NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: călătorie

ANTARES FEST BRASOV

Și iată că la „numai” doi ani de la prima vizită pe care am făcut-o clubului brașovean ANTARES, mă întorc în poarta de trecere din Valahia în Transilvania.

Dacă data trecută am stat numai câteva ore, timp în care am participat la întâlnirea lunară a celor care fac parte și / sau simpatizează din / cu clubul brașovean de literatură scince fiction și fantasy, de data aceasta am stat trei zile în care m-am reîntâlnit cu lansările din fantastica românească și cu prieteni și oameni dragi din lumea cărților, la doar șase luni după ce m-am mutat mai spre vest.

Ca întotdeauna când ești înconjurat de prieteni, timpul trece mult prea repede, însă „Gaudeamus” nu-i așa departe și este un alt prilej de întâlnire.

Cum a fost la prima ediție a festivalului Antares? Păi tocmai ce spuneam: a fost bine, frumos, îmbrățișări, vorbe calde, încurajări și mai ales cărți.

Ca organizare mi s-a părut în regulă. Este adevărat, așa cum au spus și alții, programul a fost prea încărcat și când ai oameni de talia unui Alexandru Mironov sau Florin Munteanu, oameni care au o vastă experiență de viață dar și multe povești în sac, timpul trece repede. Una peste alta m-am simțit foarte bine la Brașov.

Sistemul de vot a fost bine pus la punct, transparent și cred că au câștigat cei care au meritat:

Și au mai fost niște premii speciale acordate de juriu pentru participare și pentru ajutorul dat în cadrul organizării festivalului, precum și pentru talentul dovedit în timpul activităților.

Totuși, premiile care mi-au bucurat sufletul cel mai mult, au fost:

Premiul special pentru merite deosebite în promovarea literaturii science-fiction şi fantasy: Blogosfera SF&F (minutul 6:50 din filmare) şi Haralambie Ionescu.

Eu personal iau acest premiu ca pe o încurajare (pe lângă cuvintele calde și frumoase pe care le-am primit) și ca pe o recunoaștere a meritelor colegilor mei.

Vă las în compania pozelor și a filmulețului cu decernarea premiilor ANTARES FEST – prima ediție, cea din 8-10 septembrie 2017 de la Brașov. Și nu, nu veți regăsi celebra poză cu „prada” de la festival, pentru că vă pregătesc o poză cu bagajul.

Aștept cu drag să mă întorc la voi de fiecare dată când va fi posibil.

https://andreeaw.sunphoto.ro/ANTARES_FEST_8_10_SEPT_2017/109756970

 

 

 

Londra 22 august 2017

Având parte de trei zile libere și de o ofertă de bilet dus-întors Birmingham – Londra cu doar 4,5 lire sterline, am profitat și am purces spre orașul regalității britanice. Nu, nu locuiesc în Birmingham, dar nici foarte departe.

Nici n-am pus bine capul pe scaunul din autocar, că m-am trezit când deja intrasem în Londra (nu, nu m-am teleportat, am dormit pe toată perioada călătoriei). Și, ce să vezi? Lângă mine, pe scaunul din dreapta stătea o doamnă. O doamnă de origine africană, care avea un telefon mobil și în poală două cărți. Una pe care o terminase de citit și o a doua pe care abia o începuse. Deja o apreciam, când îmi pică privirea pe telefonul mobil. Nu, nimic deosebit, că doar telefoane mobile am tot văzut și doar am și eu. Dar ce mi-a atras atenția? O nimica toată de carcasă. Ia să văd, vouă vă atrage atenția? Bine că eram destul de adormită încât să nu mă tăvălesc pe jos de râs:

http://odditymall.com/includes/content/upload/moschino-windex-iphone-case-9272.jpg

Da, știu, îmi pare rău că nu am făcut poză, dar eram și adormită și rușinată.

Orașul în sine nu-mi place. E prea aglomerat, cu cartiere în care mi-ar fi frică să merg pe stradă. Arhitectural vorbind este un dezastru de zile mari cu alăturări grosolane de clădiri moderne, din sticlă și clădiri vechi. Se construiește într-o veselie și totul, dar absolut totul face referire la regalitate: nume de baruri, străzi, clădiri, etc. Practic te lovește regalitatea în nas.

Și totuși, da, trebuie să mă întorc în Londra cu obiective clare. Acum știu exact unde să mă duc, ce vreau să fac.

O să spuneți că am plecat fluierând, dar, da, după câteva zile de muncă de dimineața până seara nu am avut timp să planific excursia. E bine că acum știu.

Și dacă tot am ajuns să vizitez Londra pentru prima dată (că am mai tranzitat-o de câteva ori), unde era să merg dacă nu la Westminster Abbey? Numai că acolo nu ai voie să faci poze, așa că nu-mi rămâne decât să revizitez abația ori de câte ori ajung pe acolo cu vreun prieten.

Și de acolo am văzut clădirea Parlamentului, neștiind că puțin mai sus dau de renumita Trafalgar Square. Însă am văzut Big Ben și pe aici e „tragedie națională” că renumitul orologiu a intrat în reparații pentru următorii patru ani. Pe mine însă, nu mă mișcă.

Așa că m-am plimbat un pic pe colo, pe dincolo, am ajuns în St. James Park unde am făcut pozele cu veverițele și tot pornind eu spre Hide Park, am găsit un autobuz turistic care are un traseu bun și o călătorie pe Tamisa inclusă în preț, precum și ceva reduceri la alte obiective. Da, am trecut pe Baker Street (Sherlock Holmes), am văzut Hide Park pe toate laturile cu autobuzul (n-am avut timp să-l iau la picior, dar abia aștept să o fac, să ajung la locul de joacă Peter Pan și la monumentul dedicat Dianei).

Am flat de la ghid că suprafața ocupată de Hide Park și de Grădinile Kesington este mai mare decât suprafața ocupată de orașul Monaco.

Din autobuz am coborât în apropiere de London Eye, în care mi-e frică să mă urc (frică de înălțime) și care se zvonește (ghidul de pe vaporașul de pe Tamisa) că ar avea un profit de doar 250.000 lire zilnic, într-o zi de vară, cum am prins eu ieri. Însă, vara în UK e mai rară decât dragonii zburători pe deasupra Moscovei, așa că se făceau glume că vara britanică n-are decât 5 zile pe an. În zona asta, pe lângă London Eye, sunt câteva atracții, precum: SeaLife Aquarium (pe care l-am vizitat – vezi poze și filmulețe), Shrek Adventure (în care trebuie musai să merg) și Dungeon London (alt obiectiv musai de vizitat). (v-am spus că ardelenii vorbesc bine limba engleză, nu? încă din fragedă pruncie: musai (must), fain (fine)).

Din păcate pentru mine, era destul de târziu când am ieșit de la SeaLife, așa că tot ce am mai putut face a fost să beneficiez de călătoria cu vaporașul pe Tamisa (Thames) și să ascult un ghid extrem de amuzant. Spre exemplu, pe când treceam pe sub podul Waterloo, ne-a spus că acesta se mai numește și „Ladies’ Bridge” pentru că a fost în totalitate construit de femei în timpul celui de-al doilea război mondial, bărbații fiind evident, plecați pe front. Însă, din toate cele 5 poduri ale Londrei, acesta a  fost singurul construit la timp și cu încadrare în bugetul alocat.

Glumețul ghid a mai spus că mărunții donați de călători în găleata pusă la dispoziție la debarcare vor fi folosiți cu succes ca plată a unor beri după program. Lumea s-a distrat și a contribuit fiecare cu ce și cât a putut.

Ce am învățat din această călătorie?

Ca la școală, eu am învățat următoarele:

  • că mai vreau să văd și alte obiective turistice din Londra (muzeul Sherlock Holmes, Madame Tussaud, British Museum, Science Museum, Victoria & Albert Museum, care, pe lângă colecția de artă contemporană, până la 1 octombrie găzduiește și expoziția Pink Floyd – deci e musai musai să ajung, muzeul Tate, care este cea mai mare colecție privată de artă pusă la dispoziția publicului și e cu intrare gratuită).
  • că trebuie să măsor cu picioarele mele Hyde Park
  • că ar trebui să mă distrez cu Dungeon London și Shrek Adventure
  • nu, nu dau pe dinafară să vizitez palatul Buckingham, că e o coadă de nici pe vremea lui Ceașcă n-am văzut.

Cel mai de preț lucru pe care l-am învățat este că britanicii n-au pic de imaginație și că absolut orice joc, film de groază sau povești sunt inspirate din realitate. Stăteam și mă întrebam cum a supraviețuit poporul ăsta atâta vreme? Jack the Reapper, case bântuite, cartiere rău famate, biserici care au servit ca hărți pentru jocuri de RPG.

Londra, dacă o iei la picior, așa cum am făcut cu alte orașe pe care le-am vizitat, te iei cu mâinile de cap. Zona de plecare (tren, autobuz) este una destul de rea, se contruiește mult și sunt străzi închise. Singura zonă „sigură” și foarte frumoasă, evident este zona bogătașilor. Apropos, SOHO nu e altceva decât un centrul vechi la noi: plin de puburi și „artiști”.

Nici Birmingham, la întoarcerea spre casă nu mi-a făcut o impresie mai bună: o cocină și un Ferentari de zile mari. Încă în Ferentari aș avea curaj să merg singură  pe stradă, dar în Birmingham nu.

Vorbăria multă strică, așa că poze și filme. Vizionare plăcută!

https://andreeaw.sunphoto.ro/LONDON_22_AUG_2017

https://www.facebook.com/ileanaandreea.drop/media_set?set=a.1683449155030139.1073741867.100000952118606&type=3

 

 

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Follow by Email
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://nantanlupan.com">
Twitter
Visit Us
YouTube
LinkedIn
Instagram