Tocmai ce m-am întors de la cinema unde am văzut “Warcraft: The Beginning”. Recunosc că am încercat să joc unul dintre jocurile Warcraft, pe la începuturile anilor 2000, însă mi s-a părut destul de greu și l-am abandonat repede. Iarăși recunosc, că filmul nu are cursivitatea unei povești, ci mai degrabă este compus din misiuni: acum trebuie salvat ăsta, apoi trebuie să apară alt personaj… Însă, mi-a plăcut.

Primul motiv pentru care am vrut să văd filmul (în afară de curiozitatea-mi caracteristică) a fost Travis Fimmel, actorul  care-l întruchipează pe Anduin Lothar, personajul uman principal din Warcraft. Știind (aproape pe dinafară) serialul “Vikings”, în care Travis îl interpretează pe regele Ragnar Lothbrook, am vrut să-l văd și în alte ipostaze (deși tot războinic este și aici). Și de bine ce l-am văzut, deja am observat niște gesturi, pe care le atribuisem lui Ragnar, însă acum, sunt convinsă că sunt ale actorului. Vorba aceea, fiecare dintre noi este un cumul de mimici.

Cu ocazia acestei vizionări am realizat că-mi place Toby Kebell din ce în ce mai mult.

Mi-aș fi dorit foarte mult ca filmul să aibă o poveste mai adecvată unei pelicule și aș sugera celor de la Blizzard Entertainment ca data viitoare să-și bage mai puțin cozile în scenariu.

Spoilere: deși aș fi vrut să văd oamenii și orcii luptând laolaltă împotriva demonului (demonilor), să nu uităm, totuși, că acesta este doar începutul. Așa că, în filmul al doilea îl vom vedea pe fiul lui Durotan și al Drakăi crescut fiind de oameni, cum se antrenează (poate chiar cu Lothar) pentru lupta împotriva demonului, pe Lothar realizând că Garona l-a ucis pe rege pentru că asta era cea mai  bună soluție de a înceta lupta pe moment și de a da răgaz oamenilor să se salveze, dar și orcilor să nu-și piardă onoarea.

Al treilea film ni-l va înfățișa pe Go’el, fiul lui Durotan și al Drakăi punând capăt pentru totdeauna războiului dintre oameni și orci, căsătorindu-se cu femeia (umană) de care se va îndrăgosti în cel de-al doilea film și având propriul fiu, care-i va cunoaște drept bunici pe Lothar și pe Garona, fiind cea mai înaltă (pe scară ierarhică) familie mixtă.

Și că veni vorba despre familii mixte, deja politically corectness o ia pe arătură rău de tot: am văzut asiatic, alb, negru și musulman în tabăra umană (că la orci e greu să-i deosebești unii de alții și nu te poți hazarda spunând că unii sau alții sunt monștri). N-am nimic cu nici o rasă, culoare sau etnie, dar unele lucruri sunt prea exagerate.