NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Oameni și locuri (Page 2 of 3)

Lansari SF&F la Gaudeamus 2016

Am încercat să fac un calendar lansărilor din zona science fiction și fantasy în cadrul celui mai mare târg de carte din România, Gaudeamus 2016.

Informațiile le-am luat din ceea ce au anunțat editurile, precum și din programul oficial al târgului, aflat pe http://www.gaudeamus.ro/ro/international/catalog/evenimente_gibef2016.pdf.

Nu am pretenția că este complet, ci doar un ghid pentru cei interesați. Ar putea interveni modificări semnalate de către cititori sau autori / edituri.

VINERI, 18 NOIEMBRIE:

14.30 EDITURA FUSION 21 – nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Români în vorba goală”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: George Mihaiță, Cristian Topan, Dan Mircea Cipariu

15.30 EDITURA FUSION21 – nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Anatomic Graffiti” – autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Cătălin Badea-Gheracostea, Marian Truță

17.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 1 Lansarea romanului „Moarte în Peru”, autor Silvia Chindea, prezentarea volumului „Cumsecade”, autor Petru Berteanu, „Neliniștea verii”, autor Quentin Bates Participă: Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

17.45 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Seria de autor Dănuț Ungureanu Lansarea volumului: „Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă”, autor Dănuț Ungureanu Participă: Michael Hăulică, Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorul

18.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Junior Tritonic Lansarea romanului: „Elefantul în bostănărie”, autor Dan Doboș Participă: Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorul.

 

SÂMBĂTĂ, 19 NOIEMBRIE:

11.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Colecția Teatru Lansarea volumului „Teatru”, autor Olga Delia Mateescu Participă: Lucia Verona, Bogdan Hrib, autoarea

12.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SMART Books Lansarea volumului „Codul secret al succesului”, autor Claudiu Simion, prezentarea colecției SmartBooks Prezintă: Tony Mott și Bogdan Hrib

12.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 2 Lansări: „Un glonț pentru Julieta”, autor Tony Mott, „Cel-ce-simte”, autor Teodora Matei, „Fete în roșu și alte povestiri polițiste”, autor Daniel Timariu, „Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel Prezintă: Anamaria Ionescu, Lucia Verona și Bogdan Hrib

12.30 EDITURA TRACUS ARTE – Lansare Liviu Surugiu: Acesta este trupul meu

13.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Cașmir Lansare: „Irina”, autor Adina Speteanu Prezintă: Monica Ramirez, Anamaria Ionescu

13.30 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 MILLENNIUM „Millennium 3D”, cu D de la Debut: Dincă, Dumbraci, Duhnea Participă: Michael Hăulică, Horia Nicola Ursu și autorii

14.00 EDITURA NEMIRA – nivelul 0.00:37 Lansare de carte: „Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie

14.30 EDITURA FUSION 21- nivelul 7.70:375 Lansare de carte: „Zilliconda. Însemnările damei de silicon”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Liliana Munteanu, Horia Barna, Horia Gârbea

15.00 – 15.15 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare roman: „Jocul Necromanților” de Șerban Andrei Mazilu – continuarea bestseller-ului dark fantasy „Anotimpul pumnalelor”, de același autor Invitat: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic

15.15 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansarea nuvelei „Conan Barbarul: Misterul fântânii blestemate” de Robert E. Howard – al doilea titlu publicat de editura Crux Publishing în cadrul „Integralei Robert E. Howard” în seria „Conan Barbarul” Invitați: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, scriitoarea Helena Cade

15.30 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Față în față ” de Ciprian Mitoceanu – roman SF/crime/ thriller, ultimul volum din trilogia „Predestinare genetică”, semnată de același autor Invitați: scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, editor șef Crux Publishing Andreea Sterea

15.30 EDITURA FUSION21 – nivelul 7.70:375 Lansare carte: „Noaptea în oraș, fără părinți”, autor Dănuț Ungureanu Invitaţi: Mihai Iovănel, Michael Hăulică, Felix Nicolau

15.30 EDITURA PALADIN  Lansare noutăți în colecția Fantasy Masters, care va cuprinde următoarele volume:

  • Daniel Abraham – Calea Dragonului
  • N.K. Jemisin – Cele o sută de mii de regate
  • Robert Holdstock – Lavondyss (al doilea volum din seria Mitago)
  • Pierce Brown – Furia Aurie (al doilea volum)
  • David Brin – Existenta (doua volume)
  • Dmitri Gluhovski – Metro 2033
  • Lindsay – Dragul și devotati Dexter
  • Patricia Highsmith – Talentatul domn Ripley

15.45 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansarea volumului „Ecouri din tenebre: Există viaţă după moarte?” de Rodica Bretin – colecţie de documentare şi cazuistică referitoare la fenomene supranaturale Invitată: scriitoarea Doina Roman

16.00 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Ascensiunea stelară” de Ana-Maria Negrilă – al doilea volum al seriei space-opera „Stelarium” de aceeași autoare, continuarea bestseller-ului „Regatul sufletelor pierdute” Invitat: scriitorul și criticul literar Lect. Univ. Dr. Florin Pîtea

16.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 1 Lansarea volumelor: „Galaxia sudică 2 – Cascada de neon”, autor Aurel Cărășel și „Cum fabrici un semizeu”, autor Florin Purluca. Prezentarea volumului „Revolta îngerilor”, autor Rodica Bretin Participă: Marc Ulieriu, redactor-șef Știință și Tehnică, Alexandru Lamba, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

16.00 – 17.00 EDITURA TRACUS ARTE – nivelul 0.00:14 Dublă lansare de carte: „Patru comedii cu aniversări”, Lucia Verona; „Trei piese cu mistere”, Horia Gârbea Moderator: George Neagoe. Invitat: George Volceanov

16.30 EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100 Lansare volum: „Aer și MSbP” de Răzvan T. Coloja – un nou volum psihologic de ficțiune transgresivă semnată de cunoscutul autor orădean Invitat: scriitoarea Alexandra Medaru

17.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 Mystery Time 3 Lansarea romanelor „Moartea vine la premieră”, autor Lucia Verona și „Patimile doamnei ministru”, autor Bogdan Hrib; prezentarea volumelor „Recviem pentru un asasin”, autor Monica Ramirez şi „Zodiac”, autor Anamaria Ionescu. Participă: Michael Hăulică, Felix Nicolau, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan, autorii

18.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 2 Lansarea volumului „3.2, povestiri”, autori Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, Dănuț Ungureanu, și prezentarea volumelor „3.1, povestiri”, autori Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, Dănuț Ungureanu și „Podul de vorbe”, autor Michael Hăulică Participă: Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorii

 

DUMINICĂ, 20 NOIEMBRIE:

12.00 TRITONIC BOOKS – nivelul 0.00:19 SF & Fantasy 3 Lansarea volumelor: „Ultimul flux”, autor Lucian Dragoș Bogdan și „Înainte de neant”, de Mihai Alexandru Dincă; prezentarea volumului „Maya”, autori Lucian Dragoș Bogdan și Teodora Matei Participă: Rodica Bretin, Alexandru Lamba, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, autorii

13.30 EXPO BOOK TITLE – nivelul 4.50:237 Lansare de carte: „Lovitura” de John DaSelva, Editura Eagle Invitați: John DaSelva, Mugur Cornilă

 

EUROCON 2016 – Prima zi

Cam dezamăgitoare, așa ca o primă zi de Eurocon. E adevărat că am venit cu așteptări poate prea mari, dar m-am gândit că la nivel european o să fie altceva, cu totul altceva decât la nivel românesc. Păi mai mare țeapă nu cred că puteam să-mi iau. Prima chestie care m-a izbit în frunte mai tare decât un satâr în moalele capului a fost programul: da, câte 3 paneluri în același timp, în săli diferite. Noroc că unele sunt în spaniolă (nu mai vorbesc despre cele care se țin în catalană) și doar câte unul în engleză. Slava Domnului! Dar ce mă fac mâine? La ora 16 interviu cu Brandon Sanderson și la 16:15 interviu cu Joe Haldeman. Logic că fiecare durează câte o oră și logic că se țin în săli diferite și ambele în engleză.

Altă chestie pe care o avem în comun: programul afișat a suferit modificări (numai că sunt minore și nu se face modificare la modificare la modificare, în fine, ați înțeles).

Lucrurile care m-au lăsat mască:

  • asociația catalană de SF&F s-a înființat în  1997, dar n-are decât vreo 20 de membri activi (credeam că noi stăm prost la capitolul ăsta);
  • Germania și Franța (despre China nu vreau să vorbesc) se plâng de exact aceleași probleme de care ne plângem și noi: cititorii lor nu știu despre scriitorii locali de SF&F, acced greu spre piața anglo-saxonă (vorbim despre traducerea scriitorilor lor pentru piața anglo-saxonă).

Mai am o problemă cu faptul că aici se vorbește în trei limbi și e cam greu de ținut pasul: catalană, spaniolă și câteodată engleză.

Am asistat la prezentarea fandomului german și la prezentarea Euroconului de la anul, care va avea loc în Dortmund, în perioada 16-18 iunie 2017. Nu mă atrage deloc, deși ei se laudă cu fotbal (muzeu de fotbal, stadion mare – nu prezintă interes pentru mine), mine și bere. Cică punct de atracție turistică, poți să faci o excursie până la mine. Zău? Dar ce, n-am mai văzut mine până acum? Numai dacă ne gândim la câte saline avem prin țară…

Au anunțat, de asemenea invitații speciali de la anul:

  • scriitorul britanic Dave Hutchinson, cunoscut pentru trilogia Sf spionaj “Europe In Autumn”, “Europe At Midnight”, “Europe In Winter” (uite că vine iarna și pe la alții);
  • ilustratorul britanic, care locuiește în Bremen Autun Purser.
  • scriitorul și ilustratorul croat Aleksandar Ziljak
  • scriitorul german Andreas Eschbach

Cu ce se mai laudă nemții? Păi cu bere gârlă, poate cu cârnați la grătar, cu seară de teatru și cu ceea ce se numește LARP, adică Live Acting Role Playing.

Au declarat că vor să atragă tineret cât mai mult. De acord cu ei, la acest capitol, le urez succes, însă pe mine nu m-au convins să-mi pun în cap să particip la Euroconul de anul, prefer să reușesc să ajung la WorldCon 75, ediție aniversară, care va avea loc în perioada 9-13 august 2017 în Helsinki.

Mâine este o nouă zi și greu încercată. Sper că titlurile panelurilor vor avea mai multe în comun cu discuțiile din cadrul lor.

În final, câteva poze:

https://andreeaw.sunphoto.ro/EUROCON_2016_-_prima_zi

Barcelona – Noiembrie 2016

Am ajuns pe pământ spaniol în seara de 31 octombrie 2016, pe la ora 22, cu vreo 25 de minute peste timpul inițial de aterizare. Fiind destul de târziu, am plecat glonț la cazare și m-am băgat la somn.

Marți, 1 noiembrie 2016, a fost prima zi în care am ieșit în oraș și fiind prima dată pe aceste meleaguri, mi-a luat ceva până să mă dumiresc încotro o apuc, pe unde sunt și altele asemenea. Așa că, marți am reușit să văd doar Casa Mila. Am trecut pe lângă Casa Batllo, mi s-a părut coada prea mare, am ajuns la Casa Mila, pe care am vizitat-o, am plecat spre Sagrada Familia unde am aflat că biletele pentru ziua respectivă erau epuizate și am primit recomandarea să-mi cumpăr bilet online, după care am pornit spre Park Guell, unde, din nou, am aflat că nu puteam intra să vizitez, însă, mi-am cumpărat bilet pentru a doua zi.

Miercuri, 2 noiembrie 2016, am purces dis de dimineață spre Park Guell, intrarea era între 8:30 și 9:00. Și uite așa am aflat că spaniolii abia își duceau copiii spre școală. Cam târziu, nu?  Dar nici magazinele (în afară de cele de legume-fructe) nu se deschid înainte de ora 10. Și au program ceva de genul: 10 – 14 (sau 14:30), după care siesta și din nou, de la 16 la 19 (20). Hmm….

Am petrecut câteva ore de neuitat în parcul conceput de Gaudi împreună cu Eusebi Guell (poze mai jos). După care, am plecat spre Sagrada Familia, unde am intrat puțin după ora 17.

Aici, am o maaaaare problemă: toată lumea spune că este o navă, ceva nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiîntâlnit. Văzând azi Catedrala Barcelona, lucrurile nu mi se mai par atât de nemaipomenite. Corpul Catedralei a fost terminat în anul 1460, fațada gothică în 1889 și ea, cu totul, a fost finisată în 1913.

Sagrada Familia a fost sfințită în 1882. Părerea mea este că cele două sunt similare (vezi lumea le confundă), numai că Sagrada Familia a beneficiat de vizionarul Gaudi care i-a dat acele forme nemaipomenite, dar pe care le întâlnim în toate creațiile lui (mai mult, sau mai puțin).

După ce am vizitat biserica și muzeul din subsol, am plecat spre Casa Batllo, iar de acolo, m-am întâlnit cu un amic care m-a plimbat prin cartierul Bari Gothic.

Am ajuns acasă seara târziu, cu picioarele arzându-mi, de mă gândeam dacă voi mai fi în stare să mă ridic din pat a doua zi.

Da, am fost în stare și am plecat voinicește spre Muzeul Științelor Naturii, pe numele lui Cosmo Caixa. Wow, aș fi avut nevoie de existența acestui muzeu (mă rog, să fi avut acces la el) pe vremea când eram copil și pășeam pe tărâmul fizicii. Cu mult mai ușor să vezi legile termodinamicii și multe altele, față de a-ți închipui ce și cum.

Cel mai mult mi-a plăcut plimbarea prin pădurea amazoniană. O experiență de neuitat.

Coborând de la Cosmo Caixa am ajuns în Placa Kennedy, unde am constatat că Blau Tramvia nu circulă decât în weekend și în zilele de sărbătoare legală, așa că m-am urcat în autobuz și am ajuns pe strada La Rambla, în piața renumită La Boqueria, unde găsești tot ce vrei și ce nu vrei în ceea ce privește fructe (ca atare sau suc), dulciuri, jamon și pește și fructe de mare. evident că le poți și gusta. Am scăpat de furnicar și am traversat strada, unde am luat prânzul la Jamon Experience. Într-adevăr o experiență și încă bună. Pentru 15 euro primești un meniu format din trei aperitive (porțiile nu sunt mari, mai degrabă se încadrează la categoria gustă una, gustă alta, însă mi-a fost suficient până a doua zi) la alegere, o friptura de porc la alegere (mușchi, antricot sau ceafă) cu garnitură (tot la alegere), un desert și ceva de băut (am ales un pahar cu vin alb).

Fiind aproape de Bari Gothic, m-am dus să vizitez Catedrala Barcelona și apoi m-am întors acasă pe alt drum.

Vă las să vă delectați cu pozele făcute în aceste trei zile, având în vedere că de mâine dimineață de la ora 10:15 va avea loc ceremonia de deschidere a Eurocon 2016.

https://andreeaw.sunphoto.ro/Barcelona_1_Nov_2016

https://andreeaw.sunphoto.ro/Barcelona_2_Nov_2016

https://andreeaw.sunphoto.ro/Barcelona_3_Nov_2016

ROMCON 2016

Și uite cum a mai trecut un an, a mai trecut un ROMCON. Îl așteptăm nerăbdători pe cel de la anul, de la Brașov, unde am un feeling că se vor întâmpla lucruri frumoase.

Lucruri frumoase s-au întâmplat și la București, dar există o tendință de la an la an de a reduce numărul și durata conferințelor academice, cele plictisitoare până la Dumnezeu pentru majoritatea celor prezenți. Ca să nu repet ceea ce au spus alții, (http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.com.es/2016/11/despre-carti-pentru-cine-pentru-ce.html) voi face doar niște adăugiri:

  • să te dai jmecher (e intenționată eroarea) că organizezi ROMCON la București, deși ai tot ce-ți trebuie la Timișoara, asta se numește a fi mafiot. Dar atunci taci din gură și nu te supăra că primăria capitalei nu s-a implicat. De ce s-ar fi băgat? Doar ca să dai tu bine la public? Noi ne plângem că tanti Firea distruge orice urmă de cultură în oraș și tu te aștepți să-ți sponsorizeze premiile. Hahahahaha
  • să pui în program câte 3-4 evenimente concomitent, asta se numește ORGANIZARE!  Cu mare atenție la detalii, logic. Asta în timp ce ne plângem că de exemplu la târgul Gaudeamus de anul trecut nu reușeam să fugim de la o lansare la alta, din cauza suprapunerilor de program.
  • în loc să profiți de existența SCIFI FEST ca să popularizezi convenția și așa cvasinecunoscută (în afara cercului celor inițiați), te burzuluiești că nu a ieșit o combinație: SCIFI ROMCON. Recunosc, mi-ar fi plăcut să aibă loc convenția în cadrul Bibliotecii Naționale, să văd atâția vizitatori, dar ce le-ați fi arătat? Am printat programul cu două zile înainte și când am ajuns la convenție, vineri, la deschidere, am aflat că deja a suferit modificări, dar problema este că s-a modificat interactiv, nemaiștiind la un moment dat ce urmează și unde.
  • să permiți în continuare persoanelor depășite total de evenimente să întrerupă discuțiile și să facă acuzații nefondate, să-i jignească pe cei care-și spun părerea, asta înseamnă că nu vă veți vindeca vreodată și că trebuie să așteptăm să moară dinozaurii ca să reușim ceva pe placul celor mulți și tineri. Nu aud decât lamentări de genul tinerii nu citesc sau tinerii nu vin la convenții, dar nu v-ați gândit nici o clipă la popularizarea evenimentului în școli (păi da, trebuia să fie totul bătut în cuie cu vreo 4-5, 6 luni înainte să aibă loc, nu să-l faceți pe genunchi).

Cum nu există rău fără bine, să trecem la punctele bune:

  • în primul rând am avut lansări de carte.
  • apoi am avut ocazia să cunosc la față oameni pe care îi știam doar din online.
  • și m-am ales cu tolba plină de cărți și cu aprecieri la care nu mă așteptam.

Am spus-o și mă repet: am fost uimită de numărul participanților (scriitori, editori) la discuția despre blogurile de carte, la care am avut onoarea să particip (sper că v-ați dat seama că am fost destul de timidă, din faptul că m-am uitat mai mereu în jos). Ce a ieșit din asta? Păi niște palme prietenești pe umăr din partea unor oameni pe care nici măcar nu pot spune că i-am cunoscut, aprecieri pentru ceea ce facem (http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.com.es/http://golem14.com/https://fansf.wordpress.com/https://assassincg.wordpress.com/,  https://cumintealasf.wordpress.com/ și subsemnata) și planuri pentru un viitor luminos. Să sperăm că v-ați liniștit, nu existăm ca să vă facem viața grea și amară, ci ca să spunem și altora ce cărți mai publicați, unde puteți fi găsiți pentru autografe și să dovedim că există și se poate și literatură românească de bună calitate. Evident că nu toate ne plac, dar ceea ce nu-mi place mie îți poate plăcea ție, deci tot e bine. Cine câștigă din asta? Păi scriitorii, că pe ei, săracii încercăm să-i promovăm în afara sferei de confort a cititorilor pe care-i întâlniți prin librării.

Despre voturile de la ROMCON aș vrea să vă spun doar atât: ca om care am participat activ la numărarea lor, am constatat două lucruri:

  1. mare bătaie de cap v-au mai dat buletinele propriu-zise, deși ele, săracele, veneau cu notă explicativă în subsol. De unde trag concluzia că sunt mulți oameni deștepți în țara asta, că ei n-au nevoie să citească notele de subsol, pe când eu le ador – îmi explică niște termeni, sau asocieri făcute de scriitor. Mă scutesc de un search pe google, practic.
  2. voturile date de public sunt pe partea cealaltă față de cele date de juriu. Cea mai mare surpriză: să câștige o editură care n-a vrut să fie deloc implicată sau asociată cu acest eveniment. Nu-i așa că e tare?

Dacă-mi permite cineva să-mi dau cu părerea sau cu presupusul, eu aș face de acum încolo două seturi de premii: cele ale juriului (cu valoare de critică literară) și niște diplome pentru cei mai iubiți de public. Adică aș separa cele două feluri, nu le-aș mai amesteca. Și în felul acesta juriul are părerea lui, care va fi cunoscută de toată lumea, dar și publicul va avea preferații lui.

Ajunge cu vorbăria și, deși știu că sunt filmări destule și că evenimentele au fost chiar transmise în direct, vă las să urmăriți filmarea mea cu decernarea premiilor și galeria de poze din aceste două zile minunate petrecute alături de prieteni și de oameni noi.

https://andreeaw.sunphoto.ro/ROMCON_2016

SCIFI FEST – BUCURESTI

Primul pe numele lui, organizat de domnii care se ocupă de revista ˝Știință și Tehnică˝.

Anul acesta trebuia să fie o colaborare între revista mai sus menționată și câteva cluburi SF din care să rezulte ROMCON. Ce e ROMCON? Este convenția românească de science fiction și fantasy.

Ceva, undeva, nu a mers cum trebuie, așa încât au ieșit două manifestări (nu că m-aș plânge): 30 sept – 1 oct 2016, SCI FI FEST, ținut la Biblioteca Națională de pe bulevardul Unirii, nr. 22. ROMCON se va ține în perioada 28-30 octombrie 2016 în cadrul Institutului de Arhitectură ˝Ion Mincu˝ din capitală.

Azi am plecat de dimineață pregătită să asist la majoritatea manifestărilor de pe agenda festivalului (cele din sfera mea de interes: science fiction).

Și plecând de la discuții despre cum știința a fost influențată de cărțile science fiction publicate de prin secolul XVIII până în prezent, despre ce s-a concretizat și la ce să ne așteptăm să se concretizeze în următoarea perioadă (colecția Nautilus de la Nemira), trecând pe la cum trăiesc scriitorii pe alte meleaguri, care sunt diferențele între mentalități (România vs. Canada), comemorând-o pe recent răposata, tânăra scriitoare româncă Ioana Vișan, am ajuns și la partea despre cum și ce înseamnă publicarea unui manuscris.

În partea de știință am asistat la panelul celor care se ocupă de ˝e-mobilitate˝, sau vehicule electrice.

Seara s-a încheiat cu decernarea premiilor pentru știință, dar și premiilor pentru literatura SF publicată anul trecut.

A fost peste așteptări, îmi doresc să mai particip la astfel de manifestări. A fost exact ceea ce trebuia să fie! O simbioză între cărți și știință. Magic și real în același timp. Evident că am venit acasă cu ceva recoltă, nu puteam pleca cu mâna goală. (Acum să știe niște anumiți autori, că-i voi vâna pe unde pot, ROMCON sau GAUDEAMUS pentru a le cere respectuos să-mi dea niște autografe).

20161001_204228_hdr

Și am mai plecat cu un cadou de la 2 dintre cei patru fantastici, cărora le mulțumesc frumos încă o dată:

20161001_162631 20161001_163918

Vă las să vă bucurați de galeria de poze și de filmarea amatoricească a decernării premiilor:

https://andreeaw.sunphoto.ro/SCI_FI_FEST_BUCURESTI_1_OCT_2016

 

SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte

Sâmbătă, 24.09.2016, dacă ați crezut că nu este nimic altceva decât o altă simplă și banală zi de sâmbătă, v-ați înșelat amarnic. De ce? Păi cum, de ce?

În calendarul științific pe  2016 (sper să-l apuc și pe cel pe 2017) scrie așa: “A fost observată prima dovadă că primatele non-umane șoptesc. (2013) “.

Nu e destul? Păi nu e, că am avut dovezi și că primatele umane șoptesc și chiar mai mult de atât, știu să vorbească în public și să folosească microfonul.

Acestea fiind spuse, vă povestesc puțin cum a fost la “SF versus Mystery & Thriller la Strada de C’Arte”.

Se făcea, mări, se făcea, că a fost a V-a ediție a festivalului “Strada de C’Arte” care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, în perioada 21-25 septembrie 2016.

Și uite așa, sâmbătă pe la 17 ne-am apucat de dezbătut tema “Cine se teme de genurile minore?”. Da, știu, e din povestea aia cu “Cine se teme de Virginia Wolf?”. Și nu oricum, ci având ca invitați pe: Bogdan Hrib (scriitor și editor la Tritonic), Michael Hăulică, de asemenea editor, dar și scriitor, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Aurel Cărășel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu și Petru Berteanu. Din public le-a ținut isonul și Monica Ramirez, proaspăt întoarsă de peste ocean, de pe meleagurile americane. Și în timp ce, râzând cu un ochi și plângând cu celălalt se dezbat probleme spinoase încă: genurile SF, fantasy, horror, mystery & thriller sunt sau nu genuri minore; ce citesc adolescenții? cum îi atragem să citească literatură română contemporană, pe partea cealaltă s-a destins atmosfera cu întrebări din public de genul cum se scrie un roman bicefal sau la patru mâini?

Una peste alta a fost o reîntâlnire cu prieteni și cunoscuți, s-au lansat două cărți: romanul polițist “Moartea ca o cocotă de lux”, autor Aurel Cărășel și romanul SF “MAYA”, partea a doua a trilogiei începută cu “Omul fluture” scris de autorii Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

De ce e bine să mergi la lansări de carte? Pentru că ai ocazia să cunoști autorii, să afli lucruri despre ei sau despre carte pe care nu ai de unde să le auzi din altă parte, pentru că ai ocazia să dai feedback pe viu grai și asta este tot ceea ce contează pentru un autor: părerea cititorului.

Bine, bine, dar eu, cititorul, cu ce mă aleg? Cu prieteni noi, cu autografe și cu o recoltă de cărți numai bune de citit și disecat.

20160925_112356

20160924_173911 20160924_173148 20160924_173144 20160924_172633 20160924_172018 20160924_171703 20160924_171600 20160924_171542 20160924_171152 20160924_171020 20160924_171002 20160924_170957 20160924_170955_hdr 20160924_170948 20160924_170747 20160924_170734 20160924_170729

Prietenii, Serbia si Croatia

Hmm… oare ce facem de Paște anul acesta? Păi ce să facem, plecăm într-o excursie cu…, ați ghicit: Terra Incognito!

Sătui de tradiții și mese îmbelșugate cu de-ale mielului, am decis, o mână de oameni, așa. la vreo 100, să plecăm să ne distrăm și prin alte părți. Cum unde? Belgrad și Zagreb.

După patru zile de muncă, ne adunăm cu mic, cu mare, în parcarea de lângă Turbohale, pregătiți să înfruntăm nopți mai puțin dormite și drumuri bătătorite.

Ne urcăm în spinările cărăbușilor și plecăm într-o aventură de câteva zile. Dimineață ajungem la Avala Tower, care este cel mai înalt turn de telecomunicații din Serbia. A fost clădit între 1961 și 1965 și distrus de bombardamentele NATO din 29 aprilie 1999. Are o înălțime de peste 200 m. Din păcate era ceață când am ajuns noi și nu am putut vizita obiectivul, așa cum ne-am dorit.

Read More

Prietenii si Bulgaria

Nu stau să număr excursiile, pentru că-mi pierd timpul cu amănunte inutile. Însă, de fiecare dată când am plecat cu Terra Incognito m-am simțit ca și cum aș fi mers cu cei mai buni prieteni . Chiar dacă am crezut că voi fi absolut singură (în sensul că nu cunosc pe niciunul dintre cei  100 de oameni cu care am pornit în această minunată aventură de o zi), am descoperit la primul popas că nu-i așa: vechi cunoștințe și foști colegi de serviciu.

Duminică dimineața, 10 aprilie 2016,  oameni abia treziți dintr-un somn poate dulce, cu rucsacurile pregătite se îndreptau liniștiți către autocarele ce-i așteptau cuminți în față la “Horoscop”. Litania începe: “nimeni nu se urcă în autocar fără să treacă mai întâi pe la Răzvan.” Răzvan te bifează pe listă și apoi te duci liniștit și-ți alegi locul într-unul dintre cei doi cărăbuși. La 6:00 (“programul ne permite să îi așteptăm pe cei ce întârzie, dar nu vrem”) am purces la drum.

Prima oprire a fost la Mănăstirea Basarabovo (Sf. Dimitrie cel Nou), singura mănăstire rupestră încă locuită și unde se mai țin nunți (la cerere) și botezuri.

După ce ne-am jucat cu pisicile din curte și am urcat muntele să vedem chiliile și locurile pentru rugăciune, am făcut nelipsita foto de grup și am purces spre minunatul oraș Lovech. Acesta se află la aproximativ  193 km NE față de capitala Bulgariei, Sofia, situat pe ambele maluri ale râului Osam, cu o populație de aproximativ 36.000 de locuitori și ceea ce-l face special este numărul mare al tufelor de liliac, precum și faptul că locuitorii săi au transformat această floare în simbolul orașului și tot ceea ce le iese din mâini are o preponderentă nuanță liliachie.

Am vizitat podul acoperit, cel care face legătura între cele două maluri, între cele două părți ale orașului, apoi am pornit spre dealul Hisarya, unde sunt ruinele cetății cu același nume. Orașul Lovech este unul dintre cele mai vechi din Bulgaria și are o istorie bogată care se întinde de dinainte de ocupația romană, care l-a folosit drept adăpost pentru una dintre garnizoanele sale.

Următorul obiectiv a fost unul foarte drag mie: peștera Devetashka. Este cunoscută ca fiind cea mai mare rezervație de lilieci (animale, batmani mici și drăguți), aproximativ 30.000, este locul în care s-a filmat o parte din filmul american “The Expandables 2” și este faimoasă pentru că are o deschidere de 30 m înălțime și 35 m lățime, iar după vreo 50 m ajungi într-o sală extraordinar de mare: o suprafață de 2.400 m și o înălțime care variază între 60 și 100 . Impresionant, nu?

Cu forțele refăcute după plimbarea prin peșteră, am plecat către ultimul obiectiv (destule 4 într-o zi, nu?): cascada (de fapt cascadele) de la Krushuna. Krushuna este un mare parc natural, care are vreo trei cascade, însă cea mai vizitată nu este cea mai frumoasă. Nouă, în unanimitate, cea mai frumoasă ni s-a părut cea care se numește “The Green Waterfall”. Absolut superbă.

Așa cum s-a încheiat acea superbă zi de duminică (deși ne-a plouat mereu pe la obiective), așa se încheie și această postare, lungă cât o zi de post, însă care sper că v-a făcut o imagine cât de cât asupra unor locuri ce merită a fi vizitate într-un weekend lejer.

La final, pozele:

http://andreeaw.sunphoto.ro/Prietenii_si_Bulgaria_10_Aprilie_2016

Cetatile medievale

Weekendul trecut am avut marea plăcere să merg în a doua călătorie împreună cu Terra Incognito, care a fost prima mea ieșire pe anul 2016.

Așa că în ziua de sâmbătă, 9 ianuarie 2016, m-am trezit devreme (4:30), mi-am făcut bagajul sumar (urma să petrec o noapte la Centrul Ecvestru Dracula din Daneș, județul Mureș) și am purces spre Gara de Nord, locul de plecare.

Am ajuns mai întâi la Cetatea Rupea, județul Brașov, o ruină a vechiului bastion de apărare a sașilor împotriva turcilor și nu numai.

Apoi am poposit la biserica fortificată din Biertan, județul Sibiu. Eu am mai vizitat acest obiectiv cu niște amici, în vara lui 2007, plecând de la festivalul Artmania din Sibiu către casă.

Am avut parte de o mică surpriză, care a constat în vizitarea bisericii fortificate de la Dumbrăveni, județul Sibiu.

Ne-am întors în județul Mureș pentru o scurtă vizită în orașul Sighișoara, apoi am plecat spre locul în care aveam să ne odihnim o noapte: Centrul Ecvestru Dracula din Daneș.  După o cină pe alese, ne-am întins la un joc de Saboteur până spre miezul nopții când s-a închis restaurantul, moment în care ne-am retras spre camere, la somn.

A doua zi de dimineață, după un mic dejun ca la carte, am vizitat Cetatea Sighișoara, singura cetate medievală care mai este locuită încă. Deși umblu pe la festivaluri și concerte prin țară, n-am reușit niciodată să ajung la Festivalul Medieval care are loc în fiecare an între zidurile acestei cetăți. Am ajuns acum și am urcat cele 175 de trepte ale Scării Acoperite spre Biserica din Deal.

Pentru a ne mai odihni puțin am continuat cu vizitarea bisericii fortificate din Saschiz, lângă care am băut cea mai bună apă (din fântână, ca la bunica la Alba) și am terminat excursia cu popasul de la Viscri, unde de asemenea am vizitat biserica fortificată, însă am văzut (pe afară) și casa cumpărată de Prințul Charles al Marii Britanii.

A fost puțin obositor, dar mi-a plăcut foarte mult și merită să faci măcar o dată pe lună o ieșire din oraș. Așa că mă pregătesc să plec la Tușnad de Sf. Valentin și tot cu Terra Incognito.

Poze aici:

http://andreeaw.sunphoto.ro/Prietenii_legendele_si_cetatile_medievale

Idunna

Uite așa trece vremea și pisica cea mică are trei săptămâni de viață (aproximată împreună cu medicul veterinar, având în vedere că am luat-o de pe stradă și nu știm exact când s-a născut, am căzut de acord ca ziua ei să fie sărbătorită pe 15 noiembrie).

Ce jucăușă este!

http://andreeaw.sunphoto.ro/Idunna_la_1_luna_si_3_saptamani

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén