NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: carte (Page 1 of 3)

Blogosfera SF&F: Imparatul gheturilor

Tadaaaaammmmm, o nouă lună, o nouă ediție a Blogosferei…..

De data această o scriitoare aclamată și apreciată pentru scrierile sale, Ana-Maria Negrilă.

Aș menționa că volumul de față este o ediție revizuită și adăugită, deoarece lansarea inițială a avut loc în 2006, iar în 2008 a luat și premiul Vladimir Colin pentru roman.

Coperta clar m-a incitat, e modernă și îți dă un indiciu asupra poveștii, fără să-ți dezvăluie totul, însă. Cartea poate fi comandată de aici.

Relansarea a avut loc în cadrul târgului Final Frontier din această primăvară.

Despre carte… numai de bine. O poveste cu împărat și supuși, pe un teritoriu acum dominat de gheață. Dar nu este ca orice poveste, pentru că nici supușii nu sunt doar niște supuși. Clasica împărțire socială în săraci, clasa muncitoare și bogați aici are denumiri pe cât de simple, pe atât de descriptive: vânători, fractali, forțele de ordine Ospitaliere, psihicii sau vrăjitorii, denimiți pre-văzători, organizați în Societatea Viitaz. După cum vedeți denumirile sunt și ironice.

Avem și legenda fraților An și Nh care au încălcat legile Împăratului Ghețurilor și au plătit cu viața pentru asta.

Și toate povestite foarte frumos de Sich, o pre-văzătoare rămasă singură în urma preluării puterii absolute de către Consiliu, care a ucis majoritatea pre-văzătorilor și a interzis practicile lor.

Mi-e greu să-mi dau seama dacă sistemul politic din roman este unul comunist sau fascist, dar e clar unul totalitar (ambele sunt „pentru ai noștri” și „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”). Propaganda pare clar comunistă, Consiliul oferă „totul” supușilor, Ospitalierii sunt prezenți peste tot pentru eradicarea „elementelor nocive” (sună cunoscut?).

Mai știți cum ni se spunea la orele de română din școală? „Ionuț a plecat într-o călătorie inițiatică….”. Și personajul nostru principal, tânăra Sich își spune povestea despre călătoria inițiatică în tainele planetei și ale facțiunilor politice care conduc acest tărâm înghețat.

După amărăciunile din ultima vreme din cadrul Blogosferei, acest volum a fost ca o gură de apă proaspătă, de izvor de munte, pentru călătorul însetat și obosit de drum. Cu siguranță nu este o carte perfectă, dar am ales să trec peste orice am simțit că ar mai trebui lucrat, din 2 motive:

1. volumul a apărut acum 12 ani (da, știu, ediție revizuită și adăugită, dar nu putea să rescrie cartea în totalitate, nu?)

2. sunt prea puține și mărunte, sunt chestii care țin de gust personal, nu au impact asupra poveștii.

Cu siguranță recomand acest volum tutoror celor cărora le place o poveste frumoasă, spusă de o tânără inteligentă și ambițioasă îmbinată cu o legendă locală despre construirea unui oraș (nu, nu e Roma).

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Împăratul Ghețurilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/5/blogosfera-sf-f-imparatul-gheturilor

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/05/imparatul-gheturilor-de-ana-maria.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-imparatul-gheturilor-ana-maria-negrila/

https://assassincg.wordpress.com/?p=17263

Luna viitoare, încercăm să scriem despre „Greva Păcătoșilor” de Florin Chirculescu, publicată la Nemira și lansată în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2017.

Blogosfera SF&F: Noaptea Lemurienilor

 

Cartea dezbătută azi se numește „Noaptea Lemurienilor”, a fost publicată la editura PAVCON și face parte din colecția „România sub Asediu”. Poate fi comandată de aici.

Nu am pornit de la premisa că va fi o carte nemaipomenită, nemaivăzută, ceva exatraordinar, dar am din nou un gust amar, care pare că nu mă părăsește în ultima perioadă. De ceva vreme cititul a început să devină o corvoadă și oricât de drag îmi este acest proiect al Blogosferei SF & F, mai că-mi vine să dau cu cărțile de pereți, deși nici pereții și nici cărțile, săracele, n-au nici o vină. Mai ales că le citesc în format electronic.

Proiectul „România sub Asediu” sună foarte frumos în teorie. Are deocamdată 6 volume publicate, 2 despre Focșani, 3 despre București și 1 despre Craiova. Dacă aș fi fost coordonatorul colecției aș fi diversificat orașele.

Volumul de față tratează Focșani, dar avem și ceva acțiune petrecută în București.

Oful meu și buba cea mare este: UNDE ESTE SCIENCE FICTION-UL????

Ca să pui o etichetă e ff ușor, dar din păcate m-am obișnuit ca eticheta să reflecte adevărul. Ori în ultima vreme văd cum o grămadă de cărți marketate și categorisite ca fiind science fiction sunt doar povești (fantasy) magice. N-am nimic împotriva lor, îmi place genul, dar vreau ca etichetarea să fie corectă. Nu știu de ce e rău sau greu să-i spui pe nume: realism magic. De ce e science fiction dacă nu implică decât fiction, dacă partea de știință lipsește cu desăvârșire?

În altă ordine de idei, să fii la al treilea roman publicat și să ai asemenea goluri temporale….. Nici la primul roman nu ar fi permise, dar ce să mai zic?

Concluzia este una singură și e amară: se publică în neștire fără nici un pic de atenție, fără să conteze forma, doar conținutul.

Despre poveste spun că e drăguță, că pleacă de la o premisă interesantă (coborârea zeului egiptean Amon-Ra (în carte este Ymon-Ra) pe pământ sub forma unui om cu cap se pasăre (știu că am văzut un film pe tema asta). Și de aici apar niște fenomene stranii, vezi crăpătura din pământ prin care ies Lemurienii, dispariții și aventuri.

Din păcate cartea este doar o poveste drăguță, stil adolescentin, de genul seriei cu vampiri a Annei Rice, însă aici avem mitologie egipteană.

M-aș aventura s-o recomand copiilor, să zicem peste 12-13 ani, dar sub 16 și tot mi-e teamă că unii mă vor înjura, deoarece bagajul lor de cărți citite până acum poate cuprinde niște clasici science fiction care să le ofere alte așteptări decât poți avea citind autori români.

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Noaptea lemurienilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/4/blogosfera-sf-f-noaptea-lemurienilor

https://assassincg.wordpress.com/2018/04/25/blogosfera-sff-florin-giurca-noaptea-lemurienilor/

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/04/noaptea-lemurienilor-de-florin-giurca.html

Blogosfera SF & F: Choice

Nu pot să încep decât cu niște zicători:

„Dacă te mănâncă undeva, te scarpini”, „Ursul merge, câinii latră” și aia cu prostul se interpretează ca atac la autor. (nu e cazul)

În condițiile în care în ultima vreme cam prea mulți se cred „îndreptățiți” să-și dea cu părerea despre cine poate și cine nu să-și dea cu părerea, iată că proiectul „Blogosfera SF & F” merge mai departe.

Și pentru că nu suntem părtinitori și pentru că știm ce alții nu știu sau aflăm, am decis să încercăm să recenzăm cărți de la toate editurile care publică SF & F românesc.

Să o zic pe aia cu mare e grădina Ta, Doamne și cine m-a pus? Nu, o zic pe aia cu dacă m-a mâncat, m-am scărpinat.

Și acum începe scărpinatul:

Titlul este „Choice”, autoarea este Livia Furia și cartea o puteți cumpăra de aici. În prostia mea cea crasă mă tot așteptam ca titlul să se regăsească în poveste. Dacă citesc un text cu titlul „Făt Frumos din Lacrimă”, mă aștept (și se întâmplă) ca pe parcursul textului să realizez înțelesul titlului, să văd de unde vine. Aș, de unde! Uite că aici logica mea de fier s-a topit toată, că de unde să pricepi de ce cartea se numește „Choice” și nu „Dary” sau „AR DaKan”. Care alegere? Ca să aleg între X și Y trebuie să fiu în cunoștință de cauză și să știu ce înseamnă X, ce înseamnă Y și să iau o decizie, să fac o „alegere”. Am tot sperat că până la final găsesc care a fost momentul de cumpănă, dar, dacă sunt pus în fața faptului împlinit se mai cheamă că a fost alegerea mea? Eu zic că nu. A și faza servită pe final că pe animăluț îl cheamă „Choice” și de aici titlul, nu o înghit nici cu tone de ciocolată.

Mai departe: trecând peste titlul în engleză (sincer, cred că a fost pus doar pentru că e „cool”, pentru că „dă bine la public”), deschid cartea și încep să citesc. Primele pagini nu-s chiar rele, din punct de vedere al scriiturii în sine, dar…

1) Intru direct în brânză, pe sistemul am dat cep la burduf și începe să curgă, dau peste un amalgam de personaje. Nu sună deloc bine cuvântul ăsta, „personaje”, mai degrabă niște NPC (Non Playing Character –  care sunt acolo doar ca să ajute personajul principal să meargă mai departe în poveste). Și după ce că dau peste ele tam-nesam, le mai cheamă și ca-n turnul din Babel. Sunt pur și simplu niște cartoane cu etichete: Darla Marinka, Dary, Regina, Maria, Ioana, Berca, Sebastian, Furio (ăsta e avatarul autoarei?), AR DaKan (ăsta cel puțin parcă e din jocurile video ale anilor 1980, pe vremea când băgam caseta în casetofon și așteptam juma de oră să se încarce SABOTEUR. Și amărâtul mai e și bătăuș profesionist – un fel de filmele cu „cichi chan”, îi sare capsa imediat). Dar de unde vin personajele astea, cu ce se ocupă ele, care e rolul lor prin poveste? Pe lângă inconsistența numelor care m-a lovit destul de rău, avem

2) Lumea în care se desfășoară cartea, universul, nu este deloc conturat (ă): nici spus că ne aflăm pe planeta Pământ în anul 4500 î.e.n. după ce marele cataclism a deschis liniile temporale, nici sugerat prin decoruri (este un exemplu!!! cartea nu-ți dă nici un indiciu de nici un fel despre când și unde se petrece acțiunea). Și nici că am aflat care e șpilul, cum funcționează lumea asta (da, Sandra, știu, nu trebuie să-i dai cititorului mură-n gură, trebuie să-și pună capul la contribuție. Contribuție la ce? Că dacă-mi închipui eu cam cum era, fără ca tu autor să trasezi niște linii, să suferezi ceva, păi cred că încep să am o contribuție la poveste).

3) Opaaaa, apar și extratereștrii. Primul pe numele lui Sebaahn, e un fel de nu știu ce, care are blăniță roșie, lăbuță de veveriță, se frământă ca un pisoi, are urechiușe și năsuc și mustăți și moare după ce-ți împlinește un gând pe care doar l-ai gândit, nu l-ai aprofundat, era și el pe acolo, ca o părere (ce ziceam că nu e alegerea mea?). Sincer, eu mi l-am închipuit cam de mărimea unui gușter, deși în carte i se spune nevăstuică. Aaa și e foarte prietenos, că se aleargă cu Ioana, care este o fetiță de nici 5 anișori, nepoata lui Dary, personajul principal (deși sunt ferm convinsă că avem două personaje principale, un cuplu format din Dary și AR DaKan).

4) Abundența de termeni preluați din limba engleză și traduși corect, dar folosiți într-un context tâmpit, mi-a scos peri albi. Exemple:

a) „… mi-am luat un pahar cu lapte și câteva prăjituri dintr-o cutie rătăcită pe dulap” – cine ține prăjiturile într-o cutie rătăcită pe dulap??? Ce prăjituri sunt alea? Negrese pe post de bolovani ca să ai muniție de spart capul boului masochist cititorului care a mai dat și bani pe cartea ta. Mie mi se pare clar că se referă la englezescul „milk & cookies”, unde doamna hautoare nu știe că „cookies” deși sunt traduse prăjiturele în limbajul IT pot fi și biscuiți și orice altceva dulce pe bază de blat sau cocă.

b) „… vă rog cineva să mă ajute” = somebody help me

5) Construcții de fraze nefericite, nu, de-a dreptul imbecile: „… am simțit cum cobor câțiva cm mai jos”. Aloo, tanti, ia să te văd cum cobori mai sus! Hai, să te văd!

– „arătând spre băiețelul care mi se urcase în cap” – păi dacă a găsit loc? ce să facă și el? s-a urcat unde era mai liber.

6) Obsesia cărții, o expresie: „gesturi maternale”. Maternale, pe bune?????? Da’ „materne” nu ne mai place, nu? Eu când v-am zis că textul ăsta e o traducere proastă din engleză…

Din păcate, dacă nu mă opresc, fac analiză pe text la întreg volumul și ne ia câteva zile să citim un amărât de articol.

Ce găsim în carte? O poveste care putea fi foarte faină. Dacă nu era dată de toate gardurile: avem practic o aventură cu vârcolaci niște fiare pe care numai karateka AR DaKan le poate ucide, a se citi preface în scrum.

Personajele sunt acolo doar de decor, nu evoluează, nu au reacții firești, nu trag învățăminte, nu sunt delimitate: bune și rele. Eu știu că viața nu este în alb și negru, dar totul în nuanțe de gri, poate doar în „Fifty shades of grey”.

Iar finalul este cireașa de pe tort:

„- AR, e totul în regulă? am șoptit, speriat.

S-a întors spre mine, scrășnind. Avea ochi de rubin și miroasea a păcat.”

Înțeleg conceptul de cliffhanger, dar așa? Cum miroase păcatul?

Căutând informații despre câte cărți a mai scris autoarea aflu că „Choice” este al treilea roman publicat, mai are un prim volum dintr-o serie și un roman de sine stătător, iar „Choice” este primul volum al unei trilogii thriller SF.

După ce am citit, am rămas cu o întrebare: unde-s thrillerul și SF-ul?

 

Recenzia (opinia, părerea) face parte din proiectul Blogosfera SF & F. Ca să citiți și părerile colegilor mei, faceți click pe linkurile de mai jos:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=840

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/03/choicechoice-1-de-livia-furia.html

https://readersrepublic.wordpress.com/2018/03/14/recenzie-choice-livia-furia/

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/3/blogosfera-sf-f-choice

https://assassincg.wordpress.com/?p=17111

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-choice-livia-furia/

Luna viitoare a venit rândul editurii Pavcon să fie în colimator cu romanul „Noaptea lemurienilor” de Florin Giurcă din cadrul seriei RSA – România sub Asediu.

In the Blood

De aproape un an vreau să vă povestesc despre Lee Isserow și proiectul său ABAM = A book A Month.

Lee Isserow este un scriitor britanic, scenarist și producător premiat. Și pentru că marea sa dragoste este filmul și cărțile sale sunt foarte cinematice.

”In the Blood” este o quatrologie horror. Am citit primul volum ca parte a programului ABAM, adică o carte pe lună, pe care Lee o oferă gratuit, în schimbul recenziei pe amazon.

Am cumpărat următoarele două cărți din serie, ceea ce spune în primul rând că mi-a plăcut subiectul și apoi că sunt curioasă cum continuă.

Prima impresie despre cartea lui a fost: horror de tip Stephen King în engleză britanică. Un punct în minus din punctul meu de vedere și ceea ce m-a frapat sunt capitolele ffff scurte. Am citit capitol de o pagină. Este un punct în plus faptul că scrie foarte cinematic, dar mi-aș fi dorit mai multe detalii. Pe măsură ce am citit cartea am avut impresia că văd un film și că fiecare capitol (că nu sunt decât vreo 35) este o scenă. Altfel, numai lucruri bune de spus, deși mi-am dat seama destul de devreme cam de unde vine monstrul. Partea bună este că volumul nu constă doar în găsirea monstrului, așa cum în cărțile polițiste trebuie să găsești criminalul. Mai are o bucată destul de mare despre cum domolești și controlezi monstrul, despre cum îl pui în slujba binelui. Foarte drăguță ideea. Tocmai de aceea sunt curioasă cum continuă povestea în următoarele trei volume.

Pe scurt:

Ben Graham visează despre monștri.
El visează despre monștri încă din copilărie, de când a fost martor la uciderea mamei lui de către unul.
Însă Ben va deveni el însuși un monstru pe măsură ce urzește un plan să-l ucidă pe cel care i-a luat viața mamei lui.

Dar Ben va descoperi nu doar că monștrii sunt reali…
El va afla că are niște calități unice care-l vor ajuta să-i distrugă.

Pentru că sângele lui Ben nu este la fel ca al oricui. Este viu. Și are o foame care nu poate fi săturată.

După cum spuneam, horror clasic, de bună calitate, cu miza crescândă până la un moment dat.

Personajele mi-aș fi dorit să fie puțin mai mult dezvoltate. Dar oricum, impresia despre carte este una bună, acțiunea coerentă, logică.

Mă bucur să fac parte din proiect și dacă vreți să aflați mai multe, o puteți face la adresa: www.abam.info.

Primul volum îl puteți găsi și audiobook în lectura autorului. Părerea mea proprie și personală este că audiobookul face un mare deserviciu cărții, autorul nefiind o persoană potrivită pentru lectură publică.

 

Preview „Omnium”

Tot în cadrul ANTARES FEST de la Brașov, Ursul nostru cel drag, pe numele complet Horia Nicola Ursu zis și HNU, n-a avut ce face și s-a gândit să incite participanții și organizatorii, prezentând romanul de debut al scriitorului Florin Stanciu, intitulat „Omnium”. Nu-i vorbă, Florin este prezent cu povestiri în reviste și antologii (EXIT, FICTIUNI.RO).

Deși a pornit într-o notă umoristică, prezentarea este cât se poate de reală și serioasă și mă bucură peste măsură, pentru că Florin Stanciu face parte din valul tânăr de autori români de science fiction și fantasy și încă unul cu o scriitură cursivă, frumoasă și fără înflorituri. Ceea ce mă bucură cel mai mult, este faptul că totuși, o editură prestigioasă ca Nemira s-a gândit să-l includă în programul ei dedicat debutanților autohtoni.

Cu speranța că măcar la Gaudeamus să văd și eu lansarea romanului lui Florin Stanciu, vă las să vedeți prezentarea care a avut loc la Brașov, în cadrul Antares Fest.

 

 

Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu

Și uite că a venit și rândul lui Daniel Timariu să intre în colimator. Chiar mă bucur că am ajuns și la el.

Volumul de azi nu este un debut literar, deoarece Daniel a mai publicat anul trecut două volume de povestiri, unul SF și unul polițist.

Romanul de față este unul care are puțin din toate: este fără doar și poate o acțiune polițistă, dar într-un decor demn de un film thriller cu personaje adunate din toate mitologiile (satiri, vampiri, pricolici, iele, gnomi, căpcăuni, demoni, etc).

Cartea a fost publicată de editura Tritonic și poate fi cumpărată de aici.

Dacă spun că mi-a plăcut mult acest volum, este prea puțin.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, este că Daniel Timariu i se alătură lui Lucian Dragoș Bogdan și reușește să scrie un roman fantastic localizat în România, cu personaje fantastice din folclorul românesc, care pot fi ușor recunoscute.

Este un roman relativ scurt, are doar 230 de pagini, însă l-am citit dintr-o suflare. Este bine construit, îmi place lumea descrisă, bine conturată. Are capitole multe, dar scurte și poate fi citit ușor și repede. Fiecare capitol introduce în scenă alte personaje (la început) și construiește ușor, ușor acțiunea.

Acțiunea se petrece în Timișoara, orașul de baștină al autorului, însă personajul principal, detectivul particular Alexandru Teodor Anghel – Alex, pentru prieteni și clienți – pendulează între lumea reală și lumea tenebrelor.

Detectivul nostru nu duce o existență roz, când este contactat de Laura, moarta – vie și rugat să-i găsească pe frații Wiessmuller, stăpânii ei. Un mort – viu este legat de stăpânul său și dacă acesta dispare, mortul – viu se va descompune. Așa că Laura îi dă detectivului nostru, trei zile să-i găsească stăpânii, în încercarea de a rămâne în viață.

Și uite așa am început să pătrund în lumea Tenebrelor, care se suprapune, uneori perfect, peste lumea reală, imagine care mi-a adus aminte de cărțile din seria „Harry Potter” scrisă de J.K. Rowling.

Evident, ca în orice roman polițist, pe măsură ce parcurgi povestea lucrurile se complică, apar detalii și personaje. Și cum nu se putea ca eroul nostru să umble așa, de unul singur, prin lumea complexă și complicată a tenebrelor, a reușit să-și găsească un partener de nădejde în persoana câinelui Qiqirn, care, nu e ca orice câine, ci unul vorbitor și simțitor.

Aș povesti multe, dar vreau să vă las plăcerea să lecturați acest volum. Voi spune doar atât: nici cu gândul nu gândeam la întorsătura de situație care apare spre final. Și ce final!

Mă bucur că voi mai avea parte să călătoresc în lumea tenebrelor lui Daniel Timariu, tot așa cum abia aștept să pun mâna pe volumul al doilea din seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan.

Însă ceea ce mă mulțumește sufletește cel mai mult, este că DA, SE POATE! Avem literatură fantastică de calitate, cu personaje cu nume românești, cu acțiune petrecută în România.

Felicitări autorilor!

Totuși, nu pot să închei fără a vă da un mic citat din carte, este descrierea unor demoni: „Doi bărbați de o culoare ce părea neagră, dar de fapt era de un purpuriu închis, cu coadă cu vârf ascuțit, cu cornițe de abanos și cu ochi înfiorător de incandescenți.” Recunosc, „cornițe” a fost cireașa de pe tort.

Această opinie este strict personală și face parte din proiectul „Blogosfera SF & F”. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna iunie vom avea o a doua recenzie (opinie), miercurea viitoare, pe 21 iunie, al cărei subiect este „Epoca inocenței” de Adrian Mihalțianu.

Până atunci vă invit să citiți și opiniile colegilor aici:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=692

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=7051

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/06/blogosfera-sf-f-tenebre-cazul-laura.html

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

http://www.iuliaalbota.ro/r/p/45/Blogosfera_SFF_Tenebre_Cazul_Laura_-_Daniel_Timariu

 

 

 

 

 

 

CONCURS APRILIE 2017

Și pentru că ați spus că sunteți doritori să câștigați cărți din zona science fiction și fantasy (spectru larg) scrise de autori români în viață, uite că începem cu prima ediție.

De data aceasta cartea pe care o puteți câștiga este „Arhitecții speranței” scrisă de Alexandru Lamba, publicată de editura Tritonic. O puteți cumpăra de aici.

Cartea va veni cu autograful autorului.

Regulă generală: câștigătorul trebuie doar să locuiască în România și să vrea să citească această carte și va fi extras cu ajutorul random.org.

Ce trebuie să faceți?

Dați like acestei pagini de facebook (este pagina cărții)

și spuneți într-un comentariu la postare (numai pe blog) numele, vârsta și are este ultimul autor român citit și ce carte.

Concursul se va încheia pe 7 mai, ora 23:59.

Căștigătorul va fi anunțat în cursul zilei de 8 mai. BAFTĂ!

Ca să vă faceți o idee, aveți aici câteva opinii despre carte:

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

 

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

Următorul concurs va fi anunțat pe 11 mai.

 

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.

De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.

Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația,  articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.

Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.

Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”

De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.

Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu  „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.

Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.

Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.

Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”

Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:

  1. NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
  2. CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.

Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!

Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

E greu sa fii zeu – Arkadi si Boris Strugatki

Citind această carte mi-am adus aminte de ce nu-mi place să citesc scriitori ruși: sunt prea preocupați de trăirile interioare ca să mai facă ceva.

Lumea construită este frumoasă, nici măcar nu mi-am dat seama că este vorba despre o planetă diferită până spre sfârșit, când s-a menționat acest lucru.

Având în vedere că a fost publicată pentru prima dată în 1964, înțeleg de ce a fost privită ca una dintre cele mai bune scrieri SF (ale timpului, că slavă Domnului, până acum s-au scris destule cărți din care poți alege). Dacă asta este una dintre cele mai bune cărți scrise de frații Strugațki, eu am serioase îndoieli cu privire la restul. Nu mă înghesui să le citesc.

După cum am perceput-o eu, cartea aceasta este un military fiction (avem spioni într-o lume feudală pe o altă planetă) și mi-ar fi plăcut tare mult să fie mai dezvoltată societatea respectivă.

Scriitorii ne prezintă momentul în care religia preia controlul societății respective, un fel de Inchiziția ajunge la putere, în sfârșit, deși am avut o puternică impresie că s-a descris momentul în care comuniștii au preluat controlul Rusiei.

Partea care nu mi-a plăcut sau care m-a dezamăgit a fost lipsa aprofundării personajelor. Avem doar o descriere sumară sau un rol despre care-ți dai seama din ceea ce se povestește.

Este o carte cu foarte puțin dialog și asta îmi aduce aminte de romanele balzaciene, pe care nu le suport, tocmai din acest motiv.

Lectura este ușoară, nu necesită un efort deosebit al materiei cenușii să priceapă despre ce este vorba.

Cartea poate fi cumpărată de aici. Editura Nemira a mai publicat încă un roman al fraților Strugațki, intitulat „Lunea începe sâmbăta”.

Sunt curioasă să aud și părerile celorlalți în cadrul Clubului de lectură Nemira, la care poți participa și tu, în ultima zi de luni din lună, la mansarda librăriei Cărturești de pe Arthur Verona, începând cu ora 19.

Poți veni chiar dacă n-ai citit cartea de data aceasta, ar fi plăcut să cunoaștem și alți oameni, alte opinii.

 

O noua lansare marca Tritonic

Uite că n-a început bine anul și Tritonic dă drumul la evenimente. Primul la care am participat a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în cadrul „Social caffe”, unde a fost lansat un nou volum scris de Teodora Matei și intitulat „Tot timpul din lume”.

O reîntâlnire cu oameni dragi, cu prieteni, cu cărți e tot ceea ce-ți poți dori în ziua în care pleci din țară în excursie.

După o introducere în planurile editurii Tritonic pentru anul curent, despre care voi reveni cu detalii într-un alt post, Mike Hăulică ne-a plimbat puțin prin cartea la a cărei lansare participam. Vorba lui: cum să vorbești despre o carte fără să dezvălui nimic? E greu, așa că, fără spoilere, am aflat că editura Tritonic a hotărât ca volumul „Tot timpul din lume” să fie publicat în cadrul colecției „Cașmir” pentru că are câte puțin din toate: romance, fantasy și chiar horror.

Eu una abia aștept să mă apuc de ea! Să vedem, de data asta, ce ne-a mai pregătit Teodora? Iar autograful este întotdeauna neprețuit!

Este un sentiment superb să mergi la lansări de carte (îmi vor lipsi), să te întâlnești cu autorii, să poți sta de vorbă cu ei despre cărțile și sau textele pe care le-au scris, să le spui ce-ți place, ce nu-ți place și să vezi că țin cont de asta.

Eu una nu doar că vă îndemn să mergeți la o lansare de carte, dar vă invit și vă provoc să o faceți!

O să facem un concurs pe tema asta.

Poze: http://andreeaw.sunphoto.ro/Lansare_Tot_timpul_din_lume

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Follow by Email
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://nantanlupan.com">
Twitter
Visit Us
YouTube
LinkedIn
Instagram