NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Texte

Terifiant

Simt ceva  ciudat. O groaza inexplicabila pune stapanire pe mine. Nu e nimeni in camera in afara de mine si totusi ochii mei incearca sa distinga nevazutul din intuneric. Privesc pe geam si stelele sclipesc in seara aceasta ca si in celelalte seri. Nimic deosebit, dar simt o privire care-mi invaluie trupul si care vede totul, chiar daca nu se poate vedea. Ceva este aici, caci groaza se mareste cu fiecare secunda care trece. Simt cum incep sa inghet de la picioare spre cap. Nu ma pot misca si o greutate mare ma apasa peste tot trupul. Doar ochii mi-i pot misca si incerc cu disperare sa disting ceva in intunericul ce devine lumina mai clara decat lumina zilei. Nu vad pe nimeni si secundele trec mai greu decat veacurile si povara de pe trup n-o mai simt. Nu mai simt nimic si incerc sa ma eliberez. Dar nu ma pot misca. Dupa un timp pe care nu-l pot defini greutatea se ridica de pe trupul meu si-mi simt din nou corpul si ma pot misca. A trecut si de data aceasta. Dar am scapat de tot sau va mai fi o data viitoare? Nu stiu. Incerc sa ma gandesc la ceva frumos si incetul cu incetul groaza-mi dispare si adorm.

Timpul trece si uit.

Aud pasi la usa si o pisica miauna si zgarie usa camerei. O recunosc. E pisica pe care am crescut-o, dar acum ea nu mai sta cu mine.

Sting lumina si incerc sa adorm. Ma gandesc la pisica. Oare-si mai aduce aminte de mine ?

Mobila scartaie si din spatele bibliotecii se aude o usa care se deschide. Mi-e frica. Stiu ca nu mai este nimeni in camera in afara se mine si incerc sa ma linistesc si sa adorm. Nu pot. Groaza ma cuprinde din nou si-mi aduc aminte. Poate doar mi se pare. Poate de data aceasta nu se va intampla. Poate daca ma gandesc la altceva senzatia o sa dispara. Poate totul se intampla doar in mintea mea. Dar groaza ma cuprinde din ce in ce mai tare. Si din nou fiinta aceea nevazuta ma priveste in toata goliciunea mea si din nou inghet de la picioare pana la cap si aceeasi greutate enorma imi apasa trupul. Ochii mei incearca si de aceasta data sa vada ceea ce nu pot vedea. Incerc sa ma eliberez, dar greutatea e mult prea mare si prea apasatoare. Timpul parca a stat. Simt ceva apropiindu-se de mine. Gheare de pisica zgarie patul chiar langa obrazul meu. Astept sa ma zgarie pe fata, atat este de aproape de mine, dar nu este nimeni si nimic.

Dupa un timp ma eliberez. De data aceasta a atins apogeul. Si totusi, va trebui sa ma obisnuiesc sau sa incerc sa uit totul, caci nu se va mai intampla?

Totul este atat de real si totusi nu este nimic. Sa fie doar o inchipuire ? Dar groaza este reala, povara o simt cu totul, nu ma pot misca, dar pot gandi si-mi pot privi calaul cel nevazut. Cui oare ii place sa se joace cu mine in acest fel ? Pe cine bucura groaza din ochii mei si incercarile mele zadarnice de a ma elibera ? Ce fiinte se pot face simtite, dar se pot ascunde privirii ? Pe ce taramuri traiesc ele oare si cum ajung in lumea noastra ?

Poate ca sunt eu dintr-o lume paralela si-mi joc feste eu-lui din aceasta lume primitiva si animalica. Poate….

Pretul libertatii

Uraaaaaaaaaaaa! Azi e ziua cea mare! Sunt atât de fericită si emoţionată, în acelaşi timp. Mă simt ca un copil care a primit în dar de ziua lui jucăria pe care şi-o dorea de multă vreme. Merg pe stradă şi simt că zbor, aş vrea să opresc fiecare om pe care-l intâlnesc în cale şi să-l întreb: ştii unde merg eu acum? Dar iată că ajung, în sfârşit, la Final Frontier, ediţia a 4-a! Intru pentru prima data în Nexus Gamers Club, locul unde se desfăşoară ediţia de anul acesta şi-mi place. Lumina este obscură, cum imi place mie (doar sunt pasăre de noapte) şi doar în zona în care se va desfăşura lansarea de carte este un fascicul puternic de lumină.

Stau într-o parte şi studiez oamenii. Când mă gândesc cine are azi, aici, lansare de carte, mă înfior de emoţie şi nu mai am răbdare. Dar, mă îmbărbătez, gândindu-mă la Freya a mea, care, dacă ar fi aici, s-ar freca de picioarele mele şi mi-ar toarce în braţe până mi-ar trece emoţiile. Mă simt ca Melania cu Mirciulică, numai că eu nu pot s-o scot pe Freya din casă. Dar uite că apar şi invitaţii, se adună, rând pe rând, in fasciculul luminos; uite-i şi pe oamenii de la editură venind cu cărţile proaspăt scoase din tipar.

A venit si autorul, Paul Atreides, însoţit de un alai întreg: la dreapta lui stă Doamna Jessica, înaltă, semeaţă, se vede că este vlăstar nobil. Zâmbeşte în timp ce păşeşte prin mijlocul mulţimii adunate să asiste la lansare. În stânga lui Paul stă nimeni altul decât Stilgar, care are în spatele său o ceată de 4 fremeni, cu care se inţelege din priviri şi care, pun pariu că azi sunt bodyguarzii lui Paul. Exact în spatele lui Paul stă Duncan Idaho, fără îndoială supraveghiind încăperea, pentru ca nimic rău să nu i se întâmple Împăratului Atreides. Cel care încheie cortegiul nu este nimeni altul decât Gurney Halleck, talentatul ministrel al familiei Atreides.

Primul care ia cuvântul este domnul Mironov, care, cu siguranţă nu putea să lipsească de la un asemenea eveniment. Ne descrie începuturile lui Paul, planeta pe care s-a născut, apoi cum ai lui au fost nevoiţi să se mute pe Arrakis şi, în sfârşit ajunge şi la cartea pe care a scris-o Paul şi la lansarea căreia ne aflăm. Azi mi s-a părut că domnul Mironov nu s-a întins prea mult cu poveştile şi bănuiesc ca CBG-ul are meritul pentru acest lucru. Dacă Mironov este un povestitor extraordinar, iată că a venit rândul iubitului nostru critic literar, Cătălin Badea – Gheracostea, să ia cuvântul şi, spre surprinderea mea, nu-l face praf pe Paul, ba dimpotrivă, subliniază maturitatea cu care Paul a scris această carte, precum şi experienţa lui Paul în ceea ce priveşte fremenii şi cotloanele ascunse ale Arrakisului.

A venit rândul lui Paul să spună câteva cuvinte despre carte. Titlul ei este “Preţul libertăţii si Paul, un diplomat înnăscut, ne spune că nu ar fi putut scrie această carte fără ajutorul fremenilor care nu doar că i-au salvat viaţa, dar care l-au acceptat ca pe unul de-al lor, care i-au fost familie atunci când a ramas fără tată, i-au fost soldaţi loiali atunci când a avut nevoie de o armată şi cărora le datorează faptul că acum este împărat. Paul anunţă că urmează un moment artistic, până se aranjează masa pentru autografe şi ne lasă in compania maestrului balisetului, Gurney Halleck.

Cumpăr cartea şi mă aşez cam pe la finalul cozii pentru autografe. Nu-mi place sa fiu prima, vreau să-l studiez pe Paul cât mai mult posibil. Dau să răsfoiesc cartea şi constat că între coperţile groase se află un câmp magnetic pe care încep să apară literele, să formeze cuvinte şi fraze. Literele nisipii apar şi dispar pe măsură ce citeşti cuvintele şi nu ai posibilitatea de suprascriere, sau de ştergere, deoarece acesta este un dispozitiv de unică folosinţă, în sensul în care, odată imprimat, gândul respectiv nu mai poate fi modificat, şters, ci doar citit. Oare cum i-a convins Paul pe bene tleilax să-i încredinţeze un astfel de dispozitiv? Îmi ridic privirea si observ că,deşi zâmbitoare, doamna Jessica urmăreşte foarte atentă nimicurile pe care fanele i le spun lui Paul. Până la urmă, el este Împaratul Arrakisului şi are nişte îndatoriri, nu-şi poate permite să flirteze cu pământencele astea mondene, care-ar sări pe orice bărbat ce le acordă puţină atenţie. Paul zâmbeşte protocolar, semnează cărţile, mulţumeşte pentru prezenţă şi trece atât de repede de la o carte la alta, că uite, mai am doar o singură persoană între mine şi el şi simt că inima mi-o ia la goană. Mi-am dorit atât de mult să-l cunosc…. Şi e atât de aproape, şi ochii aceia albaştri, oare cum ar fi dacă aş avea şi eu ochii albaştri?

Ajung în faţa lui Paul, zâmbesc, îi spun un protocolar “mă bucur să vă cunosc“ , patetic, m-am pierdut toată, nici cum mă cheamă nu mai ştiu, dar Paul imprimă dedicaţia pe prima pagină a cărţii. I-am spus oare numele meu şi nu mi-am dat seama? De unde ştie Paul cum mă cheamă? Termină de imprimat, îşi ridică privirea albastră spre mine, mă ruşinez şi dau să plec. Paul mă prinde de mână şi-mi spune: “Eşti mare acum. Calea pe care mergi este Poteca TA de Aur “. Brusc, toate emoţiile mi-au trecut. Sunt atât de calmă, de nu mă recunosc. Fac câţiva paşi îndepărtându-mă de măsuţa la care Paul imprimă în continuare autografe. Deschid cartea şi literele nisipii încep sa apară dezvăluindu-mi dedicaţia: “Pentru Chani, cea care-mi va fi alături mereu”.

HALONA KEANE

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén