NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Search results: "tenebre"

Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu

Și uite că a venit și rândul lui Daniel Timariu să intre în colimator. Chiar mă bucur că am ajuns și la el.

Volumul de azi nu este un debut literar, deoarece Daniel a mai publicat anul trecut două volume de povestiri, unul SF și unul polițist.

Romanul de față este unul care are puțin din toate: este fără doar și poate o acțiune polițistă, dar într-un decor demn de un film thriller cu personaje adunate din toate mitologiile (satiri, vampiri, pricolici, iele, gnomi, căpcăuni, demoni, etc).

Cartea a fost publicată de editura Tritonic și poate fi cumpărată de aici.

Dacă spun că mi-a plăcut mult acest volum, este prea puțin.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, este că Daniel Timariu i se alătură lui Lucian Dragoș Bogdan și reușește să scrie un roman fantastic localizat în România, cu personaje fantastice din folclorul românesc, care pot fi ușor recunoscute.

Este un roman relativ scurt, are doar 230 de pagini, însă l-am citit dintr-o suflare. Este bine construit, îmi place lumea descrisă, bine conturată. Are capitole multe, dar scurte și poate fi citit ușor și repede. Fiecare capitol introduce în scenă alte personaje (la început) și construiește ușor, ușor acțiunea.

Acțiunea se petrece în Timișoara, orașul de baștină al autorului, însă personajul principal, detectivul particular Alexandru Teodor Anghel – Alex, pentru prieteni și clienți – pendulează între lumea reală și lumea tenebrelor.

Detectivul nostru nu duce o existență roz, când este contactat de Laura, moarta – vie și rugat să-i găsească pe frații Wiessmuller, stăpânii ei. Un mort – viu este legat de stăpânul său și dacă acesta dispare, mortul – viu se va descompune. Așa că Laura îi dă detectivului nostru, trei zile să-i găsească stăpânii, în încercarea de a rămâne în viață.

Și uite așa am început să pătrund în lumea Tenebrelor, care se suprapune, uneori perfect, peste lumea reală, imagine care mi-a adus aminte de cărțile din seria „Harry Potter” scrisă de J.K. Rowling.

Evident, ca în orice roman polițist, pe măsură ce parcurgi povestea lucrurile se complică, apar detalii și personaje. Și cum nu se putea ca eroul nostru să umble așa, de unul singur, prin lumea complexă și complicată a tenebrelor, a reușit să-și găsească un partener de nădejde în persoana câinelui Qiqirn, care, nu e ca orice câine, ci unul vorbitor și simțitor.

Aș povesti multe, dar vreau să vă las plăcerea să lecturați acest volum. Voi spune doar atât: nici cu gândul nu gândeam la întorsătura de situație care apare spre final. Și ce final!

Mă bucur că voi mai avea parte să călătoresc în lumea tenebrelor lui Daniel Timariu, tot așa cum abia aștept să pun mâna pe volumul al doilea din seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan.

Însă ceea ce mă mulțumește sufletește cel mai mult, este că DA, SE POATE! Avem literatură fantastică de calitate, cu personaje cu nume românești, cu acțiune petrecută în România.

Felicitări autorilor!

Totuși, nu pot să închei fără a vă da un mic citat din carte, este descrierea unor demoni: „Doi bărbați de o culoare ce părea neagră, dar de fapt era de un purpuriu închis, cu coadă cu vârf ascuțit, cu cornițe de abanos și cu ochi înfiorător de incandescenți.” Recunosc, „cornițe” a fost cireașa de pe tort.

Această opinie este strict personală și face parte din proiectul „Blogosfera SF & F”. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna iunie vom avea o a doua recenzie (opinie), miercurea viitoare, pe 21 iunie, al cărei subiect este „Epoca inocenței” de Adrian Mihalțianu.

Până atunci vă invit să citiți și opiniile colegilor aici:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=692

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=7051

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/06/blogosfera-sf-f-tenebre-cazul-laura.html

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

http://www.iuliaalbota.ro/r/p/45/Blogosfera_SFF_Tenebre_Cazul_Laura_-_Daniel_Timariu

 

 

 

 

 

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars (1 / 5)

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars (2 / 5)

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars (5 / 5)

Leapsa 2017

Și uite că la final de ianuarie 2018 reușesc și eu să dau curs invitației primite de la jurnalul unei cititoare și scriu despre cărțile din 2017 sub formă de „leapșa”.
Să începem, dară:
1) Câte cărți ai citit în 2017?
Muuuult prea puține față de ceea ce mi-am propus. Goodreads spune 15 din 100. Da, mi-am propus să citesc 2 cărți pe săptămână și-mi voi menține acest target până când îl voi atinge, indiferent câtă vreme îmi va lua. Deși scuzele nu sunt decât incercări de a ne justifica, totuși nu e ușor să te muți în altă țară și să o iei de la început din toate punctele de vedere. Și trebuie să-i mulțumesc familiei care m-a sprijinit de fiecare dată. Fără ea, familia, mi-ar fi fost încă cu mult mai greu. Însă de acum încolo sunt foarte aproape de a intra pe un drum drept, sper că cel puțin pentru o perioadă medie am terminat cu mutatul de colo-colo, pe care-l urăsc din rărunchi, dar care devine imperios necesar în termeni de a avea un serviciu, apoi de a avea un serviciu mai bun. Evident că nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă și că nu m-a așteptat nimeni cu covorul roșu să-mi dea un loc de muncă, dar acum sunt bine. Deși mulți români muncesc la fel ca mine, preferă să nu vorbească prea mult despre asta, se trece totul sub tăcere de parcă am face ceva ilegal sau imoral. Eu voi scrie un articol la mijloc de martie, un an în UK cu bune și cu rele.

2) Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?
Păi dacă stau să mă uit bine, în afară de poveștile scrise de Roald Dahl, pe care le cam știu din filme, avem așa:
a) „Robogeneza” lui Daniel H. Wilson, continuarea de la „Robopocalipsa”, pe care am citit-o cu sufletul la gură. Eram curioasă să văd cum se împacă roboții cu ceea ce a mai rămas din omenire după un război apocaliptic. Din păcate rasa umană nu scapă de metehne precum a judeca pe alții după înfățișare, a nu-i accepta pe cei care sunt diferiți.
b) „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba care mi-a plăcut ffff mult. Atât de mult m-am bucurat că omenirea găsise o soluție să poată călători în timp!
c) „The blood lives” a lui Lee Iserow care așteaptă să-i scriu recenzia. O poveste care amintește de thrillerele scrise de Stephen King, foarte cinematică și un pic pe repede înainte, cam ca un episod dintr-un serial (ceea ce nu m-a mirat după ce am citit biografia autorului). De asemenea cartea face parte din programul ABAM = A Book A Month înființat de autor.
d) „Tenebre” a lui Daniel Timariu. Abia aștept să mă apuc de volumul al doilea. O Timișoara mai puțin obișnuită și în nici un caz același oraș care poate fi cunoscut de orice vizitator.

3) Care este cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2017?
„Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!” – „Arhitecții speranței” Alexandru Lamba

4) Ce carte citită în 2017 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Din păcate, așa cum am scris și în recenzie, “Noaptea în oraș, fără părinți” scrisă de Dănuț Ungureanu mi-a lăsat un gust foarte amar referitor la literatura română. Din fericire mai sunt și alte cărți și chiar și alți autori români.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Deși am plecat din țară, am reușit să particip la vreo două evenimente Tritonic înainte de plecare și apoi m-am întors în toamnă special pentru prima ediție ANTARESFEST (care a fost doar prima ediție, da?) și pentru Gaudeamus. Mi-ar plăcea să repet figura anual și deși e foarte greu dpdv financiar să organizezi un festival de carte SF&F în România (participă doar cunoscătorii, doar cei care frecventează anumite cercuri, cenacluri) sper din tot sufletul să am ocazia să mă întorc an de an la Brașov, să devină o tradiție pentru SF, așa cum Sibiu cu Artmania devenise o tradiție pentru festival de rock gotic în România.

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2017?
Am văzut puține filme în 2017, așa că e destul de ușor să aleg: “Dunkirk” m-a impresionat plăcut. Un film despre eroii celui de-al doilea război mondial. Nu este genial, dar puțin i-a lipsit să fie.

7) Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2017 pentru tine?
Aventură. Plecarea din țară a însemnat un nou început, o aventură pe care mi-am dorit-o de multă vreme, dar în care nu am avut curaj să plec mai devreme. Pe de o parte îmi pare rău că nu am avut curaj să o fac cu aproape două decenii mai repede. Pe de altă parte, nu mai cunoșteam oamenii pe care-i știu azi dacă aș fi făcut asta. Avantaje și dezavantaje.

8) E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?
Da. 8 septembrie 2017, Brașov, ANTARESFEST.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2017?
Am plecat din țară.

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2018.

Am o dorință pe plan personal, am una pe plan profesional (să-mi găsesc drumul drept) și să-mi reintru în ritmul de citit.

Mulțumesc Georgianei, ca de obicei, pentru invitația de a-mi așterne gândurile legate de anul trecut și de ceea ce-mi doresc de la anul curent! Mulțumesc colegilor din Blogosferă pentru susținere! Mulțumesc familiei mele pentru tot efortul depus și pentru dragostea și susținerea necondiționată!

Limba română și autorii

În ultimele câteva zile asist la un „război” declarat blogărilor de carte. Acum, am pus o întrebare pe blogul unei prietene: cum ajungeți voi să citiți articolele noastre? Urmăriți blogul? Păi înseamnă că ceva v-a atras aici, nu? Adică avem puncte, interese comune; dacă ați citit un articol găsit întâmplător postat pe o rețea de socializare și nu v-a plăcut, nu sunteți de acord, e perfect în regulă. Dar de aici și până la a-i spune autoarei articolului că „uite de aia nu mai pot eu, că nu mai citești tu autori români”, e cale lungă (luminii să-i ajungă), cam de la Calea Lactee până în Abis.

Ceea ce blogării au încercat să demonstreze în ultimele zile este că unii oameni publică texte. Nu le pot numi cărți. Nu așa ceva. Nu asemenea mizerii. Dar publicatul ăsta nu e pentru oricine. Evident pe banii tăi poți să publici un cap de găină fiartă și să-i spui „Monalisa”, dar asta nu înseamnă că publicul va percepe respectiva operă ca fiind „Monalisa”. Eeee și de aici războiul: autorul (autoarea) zice „ești un prost, nu înțelegi nimic, asta e varianta mea, așa o văd eu pe Monalisa”, cititorul zice „foarte bine, dar nu pot accepta că Monalisa poate fi așa”. Ideea de bază este una singură: tu, ca autor al unei opere, indiferent de domeniul în care activezi: scriitor, sculptor, pictor, cântăreț, dansator, etc. poți crea orice dorești. Dar în momentul în care ți-ai pus creația pe tapet, recte la vânzare, nu-ți mai aparține, nu poți să vii cu explicații, nu poți să spui privitorului „ești un cretin, habar nu ai cu ce se mănâncă arta și nu înțelegi că eu sunt o versiune modernă a lui Picasso”, nu ACELUI privitor care mănâncă Picasso pe pâine.

Caz concret, că eu nu mă ascund după deget: Blogosfera SF, din care fac și eu parte, a făcut recenzia unui volum colectiv, intitulat „Povestiri SF”, în care și-a exprimat opinia că volumul în cauză nu prea are treabă mai deloc cu SF-ul. Scriitoarea (mă rog, așa se consideră ea) Leila Sandra Coroian a început un război pe facebook în care începe să le explice colegilor mei cum stă treaba.

Acum, eu am înțeles că pe la Reșița, pe unde a crescut ea e mai greu cu școala, dar hai să o luăm tovărășește:

  1. textele tale nu sunt altceva decât o înșiruire de litere, nu au consistență. Dacă scriam așa ceva pe post de compunere în clasa a doua mă punea învățătoarea să scriu compuneri până îmi intra în cap cum să folosesc cuvintele. Nu este de ajuns să știi niște cuvinte, trebuie să le și legi între ele.
  2. Vrei să epatezi, vrei să te dai mare scriitoare și să creezi atmosferă. Cum? De când „soarele îmbracă timid acoperișurile caselor”? Menționez că opera în cauză, cea din care voi da toate citatele se numește „Preludiul sufletului în tenebrele Valhalei”. Să pornesc cu titlul? Da, aveți dreptate. Cum adică „preludiul sufletului”? Ce e ăla preludiu?  https://dexonline.ro/definitie/preludiu. Preludiul definește începutul unei acțiuni. Sufletul nu este o acțiune. Revenind, Ferească Sfântul ca Soarele vreodată să îmbrace ceva.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Soare Soarele, fiind o stea, o planetă, nu poate îmbrăca nimic. Lecțiile de folosire a metaforelor din clasa a treia ne învață că trebuie să păstrăm sensul, dar să folosim alte cuvinte. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19107191-document-ministerul-educatiei-aprobat-programele-scolare-pentru-clasele-iii-descarca-din-articol-noul-curriculum-vezi-vor-invata-elevii-fiecare-materie-parte.htm  Deci Soarele săracul, nu poate îmbrăca o casă. Dar razele lui sau lumina lui, da. De asemenea, vezi lecțiile despre Naturale, sau Științele Naturii tot din școala primară, când înveți care sunt planetele care compun sistemul nostru solar și cam ce știu ele să facă.
  3. „Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc”. STOP. Când visez nu am noțiunea timpului. Corect era să spui că mai sunt două ore până sună ceasul deșteptător sau până trebuie să mă dau jos din pat.
  4. „Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc, să mă întorc în realitate, la ritmul meu zilnic, precis precum un ceas elvețian. Doar orarul mai oscilează ca pendulul obosit al unui ceas de perete vechi”. Orarul? care orar?? Și dacă există un element oscilator, atunci cum pot avea un ritm precis ca un ceas elvețian? Apoi vii și explici că personaja principală, Gaia,  e elevă în clasa a 12-a la un liceu de artă.
  5. „Amuzant, mă simt totuși atât de trecută de timp și cu toate acestea sunt încă la școală”. Cum poți fi trecut de timp? Te-a sărit timpul? Da, știu, nu-s cretină, m-am prins că vrei să folosești o metaforă ca să spui că Gaia se simte foarte bătrână, deși este de fapt, doar o copilă, o tânără adolescentă, deși în clasa a 12-a eu te-aș considera tânăr adult.
  6. „A fost destul de greu, am fost transferată de la o școală la alta și am pierdut multe, niciodată nu mi-am găsit locul, ca și cum… ca și cum nu ar trebui să fiu aici sau pe unde am mai fost. Am noroc totuși. Singurul care m-a acceptat cu ciudățeniile mele a fost Mike. Mike, colegul meu bancă. Suntem prieteni de atâta timp…”. Perfect, Gaia a suferit o traumă prin faptul că s-a mutat de la o școală la alta, din care motive nu știm, presuspun că mutarea a fost dintr-o localitate în alta, se simte nu doar singură, dar simte că nu aparține lumii în care trăiește. A găsit, totuși, un suflet care să o înțeleagă, DAR sunt prieteni de cât timp? Când s-a petrecut ultima ei mutare?

Toate cele 6 exemple de mai sus sunt de pe prima pagină. Mergem mai departe? Mai vreți?

Hai să vedem mai departe!

Pagina a 2-a, a textului: „Stomacul îmi chiorăie atât de tare încât îl pot auzi printre zgomotul pantofilor”. Poftim??? Din câte știu eu, când îți chiorăie stomacul nu prea mai poți auzi altceva.

Mai încolo, personajele noastre principale stau de vorbă în curtea școlii, dar „Profesoara a deschis ușa și ne-a poftit autoritar înăuntru.” Să ridice mâna toți cei care au întârziat prin curtea școlii și după care au venit profesorii să-i poftească la ore, așa, special pe ei. Pe lângă asta, se pare că personajele noastre au ajuns din curtea școlii direct în clasă.

„Desigur, colegii noștri nu puteau fi mai drăguți și au început să râdă de noi. Am preferat să pun capul în pământ. Mike se îndreaptă spre bancă, vizibil afectat de afirmațiile răutăcioase ale colegilor, dar nu scoate niciun cuvânt. Îl admir pentru stăpânirea de sine pe care o are. Eu nu sunt așa, sunt lașă, plec capul când se aruncă cu pietre.

Poate că Gaia reușește să tacă, dar eu nu o pot face când văd cât de lingăi  sunt colegii noștri.”

Trecerea de la un personaj la altul se face ff brusc, lumea conturată este doar schițată. Personajele principale, Gaia și Mike, locuiesc cu părinții. Nu se știe cine sunt părinții, ce fac, unde sunt, ca și cum n-ar exista, ca și cum Gaia și Mike ar trăi în case cu părinții, dar într-o realitate paralelă.

Cel mai deranjant, însă, este  replica autoarei care spune că ea scrie pentru acei cititori care-și pun capul la contribuție. Draga mea, îmi place să citesc SF și horror, tocmai pentru că-mi pun capul la contribuție, însă nimeni, niciodată nu a pretins că trebuie să-mi storc creierii și să realizez când începe să vorbească alt personaj decât cel care a început discuția. Urmează paragraful de exemplu și mă opresc, pentru că altfel fac articolul ăsta mai lung decât listele de pomenire de la biserică din duminica morților și nu e cazul.

„Nu pot să-l înțeleg câteodată. Se bagă mereu în belele. E mult prea nervos ca să-l mai pot întreba. Privirea mea s-a îndepărtat de el și a ajuns înafara geamului prăfuit. Cerul este albastru cristalin, nepătat de nori iar păsările zburdă libere. Nu ca noi, captivi în rutină.

Profa are un talent înnăscut de a-mi omorî cheful de viață cu ecuațiile ei. Mă simt precum o rață într-un țarc cu găini. Nu am ce căuta la ora asta. Mii de gânduri care se rezumă la starea mea de la ora de mate… Deși Gaia stă lângă mine, pare absentă.”

Știu că domnișoara în cauză nu va pricepe nimic, dar e în regulă, atâta vreme cât ceilalți cititori și autori înțeleg despre ce este vorba în acest context.

Leila a acordat un interviu unui blog de carte, în care afirmă următoarele:

E.I. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?

L.S.C. Am participat la unul singur, anul trecut la Gaudeamus 2016 unde am avut și lansarea a romanului de debut I.R.En. Momentan m-am înscris la concursul național de literatură SF & Fantasy, RomCon2017, unde m-am încadrat la categoria Debut. Sper din suflet ca I.R.En. să aibă același impact pe care l-a avut și asupra cititorilor până acum și să mă clasez măcar printre primii 3. Deocamdată așteptăm. În rest, am în vizor următorul Gaudeamus 2017, pe care-l aștept cu sufletul la gură.”

Interviul îl găsiți în întregime aici.

Știi cât am râs când am citit că s-a înscris la concursul Romcon??? De ce? Păi cum de ce? Pentru că știu oamenii care merg acolo, care organizează Romcon-ul și care jurizează lucrările. Aici aveți nominalizările și premiile acordate la Romcon 2017, unde s-a înscris domnișoara. Îi vedeți lucrarea pe undeva? Nici măcar nominalizată nu este și este normal. Romcon-ul este organizat de către cenaclurile de literatură SF&F din România. Eu aș întreba-o pe Leila dacă știe ce e ăla un cenaclu, că sigur n-a călcat pe acolo, sau, a fost odată ca niciodată la o ediție, unde a fost atât de pusă cu botul pe labe, atât de ridiculizată, încât a pus coada pe spate, ca vulpea care n-ajunge la struguri și zice că-s acri și nu mai calcă veci, că știe că n-are ce căuta. De fapt, eu i-aș sugera să se întoarcă în clasele primare și să învețe cu ce se mănâncă literatura la modul general, să facă compuneri. După ce învață să folosească liniuța de dialog, să creeze personaje, lumi, să folosească metafore, să meargă la cercuri de literatură, la cenacluri, să ia lecții de scriere creativă și apoi să trimite texte la revistele de gen. Și vedem efectele.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

L.S.C. Depinde de subiectul cărții. Spre exemplu, când am scris Aviatoarea, deși sunt pasionată de aviație și tot ce ține de ea, pentru a putea folosi anumite expresii specifice domeniului și anumiți termeni tehnici, m-am documentat destul de amănunțit. Din păcate sau din fericire sunt o perfecționistă și atunci când vorbesc despre ceva îmi place să fiu sigură că ceea ce spun este corect.”

Nu s-ar spune că e o perfecționistă, având în vedere că Soarele îmbracă acoperișurile caselor și toate golurile de logică din cartea ei. A, și să nu uit, am rezistat să citesc doar vreo 80 de pagini, cât are primul capitol, restul până la 668 de pagini nu merită timpul meu. Să o spun pe aia cu plâng copacii din care s-a făcut hârtia pe care s-a publicat așa ceva? Nu mai spun nimic.

Noapte bună!

 

Blogosfera SF&F: Inima dragonului – Mircea M. Tara

Încă o ediție a Blogosferei SF&F, care dezbate de astă dată cartea fantasy „Inima dragonului” scrisă de Mircea M. Țara. Acest volum este unul de debut, publicat de editura Crux. Îl puteți cumpăra de aici.

De data asta, o să spun așa: OMG, OMG, OMG, am harta lumii din carte!!!! yessssssss…. ceea ce-mi aduce aminte cu drag de pozele din cărțile scrise de Jules Verne, Ion Creangă, pe care le-am citit în copilărie.

Mircea M. Țara se află, după cum scriam mai sus, la prima carte publicată, tocmai de aceea nu are încă un stil clar definit. Volumul său de debut este o poveste deopotrivă pentru copii și adulți, cu o lume de basm desprinsă parcă din ținuturile gheții imaginate de Hans Christian Andersen, dar cu personaje medievale, gen Tolkien.

N-am înțeles niciodată de ce lumile fantasy tebuie să aibă o structură socială medievală, de ce nu putem depăși acest moment (uite Harry Potter, acolo se poate trăi cu magia în zilele noastre).

Cartea este fluidă, se poate citi foarte ușor, are personaje carismatice care-ți vor deveni repede simpatice sau, dimpotrivă, antipatice. Este adevărat că mi s-a părut puțin prea descriptivă, prea detaliată, ca și cum ar lua puțin din misterul locului, dar per total este o poveste frumoasă și nu, nu este pentru adormit copiii.

Nlithia este un ținut muntos, străjuit de prăpăstii, cu un singur drum de acces. Nisal este capitala ținutului și un paradis al magiei și artei.

Deși mi s-a părut a fi un basm plin de clișee: eroul nostru nu e chiar erou de la primele rânduri, e un hoț de buzunare cu talent muzical; are prieteni care-l ajută pe parcursul călătoriei (cum era cu Harap Alb?) și mai beneficiază și de ajutor supranatural (dragonul) avem parte de o călătorie frumoasă printr-un ținut superb populat de rase și animale fantastice.

Vă invit așadar la o plimbare prin ținuturi magice alături de personaje care parcurg un traseu greu de la prima până la ultima pagină.

 

 

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/2017/05/10/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=658

http://just-other-things.blogspot.co.uk/2017/05/inima-dragonuluinlithia-1-de-mircea-tara.html

http://wp.me/pXmW8-4el

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/05/blogosfera-sf-f-inima-dragonului.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

http://wp.me/pz4D9-2Ei

 

În luna iunie vom avea parte de două recenzii în cadrul Blogosferei SF&F: Daniel Timariu – „Tenebre” pe 7 iunie și o săptămână mai târziu, pe 14 iunie, vom publica recenzia debutului „Epoca inocenței” de Adrian Mihălțianu.

Nu uitați de concursul ce va fi lansat mâine, cu premiu cartea „Inima dragonului”!

 

Lansari SF&F la Gaudeamus 2016

Am încercat să fac un calendar lansărilor din zona science fiction și fantasy în cadrul celui mai mare târg de carte din România, Gaudeamus 2016.

Informațiile le-am luat din ceea ce au anunțat editurile, precum și din programul oficial al târgului, aflat pe http://www.gaudeamus.ro/ro/international/catalog/evenimente_gibef2016.pdf.

Nu am pretenția că este complet, ci doar un ghid pentru cei interesați. Ar putea interveni modificări semnalate de către cititori sau autori / edituri.

VINERI, 18 NOIEMBRIE:

14.30 EDITURA FUSION 21 – nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Români în vorba goală”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: George Mihaiță, Cristian Topan, Dan Mircea Cipariu

15.30 EDITURA FUSION21 – nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Anatomic Graffiti” – autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Cătălin Badea-Gheracostea, Marian Truță

17.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 1 Lansarea romanului „Moarte în Peru”, autor Silvia Chindea, prezentarea volumului „Cumsecade”, autor Petru Berteanu, „Neliniștea verii”, autor Quentin Bates Participă: Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

17.45 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Seria de autor Dănuț Ungureanu Lansarea volumului: „Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă”, autor Dănuț Ungureanu Participă: Michael Hăulică, Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorul

18.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Junior Tritonic Lansarea romanului: „Elefantul în bostănărie”, autor Dan Doboș Participă: Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorul.

 

SÂMBĂTĂ, 19 NOIEMBRIE:

11.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Colecția Teatru Lansarea volumului „Teatru”, autor Olga Delia Mateescu Participă: Lucia Verona, Bogdan Hrib, autoarea

12.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SMART Books Lansarea volumului „Codul secret al succesului”, autor Claudiu Simion, prezentarea colecției SmartBooks Prezintă: Tony Mott și Bogdan Hrib

12.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 2 Lansări: „Un glonț pentru Julieta”, autor Tony Mott, „Cel-ce-simte”, autor Teodora Matei, „Fete în roșu și alte povestiri polițiste”, autor Daniel Timariu, „Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel Prezintă: Anamaria Ionescu, Lucia Verona și Bogdan Hrib

12.30 EDITURA TRACUS ARTE – Lansare Liviu Surugiu: Acesta este trupul meu

13.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Cașmir Lansare: „Irina”, autor Adina Speteanu Prezintă: Monica Ramirez, Anamaria Ionescu

13.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 MILLENNIUM „Millennium 3D”, cu D de la Debut: Dincă, Dumbraci, Duhnea Participă: Michael Hăulică, Horia Nicola Ursu și autorii

14.00 EDITURA NEMIRA – nivelul 0.00:37 Lansare de carte: „Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie

14.30 EDITURA FUSION 21- nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Zilliconda. Însemnările damei de silicon”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Liliana Munteanu, Horia Barna, Horia Gârbea

15.00 – 15.15 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare roman: „Jocul Necromanților” de Șerban Andrei Mazilu – continuarea bestseller-ului dark fantasy „Anotimpul pumnalelor”, de același autor Invitat: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic

15.15 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansarea nuvelei „Conan Barbarul: Misterul fântânii blestemate” de Robert E. Howard – al doilea titlu publicat de editura Crux Publishing în cadrul „Integralei Robert E. Howard” în seria „Conan Barbarul” Invitați: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, scriitoarea Helena Cade

15.30 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Față în față ” de Ciprian Mitoceanu – roman SF/crime/ thriller, ultimul volum din trilogia „Predestinare genetică”, semnată de același autor Invitați: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, editor șef Crux Publishing Andreea Sterea

15.30 EDITURA FUSION21 – nivelul 7.70:375 Lansare carte: „Noaptea în oraș, fără părinți”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Mihai Iovănel, Michael Hăulică, Felix Nicolau

15.30 EDITURA PALADIN  Lansare noutăți în colecția Fantasy Masters, care va cuprinde următoarele volume:

  • Daniel Abraham – Calea Dragonului
  • N.K. Jemisin – Cele o sută de mii de regate
  • Robert Holdstock – Lavondyss (al doilea volum din seria Mitago)
  • Pierce Brown – Furia Aurie (al doilea volum)
  • David Brin – Existenta (doua volume)
  • Dmitri Gluhovski – Metro 2033
  • Lindsay – Dragul și devotati Dexter
  • Patricia Highsmith – Talentatul domn Ripley

15.45 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansarea volumului „Ecouri din tenebre: Există viaţă după moarte?” de Rodica Bretin – colecţie de documentare şi cazuistică referitoare la fenomene supranaturale Invitată: scriitoarea Doina Roman

16.00 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Ascensiunea stelară” de Ana-Maria Negrilă – al doilea volum al seriei space-opera „Stelarium” de aceeași autoare, continuarea bestseller-ului „Regatul sufletelor pierdute” Invitat: scriitorul și criticul literar Lect. Univ. Dr. Florin Pîtea

16.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 1 Lansarea volumelor: „Galaxia sudică 2 – Cascada de neon”, autor Aurel Cărășel și „Cum fabrici un semizeu”, autor Florin Purluca. Prezentarea volumului „Revolta îngerilor”, autor Rodica Bretin Participă: Marc Ulieriu, redactor-șef Știință și Tehnică, Alexandru Lamba, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

16.00 – 17.00 EDITURA TRACUS ARTE – nivelul 0.00:14 Dublă lansare de carte: „Patru comedii cu aniversări”, Lucia Verona; „Trei piese cu mistere”, Horia Gârbea Moderator: George Neagoe. Invitat: George Volceanov

16.30 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Aer și MSbP” de Răzvan T. Coloja – un nou volum psihologic de ficțiune transgresivă semnată de cunoscutul autor orădean Invitat: scriitoarea Alexandra Medaru

17.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 3 Lansarea romanelor „Moartea vine la premieră”, autor Lucia Verona și „Patimile doamnei ministru”, autor Bogdan Hrib; prezentarea volumelor „Recviem pentru un asasin”, autor Monica Ramirez şi „Zodiac”, autor Anamaria Ionescu. Participă: Michael Hăulică, Felix Nicolau, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan, autorii

18.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 2 Lansarea volumului „3.2, povestiri”, autori Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, Dănuț Ungureanu, și prezentarea volumelor „3.1, povestiri”, autori Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, Dănuț Ungureanu și „Podul de vorbe”, autor Michael Hăulică Participă: Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorii

 

DUMINICĂ, 20 NOIEMBRIE:

12.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 3 Lansarea volumelor: „Ultimul flux”, autor Lucian Dragoș Bogdan și „Înainte de neant”, de Mihai Alexandru Dincă; prezentarea volumului „Maya”, autori Lucian Dragoș Bogdan și Teodora Matei Participă: Rodica Bretin, Alexandru Lamba, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

13.30 EXPO BOOK TITLE – nivelul 4.50:237 Lansare de carte: „Lovitura” de John DaSelva, Editura Eagle Invitați: John DaSelva, Mugur Cornilă

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén