Mari ți-s orgoliile, Doamne, în țărișoara asta a mea, care se bate singură mai rău decât au făcut-o vreodată mongolii, tătarii, turcii, nemții, rușii și comuniștii la un loc!

Început de an, tulburări sociale, vești proaste în piață, scumpiri peste scumpiri, taxe noi, încetări de apariții editoriale, noi începuturi, Sus Monarhia!, Jos Monarhia!, și #rezist!. Asta caracterizează România la început de 2018. În anul în care ar trebui să sărbătorim 100 de ani de unire a Principatelor Române, noi dăm cu pietre. Și nu cu un motiv rațional. Aruncăm pietrele și vedem unde pică. 100 de ani între aceleași granițe nu au avut puterea, din păcate, de a uni populația aflată între aceste hotare. Nu la modul serios. Populația se divizează singură pe regiuni și vechile animozități nu au dispărut: urăsc moldovenii pentru că.., oltenii sunt așa și pe dincolo, ardelenii fac și dreg, etc. Toate astea în timp ce restul lumii urlă despre ridicarea barierelor de orice fel și nu, nu mă refer la granițele fizice, ci la barierele de limbă, religie, etnie, etc. Lumea încearcă o unire culturală a pământenilor, spunând „nu există eu sunt român, tu neamț, el francez, ea chinezoaică, ci suntem toți cetățenii acestei planete și atâta vreme cât vorbim într-un limbaj care ne permite să ne înțelegem unii cu alții, atunci nu facem diferențieri de sex, religie, etnie”. Uite în contextul ăsta, în care românii îngheață la – 15 grade, obosiți și flămânzi, stresați, după o zi sau o săptămână încărcată la serviciul pe care-l are fiecare (mai bun sau mai rău), vine și lumea SF și dă cu pietre. După ce că și așa mica lume SF&F este divizată în jde mii de cluburi, clubulețe, grupulețe și lupi singuratici, se găsește o revistă online, pe numele ei http://www.ficțiuni.ro să spună „FUCK YOU!”.

La o adică de ce nu? Chiar așa, de ce nu poate patronul român să-și deducă pe firmă cheltuielile cu tunsoarea copiilor, medicamentele cumpărate de la farmacie, hainele scumpe cumpărate din magazine „de fițe”, ședințele la psiholog și multe altele? Din mentalitatea „firma e a mea, eu sunt patronul, deci fac ce vreau cu banii firmei”, dar fără să înțeleagă vreodată că firma și persoana fizică sunt două entități separate.

Așa și cu ficțiuni.ro. Patronul, Eugen Lenghel, a decis să șteargă absolut toate textele și articolele publicate vreodată de Lucian Dragoș Bogdan în paginile revistei sale electronice. Adică de ce nu? Că doar a fi patron = Dumnezeu pe tarlaua ta.

Eugen Lenghel are pretenții mari că este un scriitor de SF neînțeles. Tot timpul este foarte acid și virulent în comentarii la articole sau postări pe internet, dar niciodată folosindu-și numele, ci alegând tot felul de pseudonime. Ce-i datorez lui Lenghel: onoarea (fără ghilimele) de a fi fost oaia neagră a SF-ului românesc acum câțiva ani pentru că mi-am exprimat opinia că românii habar nu au să scrie SF. Întâlnirea cu niște oameni absolut minunați la festivalul organizat de el la Râșnov: Lucian Dragoș Bogdan, Liviu Surugiu și a sa soție, Viorel Pârligras și Mircea Liviu Goga, traducătoarea Loredana Frățilă Cristescu, Nic Dobre și Roxana Brânceanu, Cezar Mazilu.

După ani de zile în care LDB (Lucian Dragoș Bogdan) a publicat în paginile revistei sale, Eugen Lenghel a decis să pună punct colaborării. Nimic mai normal. Partea proastă este că a ales să facă în așa fel încât nici vântul și nici pământul să nu mai știe vreodată că LDB ar fi publicat texte și articole (să nu uităm că a fost redactor pentru ficțiuni) în revista sa online. Motivele? El le știe. În acest caz nu pot decât să-i urez „îngropare rapidă!” pentru că:

  • între timp Lucian este un scriitor destul de cunoscut, fiind singurul destul de destupat la minte încât să-și asume pierderi financiare ca să participe la Comic Con, unde a câștigat cititori la care nu ar fi ajuns prin intermediul lansărilor și târgurilor de carte, dar a și descoperit pe colegul nostru Ștefan Guță, blogger de carte și scriitor la început de drum.
  • cine știe măcar o povestire scrisă de Lenghel? Nu luăm în calcul cei 20-50 de prieteni care se perindă pe la toate lansările și târgurile și care sunt intimi în cercurile SF.
  • În afara faptului că încearcă să monopolizeze nominalizările pe la convenții și a faptului că publică povestiri învechite (îl suspectez că-și plătește publicarea) ce mai face domnul Lenghel pentru lumea SF?

O să spuneți și reversul medaliei, ce face LDB?

Păi LDB face ce știe el mai bine: scrie 1, 2, 3 ore pe zi (el știe câte), își ține la curent cititorii cu progresul făcut cu fiecare povestire sau volum. Publică online și pe hârtie, își crează cercuri de cititori, fani, merge la toate întrunirile posibile, ține zile deschise cu elevii, pe la biblioteci și licee, susține tinerii scriitori cu îndrumări, este colaborator la reviste, prezent la târguri nu doar ca scriitor, dar și ca vânzător. Lucrează la un proiect de o anvergură extraordinară împreună cu Daniel Timariu, la o enciclopedie a textelor SF românești, care pe unde când a fost publicat.

În încheiere vreau să spun că oamenii ca Lenghel se autoizolează până la dispariția totală de pe piață (mult nu mai e, se află pe ultimele trepte către nicăieri) din pricina faptului că „eu sunt Dumnezeu” nu funcționează decât în microuniversul fiecăruia dintre noi, dar nu atunci când interacționăm cu alte microuniversuri.

Mi-aș dori ca asta să fie o lecție pentru oricine crede că este mai presus de ceilalți, indiferent de natura meseriei sau pasiunii pe care o are și mi-aș dori ca expresia „de amorul artei” să-și reia înțelesul din timpul Renașterii.