NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: razboi

Filme Ianuarie 2018

De aproape două săptămâni am abonament la cinema. În UK pentru contravaloarea a puțin peste prețul a 2 bilete la film poți avea un abonament lunar la cinema. Abonamentul este valabil la toate cinema-urile din rețeaua respectivă (Odeon) din UK cu excepția Londrei. Mai pui vreo 2 lire lunar și ai acces și la Londra, dar la ce mi-ar folosi? În lei abonamentul costă contravaloarea a vreo 4 filme normale la mall, adică 2D. Și aici trebuie plătit ceva în plus (nu știu exact cât) pentru producțiile 3D, dar cum nu-s prea numeroase, nu-mi fac probleme. Abonamentul îmi permite intrarea nelimitată la filme pe parcursul perioadei de valabilitate. Pot să văd același film de 10 ori sau să văd toate filmele din program.
De când am cumpărat abonamentul am încercat să ajung la zi cu filmografia de prin cinema. Din păcate nu am mai prins “Star Wars – The last Jedi”, dar am prins altele:

1. Insidious- the last key: horror ca la mama lui acasă. Zice pe imdb că e al patrulea film din serie. Le voi căuta și pe primele trei :). Aaaa și aici chiar se ține cont de faza aia cu vârsta recomandată pentru vizionarea unui film. Am văzut 3-4 puștani, băieți toți, scoși din sală în timpul filmului, pentru a le fi verificată vârsta, recomandarea fiind pentru persoane de minimum 15 ani. Un horror plin de clișee: familie abuzivă, o copilă care nu știe ce puteri are, mamă protectoare chiar și de dincolo, familie destrămată, familie regăsită. Dar e bine făcut și chiar sperietor acolo unde trebuie.

2. The commuter: sincer chiar îmi era dor de Liam Neeson (de un film cu celebrul actor irlandez). Deși am văzut un articol pe net care a desființat întregul film și mai ales ultimele alegeri ale actorului, nu cred că filmul poate fi încadrat chiar la categoria B. E adevărat, tot cu tren, dar acum nu mai e „taken”. E însă cu detectivi, explozii și trădări de unde nu te aștepți. Pentru un film de acțiune, este exact ceea ce trebuie. Nu poți să-i ceri unui astfel de film să-ți pună probleme filosofice.

3. Darkest hour: Gary Oldman? Sincer sper să ia Oscarul. Transformarea actorului în personajul Winston Churchill este remarcabilă. Am avut impresia că văd un documentar istoric, nu un film comercial. Extraordinar!

4. The Post: eu cu inteligența-mi de fer*, care nu dă greș neam, am crezut că pot traduce filmul „Poșta”. Evident că trailerul nu l-am văzut, așa că am aflat direct la cinema că de fapt era vorba despre ziarul Washington Post. Are o distribuție bună, din care amintesc pe: Meryl Strip, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bradley Whitford, Bruce Greenwood, sub bagheta regizorală a lui Steven Spielberg. Și așa afli că și pe la alții presa a trebuit să lupte pentru libertate de exprimare, dar măcar la ei este prevăzută în Constituție, care nu poate fi călcată în picioare de orice cap de maimuță.

* fer scris intenționat

5. The greatest showman – cine nu cunoaște povestea lui P. T. Barnum spusă de atâtea ori în fel și chip? Un muzical în care m-a surprins plăcut Hugh Jackman căruia nu-i cunoșteam veleitățile de câtăreț și dansator și în care am văzut un Zack Efron adult care nu se dezice de muzicalurile în care l-am văzut ca adolescent.

6. Coco – o animație haioasă despre “el dia de muertes”, un fel de Moșii de vară la noi. Despre secrete păstrate bine de-a lungul a câteva generații, despre pasiune, familie și de ce e bine să ne amintim despre strămoși.

7. Three billboards outside Ebbing, Missouri – o dramă a unei femei care și-a pierdut fiica. Aceasta a fost ucisă și violată în timp ce murea, iar poliția încă nu a reușit să găsească vinovatul. Este de fapt o dramă a întregului orășel, Ebbing, din statul Missouri. Astfel se demonstrează ce efect poate avea (de domino aș spune) o vorbă spusă la supărare în cadrul unei familii și o faptă asupra unui întreg oraș. Un alt actor de care îmi era dor, pe care nu l-am mai văzut din seria “Jocurile foamei”, Woody Harrelson și Peter Dinklage, jucând alături de Frances McDormand, Zeljko Ivanek și Sam Rockwell.

8. Jumanji: welcome to the jungle – este un remake modern al poveștii din 1995. Se pornește de la un vechi joc video și puștanii din zilele noastre ajung în junglă sub forma personajelor pe care le-au ales în joc. Dwayne „The Rock” Johnson și Jack Black fac deliciul acestui film de aventură care se adresează tuturor celor cu inima tânără.

9. Early man – este o parodie animată (sau cu păpuși din plastilină) despre buturuga mică răstoarnă carul mare, unde-i unul nu-i putere, unde-s doi, puterea crește, despre lăcomia omului modern și simplitatea omului din trecut. Este un mod de relaxare, de a ieși din rutina zilnică și de deconectare de la grijile zilnice.

10. Goodbye, Christopher Robins – am uitat despre ce era vorba în trailer. Ajung în sală, lume multă, aproape toate locurile ocupate. Majoritatea pensionari. Începe filmul. Anii 40, un tip primește o scrisoare oficială și fuge în pădurea din spatele casei, urlă de durere și aruncă în aer o minge de cricket. Film despre război, îmi spun. Așa îmi explic numărul mare de spectatori prezenți în sală, 95% pensionari. Și da și nu. Filmul este despre cel care a creat personajul Winnie the Pooh. Da, îmi aduc aminte: dacă este vorba despre un personaj care are legătură cu UK, de obicei nu poți nici măcar să arunci un ac în sala de cinema. Filmul mi-a smuls câteva lacrimi și un șters de nas. N-am fost singura, evident. Chiar vă invit să-l vedeți și să băgați bine de seamă comportamentul familiei, pentru că este tipic pentru britanici: neglijarea propriului copil în favoarea propriilor plăceri și exploatarea oricărui lucru cât de mic pentru bani. E tragic, sincer. Mă gândesc că părinții mei puteau să meargă în vacanțe și poate la restaurant, în loc să plătească meditațiile copiilor. Dar, pe de altă parte, copiii au ajuns ceva în viață datorită sacrificiului lor.

11. Maze runner: the death cure – prin comparație cu alte filme am fost doar 5 persoane în sală. Toate de gen feminin. Ultimul capitol, cel de-al treilea, din saga „Maze runner” pune punct poveștii virusului ucigaș și al cobailor pentru tratament cu o adevărată explozie de explozii. Trecem peste micile puteri „supranaturale” ale poveștii (sunt convinsă că așa e scrisă cartea; am trilogia acasă, am început-o la un moment dat, dar mi s-a părut foarte încâlcită și am preferat să văd filmele. Tot sper să fie traducerea deficitară) ca de exemplu: puștii înarmați cu pistoale sunt trăgători de elită: glonțul și cadavrul și nimicesc o armată profesionistă îmbrăcată în kevlar din cap până-n picioare și înarmată cu puști automate. Puștii aflați pe vagonul unui tren pentru mine sunt ca muștele, în câmp deschis, n-au unde să se ascundă, dar, cică avantajul de a fi la înălțime îi ajută să ucidă soldații. Altfel un film de acțiune care pune punct aventurii celor închiși inițial în labirint, care acum ucid și fac prăpăd, pentru a construi o lume nouă.

Paranteză care n-are legătură cu filmul. Nu pot să nu observ că în ultima sută de ani toate cărțile de anticipație spun o poveste despre apocalipsă și nu mă pot opri să mă gândesc că poate suntem educați subliminal să o declanșăm.

12. Downsizing – este un film despre oameni. Un film care ne spune că suntem prea mulți pe planetă (ceea ce știm), care spune că o nenorocire la scară planetară este destul de aproape de a se întâmpla și despre soluții. Soluția la toate problemele pare a fi micșorarea oamenilor la o scară de 1.244,1 la 1. Toate bune și frumoase, dar omenirea, cu toate că micșorarea aduce bogăție (oare?) este reticentă la ceea ce nu cunoaște, așa că doar 3% din populație apelează la această metodă de salvare a planetei, prin urmare e cam degeaba în fața pericolului iminent care amenință Terra. Din păcate, micșorarea este doar fizică (da, știu, nu se așteaptă nimeni să se schimbe și altceva) și oamenii sunt oameni până la capăt: hrăpăreți, fericiți să se înavuțească repede și fără efort, profitori, dar și inimoși, iubitori și calzi. Părerea mea este că un asemenea film te cam pune puțin pe gânduri, că poate ar trebui să fim mai atenți la cei in jurul nostru și la nevoile lor, așa că tot ne batem cu pumnii în piept cu orice ocazie că noi suntem OAMENI. Ar fi cazul să o și dovedim.

Această rubrică va apărea lunar, în prima zi calendaristică a lunii, despre filmele vizionate la cinema în luna precedentă.

 

Filme

Da, filme. Știu, nu prea scriu despre filme, dar…

Azi am avut zi liberă, așa că mi-am programat o după-amiază la cinema, cu două filme noi.

ATENȚIE!!!!! E CU SPOILERE!!!

Primul, „Mașinile 3” (Cars) este povestea mașinilor de curse care se întrec din nou pe tot felul de circuite, de-a lungul S.U.A.

O să spuneți: „film pentru copii”. Și da și nu, mai ales că printre prieteni sunt cunoscută că încerc să nu pierd nici un desen animat care apare nou pe marile ecrane. Ăsta este modul meu de a păstra copilul din mine viu cât mai mult timp. Și-mi place acest gen de animație, pentru că mă relaxează și pentru că mă motivează. Da, da, „Cars” are ceea ce pe vremuri numeam „învățătura din poveste”. „you are not a racer, you don’t belong here”. Păi cum să nu te motiveze când vezi cum Lightning McQueen, realizează că e timpul ca el să se retragă în glorie, așa cum a făcut-o și Doc Hudson, antrenorul lui, la timpul său și să-i facă loc frumoasei antrenoare Cruz Ramirez, care se dovedește a fi o puternică competitoare într-o lume a bărbaților, așa cum a fost și Louise Nash la vremea ei. Vocile? Owen Wilson, Chris Cooper, Nathan Fillion, Larry the cable Guy, etc.

Și acum… tatattttatattaattaa… „Dunkirk”, sau, mai bine spus, Dunkerque.

WWWWWWWOOOOOOOOOOOOOOWWWWWWW

Cu ce să încep? De unde să încep?

N-am văzut un film cu asemenea încărcătură emoțională de fix 20 de ani. Da, da, de 20 de ani, de la „Titanic” încoace. Știu că unora nu vă sună prea frumos „Titanic” – Di Caprio în urechi, dar eu mă refer strict la încărcătura emoțională a peliculei. Ceea ce a făcut Christopher Nolan este M-A-S-T-E-R-P-I-E-C-E. După un scenariu scris de el, a ieșit ceva ce nu voiam să se termine.

Recunosc că m-a ajutat foarte mult și atmosfera din sală. Oamenii au venit la acest film îmbrăcați ca la teatru. Sincer am așteptat ca după ce s-au aprins luminile în sală să înceapă să aplaude. Nimeni n-a scos un sunet în timpul filmului și oamenii au rămas înțepeniți în scaune minute în șir după terminarea proiecției. Dacă la „Cars” eram printre cei mai în vârstă din sală, la „Dunkirk” am fost printre cei mai tineri și sala aproape plină. Om lângă om, urmărind cu sufletul la gură acțiunea filmului. Un lucru inedit pentru un film a fost apariția pe ecran a capitolelor, asemenea cărților. Nu, nu cuprins, dar la prima scenă din capitolul respectiv, a apărut numărul și numele capitolului: 1. The Mole, 2. The Sea, 3. The Air.

Actorii??? Nume complet necunoscute mie în rolurile principale (adică fețe noi). Da, sunt și actori cunoscuți, dar au deținut roluri secundare. Tom Hardy? 3 imagini de final cu el ieșind teafăr din avion (e pilot), dând foc avionului și fiind luat prizonier. Kenneth Branagh a jucat rolul comandantului. Și, ca un fapt divers, unul dintre soldați este jucat de românul (sau francezul) Constantin Balsan, că s-a născut la Paris, în 1986.

Filmul? Sau poate piesa de teatru filmată? Nu, clar este film, însă are niște imagini atât de clare și dacă veți căuta informații (ceea ce vă sfătuiesc din tot sufletul să faceți) veți găsi că Nolan a făcut acest film în vechea artă a peliculei, fără CGI, că a folosit distroyere adevărate și soldați de carton pentru a da impresia unei armate mari. 338.000 de mii de soldați evacuați din Dunkerque, de zece ori mai mulți decât au sperat. Evident, mulți n-au scăpat cu viață, alții au fost eroi.

Dacă vreți să discutăm din punctul de vedere al poveștii, e cam subțire, după cum Nolan însuși recunoaște: forțele aliate anglo-franceze au rămas blocate în orășelul port Dunkerque, după ce nemții au cucerit vaste teritorii în Belgia și Franța, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Da, da, știu, cu toții am văzut nșpe mii de filme, am citit cărți, poate am auzit povești de la bunii noștri, dar dacă nu vedeți filmul ăsta pierdeți o bucățică de istorie.

Nolan a reușit să creeze o adevărată capodoperă cinematografică redând bătălia pentru supraviețuire (evacuarea trupelor aliate) din trei puncte de vedere: infanteria – blocată pentru o săptămână pe plajele din Dunkerque, navală – bătălie de o zi și aviatică – aviația britanică avea combustibil pentru o oră.

Acțiunea este intensă și se întrepătrunde extrem de bine cu momentele de trăire sufletească și de zbucium interior în încercarea de a supraviețui. Așa cum spune personajul Commander Bolton, interpretat de actorul de origine irlandeză, Kenneth Branagh, „you can almost see it from here, but it does not mean that we are home”.

Foarte bine jucat, foarte bine făcut, te ține în priză de la prima până la ultima scenă. Dacă vă mai spun despre el, vi-l povestesc și vă stric plăcerea de a vedea un FILM. Sunt curioasă ce premii va lua, într-o lume plină de CGI.

Mergeți la cinema! Merită banii cu prisosință! Și dacă lați putea vedea ca mine, într-o sală în care parcă pelicula era proiectată doar pentru mine….

Razboiul batranilor – de John Scalzi

“Două lucruri am făcut atunci când am împlinit șaptezeci și cinci de ani. Am trecut pe la mormântul soției mele. Apoi m-am înrolat.”

Deseori acest fragment mi-a fost dat drept exemplu de un foarte bun început de poveste, un început care intrigă cititorul și-l împinge să-și dorească să citească mai departe, să descopere pagină cu pagină acest prim volum premiat cu trofeul “John W. Campbell” în 2006.

L-am citit foarte repede, de vineri după-amiaza până sâmbătă. Este un military fiction cu un ritm alert.

La început ni se explică cum că odată ce ajunge la vârsta pensionării, există posibilitatea ca persoana respectivă să aleagă să se înroleze în FCA (Forțele Coloniale de Apărare) care sunt mereu în căutare de recruți, deoarece omenirea a cucerit stelele și are nevoie de forțe să mențină cuceririle.

Înrolarea se poate face pentru maximum doi ani, însă FCA au libertatea de a prelungi contractul pentru alți maxim opt ani, de unde reiese un serviciu militar de aproximativ zece ani. Să trăiești până la 85 de ani și să vizitezi Universul pe banii altora poate părea o afacere, însă întotdeauna există și reversul medaliei. De data aceasta reversul medaliei are două opțiuni: prima dintre ele este posibilitatea de a fi ucis în timpul serviciului militar. A doua opțiune este faptul că nu te vei întoarce niciodată acasă. Odată ce ai semnat hârtiile de înrolare ai maximum 72 de ore să părăsești planeta. Altfel? Păi altfel nimic: doar că nu mai exiști d.p.d.v. legal, pentru că semnarea contractului de înrolare înseamnă “moartea” ta legală, nu fizică. Vei fi declarat mort și toate bunurile tale vor fi împărțite conform testamentului sau  conform legii și ți se vor anula toate asigurările: de viață, de sănătate. Ai timp 72 de ore să-ți pui în ordine treburile, după care pornești în aventura vieții tale.

Aici trebuie să recunosc că m-a intrigat titlul încă de când s-a pus în discuție să vorbim despre această carte în cadrul Clubului Nemira.  “Războiul bătrânilor” – ce mă gândesc eu? Adică niște boșorogi pleacă să se lupte. Pe bune? Îți dai seama ce hai o să fie??? Adică ăștia care de abia se târâie, care n-aud bine, văd în ceață, au Alzheimer sunt în stare să care niște puști după ei și să le și folosească împotriva cui trebuie? Adică nu se vor împușca unii pe alții din greșeală?

Și evident, lucrurile iau o mică întorsătură pe care o veți descoperi citind romanul. (Eu zic să vă grăbiți să-l cumpărați: suntem în sezonul cadourilor, e la reducere https://nemira.ro/razboiul-batranilor).

Plecând spre stele, recrutul John Perry își face noi prieteni dintre alți recruți și împreună vor forma un nucleu care este însă despărțit când ajung la destinație, în baza de pregătire de pe Beta Pyxis III din sistemul Phoenix. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost tehnologia pe care am descoperit-o (Brain Pal), care mi-a adus aminte de Counter Strike.  Mi-au plăcut și civilizațiile întâlnite pe parcursul desfășurării acțiunii, dar le-aș fi vrut puțin mai dezvoltate, aș fi vrut să aflu mai mult despre fiecare dintre ele.

Punctul culminant al romanului pentru mine este repezentat de întâlnirea cu Jane. Oare este posibil să-ți întâlnești soția îngropată pe Terra întrupată într-o fetișcană din FCA? Se pare că da. Mai ales dacă tu și soția ați mai trecut acum câțiva ani pe la FCA și v-ați interesat despre ce și cum.

Deznodământul a fost mai mult decât previzibil: John Perry a pierdut o parte dintre noii prieteni, el a supraviețuit, a fost decorat și visează la o nouă viață alături de tânăra femeie care este și care nu este reîncarnarea soției lui.

 

 

 

 

Robopocalipsa – Daniel H. Wilson

Desi am “auzit voci” spunand ca romanul seamana cu “War Z”, cu “I, the robot”, cu “Resident evil” si orice altceva, poate semana si cu “Winnetou”, la un moment dat, mi-a placut fluiditatea lui, mi-a placut forma de jurnal de razboi. Nu am mai citit de multa vreme un roman care sa ma tina cu sufletul la gura, care sa ma faca sa dau pagina dupa pagina, sa vad ce se mai intampla si, cred eu, cel mai important lucru este cel despre care vorbeam cu un prieten acum ceva vreme: nu mai inventeaza nimeni roata acum, ca a fost inventata de multa vreme, insa putem sa-i punem spite noi si eu cred ca acest roman asta face. Un roman cu care adorm in brate pentru ca nu ma pot opri din citit nu merita mai putin de 5 stele. Am un singur of: scriitorul a trecut prea repede peste armatele care s-au dus sa lupte cu Archos si finalul mi se pare un pic fasait, insa abia astept volumul 2.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Follow by Email
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://nantanlupan.com">
Twitter
Visit Us
YouTube
LinkedIn
Instagram