Rămasă cu o impresie puternică după ce abia terminasem de citit “Stăpânul castelului” scrisă de Teodora Matei și cu ceva ore la dispoziție până când trebuia să mă mișc spre poarta de îmbarcare, m-am apucat să citesc: ¨Seria Vagabondul descrie o lume de care ne desparte un dram de noroc, ori o simplă alegere și a cărei exploatare începe alături de Vânătorii de  capete¨.

Primul volum din seria “Vagabond” are un nume cel puțin ciudățel: ˝Vânătorii de capete˝ – și m-am gândit instantaneu la niște bounty hunters. Ei, și ce să vezi? Nu e chiar așa.

Și uite cum, cupola care adăpostește gara și aeroportul din Copenhaga s-a transformat pentru câteva ore în orașul pe care-l îndrăgesc foarte mult: Alba-Iulia.

Păi da, Alba-Iulia, pentru că acolo se petrece acțiunea romanului.

Se făcea că un domn (ca să nu-i spun nenea) se plictisise de viața ˝obișnuită˝ pe care o ducea: serviciu, casă, familie și, profitând de faptul că în oraș fusese ucis un om al străzii într-un mod nu prea comun, decide să ajute poliția infiltrându-se în comunitatea celor fără adăpost, totul pentru a ajunge la criminal.

Aici avem o descriere care se întinde pe câteva capitole despre traiul de zi cu zi și despre oamenii din jurul personajului principal, Dinu.

Și Dinu al nostru se integrează destul de bine între boschetari, la început cu figuri ale omului obișnuit, care nu mănâncă resturi din gunoaie, tânjind să-și vadă familia, drept pentru care se furișează prin oraș în încercarea de a prinde o imagine fugară a oamenilor pe care i-a lăsat în urmă. Așa află că soția îl înșela cu un coleg de serviciu, că cei doi copii îi duc lipsa, dar și că oamenii nu sunt atenți la tine când ești îmbrăcat sărăcăcios și murdar.

Din când în când îl caută pe căpitanul de poliție Marian, căruia îi raportează toate datele adunate ˝de pe teren˝.

Viața printre cei fără adăpost este palpitantă, plină de peripeții, Dinu află că și aici există ierarhii și conducători, dar și oameni din toate categoriile sociale, inclusiv profesori rămași pe drumuri din cine știe ce motive. Printre cei cu care locuiește Dinu este și tânărul minune Titi, care este un matematician autodidact desăvârșit, care-și scrie zilnic ecuațiile pe pereții clădirii care le servește drept adăpost.

Cu câteva zile înainte ca ˝experimentul˝ să ia sfârșit, Dinu bănuiește că măcar unul dintre cei trei: doctorul Vâlcu, stagiarul medical Cristi și preotul Lascu, ar putea să facă parte din rețeaua care omora oameni ai străzii pentru trafic cu organe umane. Toți trei au situații materiale peste medie, sunt buni și miloși și ajută pe toată lumea, fără pretenții financiare. Așa că, se decide să verifice o pistă de unul singur. Evident că intră în bucluc, dar reușește să găsească criminalul și mai mult decât atât, a reușit cu ajutorul altui vagabond să-l imobilizeze până la sosirea poliției.

Cartea lui Lucian, pe lângă misterul pe care l-a creat în paginile sale, mi-a oferit o plimbare binevenită prin Alba-Iulia și împrejurimi. Unele locuri le cunosc și le-am putut identifica în memorie, pe altele, cel puțin la prima vedere, nu le recunosc, însă am de gând ca la următoarea vizită în oraș să merg puțin pe urmele acțiunii și să-mi întipăresc în minte majoritatea reperelor aflate între scoarțele acestei cărți.

Este o carte polițistă, care m-a lăsat mască cu rezolvarea misterului, am ghicit parțial, dar în nici un caz nu mă așteptam la ceea ce înseamnă ˝Vânătorii de capete˝.

Vă spun doar că aventura va continua, cel puțin în al doilea volum, deoarece Dinu decide ca experimentul de a trăi o perioadă printre oamenii străzii să nu rămână în acest stadiu, ci să devină noua lui viață.