NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Cărți Page 1 of 8

Blogosfera SF & F: Razboiul pietrelor

Da, încă sunt vie, respir și mai fac parte din Blogosferă (spre disperarea multora, știu).

După această introducere, să prezentăm volumul de față: “Războiul pietrelor”, primul volum din seria “Mercenarii”. Am scris pe Goodreads că nota mea ar fi jumate de sfert de stea. Purluca a ales să colaboreze cu editura Pavcon. Alegerile autorului nu fac subiectul nici unui comentariu. E dreptul lui să facă ce vrea cu cărțile lui. ÎNSĂ, din păcate, cam tot ce mi-a picat în mână până acum de la editura Pavcon (pe care o respect pentru ceea ce încearcă să facă) duce o lipsa crasă, acută și nelimitată de EDITARE A TEXTULUI.

Până acum cărțile de la Pavcon mi-au demonstrat că autorul are o idee (bună, rea, nu contează) și că se screme literalmente să o transforme într-un roman.

1. Nu pricep de ce neapărat roman. O idee poate fi excelent reprezentată într-o nuvelă sau povestire scurtă și rămane pe retină și prin circumvoluțiunile cititorului până hăt, departe, până își pierde memoria sau moare. Și e bine, zic eu.

2. Nu ințeleg heirupismul (aici e vina dublă, că și autorul dă din coate). Dacă dai cuiva textul să ți-l citească (dar nu mamei, lui nea Gigi de la service-ul auto din colț) și-ți zice că mai ai de lucrat pe el, să-l mai cizelezi, să-l mai aranjezi, păi stai pe el până îl faci frumos de strălucește dimineața ca roua în lumina soarelui.

Și acum vă pupă mama pe frunte și apoi dă cu voi de toți pereții (balcanicii sunt obișnuiți cu d’astea). Povestea în sine nu e rea, execuția e proastă rău.

În primul rând această serie este una fantastică. Și sincer că în zona de fantastică românească, șlefuită bine, poate fi o bijuterie. Că avem nevoie. Vorbim de fantastic de ăla ca la carte, scris exact pe definiție.Numai că n-a fost să fie. Orice explicație e o scuză jalnică.

Avem 2 personaje principale, un om și un broscoi (batracian). Numai că Purluca cred că a baut apă dupa Livia Furia, că aflăm numele personajelor după vreo câteva pagini bune de citit.

Aștia doi (mercenari, de fapt foști militari și prieteni la cataramă) pleacă la vânat de vrăjitoare. Ideea nu e rea deloc. Și nenea broscoiul este ridicat la rang de om (vânător iscusit, cuțitar i-ar zice unii, dar fain și de nădejde). Numai că o zbârcim cu relatări de genul “picioarele din spate”. Păi mai avea picioare și în altă parte? pe lateral sau pe burtă?

Să zic de numele personajelor??? Un mix de pieile roșii cu chineză și cu ce i-a mai trecut lui Purluca prin cap (nu, nu, nu e glonțul ăla așa de mare): Dyomran, Haw-a-Wap, Zece-Ochi-Ageri, Lup-Rece, Xao, etc.

Dar cum vorba lungă sărăcia omului (povești, fantasy, da nenea autorul?), să vă dau exemple:

pag. 7 „Dar unele lucruri, pur și simplu, miros de la o poștă a marghiolii de doi bani.” – limbaj de căprar. După cum se exprimă autorul, unele cuvinte pur și simplu, nu au ce căuta într-un text. Fraza asta nu-și are rostul.

bagseama, când corect este bagseamă

pag. 8 „M-am oprit în loc. Numai ochi și, îndeosebi, numai urechi.” – pe bune?

pag. 9 „Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” Aș putea spune că la fel de inexorabil lucrează și un cuvânt relativ nou introdus în dicționar, un neologism într-un text plin de cuvinte arhaice.

pag. 10 „Lacul mă urmărea din dreapta și făcea o curbă ilogică, tăindu-mi calea, ca mâna unui uriaș ce încerca să mă împingă în direcția potrivită. … În lumina aia cărpănoasă, fața-i apoasă lucea ca o mirază nespălată.” Eu vă întreb sincer de când nu ați mai râs ținându-vă cu mâinile de burtă? Al dreacu lac s-a apucat să se țină după mine (eu vânător, mercenar) și după ce că face picioare (ca să mă urmărească, că altfel nu pricep), face și o curbă ilogică. Cred că lacul a fost copil de circ în tinerețea lui, e contorsionist. Lumina cărpănoasă ( https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83rp%C4%83nos ). Mă abțin de la înjurături, dar considerați că am zis destule. Nu știu cum poate lumina să fie avară sau zgârcită. N-am reușit să-mi dau seama. Aaaaa, dacă ar fi fost să zicem un cer înnorat și o noapte neagră și pe ici, pe colo, printre crengile copacilor răzbăteau câteva raze de lună dăruite cu zgârcenie de astrul nopții, ar fi fost frumos, poetic, romantic, fain. Dar de ce? De ce să fie frumos când poți să râzi cu gura până la urechi încă de la primele pagini. Miraza vă place? Eu era să citesc „mireasă nespălată”. Ce e o „mirază”? https://dexonline.ro/definitie/miraz%C4%83

Următorul citat e fabulos, are o expresie, mă rog, două cuvinte, care m-au urmărit toată cartea cu obsesia unui stalker. Și cărora nu le-am priceput sensul (nu fără lămuriri suplimentare).

pag. 11 „Piatra de glajă descântată o aveam atârnată de gât, pe o nojiță. Am vârât-o sub limbă și m-am scuturat în vreo câteva rânduri din cauza gustului sălciu care mi-a invadat gura.” În viața mea n-am întâlnit atâtea inadvertențe câte sunt în fraza asta. Ce e aia piatră de glajă??? Pentru necunoscători, în Ardeal glaja e sticlă. De exemplu: am cumpărat o glajă de ulei (bere). Cum poate deveni sticla piatră? https://dexonline.ro/definitie/glaj%C4%83 După ce că e sticlă, mai e și descântată (o fi fost Prea Fericitul prin carte, dar nu l-am întâlnit. Cred că în drum spre Sf. Parascheva, a luat un deget al sfintei și a băgat un miracol în volumul ăsta, a transformat sticla în piatră și mai conținea și lichid. Sigur n-o fi fost vreo piatră de pe la rinichi, ceva?) Dacă a putut să vâre sticla sub limbă, bănuiesc că e de dimensiuni ff mici, să zicem ca un pandantiv. Ia uite ce e nojița: https://dexonline.ro/definitie/noji%C8%9B%C4%83 – recunosc că ăsta habar nu aveam ce înseamnă. Da, pot avea un șiret de piele legat la gât și cu un pandantiv pe el, dar eu văd că nojița e numai ptr opinci. Nu cred că personajul avea tendințe sinucigașe. Show dont tell în cea mai proastă exprimare: am vârât-o sub limbă … din cauza gustului sălciu. De unde trag concluzia că ăsta umbla cu apa sfințită după el (v-am zis eu că și-a băgat coada Prea Fericitul). Dar la vrăjitoare te duci ca la vampiri? Cu apa sfințită și țărușul după tine? Nici o mențiune, nicăieri, că individul ar fi avut asupră-i o licoare fermecată. Și de unde o avea? Și cine, ce farmece a făcut?

Încă două, că altfel îi scriu eu cartea și apoi se cheamă că am scris la 4 mâini.

pag. 12 „Piatra de glajă mă ajuta să respir, deși aerul ăla contrafăcut nu era cel mai dulce, curat, ca de pădure.” Eu v-am zis că băiatul are o obsesie cu piatra de glajă. Și acum piatra aia de sticlă îl ajuta să respire. Bănuiesc că de fapt licoarea din ea, de-a băut-o, avea darul să-l ajute să respire sub apă. Precizare, personajele erau pe fundul lacului la vânătoare de vrăjitoare. Cred că a citit autorul despre Salem și a băgat ceva în poveste. Ceva puțin altfel, așa, mai pă șmechereală, dar n-a ieșit cum trebuia. Eu când am citit fraza asta m-am gândit instantaneu la Harry Potter cu algele care i-au făcut o bulă, un borcan în jurul capului, ca să respire sub apă și să-și salveze prietenii. Acum, să ai pretenții ca un aer făcut prin vrajă să aibă miros de pin, deja e exagerat. Că individul din poveste nu părea a fi Pinocchio, care ar fi putut să țină niște „brăduți” (deodorant pentru autoturism) pe nas, să-i miroasă a curat și de pădure. Acum nah, mai dai un vânt, se mai împut algele, pe fundul lacului miroase mai acru așa, nu chiar a conifere.

Amuletele dimprejurul gleznelor mă țineau ca să nu mă ridic la suprafață ca o plută.” Jur că n-am văzut tendințe sinucigașe (îmi plac Suicidal Tendencies) la vânătorul nostru. Mi-l și închipui cu niște pietre de moară legate de picioare. Parcă toate cele sunt împotriva lui: nojița mă duce cu gândul la spânzurat cu șiretul de la pantofi, amuletele astea în jurul gleznelor sunt pietrele care țin cadavrul pe fundul lacului.

Mă opresc. Mă opresc spunând că a fost un chin să citesc acest volum. Că am înjurat la fiecare pagină din cauza cuvintelor folosite.

Sincer, în clipa asta mi se pare că volumul „Cum să fabrici un semizeu” e apogeul carierei scriitoricești a lui Purluca. De la acel volum și până acum mă așteptam să văd o evoluție. O curbă care crește, nu una care te duce sub nivelul mării.

Povestea în sine are potențial, dar pe autor l-a mâncat undeva și i-a trebuit să se scarpine și a băgat o grămadă de cuvinte aiurea în text. Arhaismele sunt folosite în mod greșit, fraze de umplutură, care nu ajută cu nimic textul sunt câte 5 pe pagină (exagerez, dar sunt atât de multe, încât rup ritmul cititului și fac cartea ff greoaie).

Îmi pare rău să văd că a dat-o de gard în halul ăsta. Sper să-și revină.

O concluzie amară este că acum îi înțeleg pe cei ce refuză cu obstinență să citească autori români. Serios. De ce? De ce să dai banii și să pierzi timpul?

P. S.: Așa m-am săturat de cărți proaste, de nu știu cum să povestesc. Am citit cărți proaste în engleză. Autori cvasi-necunoscuți, care se autopromovează și fac tot ce pot, doar-doar s-o auzi și despre ei ceva. Nu există termen de comparație. Cărțile proaste în engleză sunt previzibile și la mintea cocoșului (acțiunea din ele). Dar nu au așa probleme de exprimare. Nimeni nu încearcă să copieze pe Shakespear sau pe Tolkien, până într-atât încât să-și însușească limbajul din acea vreme. Eu tot sper ca românii să se trezească și să înțeleagă că fiecare trebuie să-și găsească vocea proprie cu ajutorul căreia să dea viață poveștilor și personajelor din mintea lor, dar totodată să nu ia ad literam „show, dont tell”, că eu nu pot să văd ceața din capetele lor. Am mai spus-o: moderația e cheia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia (într-o) miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Războiul pietrelor, le găsești pe blogurile:

Jurnalul unei cititoare,

Assasin CG

Cu mintea la… SF

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Leapșa de Paște

Leapșa este preluată de la Jurnalul unei cititoare:


1. Ouă roșii: o carte cu o copertă roșie pe care ai vrea s-o citești în curând. matrioșka

2. Iepurașul de Paște: o carte pe care ai primit-o cadou. n-am mai primit de multă vreme

3. Lumânările aprinse: o carte plină de căldură și de speranță. M.R. Carey – fata cu toate darurile

4. Drob: o carte mare și „grea”, dar care merită. numele trandafirului

5. Familie: O carte pe care ar îndrăgi-o și ai tăi (sau o carte potrivită pentru orice vârstă).

orson scott card

Star Trek – Discovery

Am urmărit ambele sezoane. Dacă mă întreabă cineva dacă-mi place nu știu să-i răspund la întrebare. Mi se pare foarte ancorat în zilele noastre, dar fără bucuria de a descoperi lucruri noi (cel puțin pentru mine, care nu le am cu fizica), civilizații și culturi noi.

Pentru mine Star Trek este și va rămâne Alexandru Mironov captivându-mă cu explicații și cu noutăți științifice înaintea fiecărui episod. Pentru mine Star Trek este explorarea universului, cunoașterea sau contactul cu rase și culturi diferite și simbolul este Picard ”Engage!”

Și atunci ce este Star Trek Discovery? Este o poveste. O poveste adaptată lumii și perioadei în care trăim, în care ne pregătim pentru o tehnologizare masivă, pentru pierderea identității și a unicității noastre individuale și pentru uniformizare.

Asta este ceea ce văd în Vest. Da, acel Vest la care visăm cu toții precum la o Fata Morgana și care nu face nimic altceva decât să ne uniformizeze.

Am stat mult și m-am gândit: De ce Michael Burnham? Iei personajul principal, o femeie de culoare (rasă văzută ca dezavantajată în Europa, discriminată încă în USA, unde, totuși crește ca număr populațional), freză relativ masculinizată (de înțeles până la un punct, flota stelară, armată, deși există alte personaje feminine cu părul lung și feminin) și-i pui un nume masculin. De unde până unde?

Am întâlnit în Anglia femei cu nume masculine. N-am întâlnit niciodată bărbați cu nume feminine. De ce? Nu mă interesează ce face omul acasă la el, e treaba lui, dar DE CE? De ce masculinizăm femeile? Ar putea fi considerată o metodă de protecție împotriva unui eventual atac „Michael, te doresc, ai un nume așa frumos, iubito, vreau să fii a mea” sună destul de improbabil, nu? Dacă ne gândim la masculi, ne gândim la putere, la forță. Să însemne asta că omenirea se pregătește de un nou matriarhat? Poate. Și totuși mi-e milă de ei, de vestici. Cel puțin englezii ăștia nu-și respectă nici trecutul și nici viitorul, iar prezentul este după cum îl suflă vântul.

A mai observat cineva că intro-ul de la „Star Trek Discovery” seamănă al naibii de mult cu „Westworld”? Și nu e ciudat?

Și totuși despre ce este „Star Trek Discovery”? Este vechiul basm al Cenușăresei care va deveni prințesa regatului într-un ambalaj science fiction. De ce este nevoie de asta? Nu știu. Poate generația mai nouă așa poate decodifica informațiile? Poate este o speranță dată celor care se simt inferiori, că de fapt nu sunt, ci contează foarte mult pentru Univers?

Sunt o fire romantică, visătoare și melancolică, așa că-mi doresc ca lucrurile bune să nu se termine niciodată. Din păcate, ca întotdeauna, îmi rămân prietenii cei mai credincioși, cărțile. Pentru că restul, totul, se sfărâmă și se recompune în ceva ce eu nu sunt obișnuită cu și nici nu știu dacă voi reuși să accept. Îmi este foarte greu să accept redefinirea genurilor din masculin și feminin în neutru. Mi se pare o sfidare a Naturii înseși. Eu consider că omenirea evoluează indiferent de părerea și vrerea noastră individuală. Și dacă omenirea în atâtea zeci de mii de ani, încă mai are acel maț numit apendice, înseamnă că încă folosește la ceva. Pe scara evolutivă se știe că lucrurile care nu mai sunt de folos unei specii, se pierd și se vor naște altele, care-i vor fi de folos. Mi se pare că lumea de mâine va fi formată din milioane și miliarde de Michael și Mircea (actrița americană Mircea Monroe, botezată Mircea de către tatăl ei, mare fan al lui Mircea Eliade) și mă întreb dacă mai avem un viitor.

 

 

Blogosfera SF&F: Un strain in Regatul Assert

Încă o carte încântătoare în cadrul Blogosferei. Sunt extrem de fericită când citesc povești frumoase. Și nu, nu am greșit cu nimic, căci volumul de față exact asta este: un basm steampunk.

Încă de la început m-a atras denumirea capitolelor. Exemplu:

Capitolul unu, sau despre întâlnirea lui Sir Arlington Cuttler cu negustorii din Quicho și ce se poate afla la un pahar de vorbă”

Capitolul doi, sau despre cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, ca să le cunoaștem pe Greta, Anelis și Katarina”.

Toate cele 15 capitole au astfel de denumiri și simți încă de la primele cuvinte cum te poartă către o nouă lume sau aventură.

Apoi lumea construită este variată și prinde contur cu fiecare pagină pe care o întorci.

Personajele nu sunt mai prejos și imaginația autorilor (ca și documentarea) este în doze suficiente. Nici măcar nu sunt sigură că anumite nume le-am citit corect.

Aș vrea să spun că (deși asta n-a fost niciodată o problemă în scrierile celor doi autori, nici împreună și nici luați separat) personajele au numele potrivite, sunt credibile din cap până-n picioare: nume, descriere, activități prestate.

Volumul creionează o poveste care este potrivită pentru orice vârstă (DA, poate fi citită copiilor) și ceea ce este diferit față de alte basme, este că de data aceasta asistăm la nașterea ursitoarelor și le urmărim (întrucâtva) viața până la momentul la care ele ajung să-și facă treaba. Orice poveste am citit până acum, în care am întâlnit ursitoare, acestea erau deja femei în toată firea, zâne bune care vin la căpătâiul noului născut cu daruri, care constau în trăsături fizice și/ sau psihice, dar care, de asemenea, ursesc viitorul respectivului copil. A fost neașteptat, dar foarte plăcut să „asist” la nașterea ursitoarelor.

Noutatea acestui basm, sau ceea ce-l diferențiază de cele clasice, este introducerea aparatelor specifice steampunk. O adiție deloc rea, ba chiar devine o nouă măsură în basmul modern. Știm cu toții că în basme oamenii circulă pe jos, pe cai sau în căruțe și trăsuri. Și aici există toate cele amintite, dar, în plus, mai avem: single, double (ce-am mai râs, da, da, ca la hotel), dirijabile, etc.

Ca-n orice poveste avem parte de prinți, regi, regate, război, dar și de magie, ce să mai, un basm în toată regula plus dirijabile. Eu una nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei (citită).

Că tot veni vorba despre citit, cartea o puteți cumpăra de la librării (Eminescu în București), de la editură, de aici și…… tobele…… tadaaaammmm, da, de aici. Așa că o puteți recomanda cu căldură celor ce locuiesc peste graniță. Da, știu, prețul pare cam măricel pe Amazon, dar are transportul inclus și credeți-mă că știu cât costă să trimiți o carte prin poștă pe ruta România – UK. Având în vedere că este pe Amazon.com, poate fi comandată din orice colț al lumii, așa că, să ai transportul inclus, prețul este exact acolo.

Notă generală îi acord 4 out of 5 stars (4 / 5).

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Ne dăm silința să scriem lunar despre un autor român din sfera science fiction, fantasy, horror. Încercăm să vorbim despre volume cât mai recent apărute. Dacă vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars (1 / 5)

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars (2 / 5)

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars (5 / 5)

Blogosfera SF&F: Singuratatea Singularitatii

Deși jubilam la gândul că voi citi al treilea roman scris de Alexandru Lamba, de data aceasta publicat la Herg Benet, uite că n-a fost să fie roman. Am fost puțin debusolată că e o colecție de povestiri, dar debusolarea a luat sfârșit aici.

Este vina mea, pentru că mi l-am închipuit pe Alex scriind povestiri pentru CPSF și volume colective, dar niciodată publicând un volum de povestiri propriu.

Ceea ce-mi place la Alexandru Lamba este faptul ca orice scrie este cumva ancorat în realitatea cotidiană, oricât de SF ar fi textul cu pricina. Textele lui sunt ca o gură de ozon în istoria prezentă a SF-ului românesc.

Când am spus că „cei tineri” nu sunt deloc mai prejos decât cei de dincolo de granițe, n-am greșit cu nimic. Cred cu tărie că dacă acest volum ar fi tradus în engleză și pus în vânzare „afară” nu ar fi mai slab față de autorii consacrați. Eu una l-aș propune la premii, gen Hugo.

Da, știu, nu am spus nimic concret despre volum, dar nu știu ce pot spune ca să nu fie „spoiler”. Temele abordate sunt diferite: teamă, întuneric, credință, o lume dezbinată și dezrădăcinată, războiul de după prăbușirea economică, toate în cel mai pur cadru SF.

Ca un Post Scriptum: mă bucur că „Reculul praștiei” a putut fi încadrată în ceva mai mare. Este singura poveste a volumului pe care am citit-o acum câțiva ani, în CPSF nr. 29, ediție apărută la Nemira și îngrijită de Marian Truță.

Cumpărați cartea de aici, citiți povestirile și nu vă va părea rău, veți putea spune și altora, cu mândrie, că DA, avem scriitori relevanți de SF. Ba încă sunt mai buni decât cei considerați medii la ei. Ai noștri când scriu, o fac nu doar cu mintea, ci și cu sufletul și se vede.

În continuare aștept cel de-al treilea roman, sper ca noua colaborare cu Herg Benet să fie de bun augur și vreau mai mult, ai auzit domnule scriitor?

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Luna viitoare vom scrie despre „Un străin în regatul Assert”, scrisă la 4 mâini de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

Crux Publishing la Gaudeamus 2018: Lansarea unei noi colecții și alte surprize pentru cititori

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018. Evenimentul are loc între 14 și 18 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, iar noi vă așteptăm pe nivelul 3.20, la standul 103. Așa cum v-ați obișnuit deja, vom fi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate.  

Interesați de cultură și popularizarea științelor, am decis ca anul acesta să lansăm o nouă colecție dedicată exclusiv educației. Așadar, momentul toamnei îl reprezintă lansarea colecției ACADEMICA, ce debutează cu un prim volum dedicat studenților la psihologie și tuturor celor care sunt preocupaţi de acest domeniu.

Mai mult, fidelă misiunii sale de a-i readuce în atenţia publicului roman pe marii clasici ai literaturii universale, editura Crux Publishing are bucuria de a vă invita la lansarea unui nou volum de aventuri ce-l are ca protagonist pe celebrul Conan Barbarul (Robert E. Howard).

Dar iată care sunt momentele speciale cu care editura Crux Publishing vă aşteaptă anul acesta la Gaudeamus!

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, standul editurii Crux Publishing (nivel 3.2, standul 103)

Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie/Turnul elefantului (Robert E. Howard)

 

Invitat special: George Cornilă (scriitor, traducător) 

 

Experții consideră că prin intermediul celor două povești incluse în acest volum, Robert E. Howard a dat naștere universului lui Conan, țesând și rafinând detaliile Hyboriei la nivel artistic.

Phoenix pe o sabie și Turnul elefantului reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sworcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.

În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală.

Caietul Roxanei (Ștefan Bolea)

 

Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Un jurnal cum puține mai sunt, Caietul Roxanei îți prăjește creierul în timp ce îți frânge inima pe ritm de metale grele sau muzică simfonică. Fiecare rând, fiecare frază poartă cu sine lirismul poetului premiat, analiza pătrunzătoare a filosofului reputat și stilistica ireproșabilă a scriitorului talentat.

Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți. Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale. Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu.

Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe lângă jurnalul unei iubiri incandescente, și cronica unei maturizări depline, al împlinirii ultime, dovada vie a faptului că lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Căci urmează Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Întâiul, din păcate, nu s-a mai bucurat.

Lansare colecția ACADEMICA: Tainele psihologiei (Răzvan T. Coloja)

 

 

Prezintă: Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

 

Volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități își dorește să informeze corespunzător publicul asupra celor mai des-întâlnite probleme și concepte din psihologie. În cele 176 de texte, autorul atinge subiecte precum tulburările de personalitate, bolile mintale, depresia, anxietatea, fobiile. Discută despre psihologia sexualității, a reclamei, psihologia copilului și a relației de cuplu.

Analizează curiozități din lumea memoriei și a neuropsihologiei; te învață de ce visăm și ce anume este imaginația. Descrie filme, cărți și celebrități care prezintă unele problemele izvorâte pe filieră psihologică și – nu în ultimul rând – îți spune de ce să nu te ferești de psiholog într-o Românie reticentă. Un ghid atât pentru începătorii într-ale psihologiei cât și pentru curioși.

Toate informațiile prezente în acest compendiu sunt însoțite și susținute de studii de dată recentă din domenii ca neuroștiințele cognitive, psihologie clinică, psihiatrie, medicină etc. Dincolo de a fi însă numai un manual, volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități conține și o parte însemnată dedicată demitizării unor concepte vehiculate de presă, industria de cinema sau literatură. Prin lupa cercetării științifice, Răzvan T. Coloja prezintă și discută aspecte de psihologie care trec de bariera academică dar de care ne lovim în viața de zi cu zi.

Volumul ne prezintă, așa cum îi sugerează și titlul, o seamă de curiozități menite să ne deschidă orizonturile, să ne pună în alertă și să ne ajute să dăm sens lucrurilor pe care le simțim, comportamentelor celorlalți și modului în care evoluează lumea și societatea în jurul nostru, devenind astfel un excelent instrument de studiu și analiză.

Camera 66(6) (Sorin-Mihai Grad)

 

 

Prezintă: Andreea Sterea (Editor șef Crux Publishing)

 

O cameră de cămin studențesc dintr-un Cluj prins între milenii (și care nu bănuia cât de cool va deveni peste ani) se povestește pe șase voci care uneori se confundă între ele, în discuții spumoase, care te vor face să fii un om mai vesel și să vrei să-ți retrăiești studenția.

Prea cuminți pentru un asemenea loc și prea neserioși pentru ce avea să-i aștepte după facultate, cei șase locatari ai camerei 66(6) dezbat problemele lumii din unghiuri la care nu se gândesc nici ei, fără teamă de tabuuri sau (in)corectitudini politice.

Cartofu are succes doar la prietenele fetelor care-i plac, Sigi pariază că într-o zi va rosti doar cuvântul „satana”, Nae aduce o veveriță în cameră, Hake refuză să meargă cu colegii la striptease, Klu și-a rătăcit accentul basarabean undeva prin Ardeal, în timp ce Epi primește o mită destinată altcuiva.

Iar când apare și Internetul în cameră, lucrurile o iau razna de tot.

*

Nostalgia îl determină pe Sorin-Mihai Grad să-și rescrie studenția din căminul XVI Hașdeu din Cluj înainte de a-și tăia legăturile cu patria-mamă și a emigra în Vaterland. Asemenea altor volume concepute în jurul anului 1999, precum Jurnalul răului, Pizdeț sau chiar Caietul Roxanei, Camera 66(6) conține un protest al unei generații, al cărei Mare Război este unul spiritual, ca sa-l parafrazez pe Palahniuk. Dați Alice In Chains la maximum, revedeți Matrix și Magnolia sau, și mai bine, citiți primul roman al poetului și matematicianului Sorin-Mihai Grad!

(Ștefan Bolea)

Crux Publishing vă invită, așadar, la Gaudeamus, între 14 și 18 noiembrie 2018, la standul 103, pe nivelul 3.2, în pavilionul central Romexpo, pentru a sărbători cititul, lectura, cultura și educația așa cum se cuvine!

Ca în fiecare an, și de data aceasta la Gaudeamus 2018 o veți putea întâlni la noi la stand pe Andreea – Aventurile lui Sărăcel – cu minunatele ei creații artistice!

De asemenea, vă așteptăm cu drag sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, pentru a lansa noutățile și a ne bucura împreună de literatură de cea mai bună calitate!

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul www.cruxed.ro

 

Blogosfera SF&F: Apusul

Luna aceasta a venit rândul celui de-al doilea volum din seria „Terra XXI” semnat de Adrian Mihălțianu și intitulat „Apusul”. Volumul îl puteți comanda de aici.

Având în vedere că primul volum intitulat „Epoca Inocenței” a fost scris în 2010 și publicat în 2011 pe Amazon în limba engleză, pentru ca anul trecut pe la jumătatea lui mai să fie publicat în limba română la Nemira (nu cred că diferă prea mult față de varianta în limba engleză) mi se pare absolut normal ca din punct de vedere al scriiturii să vedem o evoluție.

Poate ar trebui menționat că Adrian Mihălțianu a fost finalist în vara aceasta al concursului de proiecte de guvernare globala Global Challenges 2018.

Nu de alta, dar așa înțelegem mult mai ușor subiectul abordat în carte: sfârșitul de secol 21 pe Terra. Acțiunea se petrece în a doua jumătatea al celui de-al 21-lea veac DC al omenirii pe planeta albastră, numită Pământ, sau Terra. Că avem și AI-uri deja știm din primul volum.

Evident că omenirea încă face ceea ce știe ea cel mai bine: începe niște războaie și apoi îi lasă pe alții să se lupte. De data asta roboții, mașinile inteligente și oamenii cu abilități speciale sunt toți la posturi și luptă. Pentru ce? Pentru existență, pentru nedistrugere, pentru continuare.

Este o carte care se citește repede, ușor, cu personaje bine construite și cu o lume atât de aproape și totuși atât de departe, dar care te lasă mască. Din punctul de vedere al luptei, l-aș asemăna cu seria „Robopocalipsa” a lui Daniel H. Wilson, sau cu Scalzi „Războiul bătrânilor”, iar din punctul de vedere al descrierii tehnologiei și al construcției lumii l-aș asemăna cu Ted Chiang.

Este acea carte pe care aș recomanda-o celor care nu citesc science fiction, pentru că descrie un viitor deloc îndepărtat (pornim din 2058) dar atât de foarte posibil. E ca și cum te-ai uita pe gaura cheii și ai vedea cam ce te va aștepta în următorii 30-40 de ani.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

Assasin CG

Jurnalul unei cititoare

Iulia Albota

Blogosfera SF&F: Arlequine

„Pe cât de romantic ca stil, pe atât de provocator cu ideile pe care ți le oferă, volumul este un puzzle de noir, gotic, dark fantasy, science fiction, folclor, urban fantasy și basm clasic, în care fiecare piesă se potrivește în tabloul general, completându-l și dându-i viață. Fie că ești pasionat de misterele Africii, de ocultism, supranatural, spiritualitate, monștri (din noi sau din afara noastră), de religie, știință sau simbolistică, vei găsi aici câte ceva din fiecare și din toate laolaltă. Trebuie numai să-ți faci curaj și să vizitezi destinațiile stranii pe care autorul ți le propune cu generozitatea unui vrăjitor care se ține de șotii.” – citat din Prefața scrisă de Andreea Sterea, editor-șef Crux Publishing.

De ce am început cu acest citat? Pe lângă faptul că descrie perfect ceea ce vei găsi în acest volum (pe care-l poți achiziționa de aici) am pornit la drum să citesc această carte având în minte impresia (nu prea bună) de la lectura de acum câțiva ani din cadrul Cenaclului Prospect Art organizat de SRSFF. La vremea respectivă fragmentul citit de George dintr-unul din volumele seriei „Regele Lupilor” mi-a dat de înțeles că ideea era bună, exista material cu care se putea lucra, dar cartea avea nevoie de un editor bun.

Acum, cunoscând-o pe Andreea de ceva vreme și cunoscând furcile caudine prin care-și trece autorii (textele lor) înainte de publicare, mi-a venit inima la loc și am purces la drum.

Volumul este împărțit în 4 părți: iezme, fiare, otrăvuri și lumi. Cu fiecare secțiune în parte te simți de parcă ai face înconjurul lumii. Plecăm de la povestirea care dă titlul volumui, ”Arlequine” și primul impact a fost că am căutat un cuvânt în dicționar. Puteți să râdeți de mine cât vreți, dar habar nu aveam de existența cuvântului „meserătate” în limba română (nu știu franceză, la școală am învățat engleză și rusă).

Prima povestire, prima întorsătură de condei, găsită la final: „O nouă carte începea să prindă contur” și tu ai terminat de citit abia primul text al volumului.

Textele prezente sunt pe atât de diferite pe cât sunt de compacte. Te poartă în lumi și epoci diferite, dar nu sunt ca alte povestiri, având o temă comună și puse laolaltă. Citind acest volum m-am simțit ca și cum stăteam iarna la gura sobei, sau seara și moșul începea să ne spună o poveste. Poate pe unele le veți găsi îndrăznețe, dar nu sunt obraznice, sunt atât cât trebuie ca să te aducă acolo unde vreau autorul să-ți spună ceva.

Nu pot să vorbesc despre fiecare în parte, pentru că am face recenzie foileton și nimeni nu poate scrie și nici citi asemenea întindere.

Însă vă pot spune că acest înconjur al lumii în diverse epoci și perioade vă dă, dacă vreți, pe lângă un parfum local cunoscut de cei care au trăit acele vremuri sau în acele locuri (vezi Bucureștiul comunist) și o lecție de cultură generală.

Mă bucur mult că am intrat în posesia unei astfel de cărți și o voi recomanda oricând, oricui, pentru că nu este nișată, nu se adreseză unui anume public țintă (bine, nu veți citi așa ceva copiilor prea mici, pe post de poveste înainte de culcare) – nu este genul de carte care se adresează numai iubitorilor de thriller, de science fiction, de gotic, etc. Accentele sunt acolo, dar textele sunt scrise pentru toată lumea, adică și pentru cei care n-ar citi în viața lor un dark fantasy sau un science fiction. Iar asta mă bucură din ce în ce mai mult și cred că începem să vorbim despre universalitatea noului val de scriitori români de science fiction care se adresează unui public larg, mai degrabă decât unuia nișat.

Mai multe opinii pe:

Jurnalul unei cititoare

https://assassincg.wordpress.com/2018/08/29/blogosfera-sff-george-cornila-arlequine/

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

 

Blogosfera SF&F: Oameni si zei

Volumul de față este primul din seria „Protectorii”, a părut la editura Tritonic și poate fi comandat de aici.

Este compus din 15 povestiri care se întrepătrund prin intermediul celor 2 personaje principale feminine, care au și rol de „povestitor”, prin ochii cărora cunoaștem lumea în care se desfășoară acțiunea.

1. Prima este „Fantasia”: „Străina căpătase un ascendent asupra mea.” – nu vă spun de câte ori am citit propoziția asta. Am crezut că nu văd bine.

Unde facem cunoștință cu Kayla (Blackmoon), jumătate indiancă (piele roșie) și jumătate nordică și cu Lorena – zeiță. Unde începem să aflăm despre puterea Kaylei (un fel de medium cu ceva puteri paranormale) și despe Lorena, că este nemuritoare.

2. „Visul american”: o frumoasă povestire despre „visul american” propovăduit canadienilor. Chiar hilară (situația) dacă stai să te gândești mai bine. Sau unde mai descoperim un zeu, un karghan. Și unde aflăm că „zeii” sunt de fapt îngeri, iar karghanii sunt demoni. Iar îngerii sunt atlanții. Interesantă optică și întrepătrundere cu marile civilizații dispărute și cu legendele care le învăluie.

„Un memento dureros – a ce fusese, ce putea fi dacă…” – poate un memento a ceea ce fusese, zic și eu.

„să grăbească stolurile de corbi venind la ospăț”

Kyla află încet-încet despre existența „zeilor”, care nu-s nemuritori cum am putea crede, care pot fi uciși, dar care trăiesc vreme de secole și află despre originea și puterile ei.

Lorena ne poartă pe tot parcursul volumul de-a lungul istoriei și ne povestește cum au ajuns „Protectorii” din Highlands (Scoția) pe coastele Canadei și cum au fondat Nova Scotia, dar și despre cum s-au luptat și cum au dispărut vechile civilizații.

Un lucru nu mi-a dat pace pe parcursul acestei cărți: am trăit mereu cu impresia că văd episoade din „Nemuritorul”, serialul cu Adrian Paul. Nemuritorii, „zeii” se simt unii pe alții, se urmăresc, se luptă, se iubesc, fix la fel.

Cartea este una care te prinde repede, este fluidă și are zvâc. Din păcate nu am reușit să empatizez cu nici un personaj, nu sunt destul de „ancorate”, nu le-am putut simți aievea, nu m-am putut transpune în nici unul dintre ele.

Însă volumul este unul pe care-l recomand, măcar pentru lecțiile de istoria civilizațiilor. La final ne sunt anunțate următoarele două volume. Eu una îl voi citi cel puțin pe al doilea. Acum sunt curioasă ce se întâmplă mai departe cu Kayla și cum acceptă noua situație, care nu este pe atât de ușoară pe cât ați putea crede: ce mai, știe că face parte dintre „Protectori” și atât. Nu, nu e doar atât, e mult mai mult și mai complex, dar hei, dacă aș spune totul, care ar mai fi farmecul, nu?

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Oameni și zei, le găsești pe blogurile:

https://assassincg.wordpress.com/?p=17339

https://just-other-things.blogspot.com/2018/03/oameni-si-zeiprotectorii-1-de-rodica.html

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/7/blogosfera-sf-f-oameni-si-zei

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-oameni-si-zei-rodica-bretin/

 

Page 1 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén