NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: apocalipsa

Filme Ianuarie 2018

De aproape două săptămâni am abonament la cinema. În UK pentru contravaloarea a puțin peste prețul a 2 bilete la film poți avea un abonament lunar la cinema. Abonamentul este valabil la toate cinema-urile din rețeaua respectivă (Odeon) din UK cu excepția Londrei. Mai pui vreo 2 lire lunar și ai acces și la Londra, dar la ce mi-ar folosi? În lei abonamentul costă contravaloarea a vreo 4 filme normale la mall, adică 2D. Și aici trebuie plătit ceva în plus (nu știu exact cât) pentru producțiile 3D, dar cum nu-s prea numeroase, nu-mi fac probleme. Abonamentul îmi permite intrarea nelimitată la filme pe parcursul perioadei de valabilitate. Pot să văd același film de 10 ori sau să văd toate filmele din program.
De când am cumpărat abonamentul am încercat să ajung la zi cu filmografia de prin cinema. Din păcate nu am mai prins “Star Wars – The last Jedi”, dar am prins altele:

1. Insidious- the last key: horror ca la mama lui acasă. Zice pe imdb că e al patrulea film din serie. Le voi căuta și pe primele trei :). Aaaa și aici chiar se ține cont de faza aia cu vârsta recomandată pentru vizionarea unui film. Am văzut 3-4 puștani, băieți toți, scoși din sală în timpul filmului, pentru a le fi verificată vârsta, recomandarea fiind pentru persoane de minimum 15 ani. Un horror plin de clișee: familie abuzivă, o copilă care nu știe ce puteri are, mamă protectoare chiar și de dincolo, familie destrămată, familie regăsită. Dar e bine făcut și chiar sperietor acolo unde trebuie.

2. The commuter: sincer chiar îmi era dor de Liam Neeson (de un film cu celebrul actor irlandez). Deși am văzut un articol pe net care a desființat întregul film și mai ales ultimele alegeri ale actorului, nu cred că filmul poate fi încadrat chiar la categoria B. E adevărat, tot cu tren, dar acum nu mai e „taken”. E însă cu detectivi, explozii și trădări de unde nu te aștepți. Pentru un film de acțiune, este exact ceea ce trebuie. Nu poți să-i ceri unui astfel de film să-ți pună probleme filosofice.

3. Darkest hour: Gary Oldman? Sincer sper să ia Oscarul. Transformarea actorului în personajul Winston Churchill este remarcabilă. Am avut impresia că văd un documentar istoric, nu un film comercial. Extraordinar!

4. The Post: eu cu inteligența-mi de fer*, care nu dă greș neam, am crezut că pot traduce filmul „Poșta”. Evident că trailerul nu l-am văzut, așa că am aflat direct la cinema că de fapt era vorba despre ziarul Washington Post. Are o distribuție bună, din care amintesc pe: Meryl Strip, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bradley Whitford, Bruce Greenwood, sub bagheta regizorală a lui Steven Spielberg. Și așa afli că și pe la alții presa a trebuit să lupte pentru libertate de exprimare, dar măcar la ei este prevăzută în Constituție, care nu poate fi călcată în picioare de orice cap de maimuță.

* fer scris intenționat

5. The greatest showman – cine nu cunoaște povestea lui P. T. Barnum spusă de atâtea ori în fel și chip? Un muzical în care m-a surprins plăcut Hugh Jackman căruia nu-i cunoșteam veleitățile de câtăreț și dansator și în care am văzut un Zack Efron adult care nu se dezice de muzicalurile în care l-am văzut ca adolescent.

6. Coco – o animație haioasă despre “el dia de muertes”, un fel de Moșii de vară la noi. Despre secrete păstrate bine de-a lungul a câteva generații, despre pasiune, familie și de ce e bine să ne amintim despre strămoși.

7. Three billboards outside Ebbing, Missouri – o dramă a unei femei care și-a pierdut fiica. Aceasta a fost ucisă și violată în timp ce murea, iar poliția încă nu a reușit să găsească vinovatul. Este de fapt o dramă a întregului orășel, Ebbing, din statul Missouri. Astfel se demonstrează ce efect poate avea (de domino aș spune) o vorbă spusă la supărare în cadrul unei familii și o faptă asupra unui întreg oraș. Un alt actor de care îmi era dor, pe care nu l-am mai văzut din seria “Jocurile foamei”, Woody Harrelson și Peter Dinklage, jucând alături de Frances McDormand, Zeljko Ivanek și Sam Rockwell.

8. Jumanji: welcome to the jungle – este un remake modern al poveștii din 1995. Se pornește de la un vechi joc video și puștanii din zilele noastre ajung în junglă sub forma personajelor pe care le-au ales în joc. Dwayne „The Rock” Johnson și Jack Black fac deliciul acestui film de aventură care se adresează tuturor celor cu inima tânără.

9. Early man – este o parodie animată (sau cu păpuși din plastilină) despre buturuga mică răstoarnă carul mare, unde-i unul nu-i putere, unde-s doi, puterea crește, despre lăcomia omului modern și simplitatea omului din trecut. Este un mod de relaxare, de a ieși din rutina zilnică și de deconectare de la grijile zilnice.

10. Goodbye, Christopher Robins – am uitat despre ce era vorba în trailer. Ajung în sală, lume multă, aproape toate locurile ocupate. Majoritatea pensionari. Începe filmul. Anii 40, un tip primește o scrisoare oficială și fuge în pădurea din spatele casei, urlă de durere și aruncă în aer o minge de cricket. Film despre război, îmi spun. Așa îmi explic numărul mare de spectatori prezenți în sală, 95% pensionari. Și da și nu. Filmul este despre cel care a creat personajul Winnie the Pooh. Da, îmi aduc aminte: dacă este vorba despre un personaj care are legătură cu UK, de obicei nu poți nici măcar să arunci un ac în sala de cinema. Filmul mi-a smuls câteva lacrimi și un șters de nas. N-am fost singura, evident. Chiar vă invit să-l vedeți și să băgați bine de seamă comportamentul familiei, pentru că este tipic pentru britanici: neglijarea propriului copil în favoarea propriilor plăceri și exploatarea oricărui lucru cât de mic pentru bani. E tragic, sincer. Mă gândesc că părinții mei puteau să meargă în vacanțe și poate la restaurant, în loc să plătească meditațiile copiilor. Dar, pe de altă parte, copiii au ajuns ceva în viață datorită sacrificiului lor.

11. Maze runner: the death cure – prin comparație cu alte filme am fost doar 5 persoane în sală. Toate de gen feminin. Ultimul capitol, cel de-al treilea, din saga „Maze runner” pune punct poveștii virusului ucigaș și al cobailor pentru tratament cu o adevărată explozie de explozii. Trecem peste micile puteri „supranaturale” ale poveștii (sunt convinsă că așa e scrisă cartea; am trilogia acasă, am început-o la un moment dat, dar mi s-a părut foarte încâlcită și am preferat să văd filmele. Tot sper să fie traducerea deficitară) ca de exemplu: puștii înarmați cu pistoale sunt trăgători de elită: glonțul și cadavrul și nimicesc o armată profesionistă îmbrăcată în kevlar din cap până-n picioare și înarmată cu puști automate. Puștii aflați pe vagonul unui tren pentru mine sunt ca muștele, în câmp deschis, n-au unde să se ascundă, dar, cică avantajul de a fi la înălțime îi ajută să ucidă soldații. Altfel un film de acțiune care pune punct aventurii celor închiși inițial în labirint, care acum ucid și fac prăpăd, pentru a construi o lume nouă.

Paranteză care n-are legătură cu filmul. Nu pot să nu observ că în ultima sută de ani toate cărțile de anticipație spun o poveste despre apocalipsă și nu mă pot opri să mă gândesc că poate suntem educați subliminal să o declanșăm.

12. Downsizing – este un film despre oameni. Un film care ne spune că suntem prea mulți pe planetă (ceea ce știm), care spune că o nenorocire la scară planetară este destul de aproape de a se întâmpla și despre soluții. Soluția la toate problemele pare a fi micșorarea oamenilor la o scară de 1.244,1 la 1. Toate bune și frumoase, dar omenirea, cu toate că micșorarea aduce bogăție (oare?) este reticentă la ceea ce nu cunoaște, așa că doar 3% din populație apelează la această metodă de salvare a planetei, prin urmare e cam degeaba în fața pericolului iminent care amenință Terra. Din păcate, micșorarea este doar fizică (da, știu, nu se așteaptă nimeni să se schimbe și altceva) și oamenii sunt oameni până la capăt: hrăpăreți, fericiți să se înavuțească repede și fără efort, profitori, dar și inimoși, iubitori și calzi. Părerea mea este că un asemenea film te cam pune puțin pe gânduri, că poate ar trebui să fim mai atenți la cei in jurul nostru și la nevoile lor, așa că tot ne batem cu pumnii în piept cu orice ocazie că noi suntem OAMENI. Ar fi cazul să o și dovedim.

Această rubrică va apărea lunar, în prima zi calendaristică a lunii, despre filmele vizionate la cinema în luna precedentă.

 

Robogeneza – Daniel H. Wilson

La început n-am știut cum să încep acest articol. Apoi am realizat că totul pornește de la un singur lucru: SUPRAVIEȚUIREA.

Am văzut vineri „Fast & furious”, al optulea film al francizei. De aici mi-a venit ideea începerii acestui articol. Am citit în ultimele zile „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba și „Robogeneza”, al doilea volum din seria cu roboți scrisă de Daniel H. Wilson și publicat de editura Nemira. Toate au ca temă centrală supraviețuirea omenirii indiferent de condițiile de mediu, economice sau politice.

Primul volum al seriei, „Robopocalipsa”, despre care am scris aici, ne introduce într-o lume în care mașinile de orice natură preiau controlul asupra lumii și încearcă să distrugă omenirea sub conducerea inteligenței artificiale Archos R-14 care se ascunde într-un puț în Alaska. Evident, în primul volum Archos-R14 a fost învins. Un război sângeros, care a unit oameni, oameni modificați și mașini de pe întreg cuprinsul globului și care a durat vreo  trei ani.

Acum, după ce inamicul comun a fost învins, oamenii și mașinile (roboții) se întorc spre interiorul continentului American, spre leagănul civilizației Osage, acolo unde s-a format armata învingătoare, la Calul Sur. Asta pe pământ american. La celălalt pol, în Japonia, oamenii și mașinile revin ușor, ușor, la viața de zi cu zi, cu excepția faptului că roboții nu mai sunt supuși oamenilor, nu mai sunt roboți casnici, ci independenți.

Toate bune și frumoase, numai că oamenii sunt fățarnici și dornici de putere, așa că încep un alt război: împotriva modificaților, denumiți generic „paraziți”. Profitând de acest lucru, o altă inteligență artificială, Archos -R8, precursor al celui învins, R14, reușește să controleze și să canalizeze două armate către fostul centru al armatei, acolo unde s-au adunat majoritatea mașinilor, denumit Orașul născuților-liber.

Se păstrează cât de cât modul de jurnal, deși cartea este împărțită în trei părți, fiecare parte urmărind unul dintre personajele principale din primul volum, făcând astfel puțin mai ușoară urmărirea personajelor, însă punându-ți creierul în mișcare în ceea ce privește coordonarea faptelor pe mai multe fronturi.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult este următoarea: „Cândva Archos R-14 a spus că fiecare dintre noi își creează propria realitate. Mașina a mai spus că toate realitățile acelea sunt neprețuite. Avea dreptate. Fără noi aici în calitate de martori, universul nu-i decât istorie fizică lipsită de sens.”

Concluzia? Nu este decât una: este o carte bună, merită citită, chiar dacă are anumite porțiuni unde mi se pare că se tărăgănează puțin și finalul lasă CLAR ca lumina zilei loc pentru cel de-al treilea volum din serie.

 

 

 

SCRAAAAAAATTTTT – Sau Ice Age: Ploaia de meteoriti

Al cincilea film din seria animată “Ice Age” are subtitlul “Collision Course”, care la noi a fost tradus prin “Ploaia de meteoriți.”

De data aceasta personajul ghinionist Scrat, alias veverița preistorică, ne predă puțină cosmologie, sau cum s-a format sistemul solar, cum s-au format planetele, de ce Marte este acum un deșert și ce înseamnă magnetism și furtună electrică.

Nu vă stric plăcerea de a vedea acest film (noi l-am văzut 3D) și vă spun doar că povestea mamuților continuă: Peaches este domniță gata de măritat, cu toate învățăturile care reies din acest pas. Și da, Sid s-a îndrăgostit!

Vizionare plăcută!

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén