NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: nemira

Blogosfera SF&F: Apusul

Luna aceasta a venit rândul celui de-al doilea volum din seria „Terra XXI” semnat de Adrian Mihălțianu și intitulat „Apusul”. Volumul îl puteți comanda de aici.

Având în vedere că primul volum intitulat „Epoca Inocenței” a fost scris în 2010 și publicat în 2011 pe Amazon în limba engleză, pentru ca anul trecut pe la jumătatea lui mai să fie publicat în limba română la Nemira (nu cred că diferă prea mult față de varianta în limba engleză) mi se pare absolut normal ca din punct de vedere al scriiturii să vedem o evoluție.

Poate ar trebui menționat că Adrian Mihălțianu a fost finalist în vara aceasta al concursului de proiecte de guvernare globala Global Challenges 2018.

Nu de alta, dar așa înțelegem mult mai ușor subiectul abordat în carte: sfârșitul de secol 21 pe Terra. Acțiunea se petrece în a doua jumătatea al celui de-al 21-lea veac DC al omenirii pe planeta albastră, numită Pământ, sau Terra. Că avem și AI-uri deja știm din primul volum.

Evident că omenirea încă face ceea ce știe ea cel mai bine: începe niște războaie și apoi îi lasă pe alții să se lupte. De data asta roboții, mașinile inteligente și oamenii cu abilități speciale sunt toți la posturi și luptă. Pentru ce? Pentru existență, pentru nedistrugere, pentru continuare.

Este o carte care se citește repede, ușor, cu personaje bine construite și cu o lume atât de aproape și totuși atât de departe, dar care te lasă mască. Din punctul de vedere al luptei, l-aș asemăna cu seria „Robopocalipsa” a lui Daniel H. Wilson, sau cu Scalzi „Războiul bătrânilor”, iar din punctul de vedere al descrierii tehnologiei și al construcției lumii l-aș asemăna cu Ted Chiang.

Este acea carte pe care aș recomanda-o celor care nu citesc science fiction, pentru că descrie un viitor deloc îndepărtat (pornim din 2058) dar atât de foarte posibil. E ca și cum te-ai uita pe gaura cheii și ai vedea cam ce te va aștepta în următorii 30-40 de ani.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

Assasin CG

Jurnalul unei cititoare

Iulia Albota

Preview „Omnium”

Tot în cadrul ANTARES FEST de la Brașov, Ursul nostru cel drag, pe numele complet Horia Nicola Ursu zis și HNU, n-a avut ce face și s-a gândit să incite participanții și organizatorii, prezentând romanul de debut al scriitorului Florin Stanciu, intitulat „Omnium”. Nu-i vorbă, Florin este prezent cu povestiri în reviste și antologii (EXIT, FICTIUNI.RO).

Deși a pornit într-o notă umoristică, prezentarea este cât se poate de reală și serioasă și mă bucură peste măsură, pentru că Florin Stanciu face parte din valul tânăr de autori români de science fiction și fantasy și încă unul cu o scriitură cursivă, frumoasă și fără înflorituri. Ceea ce mă bucură cel mai mult, este faptul că totuși, o editură prestigioasă ca Nemira s-a gândit să-l includă în programul ei dedicat debutanților autohtoni.

Cu speranța că măcar la Gaudeamus să văd și eu lansarea romanului lui Florin Stanciu, vă las să vedeți prezentarea care a avut loc la Brașov, în cadrul Antares Fest.

 

 

Robogeneza – Daniel H. Wilson

La început n-am știut cum să încep acest articol. Apoi am realizat că totul pornește de la un singur lucru: SUPRAVIEȚUIREA.

Am văzut vineri „Fast & furious”, al optulea film al francizei. De aici mi-a venit ideea începerii acestui articol. Am citit în ultimele zile „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba și „Robogeneza”, al doilea volum din seria cu roboți scrisă de Daniel H. Wilson și publicat de editura Nemira. Toate au ca temă centrală supraviețuirea omenirii indiferent de condițiile de mediu, economice sau politice.

Primul volum al seriei, „Robopocalipsa”, despre care am scris aici, ne introduce într-o lume în care mașinile de orice natură preiau controlul asupra lumii și încearcă să distrugă omenirea sub conducerea inteligenței artificiale Archos R-14 care se ascunde într-un puț în Alaska. Evident, în primul volum Archos-R14 a fost învins. Un război sângeros, care a unit oameni, oameni modificați și mașini de pe întreg cuprinsul globului și care a durat vreo  trei ani.

Acum, după ce inamicul comun a fost învins, oamenii și mașinile (roboții) se întorc spre interiorul continentului American, spre leagănul civilizației Osage, acolo unde s-a format armata învingătoare, la Calul Sur. Asta pe pământ american. La celălalt pol, în Japonia, oamenii și mașinile revin ușor, ușor, la viața de zi cu zi, cu excepția faptului că roboții nu mai sunt supuși oamenilor, nu mai sunt roboți casnici, ci independenți.

Toate bune și frumoase, numai că oamenii sunt fățarnici și dornici de putere, așa că încep un alt război: împotriva modificaților, denumiți generic „paraziți”. Profitând de acest lucru, o altă inteligență artificială, Archos -R8, precursor al celui învins, R14, reușește să controleze și să canalizeze două armate către fostul centru al armatei, acolo unde s-au adunat majoritatea mașinilor, denumit Orașul născuților-liber.

Se păstrează cât de cât modul de jurnal, deși cartea este împărțită în trei părți, fiecare parte urmărind unul dintre personajele principale din primul volum, făcând astfel puțin mai ușoară urmărirea personajelor, însă punându-ți creierul în mișcare în ceea ce privește coordonarea faptelor pe mai multe fronturi.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult este următoarea: „Cândva Archos R-14 a spus că fiecare dintre noi își creează propria realitate. Mașina a mai spus că toate realitățile acelea sunt neprețuite. Avea dreptate. Fără noi aici în calitate de martori, universul nu-i decât istorie fizică lipsită de sens.”

Concluzia? Nu este decât una: este o carte bună, merită citită, chiar dacă are anumite porțiuni unde mi se pare că se tărăgănează puțin și finalul lasă CLAR ca lumina zilei loc pentru cel de-al treilea volum din serie.

 

 

 

Tara lu’ data viitoare

Săptămâna trecută am văzut un eveniment pe facebok și m-am înscris: de mers prin spitalele în care sunt copii internați și să le citim povești.

Cât de entuziasmată am fost! Mi-am adus aminte de perioadele în care am fost eu internată în spital și m-am gândit că mi-ar fi plăcut să fi venit cineva să ne citească povești, seara.

Zis și făcut: iau cartea „Basmania” cu autograful regretatului Valentin Nicolau, mă duc la serviciu. Seara plec cu o colegă spre spital, trec pe la ai mei câteva minute, să-i văd și mă îndrept voinicește spre „Budimex”, timidă. Intru în spital, găsesc imediat un grup de femei, aflu că am nimerit bine și aștept. Ce aștept? Să se întâmple ceva, că doar nu puteam să umblu de nebună prin spital.

După ce nu ne bagă nimeni în seamă multă vreme, fără prezentări, fără nimic, avem o scurtă introducere„ai carte, ia carte – mulțumesc, am în rucsac„, îmi trece un fior prin inimă: „ai adus cartea și o lași, da? că n-o să apuci să citești toată povestea”.

  1. Nimic de genul ăsta nu scria în descrierea evenimentului.
  2. Cum să las cartea cu autograf????
  3. Cum adică nu apuc să termin de citit povestea? Că e o poveste, nu durează mai mult de o jumătate de oră…

În cumplita dezorganizare și haosul total ridicat la rang de binefacere, ni se spune că la etajul 5 (oncologie) sunt voluntari, drept pentru care să mergem la etajele 2, 3 sau 4 (la 1 fiind sălile de operație).

Unii cu liftul la 5, ceilalți pe scări la 2. Doamna organizatoare (mai degrabă dezorganizatoare) purta o  perucă cu care a reușit să sperie un copilaș (mamă ce plânset s-a auzit din salon, dacă eram mama copilului o alergam nu doar afară din spital, dar pe tot bulevardul Brâncoveanu) și a bătut din salon în salon oferind copiilor câte o portocală și băgând pe gât voluntarii cu poveștile.

Era clar că nimeni nu vorbise cu nimeni în cadrul spitalului și nimeni nu avea habar despre această inițiativă. Ni s-a spus să intrăm câte doi voluntari în salon și am întrebat ce facem  doi oameni într-un salon. Răspunsul a fost „unul citește și celălalt se scălămbăie”. În condițiile în care saloanele sunt de 2-3 paturi și în fiecare salon erau max 2 copii, unul cam de 14-15 ani și unul cam de 7-8 ani…..

Concluzia este amară: am plecat acasă. Nu am avut cui să citesc povești și mi-aș fi dorit să văd niște fețișoare curioase și zâmbărețe.

Dar cine nu știe să organizeze face mai mult rău decât bine. E ușor să te bați cu pumnul în piept și să spui „am fost acolo„. Dacă acolo nu s-a întâmplat nimic….

E greu sa fii zeu – Arkadi si Boris Strugatki

Citind această carte mi-am adus aminte de ce nu-mi place să citesc scriitori ruși: sunt prea preocupați de trăirile interioare ca să mai facă ceva.

Lumea construită este frumoasă, nici măcar nu mi-am dat seama că este vorba despre o planetă diferită până spre sfârșit, când s-a menționat acest lucru.

Având în vedere că a fost publicată pentru prima dată în 1964, înțeleg de ce a fost privită ca una dintre cele mai bune scrieri SF (ale timpului, că slavă Domnului, până acum s-au scris destule cărți din care poți alege). Dacă asta este una dintre cele mai bune cărți scrise de frații Strugațki, eu am serioase îndoieli cu privire la restul. Nu mă înghesui să le citesc.

După cum am perceput-o eu, cartea aceasta este un military fiction (avem spioni într-o lume feudală pe o altă planetă) și mi-ar fi plăcut tare mult să fie mai dezvoltată societatea respectivă.

Scriitorii ne prezintă momentul în care religia preia controlul societății respective, un fel de Inchiziția ajunge la putere, în sfârșit, deși am avut o puternică impresie că s-a descris momentul în care comuniștii au preluat controlul Rusiei.

Partea care nu mi-a plăcut sau care m-a dezamăgit a fost lipsa aprofundării personajelor. Avem doar o descriere sumară sau un rol despre care-ți dai seama din ceea ce se povestește.

Este o carte cu foarte puțin dialog și asta îmi aduce aminte de romanele balzaciene, pe care nu le suport, tocmai din acest motiv.

Lectura este ușoară, nu necesită un efort deosebit al materiei cenușii să priceapă despre ce este vorba.

Cartea poate fi cumpărată de aici. Editura Nemira a mai publicat încă un roman al fraților Strugațki, intitulat „Lunea începe sâmbăta”.

Sunt curioasă să aud și părerile celorlalți în cadrul Clubului de lectură Nemira, la care poți participa și tu, în ultima zi de luni din lună, la mansarda librăriei Cărturești de pe Arthur Verona, începând cu ora 19.

Poți veni chiar dacă n-ai citit cartea de data aceasta, ar fi plăcut să cunoaștem și alți oameni, alte opinii.

 

Wyrm – Orson Scott Card

am ascultat multe la clubul de lectura “nemira” despre aceasta carte. despre obsesia lui card pentru copiii superdotati, despre cum totul se afla la indemana eroinei principale. am citit-o din scoarta-n scoarta si parerea mea este ca dincolo de SF-ul din ea se afla lectii de viata. S-o luam cu inceputul:
capitanul navei a coborat pe Imakulata cu oamenii sai, a gasit wyrmi (fiinte considerate inferioare), dar care, simtindu-si sfarsitul aproape au reactionat pentru conservarea speciei. Aceasta conservare a insemnat ‘inrobirea’ capitanului navei si imperecherea cu acesta. Insa, odata cu acest pas, s-a creat “religia” acestei noi lumi, invadata de “rasa superioara”. De aici totul decurge ca orice poveste de supravietuire, Unwyrm-ul facand totul pentru a-si recapata planeta, dar de fapt distruge rasele nou create din incrucisarea wyrm-om. Aceasta dorinta nestavilita a Unwyrm-ului de a acapara toata intelepciunea de pe planeta poate fi interpretata si ca o “foame de cunoastere” a unei fiinte care se crede net superioara tuturor si care lanseaza profetia “de sapte ori si inca de sapte ori a saptea fiica”. Numai ca foamea de cunoastere necontrolata nu te ilumineaza, te face sclav si te distruge din toate punctele de vedere. In cele din urma profetia se implineste, numai ca nu in forma dorita de Unwyrm, ci in forma aceea clasica a povestilor “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Este superba, iti deschide mintea catre ceea ce poti si ceea ce trebuie sa faci.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Follow by Email
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://nantanlupan.com">
Twitter
Visit Us
YouTube
LinkedIn
Instagram