction. Și în că un horror de bună calitate, care- mi amintește de povestirile scrise de H. P. Lovecraft. Și dacă monstrul ce pândește în întuneric ești chiar tu?

„Poveste amară de foc și pară” este un fantasy clasic, adică o poveste frumoasă cu și despre dragoni, despre nemurire și despre cum au apărut florile, zăpada, etc.

Penultima povestire, „Expresul de Alabama” revine la stilul science fiction, la lumea post-apocaliptică invadată de o altă specie care amenință viitorul omenirii. Pe undeva îmi aduce aminte de „The Stand” (Apocalipsa) scrisă de Stephen King, doar că nu este într-o cheie horror, ci în una pur SF.

Ultimul text, cel care încheie acest volum, „Triții de pe Jawdah” este, după cum se spune și în descriere o povestire în cel mai clasic stil SF, „old school”, în care urmărim cum un grup de exploratori spațiali ajunge pe o planetă nou descoperită și încearcă  să ia contact cu populația care locuiește acolo. De aici până la Legile lui Moise când a coborât de pe Munte nu este decât un pas descris cu măiestrie într-o eternă poveste despre omul nou și omul vechi.

Una peste alta este un volum cu povestiri din arii diverse, cu lumi care mai de care mai diferită și care funcționează după propriile reguli / legi. Mă bucur mult că acest proiect a început cu Miloș.

O fărâmă din fiecare povestire mi-a rămas în suflet la terminarea acestei cărți. Aștept cu nerăbdare următoarea carte scrisă de autorul vâlcean.

Până atunci, puteți citi și părerile celorlalți aici: Jurnalul unei cititoare, Assasin CG, Cu mintea la …SF, FanSF.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

 

 

SCIFI FEST – BUCURESTI

Primul pe numele lui, organizat de domnii care se ocupă de revista ˝Știință și Tehnică˝.

Anul acesta trebuia să fie o colaborare între revista mai sus menționată și câteva cluburi SF din care să rezulte ROMCON. Ce e ROMCON? Este convenția românească de science fiction și fantasy.

Ceva, undeva, nu a mers cum trebuie, așa încât au ieșit două manifestări (nu că m-aș plânge): 30 sept – 1 oct 2016, SCI FI FEST, ținut la Biblioteca Națională de pe bulevardul Unirii, nr. 22. ROMCON se va ține în perioada 28-30 octombrie 2016 în cadrul Institutului de Arhitectură ˝Ion Mincu˝ din capitală.

Azi am plecat de dimineață pregătită să asist la majoritatea manifestărilor de pe agenda festivalului (cele din sfera mea de interes: science fiction).

Și plecând de la discuții despre cum știința a fost influențată de cărțile science fiction publicate de prin secolul XVIII până în prezent, despre ce s-a concretizat și la ce să ne așteptăm să se concretizeze în următoarea perioadă (colecția Nautilus de la Nemira), trecând pe la cum trăiesc scriitorii pe alte meleaguri, care sunt diferențele între mentalități (România vs. Canada), comemorând-o pe recent răposata, tânăra scriitoare româncă Ioana Vișan, am ajuns și la partea despre cum și ce înseamnă publicarea unui manuscris.

În partea de știință am asistat la panelul celor care se ocupă de ˝e-mobilitate˝, sau vehicule electrice.

Seara s-a încheiat cu decernarea premiilor pentru știință, dar și premiilor pentru literatura SF publicată anul trecut.

A fost peste așteptări, îmi doresc să mai particip la astfel de manifestări. A fost exact ceea ce trebuia să fie! O simbioză între cărți și știință. Magic și real în același timp. Evident că am venit acasă cu ceva recoltă, nu puteam pleca cu mâna goală. (Acum să știe niște anumiți autori, că-i voi vâna pe unde pot, ROMCON sau GAUDEAMUS pentru a le cere respectuos să-mi dea niște autografe).

20161001_204228_hdr

Și am mai plecat cu un cadou de la 2 dintre cei patru fantastici, cărora le mulțumesc frumos încă o dată:

20161001_162631 20161001_163918

Vă las să vă bucurați de galeria de poze și de filmarea amatoricească a decernării premiilor:

https://andreeaw.sunphoto.ro/SCI_FI_FEST_BUCURESTI_1_OCT_2016

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén