A nu se înțelege, ferească Sfântul, că îi bag pe toți scriitorii români în aceeași oală sau că mă iau de toată lumea. Nu. Niciodată. Doar de cei care au mâncărimi în anumite părți, care mâncărimi îi împiedică să doarmă liniștiți și dacă nu pot dormi, se apucă de comentat aiurea pe bloguri, ca să-și dea importanță.

Ceea ce scriitorul român, a se citi „dinozaurul” nu vrea să înțeleagă, este faptul că el nu publică o carte doar ca să se laude că are o carte tipărită pe care culmea, scrie pe undeva pe copertă, numele lui. Aici s-ar putea să mă înșel eu amarnic și dacă acesta este cazul, îmi cer (sau șier) iertare cu plecăciune (sau plecășiune). Ideea de a publica o carte, într-o țară normală și pentru un scriitor normal este aceea de a prezenta lumii o idee, o viziune, de a spune o poveste, de a relata fapte și întâmplări mai mult sau mai puțin reale. Ori dacă acesta este cazul, din momentul în care cartea a ajuns pe rafturi, ea nu-ți mai aparține și nu ai dreptul de a judeca pe cineva sau de a-i spune cuiva că nu-și poate da cu părerea despre ea. Ai publicat-o, ai fost de acord să fie pusă în vânzare, deci te supui judecății publice și a publicului. Și cine este publicul unui scriitor? După umila mea părere publicul este format din cititori, adică exact acei oameni care dau bani contra cărții tale. Știți ideea aceea mai veche de troc? Eu îți dau ceva în schimbul a ceva ce-mi oferi tu. Atunci de ce te oftici când ți se explică cu citate din propria-ți creație literară că poate în capul tău filmul a fost brici de la cap la coadă, dar nu ai reușit să te faci înțeles de către cei care te citesc? De unde și până unde atitudinea asta bătăioasă și concepția că cititorul e prost și de căcat că nu înțelege așa o operă monumentală în loc să-ți pui frumos întrebarea unde ai greșit de nu ai reușit să te faci pe deplin înțeles?

Ei, dragii mei, așa mergând lucrurile, anapoda, nu nouă ne faceți rău, așa cum intenționați. Este o zicală: „cine sapă groapa altuia cade el întâi în ea”. Așa și cu voi. Vă adânciți din ce în ce mai tare într-o mocirlă din care nu aveți șanse să ieșiți. Nici Nilul cu Amazonul și cu Yangtze nu vor reuși să vă spele și să vă facă curați ca lacrima.

Știți de ce nu există în România beta readers? (mă refer aici strict la profesioniști, nu la familie și prieteni) Pentru că 90% din cărți n-ar mai fi publicate. Știți de ce se feresc scriitorii și editurile să facă parteneriate de tip „advanced copy reader”? Păi cine dracu ar mai cumpăra elucubrațiile voastre după ce ar ieși recenziile?

Și acuzele astea langa cum că cineva plătește bloggării să zică de rău despre o carte. Zău așa, m-ați dezamăgit total. Așa mari și importanți scriitori ca voi, credeam că au o imaginație mai bogată. În două săptămâni am fost acuzată de două seturi de scriitori, culmea din tabere diferite, dar publicați la aceeași editură că am ținut cu celălalt și că am zis contra celuilalt. Sper că ați priceput ideea, că eu am amețit.

Așa cum am afirmat de fiecare dată, eu sunt incoruptibilă. Recunosc că am primit anumite cărți gratis. Încă n-am uitat de ele. N-am ajuns la ele să le citesc, dar le va veni rândul tuturor. Dacă cineva și-a închipuit că m-a mituit cu o carte și astfel are o recenzie bună garantată, s-a înșelat amarnic, că nu fac așa ceva. Ups, îmi cer iertare domnule Ceaușu, am uitat că nu am calificarea și studiile necesare ca să pot scrie o recenzie. Dar o părere personală despre o carte pot scrie pe blogul meu personal, da?

De unde până unde ideea nemaipomenită că numai cei cu studii adecvate (care sunt alea?) pot să-și dea cu părerea despre un produs pe care-l plătesc? Domnilor scriitori, aveți prin casă un frigider, un aragaz, poate gresie și faianță. Nu prea cred că aveți studiile necesare care să vă permită să vă dați cu părerea despre cât de bine funcționează electrocasnicele și nici despre calitatea plăcilor de gresie și faianță. Să vă spun despre uși și broaște? Dar ce, sunteți lăcătuși cumva?

Cu toții ați fost în viața aceasta într-un moment în care un produs v-a plăcut atât de mult încât l-ați recomandat și altora sau, dimpotrivă, v-a dezamăgit atât de mult, încât ați spus și altora să se ferească de X sau Y, că nu-i de calitate, sau că e prețul prea mare pentru ce știe să facă. Se numește povestea vorbei, „word of mouth” pentru cei de peste hotare și se traduce prin bloguri personale în lumea tehnologizată a secolului 21 în care ne aflăm.

Sper din tot sufletul să vă treziți la realitate și să nu mai faceți nici pe grozavii, că nu sunteți, nici să nu mai aduceți acuze nefondate despre cărți primite gratis în schimbul unor păreri pro sau contra unuia sau altuia. Mai mare rușinea să vă purtați la vârsta voastră mai rău decât niște țânci de grădiniță!

Și dacă tot nu pricepeți, atunci sper să dispăreți mai repede, ca să evolueze mai repede societatea pe care o țineți în loc cu jocurile voastre de culise.