NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: autori

Agaricii și SF-ul

Da, știu, faptul că SF-ul devine din ce în ce mai popular în România ar trebui să mă poarte în al 15-lea CER. Și totuși… Și totuși nu e așa când realizez că orice cărțulie (ca să nu spun maculatură de aprins buștenii) entuziasmează oameni care se dau pricepuți în ale SF-ului, dar care habar nu au de fapt ce cuprinde genul SF. Da, știu, fiecare are dreptul să-și exprime opiniile și nu uit că chiar eu urlu sus și tare pe tema asta. Ce facem însă cu educația? Dacă începem să considerăm toate cărțile a fi SF, în loc să folosim termenul corect de „ficțiune” pe post de rod al imaginației oare unde ajungem? Cine oare este îndreptățit să categorisească o scriere sau alta și cum am putea educa publicul?

În primul rând, ca să nu zic autorul, atunci editorul ar trebui să știe în ce categorie include o carte sau alta, nu? Pentru că editurile au diverse colecții și atunci aici intervine prima categorisire a textului respectiv. Apoi un cititor avid al unui gen sau altul va ști clar dacă un text aparține sau nu genului respectiv.

Buuun, de aici intervine cum îi educăm pe ceilalți? Pe cititorii ocazionali care iau contact pentru prima dată cu genul prin intermediul unei cărți considerată ca făcând parte dintr-un gen cu  care, de fapt, nu are nici în clin și nici în mânecă?

Sincer, nu am răspuns la întrebarea asta, dar mă doare foarte tare și nu doar sufletul, încep să percep o durere fizică atunci când mă gândesc că un gen de literatură deloc facil și destul de larg, care este prea puțin cunoscut masei mari a populației din țara noastră este luat în derâdere și mă simt ca și cum cineva mi-ar vinde un DVD cu O-ZONE pe post de Body Count.

Limba română și autorii

În ultimele câteva zile asist la un „război” declarat blogărilor de carte. Acum, am pus o întrebare pe blogul unei prietene: cum ajungeți voi să citiți articolele noastre? Urmăriți blogul? Păi înseamnă că ceva v-a atras aici, nu? Adică avem puncte, interese comune; dacă ați citit un articol găsit întâmplător postat pe o rețea de socializare și nu v-a plăcut, nu sunteți de acord, e perfect în regulă. Dar de aici și până la a-i spune autoarei articolului că „uite de aia nu mai pot eu, că nu mai citești tu autori români”, e cale lungă (luminii să-i ajungă), cam de la Calea Lactee până în Abis.

Ceea ce blogării au încercat să demonstreze în ultimele zile este că unii oameni publică texte. Nu le pot numi cărți. Nu așa ceva. Nu asemenea mizerii. Dar publicatul ăsta nu e pentru oricine. Evident pe banii tăi poți să publici un cap de găină fiartă și să-i spui „Monalisa”, dar asta nu înseamnă că publicul va percepe respectiva operă ca fiind „Monalisa”. Eeee și de aici războiul: autorul (autoarea) zice „ești un prost, nu înțelegi nimic, asta e varianta mea, așa o văd eu pe Monalisa”, cititorul zice „foarte bine, dar nu pot accepta că Monalisa poate fi așa”. Ideea de bază este una singură: tu, ca autor al unei opere, indiferent de domeniul în care activezi: scriitor, sculptor, pictor, cântăreț, dansator, etc. poți crea orice dorești. Dar în momentul în care ți-ai pus creația pe tapet, recte la vânzare, nu-ți mai aparține, nu poți să vii cu explicații, nu poți să spui privitorului „ești un cretin, habar nu ai cu ce se mănâncă arta și nu înțelegi că eu sunt o versiune modernă a lui Picasso”, nu ACELUI privitor care mănâncă Picasso pe pâine.

Caz concret, că eu nu mă ascund după deget: Blogosfera SF, din care fac și eu parte, a făcut recenzia unui volum colectiv, intitulat „Povestiri SF”, în care și-a exprimat opinia că volumul în cauză nu prea are treabă mai deloc cu SF-ul. Scriitoarea (mă rog, așa se consideră ea) Leila Sandra Coroian a început un război pe facebook în care începe să le explice colegilor mei cum stă treaba.

Acum, eu am înțeles că pe la Reșița, pe unde a crescut ea e mai greu cu școala, dar hai să o luăm tovărășește:

  1. textele tale nu sunt altceva decât o înșiruire de litere, nu au consistență. Dacă scriam așa ceva pe post de compunere în clasa a doua mă punea învățătoarea să scriu compuneri până îmi intra în cap cum să folosesc cuvintele. Nu este de ajuns să știi niște cuvinte, trebuie să le și legi între ele.
  2. Vrei să epatezi, vrei să te dai mare scriitoare și să creezi atmosferă. Cum? De când „soarele îmbracă timid acoperișurile caselor”? Menționez că opera în cauză, cea din care voi da toate citatele se numește „Preludiul sufletului în tenebrele Valhalei”. Să pornesc cu titlul? Da, aveți dreptate. Cum adică „preludiul sufletului”? Ce e ăla preludiu?  https://dexonline.ro/definitie/preludiu. Preludiul definește începutul unei acțiuni. Sufletul nu este o acțiune. Revenind, Ferească Sfântul ca Soarele vreodată să îmbrace ceva.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Soare Soarele, fiind o stea, o planetă, nu poate îmbrăca nimic. Lecțiile de folosire a metaforelor din clasa a treia ne învață că trebuie să păstrăm sensul, dar să folosim alte cuvinte. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19107191-document-ministerul-educatiei-aprobat-programele-scolare-pentru-clasele-iii-descarca-din-articol-noul-curriculum-vezi-vor-invata-elevii-fiecare-materie-parte.htm  Deci Soarele săracul, nu poate îmbrăca o casă. Dar razele lui sau lumina lui, da. De asemenea, vezi lecțiile despre Naturale, sau Științele Naturii tot din școala primară, când înveți care sunt planetele care compun sistemul nostru solar și cam ce știu ele să facă.
  3. „Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc”. STOP. Când visez nu am noțiunea timpului. Corect era să spui că mai sunt două ore până sună ceasul deșteptător sau până trebuie să mă dau jos din pat.
  4. „Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc, să mă întorc în realitate, la ritmul meu zilnic, precis precum un ceas elvețian. Doar orarul mai oscilează ca pendulul obosit al unui ceas de perete vechi”. Orarul? care orar?? Și dacă există un element oscilator, atunci cum pot avea un ritm precis ca un ceas elvețian? Apoi vii și explici că personaja principală, Gaia,  e elevă în clasa a 12-a la un liceu de artă.
  5. „Amuzant, mă simt totuși atât de trecută de timp și cu toate acestea sunt încă la școală”. Cum poți fi trecut de timp? Te-a sărit timpul? Da, știu, nu-s cretină, m-am prins că vrei să folosești o metaforă ca să spui că Gaia se simte foarte bătrână, deși este de fapt, doar o copilă, o tânără adolescentă, deși în clasa a 12-a eu te-aș considera tânăr adult.
  6. „A fost destul de greu, am fost transferată de la o școală la alta și am pierdut multe, niciodată nu mi-am găsit locul, ca și cum… ca și cum nu ar trebui să fiu aici sau pe unde am mai fost. Am noroc totuși. Singurul care m-a acceptat cu ciudățeniile mele a fost Mike. Mike, colegul meu bancă. Suntem prieteni de atâta timp…”. Perfect, Gaia a suferit o traumă prin faptul că s-a mutat de la o școală la alta, din care motive nu știm, presuspun că mutarea a fost dintr-o localitate în alta, se simte nu doar singură, dar simte că nu aparține lumii în care trăiește. A găsit, totuși, un suflet care să o înțeleagă, DAR sunt prieteni de cât timp? Când s-a petrecut ultima ei mutare?

Toate cele 6 exemple de mai sus sunt de pe prima pagină. Mergem mai departe? Mai vreți?

Hai să vedem mai departe!

Pagina a 2-a, a textului: „Stomacul îmi chiorăie atât de tare încât îl pot auzi printre zgomotul pantofilor”. Poftim??? Din câte știu eu, când îți chiorăie stomacul nu prea mai poți auzi altceva.

Mai încolo, personajele noastre principale stau de vorbă în curtea școlii, dar „Profesoara a deschis ușa și ne-a poftit autoritar înăuntru.” Să ridice mâna toți cei care au întârziat prin curtea școlii și după care au venit profesorii să-i poftească la ore, așa, special pe ei. Pe lângă asta, se pare că personajele noastre au ajuns din curtea școlii direct în clasă.

„Desigur, colegii noștri nu puteau fi mai drăguți și au început să râdă de noi. Am preferat să pun capul în pământ. Mike se îndreaptă spre bancă, vizibil afectat de afirmațiile răutăcioase ale colegilor, dar nu scoate niciun cuvânt. Îl admir pentru stăpânirea de sine pe care o are. Eu nu sunt așa, sunt lașă, plec capul când se aruncă cu pietre.

Poate că Gaia reușește să tacă, dar eu nu o pot face când văd cât de lingăi  sunt colegii noștri.”

Trecerea de la un personaj la altul se face ff brusc, lumea conturată este doar schițată. Personajele principale, Gaia și Mike, locuiesc cu părinții. Nu se știe cine sunt părinții, ce fac, unde sunt, ca și cum n-ar exista, ca și cum Gaia și Mike ar trăi în case cu părinții, dar într-o realitate paralelă.

Cel mai deranjant, însă, este  replica autoarei care spune că ea scrie pentru acei cititori care-și pun capul la contribuție. Draga mea, îmi place să citesc SF și horror, tocmai pentru că-mi pun capul la contribuție, însă nimeni, niciodată nu a pretins că trebuie să-mi storc creierii și să realizez când începe să vorbească alt personaj decât cel care a început discuția. Urmează paragraful de exemplu și mă opresc, pentru că altfel fac articolul ăsta mai lung decât listele de pomenire de la biserică din duminica morților și nu e cazul.

„Nu pot să-l înțeleg câteodată. Se bagă mereu în belele. E mult prea nervos ca să-l mai pot întreba. Privirea mea s-a îndepărtat de el și a ajuns înafara geamului prăfuit. Cerul este albastru cristalin, nepătat de nori iar păsările zburdă libere. Nu ca noi, captivi în rutină.

Profa are un talent înnăscut de a-mi omorî cheful de viață cu ecuațiile ei. Mă simt precum o rață într-un țarc cu găini. Nu am ce căuta la ora asta. Mii de gânduri care se rezumă la starea mea de la ora de mate… Deși Gaia stă lângă mine, pare absentă.”

Știu că domnișoara în cauză nu va pricepe nimic, dar e în regulă, atâta vreme cât ceilalți cititori și autori înțeleg despre ce este vorba în acest context.

Leila a acordat un interviu unui blog de carte, în care afirmă următoarele:

E.I. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?

L.S.C. Am participat la unul singur, anul trecut la Gaudeamus 2016 unde am avut și lansarea a romanului de debut I.R.En. Momentan m-am înscris la concursul național de literatură SF & Fantasy, RomCon2017, unde m-am încadrat la categoria Debut. Sper din suflet ca I.R.En. să aibă același impact pe care l-a avut și asupra cititorilor până acum și să mă clasez măcar printre primii 3. Deocamdată așteptăm. În rest, am în vizor următorul Gaudeamus 2017, pe care-l aștept cu sufletul la gură.”

Interviul îl găsiți în întregime aici.

Știi cât am râs când am citit că s-a înscris la concursul Romcon??? De ce? Păi cum de ce? Pentru că știu oamenii care merg acolo, care organizează Romcon-ul și care jurizează lucrările. Aici aveți nominalizările și premiile acordate la Romcon 2017, unde s-a înscris domnișoara. Îi vedeți lucrarea pe undeva? Nici măcar nominalizată nu este și este normal. Romcon-ul este organizat de către cenaclurile de literatură SF&F din România. Eu aș întreba-o pe Leila dacă știe ce e ăla un cenaclu, că sigur n-a călcat pe acolo, sau, a fost odată ca niciodată la o ediție, unde a fost atât de pusă cu botul pe labe, atât de ridiculizată, încât a pus coada pe spate, ca vulpea care n-ajunge la struguri și zice că-s acri și nu mai calcă veci, că știe că n-are ce căuta. De fapt, eu i-aș sugera să se întoarcă în clasele primare și să învețe cu ce se mănâncă literatura la modul general, să facă compuneri. După ce învață să folosească liniuța de dialog, să creeze personaje, lumi, să folosească metafore, să meargă la cercuri de literatură, la cenacluri, să ia lecții de scriere creativă și apoi să trimite texte la revistele de gen. Și vedem efectele.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

L.S.C. Depinde de subiectul cărții. Spre exemplu, când am scris Aviatoarea, deși sunt pasionată de aviație și tot ce ține de ea, pentru a putea folosi anumite expresii specifice domeniului și anumiți termeni tehnici, m-am documentat destul de amănunțit. Din păcate sau din fericire sunt o perfecționistă și atunci când vorbesc despre ceva îmi place să fiu sigură că ceea ce spun este corect.”

Nu s-ar spune că e o perfecționistă, având în vedere că Soarele îmbracă acoperișurile caselor și toate golurile de logică din cartea ei. A, și să nu uit, am rezistat să citesc doar vreo 80 de pagini, cât are primul capitol, restul până la 668 de pagini nu merită timpul meu. Să o spun pe aia cu plâng copacii din care s-a făcut hârtia pe care s-a publicat așa ceva? Nu mai spun nimic.

Noapte bună!

 

Leapsa: Carti contemporane romanesti

Și aveam de gând să scriu un articol azi. Nu pe acesta, evident, dar dacă tot mi-a fost  pasată leapșa, eu zic să n-o mai lungim:

1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?
Cândva, demult, prin anii 90. Prima carte scrisă de un autor român contemporan a fost volumul de poezii „Moartea citește ziarul” de Mircea Dinescu.

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?

Aici am egalitate între Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei și Alexandru Lamba, pentru că de la fiecare am citit câte două cărți. Nu-i bai, că ajung și la ceilalți. Nițică răbdare, stimabile.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane.
Nikos și Rita din „Stăpânul castelului” de Teodora Matei. Pentru că deși provin din medii total diferite (cultură, scară socială, economic) Nikos și Rita aparțin unul altuia și pe lumea aceasta și pe cealaltă și în viața asta și în toate viețile ce vor urma. Deși nu sunt cuplul perfect, reprezintă acea legătură sufletească indestructibilă, care dăinuie dincolo de societate, geografie și timp. Reprezintă dragostea eternă și sufletul pereche în cel mai pur sens.

4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?
Gregory-Mathews Olafsson din „Arhitecții speranței”, pentru că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru ceea ce el consideră a fi marea și unica sa dragoste, care, din păcate, se dovedește a fi o mare iluzie.

5. Fantasy sau romance românesc?
Fantasy în toate formele lui, deși romance-ul românesc mi-a dovedit că poate fi de bună calitate, nefiind excesiv de siropos și/ sau neînghițibil.

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?
Depinde foarte mult de locul și timpul în care se petrece acțiunea. Nu fac mofturi, dacă au sens în interesul povestirii sau romanului. Uite, de exemplu povestirea lui Liviu Surugiu, „Întâlnirea”, cea de-a treia din volumul „Acesta este trupul meu”, în care personajele Gena și Andrei se potrivesc perfect cu acțiunea. Nu că acesta ar fi singurul exemplu, dar să vă mai amintesc o carte :).

7. Eroina preferată?
Christine din „Căldura ghețarilor”, primul volum din seria „Ancestorilor” scris de Nic Dobre. Pentru că mă regăsesc în ea. Deși se îndrăgostește, nu permite sentimentelor să-i strice cariera. Este o femeie puternică, hotărâtă, știe ce vrea și-și urmează țelul.

8. Ultima carte românească citită?
Arhitecții speranței de Alexandru Lamba, pe care am terminat-o săptămâna trecută și despre care am scris pentru Blogosfera SF & F.

9. Care este următoarea carte semnată de un autor român contemporan pe care ți-ai propus să o citești?
M-am apucat de „Inima dragonului” de Mircea M. Țara, publicată de editura Crux, tot pentru Blogosfera SF & F, recenzie care va apărea pe 10 mai 2017.

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani.
„Dar hai să ne avem ca frați,
Toți suntem puțin luați!”

https://www.youtube.com/watch?v=duSoL2rxfpQ

Asta este dedicația mea pentru scriitorii români. Nu am ajuns și nu ați ajuns la acel nivel la care să vă bateți pe public. Publicul (cu mici excepții) este același pentru fiecare dintre voi. Doar ne recunoaștem ca fiind aceleași fețe la mai toate lansările, târgurile, etc. Și atunci de ce să ne atacăm unii pe alții și să ne scoatem ochii aiurea? Suntem puțini și a fi dezbinați nu este o soluție. Vă iubesc la fel de mult cum mă iubiți și voi!

LEAPSA 2016 – REVIEW

Am preluat leapșa de rigoare de la Ghanda și mă străduiesc să-i dau curs.

Recenzia mea de final de an nu e prea roză, dar am în față un an nou în care pornesc cu dreptul  și cu avânt de multe și mari schimbări personale.

Să începem, deci:

1) Câte cărţi ai citit în 2016?

Ăăăăăăă mult prea puține față de câte mi-aș fi dorit. Conform Goodreads, 26 cu tot cu cea pe care o voi termina în această seară. Două pe lună este rezonabil, însă îmi propusesem 4 pe lună. Nu vorbesc despre revistele de bandă desenată, pentru că acelea se citesc ușor și repede.

2) Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?

Cele care m-au surprins cel mai mult au fost „Hoțul de moarte” scris de Miloș Dumbraci și „Fata cu toate darurile” scrisă de M. R. Carey. Cele pe care le-am simțit cel mai aproape au fost „Sub steaua infraroșie” de Alexandru Lamba, „Stăpânul castelului” de Teodora Matei și nu în ultimul rând primul volum din seria ”Vânătorii de capete” de Lucian Dragoș Bogdan. Toți acești oameni și cărțile lor îmi sunt foarte dragi. Nu înseamnă că dacă aici nu am pomenit pe cineva, persoana respectivă nu-mi este la fel de dragă și cărțile ei, însă cele pe care le-am pomenit au atins o coardă sensibilă a inimii.

3) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2016?

Uite la asta cu citatele m-a prins, că nu m-am gândit până acum.

“Every religion lies. Every moral precept is a delusion. Even the stars are a mirage. The truth is darkness, and the only thing that matters is making a statement before one enters it. Cutting the skin of the world and leaving a scar. That’s all history is, after all: scar tissue.”
Stephen King, Mr. Mercedes

4) Care carte citită în 2016 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Nu neapărat îmi displace, dar nu mă atrage, deși povestea e fluidă. Cartea pe care o citesc acum.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Oooooo, dar la câte am participat: lansări de cărți, cele trei târguri de carte din București: Final Frontier, Book Fest și Gaudeamus. La clubul de carte Nemira – de aproape 4 ani, cât de des pot, la cenaclul Prospect Art, la Romcon, la Premiile Ion Hobana și pentru prima dată la Eurocon.

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2016?

Surprinzător pentru un iubitor de horror ca mine, dar cel care m-a impresionat cel mai mult a fost „The Accountant” și n-are legătură cu faptul că și eu practic această meserie, ci cu ceea ce te învață: depășește limitele! ce înseamnă a fi normal? Un om pe care noi îl considerăm handicapat, poate dovedi că este mult mai bun decât oricare alt om „normal”, însă într-un anume domeniu. Super! Îți dă mult de gândit și te face să privești oamenii altfel.

7) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2016 pentru tine?

Ocupată. Indiferent cu cine vorbesc, aud acelasi refren, dar tu ești busy măi, tu ai tot timpul ceva de făcut. Păi da, destul de ocupată, dar acum am nevoie să-mi clarific programul 🙂

8) E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?

Niciodată nu vreau să uit și nu voi uita momentele acelea în care mă întâlnesc cu scriitorii și cărțile lor: lansări, târguri de carte, etc. Au un loc special în inima mea.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2016?

Am fost la EUROCON! Am pașaport pentru restul de evenimente din sfera EUROCON, WORLDCON. Sper din tot sufletul să ajung în anul următor la Worldcon Helsinki.

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2017.

Păi uite că am scris-o mai sus: Sper din tot sufletul să ajung în anul următor la Worldcon Helsinki.

La mulți ani! Să fiți sănătoși! Să ne vedem cu bine la anul și să ne atingem cu toții obiectivele personale! Să ne fie anul ce vine curat ca sufletele noastre, bun ca inimile noastre și îmbelșugat ca mințile noastre!

 

 

 

 

Lansare Tritonic

În această seară, 21 octombrie 2016, ne-am întâlnit în cadrul târgului de carte “Polemos” cu editura Tritonic, care și-a prezentat autorii și cărțile.

Și cum nimeni nu o face mai bine decât cei implicați, aveți mai jos toată discuția:

A doua zi la Gaudeamus 2015

Așa cum mă așteptam, sâmbătă a fost nu aglomerat, ci de-a dreptul invadator la târgul de carte Gaudeamus 2015.

Ceea ce nu mi-a plăcut a fost faptul că lansările care mă interesau au fost suprapuse și faptul că (aici e vina mea) nu am priceput cum sunt așezate standurile, hărţi și indicatoare nu sunt, așa că am dat roată de câteva ori prin cupola Romexpo până am găsit ceea ce căutam.

Am făcut rost de autografele pe care mi le doream, am cunoscut lumea în carne și oase (că virtual ne știm deja), m-am revăzut cu cei de vineri, m-am întâlnit cu cei care n-au putut ajunge în altă zi.

Iubesc Gaudeamus pentru ceea ce este: o colecţie nesfârșită de lumi posibile, probabile sau improbabile, pentru întâlnirile cu prietenii și cu scriitorii.

Urăsc Gaudeamus în aceeași măsură în care îl iubesc pentru haosul care există la fiecare ediţie: suntem veșnic “luaţi prin surprindere” (am ajuns să cred că așa se numește ţara în care m-am născut) de hoardele de cititori de toate vârstele și de toate categoriile care iau cu asalt târgul în fiecare an, cu precădere în weekend, când majoritatea noastră avem zile libere. Numai lăcomia și goana continuă după bani permit așa o debandadă. N-am înţeles niciodată de ce trebuiesc înghesuite toate editurile sub marea cupolă, mai ales când știi că an de an va fi mai rău decât la asediu. Dar, după cum spuneam, numai o minte defectă ca a mea se poate gândi că de fapt nu există respect pentru cititor, ci doar interesul de a-i goli buzunarele și așa destul de prăfuite.

Recomandări? Singura recomandare pe care o pot face este următoarea: CITIŢI! Și citind să vă doriţi să vă spuneţi impresiile, să vă doriţi să cunoașteţi autorii (că tot oameni sunt și ei, numai că au un alt talent decât noi)  și să nu fiţi timizi – un autograf este o amintire care rămâne nu doar pe o pagină de carte, ci atât în sufletul celui care-l scrie, dar mai ales în memoria celui care-l primește!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén