NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: Danut Ungureanu

Blogosfera SF & F: Noaptea in oras fara parinti – Danut Ungureanu

Și pentru că toate festivalurile de literatură din România, care, culmea, s-au ținut prin septembrie, adică Romcon, Antares Fest și Sci Fi Fest l-au avut pe post de câștigător al locului întâi pe Dănuț Ungureanu cu al său roman cyberpunk „Noaptea în oraș fără părinți”, blogosfera nu putea să stea cu mâinile în sân (oare de ce???) și s-a hotărât să disece acest roman în luna Noiembrie.

Cum mai citisem „Ziliconda”, o parodie a societății contemporane românești, pe care am devorat-o și văzând că este un roman cyberpunk, am dat înainte cu tupeu, vorba cântecului și m-am apucat de citit.

Încă de la primele pagini am gândit un singur lucru „ăsta da manual de scriere creativă”. Până la un moment dat la care au început să mă agaseze cuvintele obsesiv repetative „cente”, „ceață de viață” sau „ceață de cifre”.

Lumea descrisă în romanul apărut la editura Fusion 21, care poate fi comandat de aici, este una care mi s-a părut a fi în interiorul unui computer, iar Faraon mi se pare utilizatorul de zi cu zi. Având în vedere că lumea în care trăim este una destul de bine ancorată în internet și cu nșpe mii de aplicații, am perceput romanul lui Dănuț Ungureanu ca fiind o metaforă la lumea reală. Are cuvinte inventate care se potrivesc perfect în noua lume creată, însă lumea nu pare veridică, pare mai degrabă un decor de carton, întocmai ca la teatrul de păpuși. Și tot ca la teatrul de păpuși sunt și personajele, pe care nu le pot înțelege ce motivație au ca să acționeze într-un sens sau altul.

Partea proastă a cărții este faptul că se lungește și se tot lungește, ca o zi de post și că mi-a pierdut interesul. Acțiunea nu este greu de urmărit sau de înțeles, dar este ascunsă sub o ploaie meteoritică de cuvinte care nu-și au rostul.

M-am plictisit, mi-a fost greu să o citesc toată, așa că am citit două dintre cele trei părți și câteva pagini de la final.

Are capitole foarte scurte, cum n-am crezut că voi vedea în literatura română (am citit o carte în engleză care are 35 de capitole, unul dintre ele de o pagină).

Mi se pare fatidic și în același timp tipic românesc, să ai o idee bună și s-o dai de gard, că nu știi cum s-o aduci din condei ca să iasă ceva frumos. Nu, dacă aveam eu ideea asta nu scriam mai bine, dar eu nu sunt scriitoare, eu sunt un simplu cititor. Adevărul este că sunt dezamăgită și că am un gust amar, că mă așteptam la ceva super, extra, nemaipomenit de frumos și am găsit un talmeș balmeș de idei:

cine este Faraon? utilizatorul computerului de toate zilele

cine este LOD (Lob Delicvent) – un virus

cine este Leni? Un fișier copil căruia un virus i-a infectat părintele (pe Tati Spector) care a fost șters de utilizator cu ajutorul unui soft de curățare.

Care este miza cărții? Călătoria lui Leni pentru a-și aduce părintele înapoi – în traducere fișierul copil nu poate exista fără părinte și atunci trebuie găsită o cale prin care părintele să poată fi curățat și readus în stare de  funcționare, însă, din cauza virusului, nu va mai fi fișierul care era înainte de a fi șters.

Am căutat să descifrez sensul numelor personajelor și n-am ajuns la  nici o concluzie: Leni, Faraon, Nimeni, Chanu Balai, Tati Spector, Werner, Tito, Ram, Valiant, Utarov, Jalabier, etc.

Și spre final avem și o scenă explicită de sex: de ce? E scrisă cumva pentru cei considerați a fi geek, despre care se crede că n-au parte de sex și li se oferă o mostră de cum poate fi? Este o dorință a autorului de a demonstra cât de viril este și că poate produce unei femei șase orgasme? Să mai pomenesc despre cele 12 limbi? Sunt obișnuită ca cifrele, numele, locurile dintr-o carte să aibă o semnificație. Aici pauză: creierul meu nu găsește nici o legătură cu acțiunea și nici  nu identific simbolistica.

Concluzia: Ideea de a scrie o carte despre lumea contemporană văzută ca interiorul unui computer, cu memorie RAM, cu partea de hardware, dar și de software este una ff bună mare păcat că execuția nu doar că lasă de dorit, dar este extrem de foarte proastă.

De ce a luat cartea asta atâtea premii? Oare pentru că cine nu înțelege consideră că este atât de genială încât e mai presus de înțelegerea unui om obișnuit? Iar facem pe zeii? Adică nu scriem pentru cititori? Scriem pentru exegeți?

Dacă se inventează vreodată premiile blogosferei, echivalentul zmeurei de aur, cartea asta o va câștiga cu prisosință, că tot are premii la activ.

Și nu, asta nu înseamnă că nu voi mai citi niciodată ceva scris de Dănuț Ungureanu, înseamnă doar că m-a păcălit o copertă frumoasă, că mi s-a părut interesant ceea ce scria pe ultima copertă și că sunt dezamăgită.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&f. Părerile colegilor mei le puteți citi aici:

Blogosfera SF&F: Noaptea în oraș fără părinți de Dănuț Ungureanu

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=788

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/11/blogosfera-sf-f-noaptea-in-oras-fara-parinti

https://assassincg.wordpress.com/?p=16756

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2017/11/noaptea-in-oras-fara-parinti-de-danut.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-noaptea-in-oras-fara-parinti-danut-ungureanu

Următoarea recenzie va fi publicată pe 22 noiembrie și va avea ca subiect proaspăt debutatul și publicatul Florin Stanciu cu al său „Omnium”.

 

 

 

 

SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte

Sâmbătă, 24.09.2016, dacă ați crezut că nu este nimic altceva decât o altă simplă și banală zi de sâmbătă, v-ați înșelat amarnic. De ce? Păi cum, de ce?

În calendarul științific pe  2016 (sper să-l apuc și pe cel pe 2017) scrie așa: “A fost observată prima dovadă că primatele non-umane șoptesc. (2013) “.

Nu e destul? Păi nu e, că am avut dovezi și că primatele umane șoptesc și chiar mai mult de atât, știu să vorbească în public și să folosească microfonul.

Acestea fiind spuse, vă povestesc puțin cum a fost la “SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte”.

Se făcea, mări, se făcea, că a fost a V-a ediție a festivalului “Strada de C’Arte” care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, în perioada 21-25 septembrie 2016.

Și uite așa, sâmbătă pe la 17 ne-am apucat de dezbătut tema “Cine se teme de genurile minore?”. Da, știu, e din povestea aia cu “Cine se teme de Virginia Wolf?”. Și nu oricum, ci având ca invitați pe: Bogdan Hrib (scriitor și editor la Tritonic), Michael Hăulică, de asemenea editor, dar și scriitor, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Aurel Cărășel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu și Petru Berteanu. Din public le-a ținut isonul și Monica Ramirez, proaspăt întoarsă de peste ocean, de pe meleagurile americane. Și în timp ce, râzând cu un ochi și plângând cu celălalt se dezbat probleme spinoase încă: genurile SF, fantasy, horror, mystery & thriller sunt sau nu genuri minore; ce citesc adolescenții? cum îi atragem să citească literatură română contemporană, pe partea cealaltă s-a destins atmosfera cu întrebări din public de genul cum se scrie un roman bicefal sau la patru mâini?

Una peste alta a fost o reîntâlnire cu prieteni și cunoscuți, s-au lansat două cărți: romanul polițist “Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel și romanul SF “MAYA”, partea a doua a trilogiei începută cu “Omul fluture” scris de autorii Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

De ce e bine să mergi la lansări de carte? Pentru că ai ocazia să cunoști autorii, să afli lucruri despre ei sau despre carte pe care nu ai de unde să le auzi din altă parte, pentru că ai ocazia să dai feedback pe viu grai și asta este tot ceea ce contează pentru un autor: părerea cititorului.

Bine, bine, dar eu, cititorul, cu ce mă aleg? Cu prieteni noi, cu autografe și cu o recoltă de cărți numai bune de citit și disecat.

20160925_112356

20160924_173911 20160924_173148 20160924_173144 20160924_172633 20160924_172018 20160924_171703 20160924_171600 20160924_171542 20160924_171152 20160924_171020 20160924_171002 20160924_170957 20160924_170955_hdr 20160924_170948 20160924_170747 20160924_170734 20160924_170729

Insemnarile damei de silicon – Danut Ungureanu

Pentru mine aceasta carte este o alegorie. O sa spuneti ca am innebunit si ca nu mai stiu nici macar definitiile de baza ale literaturii….”ALEGORÍE ~i f. 1) Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Operă artistică în care se folosește acest procedeu. 3) Figură de stil constituită dintr-un șir de metafore, comparații și personificări. 4) Compoziție muzicală care face impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink”

Aceasta carte urmareste povestea unei papusi gonflabile care are calitati magice, care este personificata, devine fiinta umana si traieste printre oameni aidoma oamenilor. Folosindu-se de “dama de silicon” Danut Ungureanu ne poarta intr-o calatorie destul de realista, dar presarata cu elemente fantastice prin orasul atat de drag lui, Bucuresti. Pornim povestea din mahala, de la un fante de peste 40 de ani, ajungem la un buticar, dupa care la poetul cartierului, unde cunoastem o serie de personaje cum ar fi presedintele de bloc, femeia de serviciu, omul de la service-ul auto, macelarul din cartier, dupa care ajungem in parc, cunoastem aurolacii si maidanezii, politia locala, curvele si pestii lor, oamenii strazii, manelistii, clanurile de tigani, “barosanii”. Fiecare personaj isi spune povestea, cunoastem si alte personaje din viata personajului principal si trecem alaturi de dama din silicon prin tot ceea ce poti intalni in Bucuresti, printr-o sumedenie de situatii urate sau frumoase, dar povestite cu atat umor, incat “Privit de sus, orasul nostru e o minune. E cel mai frumos oras si stii de ce? Dupa o lege simpla, cea mai simpla lege din lume: de la distanta, de sus, din departare, uratul nu se vede destul de urat. Uratul se vede frumos.”
Este o oda in proza adusa Bucurestiului si bucurestenilor si ma gandesc cat de usor este pentru noi, romanii sa intelegem aceasta carte si cat de greu le poate fi strainilor, pentru ca este plina de farmecul locului, acel farmec ce nu poate fi vreodata tradus, ci doar experimentat.
Sincer o recomand tuturor celor satui de jocuri de culise, de jocuri politice, celor care cred ca a fi om al strazii este usor, celor care militeaza pentru drepturile animalelor si celor care cer eutanasierea cainilor vagabonzi (pentru care loialitatea este totul), “jmecherilor” de cartier, cu mertane albe si figuri in cap, batausilor, curvelor si mai ales tie, miticule, pentru ca odata ce ai privit Bucurestiul prin ochii “damei de silicon” nu-l vei mai putea privi altfel 🙂

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén