NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: LUCIAN DRAGOS BOGDAN

„Nu zaieț, pagadi!” în varianta mioritică

Mari ți-s orgoliile, Doamne, în țărișoara asta a mea, care se bate singură mai rău decât au făcut-o vreodată mongolii, tătarii, turcii, nemții, rușii și comuniștii la un loc!

Început de an, tulburări sociale, vești proaste în piață, scumpiri peste scumpiri, taxe noi, încetări de apariții editoriale, noi începuturi, Sus Monarhia!, Jos Monarhia!, și #rezist!. Asta caracterizează România la început de 2018. În anul în care ar trebui să sărbătorim 100 de ani de unire a Principatelor Române, noi dăm cu pietre. Și nu cu un motiv rațional. Aruncăm pietrele și vedem unde pică. 100 de ani între aceleași granițe nu au avut puterea, din păcate, de a uni populația aflată între aceste hotare. Nu la modul serios. Populația se divizează singură pe regiuni și vechile animozități nu au dispărut: urăsc moldovenii pentru că.., oltenii sunt așa și pe dincolo, ardelenii fac și dreg, etc. Toate astea în timp ce restul lumii urlă despre ridicarea barierelor de orice fel și nu, nu mă refer la granițele fizice, ci la barierele de limbă, religie, etnie, etc. Lumea încearcă o unire culturală a pământenilor, spunând „nu există eu sunt român, tu neamț, el francez, ea chinezoaică, ci suntem toți cetățenii acestei planete și atâta vreme cât vorbim într-un limbaj care ne permite să ne înțelegem unii cu alții, atunci nu facem diferențieri de sex, religie, etnie”. Uite în contextul ăsta, în care românii îngheață la – 15 grade, obosiți și flămânzi, stresați, după o zi sau o săptămână încărcată la serviciul pe care-l are fiecare (mai bun sau mai rău), vine și lumea SF și dă cu pietre. După ce că și așa mica lume SF&F este divizată în jde mii de cluburi, clubulețe, grupulețe și lupi singuratici, se găsește o revistă online, pe numele ei http://www.ficțiuni.ro să spună „FUCK YOU!”.

La o adică de ce nu? Chiar așa, de ce nu poate patronul român să-și deducă pe firmă cheltuielile cu tunsoarea copiilor, medicamentele cumpărate de la farmacie, hainele scumpe cumpărate din magazine „de fițe”, ședințele la psiholog și multe altele? Din mentalitatea „firma e a mea, eu sunt patronul, deci fac ce vreau cu banii firmei”, dar fără să înțeleagă vreodată că firma și persoana fizică sunt două entități separate.

Așa și cu ficțiuni.ro. Patronul, Eugen Lenghel, a decis să șteargă absolut toate textele și articolele publicate vreodată de Lucian Dragoș Bogdan în paginile revistei sale electronice. Adică de ce nu? Că doar a fi patron = Dumnezeu pe tarlaua ta.

Eugen Lenghel are pretenții mari că este un scriitor de SF neînțeles. Tot timpul este foarte acid și virulent în comentarii la articole sau postări pe internet, dar niciodată folosindu-și numele, ci alegând tot felul de pseudonime. Ce-i datorez lui Lenghel: onoarea (fără ghilimele) de a fi fost oaia neagră a SF-ului românesc acum câțiva ani pentru că mi-am exprimat opinia că românii habar nu au să scrie SF. Întâlnirea cu niște oameni absolut minunați la festivalul organizat de el la Râșnov: Lucian Dragoș Bogdan, Liviu Surugiu și a sa soție, Viorel Pârligras și Mircea Liviu Goga, traducătoarea Loredana Frățilă Cristescu, Nic Dobre și Roxana Brânceanu, Cezar Mazilu.

După ani de zile în care LDB (Lucian Dragoș Bogdan) a publicat în paginile revistei sale, Eugen Lenghel a decis să pună punct colaborării. Nimic mai normal. Partea proastă este că a ales să facă în așa fel încât nici vântul și nici pământul să nu mai știe vreodată că LDB ar fi publicat texte și articole (să nu uităm că a fost redactor pentru ficțiuni) în revista sa online. Motivele? El le știe. În acest caz nu pot decât să-i urez „îngropare rapidă!” pentru că:

  • între timp Lucian este un scriitor destul de cunoscut, fiind singurul destul de destupat la minte încât să-și asume pierderi financiare ca să participe la Comic Con, unde a câștigat cititori la care nu ar fi ajuns prin intermediul lansărilor și târgurilor de carte, dar a și descoperit pe colegul nostru Ștefan Guță, blogger de carte și scriitor la început de drum.
  • cine știe măcar o povestire scrisă de Lenghel? Nu luăm în calcul cei 20-50 de prieteni care se perindă pe la toate lansările și târgurile și care sunt intimi în cercurile SF.
  • În afara faptului că încearcă să monopolizeze nominalizările pe la convenții și a faptului că publică povestiri învechite (îl suspectez că-și plătește publicarea) ce mai face domnul Lenghel pentru lumea SF?

O să spuneți și reversul medaliei, ce face LDB?

Păi LDB face ce știe el mai bine: scrie 1, 2, 3 ore pe zi (el știe câte), își ține la curent cititorii cu progresul făcut cu fiecare povestire sau volum. Publică online și pe hârtie, își crează cercuri de cititori, fani, merge la toate întrunirile posibile, ține zile deschise cu elevii, pe la biblioteci și licee, susține tinerii scriitori cu îndrumări, este colaborator la reviste, prezent la târguri nu doar ca scriitor, dar și ca vânzător. Lucrează la un proiect de o anvergură extraordinară împreună cu Daniel Timariu, la o enciclopedie a textelor SF românești, care pe unde când a fost publicat.

În încheiere vreau să spun că oamenii ca Lenghel se autoizolează până la dispariția totală de pe piață (mult nu mai e, se află pe ultimele trepte către nicăieri) din pricina faptului că „eu sunt Dumnezeu” nu funcționează decât în microuniversul fiecăruia dintre noi, dar nu atunci când interacționăm cu alte microuniversuri.

Mi-aș dori ca asta să fie o lecție pentru oricine crede că este mai presus de ceilalți, indiferent de natura meseriei sau pasiunii pe care o are și mi-aș dori ca expresia „de amorul artei” să-și reia înțelesul din timpul Renașterii.

Leapsa: Carti contemporane romanesti

Și aveam de gând să scriu un articol azi. Nu pe acesta, evident, dar dacă tot mi-a fost  pasată leapșa, eu zic să n-o mai lungim:

1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?
Cândva, demult, prin anii 90. Prima carte scrisă de un autor român contemporan a fost volumul de poezii „Moartea citește ziarul” de Mircea Dinescu.

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?

Aici am egalitate între Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei și Alexandru Lamba, pentru că de la fiecare am citit câte două cărți. Nu-i bai, că ajung și la ceilalți. Nițică răbdare, stimabile.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane.
Nikos și Rita din „Stăpânul castelului” de Teodora Matei. Pentru că deși provin din medii total diferite (cultură, scară socială, economic) Nikos și Rita aparțin unul altuia și pe lumea aceasta și pe cealaltă și în viața asta și în toate viețile ce vor urma. Deși nu sunt cuplul perfect, reprezintă acea legătură sufletească indestructibilă, care dăinuie dincolo de societate, geografie și timp. Reprezintă dragostea eternă și sufletul pereche în cel mai pur sens.

4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?
Gregory-Mathews Olafsson din „Arhitecții speranței”, pentru că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru ceea ce el consideră a fi marea și unica sa dragoste, care, din păcate, se dovedește a fi o mare iluzie.

5. Fantasy sau romance românesc?
Fantasy în toate formele lui, deși romance-ul românesc mi-a dovedit că poate fi de bună calitate, nefiind excesiv de siropos și/ sau neînghițibil.

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?
Depinde foarte mult de locul și timpul în care se petrece acțiunea. Nu fac mofturi, dacă au sens în interesul povestirii sau romanului. Uite, de exemplu povestirea lui Liviu Surugiu, „Întâlnirea”, cea de-a treia din volumul „Acesta este trupul meu”, în care personajele Gena și Andrei se potrivesc perfect cu acțiunea. Nu că acesta ar fi singurul exemplu, dar să vă mai amintesc o carte :).

7. Eroina preferată?
Christine din „Căldura ghețarilor”, primul volum din seria „Ancestorilor” scris de Nic Dobre. Pentru că mă regăsesc în ea. Deși se îndrăgostește, nu permite sentimentelor să-i strice cariera. Este o femeie puternică, hotărâtă, știe ce vrea și-și urmează țelul.

8. Ultima carte românească citită?
Arhitecții speranței de Alexandru Lamba, pe care am terminat-o săptămâna trecută și despre care am scris pentru Blogosfera SF & F.

9. Care este următoarea carte semnată de un autor român contemporan pe care ți-ai propus să o citești?
M-am apucat de „Inima dragonului” de Mircea M. Țara, publicată de editura Crux, tot pentru Blogosfera SF & F, recenzie care va apărea pe 10 mai 2017.

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani.
„Dar hai să ne avem ca frați,
Toți suntem puțin luați!”

https://www.youtube.com/watch?v=duSoL2rxfpQ

Asta este dedicația mea pentru scriitorii români. Nu am ajuns și nu ați ajuns la acel nivel la care să vă bateți pe public. Publicul (cu mici excepții) este același pentru fiecare dintre voi. Doar ne recunoaștem ca fiind aceleași fețe la mai toate lansările, târgurile, etc. Și atunci de ce să ne atacăm unii pe alții și să ne scoatem ochii aiurea? Suntem puțini și a fi dezbinați nu este o soluție. Vă iubesc la fel de mult cum mă iubiți și voi!

Vanatorii de capete – Lucian Dragos Bogdan

Rămasă cu o impresie puternică după ce abia terminasem de citit “Stăpânul castelului” scrisă de Teodora Matei și cu ceva ore la dispoziție până când trebuia să mă mișc spre poarta de îmbarcare, m-am apucat să citesc: ¨Seria Vagabondul descrie o lume de care ne desparte un dram de noroc, ori o simplă alegere și a cărei exploatare începe alături de Vânătorii de  capete¨.

Primul volum din seria “Vagabond” are un nume cel puțin ciudățel: ˝Vânătorii de capete˝ – și m-am gândit instantaneu la niște bounty hunters. Ei, și ce să vezi? Nu e chiar așa.

Și uite cum, cupola care adăpostește gara și aeroportul din Copenhaga s-a transformat pentru câteva ore în orașul pe care-l îndrăgesc foarte mult: Alba-Iulia.

Păi da, Alba-Iulia, pentru că acolo se petrece acțiunea romanului.

Se făcea că un domn (ca să nu-i spun nenea) se plictisise de viața ˝obișnuită˝ pe care o ducea: serviciu, casă, familie și, profitând de faptul că în oraș fusese ucis un om al străzii într-un mod nu prea comun, decide să ajute poliția infiltrându-se în comunitatea celor fără adăpost, totul pentru a ajunge la criminal.

Aici avem o descriere care se întinde pe câteva capitole despre traiul de zi cu zi și despre oamenii din jurul personajului principal, Dinu.

Și Dinu al nostru se integrează destul de bine între boschetari, la început cu figuri ale omului obișnuit, care nu mănâncă resturi din gunoaie, tânjind să-și vadă familia, drept pentru care se furișează prin oraș în încercarea de a prinde o imagine fugară a oamenilor pe care i-a lăsat în urmă. Așa află că soția îl înșela cu un coleg de serviciu, că cei doi copii îi duc lipsa, dar și că oamenii nu sunt atenți la tine când ești îmbrăcat sărăcăcios și murdar.

Din când în când îl caută pe căpitanul de poliție Marian, căruia îi raportează toate datele adunate ˝de pe teren˝.

Viața printre cei fără adăpost este palpitantă, plină de peripeții, Dinu află că și aici există ierarhii și conducători, dar și oameni din toate categoriile sociale, inclusiv profesori rămași pe drumuri din cine știe ce motive. Printre cei cu care locuiește Dinu este și tânărul minune Titi, care este un matematician autodidact desăvârșit, care-și scrie zilnic ecuațiile pe pereții clădirii care le servește drept adăpost.

Cu câteva zile înainte ca ˝experimentul˝ să ia sfârșit, Dinu bănuiește că măcar unul dintre cei trei: doctorul Vâlcu, stagiarul medical Cristi și preotul Lascu, ar putea să facă parte din rețeaua care omora oameni ai străzii pentru trafic cu organe umane. Toți trei au situații materiale peste medie, sunt buni și miloși și ajută pe toată lumea, fără pretenții financiare. Așa că, se decide să verifice o pistă de unul singur. Evident că intră în bucluc, dar reușește să găsească criminalul și mai mult decât atât, a reușit cu ajutorul altui vagabond să-l imobilizeze până la sosirea poliției.

Cartea lui Lucian, pe lângă misterul pe care l-a creat în paginile sale, mi-a oferit o plimbare binevenită prin Alba-Iulia și împrejurimi. Unele locuri le cunosc și le-am putut identifica în memorie, pe altele, cel puțin la prima vedere, nu le recunosc, însă am de gând ca la următoarea vizită în oraș să merg puțin pe urmele acțiunii și să-mi întipăresc în minte majoritatea reperelor aflate între scoarțele acestei cărți.

Este o carte polițistă, care m-a lăsat mască cu rezolvarea misterului, am ghicit parțial, dar în nici un caz nu mă așteptam la ceea ce înseamnă ˝Vânătorii de capete˝.

Vă spun doar că aventura va continua, cel puțin în al doilea volum, deoarece Dinu decide ca experimentul de a trăi o perioadă printre oamenii străzii să nu rămână în acest stadiu, ci să devină noua lui viață.

 

 

SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte

Sâmbătă, 24.09.2016, dacă ați crezut că nu este nimic altceva decât o altă simplă și banală zi de sâmbătă, v-ați înșelat amarnic. De ce? Păi cum, de ce?

În calendarul științific pe  2016 (sper să-l apuc și pe cel pe 2017) scrie așa: “A fost observată prima dovadă că primatele non-umane șoptesc. (2013) “.

Nu e destul? Păi nu e, că am avut dovezi și că primatele umane șoptesc și chiar mai mult de atât, știu să vorbească în public și să folosească microfonul.

Acestea fiind spuse, vă povestesc puțin cum a fost la “SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte”.

Se făcea, mări, se făcea, că a fost a V-a ediție a festivalului “Strada de C’Arte” care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, în perioada 21-25 septembrie 2016.

Și uite așa, sâmbătă pe la 17 ne-am apucat de dezbătut tema “Cine se teme de genurile minore?”. Da, știu, e din povestea aia cu “Cine se teme de Virginia Wolf?”. Și nu oricum, ci având ca invitați pe: Bogdan Hrib (scriitor și editor la Tritonic), Michael Hăulică, de asemenea editor, dar și scriitor, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Aurel Cărășel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu și Petru Berteanu. Din public le-a ținut isonul și Monica Ramirez, proaspăt întoarsă de peste ocean, de pe meleagurile americane. Și în timp ce, râzând cu un ochi și plângând cu celălalt se dezbat probleme spinoase încă: genurile SF, fantasy, horror, mystery & thriller sunt sau nu genuri minore; ce citesc adolescenții? cum îi atragem să citească literatură română contemporană, pe partea cealaltă s-a destins atmosfera cu întrebări din public de genul cum se scrie un roman bicefal sau la patru mâini?

Una peste alta a fost o reîntâlnire cu prieteni și cunoscuți, s-au lansat două cărți: romanul polițist “Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel și romanul SF “MAYA”, partea a doua a trilogiei începută cu “Omul fluture” scris de autorii Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

De ce e bine să mergi la lansări de carte? Pentru că ai ocazia să cunoști autorii, să afli lucruri despre ei sau despre carte pe care nu ai de unde să le auzi din altă parte, pentru că ai ocazia să dai feedback pe viu grai și asta este tot ceea ce contează pentru un autor: părerea cititorului.

Bine, bine, dar eu, cititorul, cu ce mă aleg? Cu prieteni noi, cu autografe și cu o recoltă de cărți numai bune de citit și disecat.

20160925_112356

20160924_173911 20160924_173148 20160924_173144 20160924_172633 20160924_172018 20160924_171703 20160924_171600 20160924_171542 20160924_171152 20160924_171020 20160924_171002 20160924_170957 20160924_170955_hdr 20160924_170948 20160924_170747 20160924_170734 20160924_170729

Gaudeamus 2015

Și am ajuns la Gaudeamus 2015. Vineri a fost prima zi de participare a mea la târgul de anul acesta.

Am ajuns, am intrat (după ce am fost prevăzătoare și am cumpărat bilete pentru tot weekendul, ca să evit cozile) și după o scurtă vizită la editura Nemira am nimerit în plin la standul Paladin, unde mi-au văzut ochii niște volumașe, a câte 656, respectiv 780 pagini, care alcătuiesc cele două părţi ale romanului fantasy “Calea regilor” scris de Brandon Sanderson. După care am zărit “O istorie secretă a Ţării Vampirilor” volumul 1 ” Cartea pricoliciului” scrisă de fosta mea colegă de liceu, Adina Popescu. Carte pe care o așteptam să vadă lumina tiparului încă de acum un an, de când am avut plăcerea să ascult câteva pagini în lectura autoarei, în cadrul cenaclului Prospect Art, organizat de SRSFF, organism a cărei membră am devenit între timp. Azi sper să primesc și autograf. Și ca să fie meniul complet am pus mâna și pe “Fată înecându-se” scrisă de Caitlin R. Kiernan, despre care am citit numai recenzii bune și instigatoare la lectură.

Apoi m-am întâlnit cu dragul de Lucian Dragoș Bogdan, care m-a condus la standul editurii Crux, de unde am achiziţionat volumele: “Metamorfoze”, “Delirul încapsulat” de Florin Pîtea (care sper să aibă amabilitatea să-mi dea azi autograf și pe numărul 32 din CPSF, unde i-a fost publicată nuvela “În serviciul Maiestăţii Sale Imperiale”) și “În sângele tatălui” de Ciprian Mitoceanu (pe care-l știu virtual de multă vreme și pe care sper să-l cunosc azi în carne și oase), care face parte din seria “Predestinare genetică”. Și cum CRUX are grijă de cititorii săi, am primit “Oase cu dinţi”, o povestire a lui Dan Rădoiu.

Aici “familia” s-a mărit odată cu întâlnirea cu Teodora Matei și ai săi susţinători necondiţionaţi, soţul și fiul, împreună cu care am purces spre standul editurii Tritonic, de unde am achiziţionat noile lansate “Uneori, când visez…” scrisă de Lucian Dragoș Bogdan și “Viaţa și faptele haiducului Tănase Vlăsia” scrisă de Dănuţ Ungureanu.

Următoarea oprire a fost la standul editurii Tracus Arte, de unde am cumpărat “Omul fluture” scrisă de Lucian Dragoș Bogdan în cooperare cu Teodora Matei. Ar fi de menţionat că Teodora Matei se află la primul volum de proză tipărit, până acum are texte publicate în diverse reviste și antologii.

Dacă la standul Tracus Arte am participat la lansările volumelor “Omul fluture” și “Rămășiţele viselor” scrisă de Liviu Surugiu, am făcut poze, am primit autografe, semnul de carte promis de Teodora Matei pentru primii zece cumpărători și ne-am întâlnit cu restul prietenilor prezenţi aseară la târg, ultimul stand vizitat a fost HAC, de unde am plecat cu volumul “Haiganu – fluviul șoaptelor” ce poartă numărul de colecţie 87 cu autograful autorului, Marian Coman, dar și cu “Testamentul de ciocolată” de asemenea cu autograf.

Asta a fost seara de vineri în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2015.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén