NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Uncategorized

Dark Bombastic Evening – Alba Iulia

Ca în fiecare a treia săptămână din august din ultimii câțiva ani, mi-am luat hainele în rucsac și m-am urcat în autocarul care m-a dus (pentru a câta oară) în Alba-Iulia, la festivalul altfel Dark Bombastic Evening, cea de-a șaptea ediție, organizat de societatea Kogaionon.

Un altfel de festival, pentru că promovează muzica rock underground, în toate formele și aspectele ei, pentru că promovează bunul simț și respectul reciproc, pentru că este singurul festival din România la care paznicii sunt doar de decor, să fie acolo în caz de ceva, dar la care nu am văzut vreodată să fie nevoie de intervenția lor pentru o chestie cu adevărat serioasă.

Anul acesta am beneficiat de un tratament preferențial, având ca ghid turistic pe nimeni altul decât scriitorul localnic, Lucian Dragoș Bogdan. Ce a ieșit din excursie? Prieteni, voie bună și o vizitare a cetății Alba Carolina mai în profunzime, altfel decât până acum, altfel decât o fac turiștii de obicei.

Am avut parte de o expoziție de pictură a cunoscutului artist Costin Chioreanu, precum și de o expoziție de fotografie, a nu mai puținului cunoscut și apreciat Miluță Flueraș.

Trupe? Destule….

http://www.darkbombasticevening.com/en/lineup

Impresii? Sylvaine (cu care m-am întâlnit parțial și în vară, la KrunaVod) mi-au plăcut foarte mult, românii de la Fjord (dacă nu știi că-s români, nici nu-ți dai seama), Vemod mi-au lăsat creat o impresie bună. Mult prea așteptații și lăudații polonezi, Batushka, m-au enervat la culme. Le-a luat 90 de minute să facă soundcheck și au cântat mai puțin de 60 de minute.

Hamferd, o altă trupă care mi-a plăcut foarte mult, despre In The Woods, nu mai pomenesc, pentru că pe ei m-am dus să-i văd.

Una peste alta, atmosfera de la DBE este una boemă, de conviețuire pașnică între artiști și audiență. E ceva așa, flower-power, unde poți cunoaște și vorbi cu oricine vrei, unde nimeni nu are nasul mai sus decât altul.

Evident că nu am putut pleca fără să-mi cumpăr tricoul festivalului, pe care-l port mândră pe aici, prin capitală, pe la serviciu și pe unde mai pot (sau pe unde se nimerește).

Poze:

https://andreeaw.sunphoto.ro/DBE_2016

Schimbarea de gardă în Cetatea Alba Carolina:

 

 

 

 

Două Orfeline – de Adolphe D`Ennery

Toată viața am auzit de la tata expresia „cele două orfeline” și niciodată n-am reușit să o înțeleg, asta până în momentul în care, mergând spre casă, am zărit în tonomatul cu cărți „Două Orfeline” și am cumpărat-o cu „fabuloasa” sumă de 5 lei. Mă gândeam că chiar dacă nu-mi va plăcea, măcar voi fi înțeles despre ce vorbea tata pe când eram copil. Și cred că au fost cam cei mai bine cheltuiți 5 lei din viața mea.

Cartea nu este senzațională, extraordinară, nemaipomenită, nemaiîntâlnită, nemaivăzută și nemaiauzită, dar mi-a făcut o mare plăcere s-o citesc, pentru că mi-a adus aminte de copilăria în care citeam cu precădere cărți de capă și spadă (Dumas, Feval, Zevaco). Aici găsim mai multă capă decât spadă, dar niciodată nu e prea târziu să redevenim copii, fie și pentru câteva ceasuri, cât citim o carte. A nu se înțelege că acest volum este o poveste pentru cei mici, nicidecum.

Povestea începe prin a ne înfățișa împrejurările în care au venit pe lume cele două personaje principale, Henrieta și Luiza. Henrieta este fiica unor oameni sărmani care își duc traiul de pe o zi pe alta într-una din mahalale Parisului. Soțul, Michel, deznădăjduit că a rămas fără loc de muncă și că vânduseră tot ce aveau prin cămăruță ca să-și poată întreține familia, hotărî să-și abandoneze copila pe scările catedralei Notre Dame. Ajuns însă la fața locului, găsi o a doua fetiță abandonată și neputând să le părăsească, le luă pe amândouă și se întoarse acasă la soția îngrijorată. A doua zi se mută în satul natal, Evreux împreună cu soția, Tereza și cele două fetițe.

După ani de zile, fetele rămân singure pe lume și decid să meargă la familia Martin, care locuia în Paris, singura cunoștință pe care se puteau baza. Însă pe drum îl întâlnesc pe tânărul marchiz de Presles, cunoscut în lumea mondenă ca unul căruia îi place să petreacă întruna și care nu avea o reputație tocmai bună.

Marchizul se îndrăgostește de Henrieta și pune la cale răpirea fetei, odată ce diligența cu care călătoreau cele două surori va ajunge la Paris. Henrieta răpită, o lasă pe biata Luiza singură, în piața Point Neuf. Singura problemă era ca Luiza orbise de puțină vreme și avea nevoie permanentă de îngrijire. Din cauza faptului că nu putea să mai vadă, Luiza a încăput pe mâinile cerșetoarei Frochard, care a încercat să pofite de fată, însă fiul cel mic al cerșetoarei, Pierre, se va îndrăgosti de Luiza și va face totul ca să o scape de mama și de fratele lui mai mare, Jaques.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri principale și unul secundar:

  • primul plan principal este cel în care Henrieta, scăpată de cavalerul de Vaudrey din casa marchizului de Presles, o caută pe Luiza. Și, deși cavalerul de Vaudrey se îndrăgostește de Henrieta, o prezintă familiei sale și dorește să se căsătorească cu orfana, aceasta renunță la dragoste pentru a-și îngriji sora.
  • al doilea plan principal este cel în care Luiza cea oarbă acceptă să colinde străzile Parisului alături de cerșetoarea Frochard, pentru a o găsi pe Henrieta.
  • primul plan secundar este viața Dianei de de Vaudrey, nimeni alta decât mătușa cavalerului de Vaudrey, căsătorită cu contele de Linieres, care devine șeful poliției Parisului și care ia măsuri de eradicare a hoției și cerșetoriei pe străzile orașului luminii.

Printr-un concurs de împrejurări, Diana de Linieres își va întâlni fiica, Luiza, care va fi operată de cataractă și vindecată de prietenul apropiat al mamei sale, doctorul Herbert. Doctorul îl va înfia pe Pierre, după ce mama și fratele acestuia vor pieri și-i va vindeca piciorul bolnav. Luiza va afla că este fiica unei mari doamne și astfel nu mai este orfană, iar Diana se va bucura să o considere și pe Henrieta fiica sa.

Deznodământul este unul predictibil și așteptat: în ciuda tuturor piedicilor, Henrieta se va căsători cu Roger de Vaudrey, va deveni doamnă de onoare la curtea reginei, Luiza se va căsători cu Pierre Herbert, care astfel va scăpa de blestemul numelui Frochard, de micile defecte fizice rezultate în urma bătăilor primite de la fratele său, Jaques, Diana de Linieres își va fi recăpătat fiica legitimă și o a doua fiică, pe Henrieta, contele de Linieres se va liniști, aflând într-un final motivul pentru care soția lui plânge neconsolată și, mai presus de toate, va lăsa familia pe mâinile capabile ale cavalerului Roger de Vaudrey, cel care a fost primit de către însuși regele Franței, ca un adevărat erou, după ce a condus trupele franceze împotriva soldaților englezi, în războiul de secesiune din America.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén