NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: autori români

Blogosfera SF & F: Povești din umbră

Antologia „Povești din umbră” coordonată de Bogdan Hrib și apărută la editura Tritonic, în colecția LIT reunește 7 povestiri scrise de 7 autori aflați la început de drum. Dintre cei 7 doar Ștefan D. Guță mai are povești în alte antologii sau în Gazeta SF. Deci prospături. Volumul poate fi achiziționat de aici.

Ceea ce vreau să transmit foarte clar este următorul lucru: SUSȚIN SCRIITORII ROMÂNI cumpărându-le cărțile și vorbind despre ele. Cu atât mai mult cu cât azi dezbatem un volum colectiv care reunește 7 scriitori tineri, care merită să fie încurajați. Chiar dacă să zicem că ar fi greșit pe undeva, ei sunt la început de drum și nimic din ceea ce este în acest volum nu poate fi de neraparat. Am zis chiar dacă, nu că ar fi așa. Poveștile lor mi-au plăcut mai mult sau mai puțin, după cum vom vedea imediat. Faptul că vorbesc (scriu pe blog) despre o carte înseamnă că am intenția clară de a susține acel autor, nu de a-l îngropa. Chiar dacă spun că acea carte nu mi-a plăcut, nu înseamnă că nu-i voi urmări evoluția autorului respectiv. Nimeni nu s-a născut învățat, deci nici mare scriitor. Toți avem nevoie de un timp de adaptare, de învățare. Cu atât mai mult este salutară implicarea editurilor: NEMIRA, TRITONIC și CRUX în a publica tineri scriitori români, autori necunoscuți publicului larg.

Să începem:

Primul minus pe care l-am observat (e o chestiune personală) este faptul că despre autori se vorbește la finalul volumului, că nu există acea pagină, ca la alte volume colective, despre autor înaintea povestirii sale. Da, știu, editura a considerat că astfel dă o șansă în plus autorilor să fie remarcați prin vocea povestirilor, nu prin cele câteva cuvinte despre fiecare, dar pentru mine personal este un minus, aproape o discriminare.

Prima povestire, cea care deschide volumul se numește „Curaj la borcan” și este scrisă de Teodora Anghel.

 

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această povestire este profunzimea gândirii Teodorei, care, la numai 17 ani, poate construi o frază de genul „Dacă nu poți recunoaște nici măcar parte din tine, atunci ești foarte prost.”… „Diferența stă în indiferență.”  Teodora a reușit să creeze un text pe care l-aș încadra la realism magic. Te poartă printr-o lume pornită din „La țigănci”, trecută prin „Alice în țara minunilor” și ajunge într-un subteran uitat de lumea  modernă de deasupra. Bravo, Teodora! Un text cursiv, care, dacă ar fi fost bine editat, ar fi fost perfect. Îndrăznesc să spun că există scriitori români cu ștate vechi care nu se ridică la coerența pe care o are Teodora în această povestire.

A doua povestire, intitulată „Pădurea sufletelor uitate” este scrisă de Alexandra  Apețean, o altă elevă de doar 17 ani.

O  reinterpretare modernă a basmelor despre iele. Mi-aș fi dorit să fie puțin mai dark și cu o luptă mai accentuată a personajului principal, dar mi-a plăcut mult și îmi doresc să citesc și alte texte ale tinerei autoare.

 

A treia povestire se numește „Santinela” și este scrisă de tânărul Alexandru Balaci.

O povestire interesantă, dar care, după părerea mea, nu tratează subiectul volumului. Mi-aș fi dorit o mai bună construcție a frazei și o prezentare mai clară a personajelor și a legăturii dintre ele. Textul mi se pare încâlcit și după vreo trei-patru pagini de monolog interior am fost nevoită să revin la primul rând al povestirii pentru ca să înțeleg cine este personajul principal. Sunt multe greșeli de punctuație și construcții nefericite, precum: „… după prima creangă venea stâlpul, o pauză mai lungă, o altă creangă orizontală(,) după care urma trunchiul ei, vertical, …”. Nu-mi închipui că creanga are trunchi. Și nu mai pomenesc despre limbajul foarte trivial.

A patra povestire, „Umbra vraciului”, de Mădălina Căpraru.

O povestire interesantă și stranie la care mi-a plăcut foarte mult alternarea ceor două realități. Mă văd nevoită să repet că mi-aș dori mai multă grijă la construcția frazei.

 

 

A cincea povestire, „Captivi destinului”, de Rebeca G. Cojocaru.

Cea mai scurtă povestire din volum, însă cu un substrat adânc, care mi-a plăcut mult. Mai multă atenție la descrieri, se poate crea confuzia obiectelor: „Casa este de un maro închis, o culoare stinsă și trecută prin multe furtuni și ploi, cu scrijelituri și geamuri sparte.” Casa are scrijelituri și geamuri sparte, nu este.

A șasea povestire, „În umbra lui Anubis”, scrisă de Ștefan D. Guță.

Hmmm, un text pe gustul meu: Egipt, piramide, aventură, zei și umbre. Este o povestire bine închegată, cursivă, se citește ușor și repede.

 

 

Și povestirea care încheie volumul,„Cântecul umbrelor” de Diana Tujan.

Este un text frumos, cursiv, care dezbate tema universală a fricii copiilor de monștri ascunși pe sub pat sau pe te miri unde. Dar, pentru că sunt copii, se bucură de orice tovarăș de joacă, chiar și de o umbră. O poveste cu și despre muzicieni și umbre.

 

Deși volumul se numește „Povești din umbră”, nu conține texte de groază, ci texte pline de iubire de toate felurile: de copii, de părinți, de iubite și iubiți, o iubire rea, violentă, iubirea mistuitoare pentru jumătatea cealaltă.

Are nevoie de o „periere” în sensul corecturii textelor din punct de vedere al punctuației și al exprimării, pe ici, pe colo.  Ca o părere generală este un volum bun, care reunește 7 începători cărora le acord șanse mari să devină scriitori cu drepturi depline. Ca orice început de drum este poticnit, dar merge în direcția corectă și asta mă face să recomand cartea absolut tuturor celor care citesc beletristică. Nu o încadrez în nici un gen anume, deși textele sunt unele de tip basm, altele o întrepătrundere între momente diferite ale realității.

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF & F, care, iată aniversează un an de existență.

Ca să citiți și părerile colegilor mei, faceți click pe linkurile de mai jos:

https://assassincg.wordpress.com/?p=16876

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=810

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-povesti-din-umbra/

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/12/blogosfera-sf-f-povesti-din-umbra

În luna ianuarie 2018 va veni rândul antologiei intitulată „Povești SF”, publicată de editura BERG. Eu nu voi participa la ediția respectivă.

Blogosfera SF & F: Florin Purluca – „Cum sa fabrici un semizeu”

Iată-ne ajunși la cea de-a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”. Chiar dacă am ales tot un debutant, de data aceasta nu avem un roman, ci o nuvelă.

Deși are doar 150 de pagini se încadrează perfect în ceea ce eu numesc SF de explorare, deoarece avem de-a face cu o lume în care omenirea s-a mutat pe o altă planetă similară cu Pământul.

Editura Tritonic a început să publice autori români debutanți pe bandă rulantă, ceea ce nu e rău deloc, ba, dimpotrivă, aduce un suflu nou în cadrul colecțiilor de carte.

Florin Purluca a fost debutat în colecția Sci-Fi cu un text clasic, aș putea spune: omul de știință pleacă în spațiu, pe o planetă similară cu Pământul și o colonizează. Cartea „Cum să fabrici un semizeu” poate fi comandată de pe site-ul editurii.

Romanul de debut al lui Purluca este un military fiction cu androizi vegetali. O nișă cu totul nouă pentru mine în SF (deși am avut romanul „Vegetal” scris de Dănuț Ungureanu și Marian Truță și publicat de Nemira, nu se axează pe o poveste similară).

Cartea merită citită de către toți cei ce vor o aventură printre plante pe o planetă foarte îndepărtată, dar similară cu Pământul. Tehnologia prezentată nu este grea de înțeles sau poate fi ignorată, ea nefiind vitală pentru poveste.

Se citește repede, este fluidă și NU este doar pentru cunoscători.

Alte păreri la:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/02/blogosfera-sf-f-cum-sa-fabrici-un-semizeu.html

SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte

Sâmbătă, 24.09.2016, dacă ați crezut că nu este nimic altceva decât o altă simplă și banală zi de sâmbătă, v-ați înșelat amarnic. De ce? Păi cum, de ce?

În calendarul științific pe  2016 (sper să-l apuc și pe cel pe 2017) scrie așa: “A fost observată prima dovadă că primatele non-umane șoptesc. (2013) “.

Nu e destul? Păi nu e, că am avut dovezi și că primatele umane șoptesc și chiar mai mult de atât, știu să vorbească în public și să folosească microfonul.

Acestea fiind spuse, vă povestesc puțin cum a fost la “SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte”.

Se făcea, mări, se făcea, că a fost a V-a ediție a festivalului “Strada de C’Arte” care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, în perioada 21-25 septembrie 2016.

Și uite așa, sâmbătă pe la 17 ne-am apucat de dezbătut tema “Cine se teme de genurile minore?”. Da, știu, e din povestea aia cu “Cine se teme de Virginia Wolf?”. Și nu oricum, ci având ca invitați pe: Bogdan Hrib (scriitor și editor la Tritonic), Michael Hăulică, de asemenea editor, dar și scriitor, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Aurel Cărășel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu și Petru Berteanu. Din public le-a ținut isonul și Monica Ramirez, proaspăt întoarsă de peste ocean, de pe meleagurile americane. Și în timp ce, râzând cu un ochi și plângând cu celălalt se dezbat probleme spinoase încă: genurile SF, fantasy, horror, mystery & thriller sunt sau nu genuri minore; ce citesc adolescenții? cum îi atragem să citească literatură română contemporană, pe partea cealaltă s-a destins atmosfera cu întrebări din public de genul cum se scrie un roman bicefal sau la patru mâini?

Una peste alta a fost o reîntâlnire cu prieteni și cunoscuți, s-au lansat două cărți: romanul polițist “Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel și romanul SF “MAYA”, partea a doua a trilogiei începută cu “Omul fluture” scris de autorii Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

De ce e bine să mergi la lansări de carte? Pentru că ai ocazia să cunoști autorii, să afli lucruri despre ei sau despre carte pe care nu ai de unde să le auzi din altă parte, pentru că ai ocazia să dai feedback pe viu grai și asta este tot ceea ce contează pentru un autor: părerea cititorului.

Bine, bine, dar eu, cititorul, cu ce mă aleg? Cu prieteni noi, cu autografe și cu o recoltă de cărți numai bune de citit și disecat.

20160925_112356

20160924_173911 20160924_173148 20160924_173144 20160924_172633 20160924_172018 20160924_171703 20160924_171600 20160924_171542 20160924_171152 20160924_171020 20160924_171002 20160924_170957 20160924_170955_hdr 20160924_170948 20160924_170747 20160924_170734 20160924_170729

Ceasul fantasmelor – Oliviu Craznic

Ceasul fantasmelor” este o colecție de povestiri după pofta inimii mele. Deși atât în literatură, cât și în muzica rock, genul gothic este destul de disputat, există unii ca mine cărora le place așa ceva. De ce? Păi este foarte simplu: în muzică genul rock gothic a derivat din muzica clasica. În literatură, genul gotic îmbină elemente horror cu elemente romantice. Ce poate fi mai frumos decât broasca transformată în prinț de un simplu sărut, frumoasa trezită dintr-un somn greu de același sărut sau chiar o bestie care-și capătă din nou forma umană când întâlnește un suflet cald care o iubește sincer, în ciuda aspectului fizic care repugnă. Din punctul meu de vedere atât muzica rock gothic, cât și literatura gotică sunt apanajul popoarelor saxone. Din micile mele vizite pe meleagurile lor am descoperit locuri care sunt cu acuratețe descrise în cărți, jocuri video.

Volumul este împărțit în patru secțiuni. “Înainte de coșmar”, prima parte, este deschisă de “Lenore Arras” – o povestire despre dragostea dintre doi frați urmăriți din porunca tatălui pentru a fi uciși, deoarece s-au născut “stigmați”, spurci. Îmi aduc și acum aminte despre Clubul Nemira la care a participat Oliviu ca invitat, deoarece această povestire a apărut și în numărul al treilea al Colecției de Povestiri Științifico Fantastice (CPSF – pe scurt) cpfsși de gafa pe care am făcut-o întrebându-l despre o continuare a povestirii. Mi-au plăcut atât de mult scenariul și personajele, încât nu am putut să cred că asta era toată. Oliviu însă mi-a recomandat romanul publicat în 2010 la Editura Vremea, intitulat “… Și la sfârșit a mai rămas coșmarulcarte oliviu craznic - cosmarul care face parte dintr-un univers asemănător.

Urmează apoi “Pivnițele Palatului Charron” în care aflăm despre sacrificiul unui preot pentru a salva o fată răpită și batjocorită de noul senior al unui castel despre care se spune că este bântuit. Poate fi oare crima o metodă de salvare? Moartea poate fi considerată preferabilă în fața unor tratamente ce nu au nimic în comun cu umanul, însă crima? Poate fi ea iertată vreodată? Și dacă da, cine va fi cel care va dărui iertarea?

Cea de-a doua parte cuprinde: “Însângerată luna”, care se petrece pe pământ românesc, undeva în munți, mai jos de Bistrița. Ca perioadă istorică ne aflăm în timpul ocupației austro-ungare în Transilvania, unde poposește un negustor străin. În așteptarea asociatului său, omul trage la Fortul Omului Mort unde face “cunoștință” cu Fiica Lunii, cea care fură inimile bărbaților care o privesc și îi pierde în heleșteul de la marginea pădurii aflate dincolo de ziduri. O frumoasă istorisire despre iele.

“Trecătoarea” – eu o consider o legendă dacă despre nemurire și Zalmolxe și o posibilă explicație a împuținării legiunilor romane în zona muntoasă a Transilvaniei.

“Ellen Lee” m-a purtat până în Statele Unite ale Americii, unde am “asistat” la un episod dintr-un serial paranormal .

“Spiridușii albi” a mai apărut și în revista digitală “Dublu tăiș“,oliviu craznic - spiridusii de aur, ciprian mitoceanu - casa corabierului în numărul doi din iulie 2013. Și cred că este povestirea care m-a marcat cel mai mult în acest volum. Trei adolescenți americani se decid să facă o excursie până la muntele din apropiere cu speranța că așa vor reuși poate, să dezlege misterul care cuprinse orășelul în ultima vreme. Copiii Harper obișnuiau să se joace prin pădure, însă, într-una din zile, Thomas, (cel mai mare) a dispărut pur și simplu și eforturile depuse de către localnici alături de poliție au fost zadarnice, dar fratele lui mai mic, Rick, s-a întors, deși schimbat, cu mințile rătăcite, repetând întruna același cuvânt “spiriduci”. Și astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o expediție curajoasă a unor tineri aflați la pragul dintre adolescență și tinerețe s-a transformat într-o moarte violentă și un coșmar ce nu poate fi uitat. Și asta, se pare, doar din dorința unui tată ca fiii lui să nu mai bântuie prin pădure cât e ziua de lungă.

 

Partea a treia este intitulată “Viitorul ieri și azi” și include: “Anna Lise” este o povestire în cel mai pur mod lovecraftian. Pe măsură ce o citeam mă gândeam la  “Herber West – Reanimator” unde doctorul crede cu tărie despre corpul uman  că este o mașinărie complexă ce poate fi restartată. În istorisirea lui Oliviu cadavrul pe care se fac experimente aparține tinerei Anna Lise care a fost ucisă și al cărei corp este “salvat” și îngropat de către anchetatorul crimei.

“Tempus fugit” încă am îndoieli că am înțeles pe deplin această poveste polițistă steam-punk care mi-a pus rotițele în mișcare și care mi-a încântat neuronii.

“Imora” are la bază veșnica întrebare: aș putea oare să schimb destinul? Este o combinație de previziune cu călătoria în mai multe viitoruri posibile, toate având ca scop salvarea femeii iubite.

A patra și ultima secțiune se numește “Întâlnire cu Ermengaarde” și începe cu “Mascarada învinșilor” în care aflăm că inteligența feminină este o armă mult mai puternică decât cele purtate de bărbați în războaie.

“Transport periculos” în care autorul ne arată cum frumoasa Ermengaarde Eyes a hotărât soarta unui conflict armat între dinastii.

“Edana Rose” face parte din același univers, însă este povestea surorilor Edana și Julish Rose, gemenele Marelui Lord Kazimierz, temut fie numele său. Fetele au fost separate și educate diferit pentru ca tatăl lor să poată accede la ambele lumi: terrană și venusiană. Și cum socoteala de acasă nu se potivește cu cea din târg, avem parte de o frumoasă trădare frățească, însă…. poți fi sigur cine este cine când vorbim despre două gemene identice?

“Domini Canes” închide și secțiunea și volumul. Și pentru că finalul trebuie să fie unul grandios, asistăm la o incursiune în jungla Orientului Terran alături de Ghetsemani John, care urcă pe Steeks în barca Persefona pentru a ajunge la ruinele vechiului templu baalic pe care are misiunea să-l mineze și să-l distrugă. (Diablo, unde ești tu?) O poveste despre credință, despre religie și despre demoni.

Și în final, nu pot decât să alătur primei istorisiri, “Lenore Arras” care nu mi-a ieșit din cap de când am citit-o prima dată o melodie superbă a unei formații germane:

 

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén