NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: Alexandru Lamba

CONCURS APRILIE 2017

Și pentru că ați spus că sunteți doritori să câștigați cărți din zona science fiction și fantasy (spectru larg) scrise de autori români în viață, uite că începem cu prima ediție.

De data aceasta cartea pe care o puteți câștiga este „Arhitecții speranței” scrisă de Alexandru Lamba, publicată de editura Tritonic. O puteți cumpăra de aici.

Cartea va veni cu autograful autorului.

Regulă generală: câștigătorul trebuie doar să locuiască în România și să vrea să citească această carte și va fi extras cu ajutorul random.org.

Ce trebuie să faceți?

Dați like acestei pagini de facebook (este pagina cărții)

și spuneți într-un comentariu la postare (numai pe blog) numele, vârsta și are este ultimul autor român citit și ce carte.

Concursul se va încheia pe 7 mai, ora 23:59.

Căștigătorul va fi anunțat în cursul zilei de 8 mai. BAFTĂ!

Ca să vă faceți o idee, aveți aici câteva opinii despre carte:

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

 

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

Următorul concurs va fi anunțat pe 11 mai.

 

Leapsa: Carti contemporane romanesti

Și aveam de gând să scriu un articol azi. Nu pe acesta, evident, dar dacă tot mi-a fost  pasată leapșa, eu zic să n-o mai lungim:

1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?
Cândva, demult, prin anii 90. Prima carte scrisă de un autor român contemporan a fost volumul de poezii „Moartea citește ziarul” de Mircea Dinescu.

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?

Aici am egalitate între Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei și Alexandru Lamba, pentru că de la fiecare am citit câte două cărți. Nu-i bai, că ajung și la ceilalți. Nițică răbdare, stimabile.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane.
Nikos și Rita din „Stăpânul castelului” de Teodora Matei. Pentru că deși provin din medii total diferite (cultură, scară socială, economic) Nikos și Rita aparțin unul altuia și pe lumea aceasta și pe cealaltă și în viața asta și în toate viețile ce vor urma. Deși nu sunt cuplul perfect, reprezintă acea legătură sufletească indestructibilă, care dăinuie dincolo de societate, geografie și timp. Reprezintă dragostea eternă și sufletul pereche în cel mai pur sens.

4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?
Gregory-Mathews Olafsson din „Arhitecții speranței”, pentru că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru ceea ce el consideră a fi marea și unica sa dragoste, care, din păcate, se dovedește a fi o mare iluzie.

5. Fantasy sau romance românesc?
Fantasy în toate formele lui, deși romance-ul românesc mi-a dovedit că poate fi de bună calitate, nefiind excesiv de siropos și/ sau neînghițibil.

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?
Depinde foarte mult de locul și timpul în care se petrece acțiunea. Nu fac mofturi, dacă au sens în interesul povestirii sau romanului. Uite, de exemplu povestirea lui Liviu Surugiu, „Întâlnirea”, cea de-a treia din volumul „Acesta este trupul meu”, în care personajele Gena și Andrei se potrivesc perfect cu acțiunea. Nu că acesta ar fi singurul exemplu, dar să vă mai amintesc o carte :).

7. Eroina preferată?
Christine din „Căldura ghețarilor”, primul volum din seria „Ancestorilor” scris de Nic Dobre. Pentru că mă regăsesc în ea. Deși se îndrăgostește, nu permite sentimentelor să-i strice cariera. Este o femeie puternică, hotărâtă, știe ce vrea și-și urmează țelul.

8. Ultima carte românească citită?
Arhitecții speranței de Alexandru Lamba, pe care am terminat-o săptămâna trecută și despre care am scris pentru Blogosfera SF & F.

9. Care este următoarea carte semnată de un autor român contemporan pe care ți-ai propus să o citești?
M-am apucat de „Inima dragonului” de Mircea M. Țara, publicată de editura Crux, tot pentru Blogosfera SF & F, recenzie care va apărea pe 10 mai 2017.

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani.
„Dar hai să ne avem ca frați,
Toți suntem puțin luați!”

https://www.youtube.com/watch?v=duSoL2rxfpQ

Asta este dedicația mea pentru scriitorii români. Nu am ajuns și nu ați ajuns la acel nivel la care să vă bateți pe public. Publicul (cu mici excepții) este același pentru fiecare dintre voi. Doar ne recunoaștem ca fiind aceleași fețe la mai toate lansările, târgurile, etc. Și atunci de ce să ne atacăm unii pe alții și să ne scoatem ochii aiurea? Suntem puțini și a fi dezbinați nu este o soluție. Vă iubesc la fel de mult cum mă iubiți și voi!

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.

De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.

Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația,  articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.

Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.

Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”

De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.

Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu  „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.

Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.

Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.

Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”

Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:

  1. NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
  2. CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.

Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!

Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

 

Sub steaua infrarosie – Alexandru Lamba

De multă vreme așteaptă această carte să scriu despre ea. Și uite că mă concentrez acum.

Să începem, zic:

“Sub steaua infraroșie” în primul și în primul rând a îmbinat hard SF cu romance. Și încă a ieșit o împletitură foarte frumoasă.

Expozițiunea: sau unde aflăm că acțiunea se  petrece pe o navă spațială care se îndreaptă spre o sferă Dyson.

O sferă Dyson este o megastructură ipotetică inițial descrisă de fizicianul Freeman Dyson. O astfel de sferă ar putea fi un sistem de sateliți solari care să înconjoare complet o stea și care să capteze aproximativ toată producția sa de energie.

Și unde facem cunoștință și cu echipajul: căpitanul Van Dargo, Sonya, Ivana, Melisa, Radovan și Erig, personajul central. Erig, copilul minune care putea citi gândurile mamei sale a devenit adultul care poate comunica telepatic cu femeia pe care o iubește.

Intrigasau unde aflăm că toată această misiune se bazează pe comunicarea telepatică dintre Erig și Emily, unde Erig se află pe nava care are misiunea de a ajunge la steaua infraroșie și a o studia, iar Emily, este femeia de care acesta s-a îndrăgostit, se află pe Pământ, la sute de ani lumină de navă, în stare de criogenie și din răstimp în răstimp este trezită pentru a prelua informațiile comunicate de Erig.

Desfășurarea acțiunii: sau unde autorul ne povestește cum Emily, deși a visat toată viața la o călătorie în spațiu, se sacrifică de dragul lui Erig, făcând schimb de cuve cu acesta și astfel trimițându-l în spațiu, pentru că știe cât de mult Erig urăște frigul. 

Povestea este în felul următor: omenirea descoperă pe bolta cerească ceea ce pare a fi o sferă Dyson și adună o echipă de oameni de știință care să plece în spațiu și să confirme sau infirme existența sferei. Numai că, această excursie va dura generații, sute de ani, astfel încât, auzind de legătura puternică creată între Emily și Erig, o desemnează pe Emily să facă parte din expediție (ea fiind om de știință) pentru a putea comunica cele văzute în spațiul cosmic. Dar Emily este femeie și este îndrăgostită, așa că îl menajează pe Erig, renunțând la visul ei de-o viață de a călători în spațiu și îl trimite în schimb pe Erig.

Punctul culminant: este momentul în care Erig, cuprins de gelozie, merge în cabina Soniei pentru a face sex. Numai că, odată cu asta, Erig pierde contactul cu Emily.

Deznodământul: este unul care m-a lăsat cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Din dorința de a studia soarele, s-au apropiat prea mult și n-au mai reușit să iasă din sfera lui de influență. Un mesaj de dragoste ce călătorește mii de ani de la steaua ce abia se vede pe bolta cerească, spre iubita lăsată în somn criogenic pe uitata planetă Pământ.

 

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte a fost povestea de dragoste dintre Erig și Emily pe care am simțit-o cu toată ființa mea. A fost una puternică. Apoi, faptul că deși abundă de termeni fizici, că doar este hard SF, pe mine, ca necunoscător într-ale fizicii nu m-a împiedicat să urmăresc firul narativ. Nu mi-a ținut o lecție de fizică spațială, ci am fost într-o călătorie în spațiu, unde am avut companioni membrii echipajului și unde Emily se auzea, din când în când, ca un ecou dintr-o amintire veche.

O recomand cu mare drag, pentru că este cu adevărat o space opera. Ca un film de sine stătător în care prințesa Leia ar comunica cu Han Solo telepatic, în timp ce Han Solo ar fi pe nava Enterprise într-o misiune de explorare spațială.

ROMCON SUCEAVA 2015

Pentru mine a fost prima dată când am participat la întâlnirea anuală a scriitorilor și cititorilor de SF&F din România.

Ediția de anul trecut nu a putut avea loc, până la urmă, din lipsa fondurilor. Păcat: mi-ar fi plăcut să particip. Anul acesta a avut loc cea de-a 36-a întâlnire. Nu știu altă dată cum a fost, dar am înțeles că organizatorii se așteptau la vreo 30 de participanți și s-au trezit cu vreo 70. Cred că asta spune destule, nu?

Organizarea? Eu zic că a fost bună, pentru că:

-Am avut de ales între două locuri de cazare, în condiții similare: căminul studențesc care se află vis-a-vis de Observatorul Astronomic (acolo unde au avut loc marea majoritate a conferințelor) și Hotelul Bucovina, aflat la o distanță de aproximativ 15 minute de mers pe jos.

– Am avut posibilitatea să cumpărăm bonuri de masă (70 lei pentru 6 mese) la restaurantul Old Times”, unde am fost așteptați și serviți de către o echipă întreagă. De menționat că restaurantul se află la jumătatea distanței dintre cămin și hotel. Meniurile au fost prestabilite, dar m-aș fi așteptat la niște specialități locale, să pătrundem mai bine în sânul Bucovinei.

– Venind de la așa distanțe mari, am fost introduși direct în miezul problemei: lansări de cărți, prezentare de galerie de artă. Editurile abia au găsit timp să scoată cărțile la vânzare.

-Nimeni nu s-a gândit că majoritatea celor prezenți nu cunosc orașul și slavă Domnului, ar avea ce să vadă: muzeul de științele naturii, Hanul Domnesc, muzeul de etnografie care este așezat lângă Cetatea de Scaun. Așa că, ne-am văzut nevoiți să renunțăm la participarea la conferințele de sâmbătă dimineață în favoarea cunoașterii orașului. Atelierul de pictură care funcționează în cadrul muzeului de științe naturale avea lucrările expuse la etaj. Copiii au desenat și au făcut din lut tot felul de animale.

Dar haideți să trecem la lucrurile cu adevărat serioase.

Ce a însemnat ROMCON 2015? În primul rând am reușit să dăm fețe unor nume cu care discutam online, apoi am reușit un lucru fără precedent în istoria SF-ului românesc: unirea în spirit și în simțire a cluburilor din țară rivale în mediul online.

Să o luăm cu începutul. Tema din acest an a ROMCON-ului a fost “Teroarea și terorismul în ficțiunea speculativă” – de actualitate, putem spune, dacă deschidem televizoarele sau citim știrile.

Prima zi, prima modificare: în cadrul sălii de lectură a bibliotecii universitare, în corpul F, trebuia să aibă loc lansarea cărților:

-Antologia Helion, vol.1 (Clubul Helion – Timișoara) http://www.helionsf.eu/

-Liviu Surugiu și-a prezentat cele două volume tipărite până acum: “Atavic” și “Iubire și moarte pentru totdeauna”. (SRSFF – București) http://www.srsff.ro/

-Doina Roman a prezentat cele două volume din trilogia “Pragul”.

-“Sălașul avatarilor” – volum de poezie aparținând doameni Mihaela Muraru – Mândrea (Centrul String – București) http://centrulstring.ro/

-Ciprian Iulian Șoptică – “Gândirea dogmatică în gnoseologia lui Lucian Blaga” și “Trăind în iluzia superiorității”.

Lansările au avut loc, însă, în holul Observatorului Astronomic, acolo unde mai apoi am admirat lucrările expuse de doamna Mihaela Muraru – Mândrea și Antonio Stanca. Iar ca ordine, au fost inversate.

Fiind destul de târziu, am purces spre restaurantul “Old Times” pentru cină, masă care s-a mutat apoi la parter, unde, în sunetul sticlelor și al halbelor cu bere, al paharelor cu diverse licori, am discutat pe larg probleme arzătoare: necesitatea existenței unui Regulament de Funcționare (ROF), necesitatea înființării unui concurs de texte special pentru ROMCON, premiate în cadrul convenției, necesitatea existenței unor criterii clare de acordare a premiilor, necesitatea planificării manifestării în cele mai mici detalii, obținerea de sponsorizre din timp. Cele mai importante puncte asupra cărora am căzut de acord sunt definirea categoriilor pentru premiere (cam ca la premiile ce se dau pe afară – aruncăm și noi un ochi peste gardul vecinului), înființarea unui juriu imparțial și obiectiv format din cititori pasionați, nu din scriitori. Ei, aici e aici, ne uităm puțin la participanți și realizăm că 99,99% sunt scriitori, editori, publiciști. Și atunci unde e fandomul? Care fandom? Cei care citesc? Păi ei nu știu nici de existența cluburilor de carte, nici de existența cenaclurilor. Cum să știe de existența ROMCON-ului? Am spus că anul acesta a fost cea de-a 36-a ediție?

Și uite așa s-a încheiat prima zi, când obosiți fiind de drum, am plecat spre paturile noastre pe la 3 dimineața.

A doua zi, sâmbătă, după mic dejun am plecat să colindăm orașul. Am ajuns la centrul de informare turistică unde am primit o hartă și toate lămuririle necesare pentru a ajunge la mai multe obiective. La muzeul de științele naturii m-au impresionat foarte mult lucrările copiilor din cadrul atelierului de pictură și modelare (lut) și ne-am distrat căutând ariciul dintr-o vitrină, apoi am mâncat câte o înghețată în drum spre ceea ce a fost odată Hanul Domnesc, unde am început să recunoaștem vase pe care le au (sau le aveau) și bunicii noștri în casă și în bătătură. Am plecat îmbătați de aducerile aminte din copilărie și de mirosul caselor bunicilor, cu ștergarele și cearșafurile țesute la război, cu hambarele pline de grâne și cu vasele din lut ars în care găteau și mâncau. Apoi am plecat vitejește, prin pădure, către Cetatea de Scaun a Moldovei (deși ca regiune ne aflam în Bucovina). Lung a fost drumul și obositor, pentru pantofari, dar a meritat din plin. Însă am văzut încă o dată, că nu suntem în stare să păstrăm identitatea națională și nu știm să profităm de ceea ce ne-a rămas de la străbuni pentru a pune pe picioare turismul românesc: nu avem indicatoare pe parcursul drumului prin pădure, nu avem ghid și nici un fel de explicații odată ajunși la Cetate. Și să aud un străin spunând there are no signs” nu mi-a picat bine deloc. Mai mult decât atât, găsești Cetatea plină de cabluri electrice, de semne “EXIT” și de detectoare de fum. Oare piatra arde? Poate, altfel nu-mi explic prezența detectoarelor de fum peste tot în interiorul unei cetăți făcute în întregime din piatră. De altfel, vizitatorii sunt avertizați prin indicatoare nenumărate să nu fumeze în interiorul cetății (e cetate, e afară, e din piatră).

Obosiți și arși de soare ne-am îndreptat către restaurant pentru masa de prânz, după care spre o binecuvântată scaldă.

Apoi a venit a doua schimbare din program: telefoane și mesaje precipitate care spuneau că la ora 17 se vor decerna premiile, decalate cu o zi.

După împărțirea premiilor, pozele cu câștigătorii și felicitările de rigoare am făcut (din păcate) un mic popas la Planetariu. Din păcate, pentru că timpul petrecut printre astre a fost mult prea puțin față de cât mi-aș fi dorit.

Seara s-a încheiat cu un concert de pomină al trupei bucureștene de rock gothic “Tiarra”, aflată în turneu prin țară și găsită într-un moment propice la Suceava. Puțin după miezul nopții ne-am găsit paturile care abia așteptau să ne odihnească, mai ales că în acea seară pe strada cu Observatorul a fost o pană de current de câteva ore.

Și, abia când ne obișnuisem cu locurile, cu oamenii, a venit ultima zi a ROMCON-ului. După micul dejun obligatoriu am plecat, cu mic, cu mare, în sala din Observator, acolo unde, trei colegi de breaslă ne-au făcut cel mai frumos cadou: s-au apucat să muncească la o bază de date națională cu scrierile (povești, povestiri, schițe, volume, nuvele, romane) apărute pe parcursul anului 2014. Au nevoie de ajutor pentru publicațiile apărute acum mai bine de 10 ani, despre care nu se găsește mare lucru online. Colegii sunt: Alexandru Lamba, redactor șef la Gazeta SF, membru Club ANTARES; Lucian Dragoș Bogdan, scriitorul alba-iulian și, nu în ultimul rând, Daniel Timariu – membru Helion Timișoara, cel care a construit site-ul http://romconsf.ro/

Învigorați de cei trei muschetari moderni, care se bat cu morile de vânt online pentru găsirea datelor necesare, am asistat la următorul eveniment: “Revistele SF românești actuale – strategii de funcționare”, unde amfitrioni ne-au fost: Marian Truță (SRSFF – București), Alexandru Lamba, redactor șef la Gazeta SF, Cornel Secu – Helion Timișoara.

Apoi am făcut o mică pauză în care am ieșit pe terasă și am văzut prin telescop petele de pe Soare. Fascinantă, lumea astrelor.

Ultimul act academic al acestei întâlniri a fost reprezentat de conferința susținută de către profesorul universitar și scriitorul de SF Lucian – Vasile Szabo Elemente SF în postumanism”.

După ce ne-am lămurit cum e cu monstrul lui Frankenstein și că SF se scrie de când lumea, am luat ultima masă împreună (cei care nu am plecat dis de dimineață spre casă) și am trecut la cel mai greu lucru de pe parcursul acestor 2 zile: făcutul bagajelor pentru întoarcerea la viața cotidiană.

Deși puțini, nu am putut pleca înainte de a-l asculta pe domnul Cornel Secu (Helion –Timișoara) explicându-ne care sunt categoriile, cerințele și premiile pentru concursul “România peste 100 de ani”. Vor fi trei secțiuni:

-idee până în 15.000 de semne (pot fi scrise cu liniuâă, de la capăt, nu trebuie neapărat alcătuit un eseu), unde premiul I va fi de 1.000 lei, al doilea de 750 lei și al treilea de 500 lei.

– scenariu până în 40.000 de semne, unde premiul I va fi de 2.000 lei.

-Nuvelă (roman) până în 80.000 de semne, unde premiul I va fi de 2.500 lei.

Lucrările au ca termen de predare august 2016.

În clinchet de coniac de casă și vin din podgoria Helion ne-am luat rămas bun de la ROMCON 2015.

Concluzie: Merită să mergi la orice târg de carte, convenție, lansare. Cunoști scriitori români în viață, le poți împărtăși ideile tale, părerile tale despre scrierile lor (au nevoie de asta), îți faci prieteni și contribui la închegarea fandomului românesc de ficțiune speculativă, care este acolo, undeva, așteptând latent să-i fie trezit interesul de manifestări în ton cu timpurile pe care le trăim. Din păcate, ne canonăm în clișee vechi de peste 30 de ani cu care nu vom atrage tinerii.

Lucruri bune cu care am plecat de la ROMCON 2015 Suceava:

-construirea unei baze de date naționale cu publicările și publicațiile din anul curent (ceea ce va fi un instrument și un ajutor pentru decernarea premiilor de la anul, indiferent de organizația care le conferă).

-ROMCON-ul e al nostru și de aceea ne vom uni eforturile pentru organizarea pe care o dorim. Nu va mai exista o singură asociație care se va zbate să-l planifice, ci vom contribui cu toții, indiferent de clubul din care facem parte.

Și ideile bune nu se opresc aici.

http://fantastica.ro/conventia-nationala-de-fictiune-speculativa-si-viitorologie-romcon-2015/

Galerie foto:

http://andreeaw.sunphoto.ro/ROMCON_SUCEAVA_2015

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén