NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Categorie: BLOGOSFERA SF&F (Page 2 of 2)

Blogosfera SF & F: Alex Cuc – Colti Lungi

Ei bine, am ajuns la a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”.

Din păcate această carte nu doar că nu este pe gustul meu, dar m-a plictisit teribil. Deși scriitura este fluidă, subiectul nu m-a atras deloc, nu m-a convins, nu m-a făcut să dau pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe. Am citit-o, dar doar pentru că trebuia. Nici măcar nu vreau s-o văd în bibliotecă. (aviz amatorilor: care o vreți, strigați)

Citind si sesizând o grămadă de greșeli, de genul celor care se fac atunci când cartea este tradusă din limba engleză (exemplu: Luați casa! – Cease that house! – unde să o ia? în spate ca melcul?) și ajungând și eu pe pagina editurii All, cea care a publicat-o și de unde o puteți cumpăra, am citit un comentariu foarte interesant, de la un domn care a spus că a recitit cartea și în varianta în limba română, așa că îmi explic acum de unde vin toate acele inversiuni de frază și alegeri nefericite de cuvinte.

Și că tot veni vorba despre pagina editurii All, acolo puteți găsi și un fragment, primele 20 de pagini din carte pe care le puteți citi înainte să o cumpărați: http://www.all.ro/assets/books_files/2016/11/09/colti_lungi-20pp.pdf.

Și că tot eram la partea de început, încadrarea ca roman fantasy mi se pare cel puțin hilară. Eu știu că tot ce gândește mintea umană se numește fantezie, dar de aici și până la roman fantasy avem cale lungă de bătut. După părerea mea este un realism cu elemente magice. Încă un lucru și cu asta termin: dacă citiți coperta a patra e ca și cum ați fi citit cartea. Niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva, ba din contră, citind ultima copertă și chiar finalul, întotdeauna am fost incitată să văd cum s-au desfășurat lucrurile până acolo.

Din câte am găsit eu până acum, numele triburilor sunt inventate, în afară de Kayapo. Quechua se numesc toți băștinașii descendenți din vechiile populații inca, maya. Kurupuri este un nume de sorginte hindusă. Expresiile de genul: „Nu ne plac maimuțele pe-aici! Ia urcă înapoi în copac, de unde-ai venit!” sunt ofense aduse populației de culoare neagră, nu indienilor. Sendero înseamnă cale, nu șarpe, kuyamara este un arbore și un trib din sud-estul Australiei, Karago este un nume de origine kenyană, nu înseamnă Colți – Lungi. Însăși masca minune arată de origine africană, nu indiană.

Nu caut nod în papură și scriitorul are dreptul să facă ce vrea în textul lui, dar așa o amestecătură de pe tot globul pe care s-o plasezi într-un Amazon cu legende despre căpetenii de trib nemuritoare și un botanist francez rătăcit, de asemenea nemuritor mi se pare aiurea și fără rost. Cum fără rost este partea din capitolul 16 în care ni se poveștește despre copilăria Grădinarului și cum a ajuns el în junglă. Lucru care n-are absolut nici o importanță pentru acțiunea din carte.

Toată povestea este despre lupta indienilor amazonieni cu omul alb, cel rău, care taie pădurea și care n-are respect pentru natură.Un subiect deloc nou și absolut tratat ca o cizmă. Știu de la lansarea cărții (cu mare tam-tam la Gaudeamus) că autorul, Alex Cuc, a crescut în Africa și că ar fi vrut ca această carte să tragă un semnal de alarmă pentru distrugerea naturii de către om. Nu i-a reușit deloc și cred că mi-ar fi plăcut mai mult povestea dacă ar fi fost plasată în Africa, teritoriu pe care-l cunoaște atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al oamenilor, tradițiilor și obiceiurilor. Acest amalgam care a ieșit este neconvingător și degeaba. E ca aia cu două bucătărese strică ciorba sau copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat.

Cine a citit cărți de genul: „Colț – Alb” (Jack London), „Winnetou” (Karl May), „Ultimul Mohican” ( James Fenimore Cooper) este pe deplin familiarizat cu lupta dintre populațiile băștinșe și omul alb, cuceritor, dar lipsit de respect pentru natură și tradiții. Cine a citit „800 de leghe pe Amazon” (Jules Verne) este familiarizat cu jungla amazoniană și cu oamenii locurilor, cine a citit „Ne vom întoarce în Muribecca” are parte de o descriere atât a oamenilor care trăiesc în junglă, cât și a celor din orașele limitrofe. Poate toate aceste cărți enumerate au făcut ca romanul lui Alex nu doar să nu mă impresioneze, dar să nu-mi placă. Pentru că nu a avut sare și piper, nu a avut acel je ne sais quoi care să mă atragă.

Pentru mine a fost o totală pierdere de timp și cel puțin în ultimii ani nu mi-a fost dat să citesc așa ceva.

Singura recomandare pe care o pot face este ca autorul să scrie despre lucruri pe care le cunoaște foarte bine. Chiar dacă intenția lui a fost bună și chiar onorabilă, rezultatul lasă de dorit foarte mult. Plus că are nevoie mare de o a doua ediție din care să dispară repetițiile (cele făcute aiurea, nu cele ale textului) și formulările ambigue de genul „De obicei, liderul oricărei haite, cete sau turme era cea mai mare și mai puternică dintre fiare, animalul care le făcuse pe toate celelalte, prin supunere, să tremure de frică.” Cum adică le făcuse prin supunere să tremure de frică????

„Până să decidă să-și facă drum în susul râului, triburile erau deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.” Triburile erau la picior? La piciorul cui? Poate războincii o luaseră deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.

Pentru alte păreri, vizitați și blogurile colegilor:

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/201

https://fansf.wordpress.com/?p=9851

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=3707

https://cumintealasf.wordpress.com/2017/01/11/colti-lungi-alex-cuc/

https://assassincg.wordpress.com/2017/01/11/blogosfera-sff-alex-cuc-colti-lungi-uniunea-triburilor/

7/01/blogosfera-sf-f-colti-lungi.html

Blogosfera SF&F: Milos Dumbraci – Hotul de moarte

Pentru prima ediție a recenziilor Blogosferei SF&F îl are de „disecat” pe proaspăt debutantul Miloș Dumbraci.

Având în vedere că Miloș a avut povestiri publicate în reviste online și pe hârtie, precum: Gazeta SF, Helion, Nautilus, Fanstastica, Știință și Tehnică nu cred că editura Millenium și-a asumat vreun risc publicându-i volumul de debut.

Miloș a debutat cu un volum de povestiri, din categoria military fiction, dar un military fiction cum eu până la el nu am mai citit. Apanajul lui Miloș și ceea ce-l caracterizează, dar îl și definește ca autor și îl deosebește de ceilalți scriitori români este capacitatea de a integra mai multe subgenuri într-unul singur. Scrierea este fluidă, povestea curge liniștită, fără poticneli și doar treci subtil dintr-un registru în altul, dar acest alt registru nu doar că îi dă povestirii un twist la care nu te-ai fi așteptat, însă îți deschide o altă perspectivă, o altă modalitate de a vedea lumea. Liantul acestor povești este capacitatea omului de a face diferența între umanitate și orice altceva, dorința omului de a rămâne om, chiar dacă asta implică sacrificiul suprem din partea personajului principal.

Prima dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în acest volum este și cea care a dat titlul: „Hoțul de moarte”, care nu este altceva decât un cyberpunk în genul „Hoțul cuantic” al lui Rajaniemi, însă în povestirea lui Miloș nu furăm timp, ci suflete. Într-o lume postapocaliptică, oamenii sunt foarte puțini și au contruit copii pe care le dotează cu amintiri și memorie, astfel încât omul devine nemuritor prin transferul minții sale într-un corp de android. Bătălia finală este un fel de lupta cu marele boss în Mortal Kombat în decorul Matrix.

„Anchetă pe Terra .322” este un military fiction clasic care-mi aduce aminte de Scalzi cu seria „Războiul Bătrânilor”. Lumea de această dată este condusă de două AI-uri: Mama și Tata. Oameni nu mai există (oare?), Tata a considerat că oamenii neîmbunătățiți tehnologic, care se îmbolnăvesc, mor, cărora le ia foarte mult să se dezvolte, nu sunt destul de eficienți pentru lumea pe care o construiau cele două inteligențe artificiale, așa că i-a exterminat și așa am ajuns să avem doi într-unul: oamenii Tatălui, care sunt războinici și cuceresc noi planete pentru ca apoi să vină oamenii Mamei, care sunt terraformatori și care colonizează planetele cucerite de Tata. Și ați spune că lumea a devenit perfectă, nu?

A treia povestire, intitulată ”Minți de diamant” este un cyberpunk politic. Aici am găsit câteva cuvinte care-mi vor rămâne întipărite în memorie asociate cu Miloș Dumbraci pentru foarte multă vreme de acum încolo: „… unde se exploata materialul cel mai banal și ieftin de pe Sweldamt, diamantul”. Citind acest text am avut tot timpul impresia că absolut fiecare denumire de planetă are un înțeles ascuns: Sweldamt = planeta un fel de groapă de gunoi furnicar, Verenigda – m-a dus cu gândul la Venera, sau planeta pe care îți dorești să ajungi (ca o venerație) și pe care la final o regăsim denumită Veg = vegetal, început nou.

„Suflet de arțar” este un text tare drag mie. Rușii se luptă cu nemții în Siberia. Nemții cuceresc satele, iar rușii sunt nevoiți să le ocolească prin pădure, însă în armata rusă este și un șaman siberian, obligat să participe la război, la fel ca toate celelalte națiuni care fac parte din URSS. Dacă în toate scrierile anglo-saxone (americane) avem de-a face cu lupte de cucerire a teritoriilor de către noii veniți de la populațiile găsite acolo (vezi cowboii și nativii americani), aici avem de-a face cu oameni luați cu arcanul în armata URSS să lupte într-un război care nu-i al lor, care nu-i afectează decât pe termen scurt prin faptul că femeile, copiii și bătrânii au rămas acasă și nu mai au călăuza spirituală cu ei. Grija și datoria față de trib primează și astfel șamanul nostru găsește o cale prin care să se întoarcă la ai săi și să-i protejeze până în ziua în care vor putea avea un nou șaman.

A doua povestire consecutivă cu și despre șamani, intitulată „Șamanul și kurganul” pune față în față doi șamani diferiți, unul de lemn și altul de pământ, dar mai este o deosebire: unul este mort, celălalt viu. Un text interesant despre puterile de dincolo de moartea corpului fizic.

Povestirea „Cal mecanic la rege, șah” face parte din universul „Luizienii”, o narațiune steampunk despre lumea la curtea Regelui – Soare văzută altfel. Lumea este mai bine descrisă în nuvela „Luizienii”, aici ni se povestește despre tentativa de revoluție împotriva Regelui Soare și pedeapsa primită pentru că te-ai răzvrătit împotriva conducătorului.

”Jack și moartea Ankylozaurului” – am citit titlul de câteva ori, să mă asigur că citesc corect. Dinozauri, salturi în timp, arme biologice. Dar dacă ai fi vinovat de cele mai mari catastrofe care s-au petrecut în istoria omenirii? Mai mult decât o istorie alternativă, această povestire ne poartă în timp de la 2031 până spre anul 0.

„Pieile de fier”: oare cum este să vânezi zei? e clar că este deosebit, deci ai nevoie de o altfel de armată și avem un fantasy care ne descrie niște armuri nemaiîntâlnite până acum. Și totuși, cât te sacrifici și pentru cine, mai ales? Interesant punct de vedere despre oameni și divinitate.

Următoarea povestire, „ZMB” descrie o lume post-apocaliptică în care întâlnim o bizară combinație între o Rusie comunistă ortodoxă și Inchizitorii care au sarcina de a elimina devianții de la Canon, pe când KGB este poliție. Însă oare știm totul despre religie și Mesia?

„Molokan” – o poveste despre „comorile” Siberiei și mai ales despre ce s-ar putea afla acolo: oare există și alte specii inteligente pe Planeta Albastră în afara oamenilor sau aceste specii sunt de sorginte extraterestră?

„Dincolo bezna” – uite că avem și un horror între atâtea military fiction. Și în că un horror de bună calitate, care- mi amintește de povestirile scrise de H. P. Lovecraft. Și dacă monstrul ce pândește în întuneric ești chiar tu?

„Poveste amară de foc și pară” este un fantasy clasic, adică o poveste frumoasă cu și despre dragoni, despre nemurire și despre cum au apărut florile, zăpada, etc.

Penultima povestire, „Expresul de Alabama” revine la stilul science fiction, la lumea post-apocaliptică invadată de o altă specie care amenință viitorul omenirii. Pe undeva îmi aduce aminte de „The Stand” (Apocalipsa) scrisă de Stephen King, doar că nu este într-o cheie horror, ci în una pur SF.

Ultimul text, cel care încheie acest volum, „Triții de pe Jawdah” este, după cum se spune și în descriere o povestire în cel mai clasic stil SF, „old school”, în care urmărim cum un grup de exploratori spațiali ajunge pe o planetă nou descoperită și încearcă  să ia contact cu populația care locuiește acolo. De aici până la Legile lui Moise când a coborât de pe Munte nu este decât un pas descris cu măiestrie într-o eternă poveste despre omul nou și omul vechi.

Una peste alta este un volum cu povestiri din arii diverse, cu lumi care mai de care mai diferită și care funcționează după propriile reguli / legi. Mă bucur mult că acest proiect a început cu Miloș.

O fărâmă din fiecare povestire mi-a rămas în suflet la terminarea acestei cărți. Aștept cu nerăbdare următoarea carte scrisă de autorul vâlcean.

Până atunci, puteți citi și părerile celorlalți aici: Jurnalul unei cititoare, Assasin CG, Cu mintea la …SF, FanSF.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

 

 

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén