NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Search results: "povesti cu umbre"

Blogosfera SF & F: Povești din umbră

Antologia „Povești din umbră” coordonată de Bogdan Hrib și apărută la editura Tritonic, în colecția LIT reunește 7 povestiri scrise de 7 autori aflați la început de drum. Dintre cei 7 doar Ștefan D. Guță mai are povești în alte antologii sau în Gazeta SF. Deci prospături. Volumul poate fi achiziționat de aici.

Ceea ce vreau să transmit foarte clar este următorul lucru: SUSȚIN SCRIITORII ROMÂNI cumpărându-le cărțile și vorbind despre ele. Cu atât mai mult cu cât azi dezbatem un volum colectiv care reunește 7 scriitori tineri, care merită să fie încurajați. Chiar dacă să zicem că ar fi greșit pe undeva, ei sunt la început de drum și nimic din ceea ce este în acest volum nu poate fi de neraparat. Am zis chiar dacă, nu că ar fi așa. Poveștile lor mi-au plăcut mai mult sau mai puțin, după cum vom vedea imediat. Faptul că vorbesc (scriu pe blog) despre o carte înseamnă că am intenția clară de a susține acel autor, nu de a-l îngropa. Chiar dacă spun că acea carte nu mi-a plăcut, nu înseamnă că nu-i voi urmări evoluția autorului respectiv. Nimeni nu s-a născut învățat, deci nici mare scriitor. Toți avem nevoie de un timp de adaptare, de învățare. Cu atât mai mult este salutară implicarea editurilor: NEMIRA, TRITONIC și CRUX în a publica tineri scriitori români, autori necunoscuți publicului larg.

Să începem:

Primul minus pe care l-am observat (e o chestiune personală) este faptul că despre autori se vorbește la finalul volumului, că nu există acea pagină, ca la alte volume colective, despre autor înaintea povestirii sale. Da, știu, editura a considerat că astfel dă o șansă în plus autorilor să fie remarcați prin vocea povestirilor, nu prin cele câteva cuvinte despre fiecare, dar pentru mine personal este un minus, aproape o discriminare.

Prima povestire, cea care deschide volumul se numește „Curaj la borcan” și este scrisă de Teodora Anghel.

 

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această povestire este profunzimea gândirii Teodorei, care, la numai 17 ani, poate construi o frază de genul „Dacă nu poți recunoaște nici măcar parte din tine, atunci ești foarte prost.”… „Diferența stă în indiferență.”  Teodora a reușit să creeze un text pe care l-aș încadra la realism magic. Te poartă printr-o lume pornită din „La țigănci”, trecută prin „Alice în țara minunilor” și ajunge într-un subteran uitat de lumea  modernă de deasupra. Bravo, Teodora! Un text cursiv, care, dacă ar fi fost bine editat, ar fi fost perfect. Îndrăznesc să spun că există scriitori români cu ștate vechi care nu se ridică la coerența pe care o are Teodora în această povestire.

A doua povestire, intitulată „Pădurea sufletelor uitate” este scrisă de Alexandra  Apețean, o altă elevă de doar 17 ani.

O  reinterpretare modernă a basmelor despre iele. Mi-aș fi dorit să fie puțin mai dark și cu o luptă mai accentuată a personajului principal, dar mi-a plăcut mult și îmi doresc să citesc și alte texte ale tinerei autoare.

 

A treia povestire se numește „Santinela” și este scrisă de tânărul Alexandru Balaci.

O povestire interesantă, dar care, după părerea mea, nu tratează subiectul volumului. Mi-aș fi dorit o mai bună construcție a frazei și o prezentare mai clară a personajelor și a legăturii dintre ele. Textul mi se pare încâlcit și după vreo trei-patru pagini de monolog interior am fost nevoită să revin la primul rând al povestirii pentru ca să înțeleg cine este personajul principal. Sunt multe greșeli de punctuație și construcții nefericite, precum: „… după prima creangă venea stâlpul, o pauză mai lungă, o altă creangă orizontală(,) după care urma trunchiul ei, vertical, …”. Nu-mi închipui că creanga are trunchi. Și nu mai pomenesc despre limbajul foarte trivial.

A patra povestire, „Umbra vraciului”, de Mădălina Căpraru.

O povestire interesantă și stranie la care mi-a plăcut foarte mult alternarea ceor două realități. Mă văd nevoită să repet că mi-aș dori mai multă grijă la construcția frazei.

 

 

A cincea povestire, „Captivi destinului”, de Rebeca G. Cojocaru.

Cea mai scurtă povestire din volum, însă cu un substrat adânc, care mi-a plăcut mult. Mai multă atenție la descrieri, se poate crea confuzia obiectelor: „Casa este de un maro închis, o culoare stinsă și trecută prin multe furtuni și ploi, cu scrijelituri și geamuri sparte.” Casa are scrijelituri și geamuri sparte, nu este.

A șasea povestire, „În umbra lui Anubis”, scrisă de Ștefan D. Guță.

Hmmm, un text pe gustul meu: Egipt, piramide, aventură, zei și umbre. Este o povestire bine închegată, cursivă, se citește ușor și repede.

 

 

Și povestirea care încheie volumul,„Cântecul umbrelor” de Diana Tujan.

Este un text frumos, cursiv, care dezbate tema universală a fricii copiilor de monștri ascunși pe sub pat sau pe te miri unde. Dar, pentru că sunt copii, se bucură de orice tovarăș de joacă, chiar și de o umbră. O poveste cu și despre muzicieni și umbre.

 

Deși volumul se numește „Povești din umbră”, nu conține texte de groază, ci texte pline de iubire de toate felurile: de copii, de părinți, de iubite și iubiți, o iubire rea, violentă, iubirea mistuitoare pentru jumătatea cealaltă.

Are nevoie de o „periere” în sensul corecturii textelor din punct de vedere al punctuației și al exprimării, pe ici, pe colo.  Ca o părere generală este un volum bun, care reunește 7 începători cărora le acord șanse mari să devină scriitori cu drepturi depline. Ca orice început de drum este poticnit, dar merge în direcția corectă și asta mă face să recomand cartea absolut tuturor celor care citesc beletristică. Nu o încadrez în nici un gen anume, deși textele sunt unele de tip basm, altele o întrepătrundere între momente diferite ale realității.

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF & F, care, iată aniversează un an de existență.

Ca să citiți și părerile colegilor mei, faceți click pe linkurile de mai jos:

https://assassincg.wordpress.com/?p=16876

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=810

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-povesti-din-umbra/

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/12/blogosfera-sf-f-povesti-din-umbra

În luna ianuarie 2018 va veni rândul antologiei intitulată „Povești SF”, publicată de editura BERG. Eu nu voi participa la ediția respectivă.

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars (1 / 5)

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars (2 / 5)

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars (5 / 5)

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén