NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: polițist

Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu

Și uite că a venit și rândul lui Daniel Timariu să intre în colimator. Chiar mă bucur că am ajuns și la el.

Volumul de azi nu este un debut literar, deoarece Daniel a mai publicat anul trecut două volume de povestiri, unul SF și unul polițist.

Romanul de față este unul care are puțin din toate: este fără doar și poate o acțiune polițistă, dar într-un decor demn de un film thriller cu personaje adunate din toate mitologiile (satiri, vampiri, pricolici, iele, gnomi, căpcăuni, demoni, etc).

Cartea a fost publicată de editura Tritonic și poate fi cumpărată de aici.

Dacă spun că mi-a plăcut mult acest volum, este prea puțin.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, este că Daniel Timariu i se alătură lui Lucian Dragoș Bogdan și reușește să scrie un roman fantastic localizat în România, cu personaje fantastice din folclorul românesc, care pot fi ușor recunoscute.

Este un roman relativ scurt, are doar 230 de pagini, însă l-am citit dintr-o suflare. Este bine construit, îmi place lumea descrisă, bine conturată. Are capitole multe, dar scurte și poate fi citit ușor și repede. Fiecare capitol introduce în scenă alte personaje (la început) și construiește ușor, ușor acțiunea.

Acțiunea se petrece în Timișoara, orașul de baștină al autorului, însă personajul principal, detectivul particular Alexandru Teodor Anghel – Alex, pentru prieteni și clienți – pendulează între lumea reală și lumea tenebrelor.

Detectivul nostru nu duce o existență roz, când este contactat de Laura, moarta – vie și rugat să-i găsească pe frații Wiessmuller, stăpânii ei. Un mort – viu este legat de stăpânul său și dacă acesta dispare, mortul – viu se va descompune. Așa că Laura îi dă detectivului nostru, trei zile să-i găsească stăpânii, în încercarea de a rămâne în viață.

Și uite așa am început să pătrund în lumea Tenebrelor, care se suprapune, uneori perfect, peste lumea reală, imagine care mi-a adus aminte de cărțile din seria „Harry Potter” scrisă de J.K. Rowling.

Evident, ca în orice roman polițist, pe măsură ce parcurgi povestea lucrurile se complică, apar detalii și personaje. Și cum nu se putea ca eroul nostru să umble așa, de unul singur, prin lumea complexă și complicată a tenebrelor, a reușit să-și găsească un partener de nădejde în persoana câinelui Qiqirn, care, nu e ca orice câine, ci unul vorbitor și simțitor.

Aș povesti multe, dar vreau să vă las plăcerea să lecturați acest volum. Voi spune doar atât: nici cu gândul nu gândeam la întorsătura de situație care apare spre final. Și ce final!

Mă bucur că voi mai avea parte să călătoresc în lumea tenebrelor lui Daniel Timariu, tot așa cum abia aștept să pun mâna pe volumul al doilea din seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan.

Însă ceea ce mă mulțumește sufletește cel mai mult, este că DA, SE POATE! Avem literatură fantastică de calitate, cu personaje cu nume românești, cu acțiune petrecută în România.

Felicitări autorilor!

Totuși, nu pot să închei fără a vă da un mic citat din carte, este descrierea unor demoni: „Doi bărbați de o culoare ce părea neagră, dar de fapt era de un purpuriu închis, cu coadă cu vârf ascuțit, cu cornițe de abanos și cu ochi înfiorător de incandescenți.” Recunosc, „cornițe” a fost cireașa de pe tort.

Această opinie este strict personală și face parte din proiectul „Blogosfera SF & F”. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna iunie vom avea o a doua recenzie (opinie), miercurea viitoare, pe 21 iunie, al cărei subiect este „Epoca inocenței” de Adrian Mihalțianu.

Până atunci vă invit să citiți și opiniile colegilor aici:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=692

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=7051

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/06/blogosfera-sf-f-tenebre-cazul-laura.html

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

http://www.iuliaalbota.ro/r/p/45/Blogosfera_SFF_Tenebre_Cazul_Laura_-_Daniel_Timariu

 

 

 

 

 

 

Cel-ce-simte de Teodora Matei

Și pentru că tot a trecut Romcon, unde, printre altele, s-a discutat despre copertă așa da și așa nu, asta este una dintre așa NU.

Cartea cuprinde 5 povestiri, două de sine stătătoare și trei din ciclul “Profiler”. Toate cinci sunt polițiste, dar primele două sunt un fel de Mircea Eliade – “La Țigănci”, pe când ultimele trei par desprinse din seriale de genul “The Mentalist”.

La fel ca la “Stăpânul castelului”, Teodora împletește realitatea cu previziunea, cu amintirile, cu preștiința.

Fiecare povestire mi-a dat planurile peste cap și a avut un final la care nu m-am așteptat. Temele alese pentru texte sunt cele mai comune, mai uzitate în scrierile SF, dar Teodora Matei reușește să le imprime o altă conotație.

Prima povestire, “Trois” m-a plimbat cu suspansul până la final. Mereu am avut impresia că făptașul este cel care s-a dovedit a fi perfect nevinovat. Sunt curioasă dacă vă păcălește și pe voi, sau numai eu am fost cea naivă.

Al doilea text, “Greu de dezlegat” este cel care m-a dus cu gândul la Eliade, la labirint, la țigănci și ghicitoare, vrăji și magie neagră.

Seria “Profiler” este una care începe banal, dar continuă neașteptat și împărțirea puterilor miraculoase, înțelegerea și folosirea lor nu sunt decât un simbol al dualității omului: ne naștem și nu știm de ce suntem în stare, dar pe parcurs, unii dintre noi aflăm și tot unii (nu aceiași) învățăm să ne folosim de darurile pe care le avem în folosul celorlalți. Eu cred că asta înseamnă să fii om, să te pui în slujba celorlalți (vezi Răsăritenii).

Deși este o carte mystery & thriller, este plină de simbolistică, de fantastic și de science fiction. Este o excelentă aducere în prim plan a extraordinarului zilnic prin prisma înnodării realității cu paranormalul, cu amintirile din copilărie, cu pasiunea și cu dorințele ascunse, cu temerile fiecăruia dintre noi. Niciodată calea pe care mergi nu este singura cale. Întotdeauna ai o altă opțiune. Faptul că ai nevoie de puțin ajutor să găsești acea altă cale, deja este o altă poveste care te introduce în lumea care coexistă cu cea pe care o cunoaștem.

Cartea merită să fie cumpărată și citită cu vârf și îndesat. O găsiți aici.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén