NANTAN LUPAN

Cărți, concerte și călătorii

Autor: HALONA KEANE Page 1 of 12

Blogosfera SF & F: Razboiul pietrelor

Da, încă sunt vie, respir și mai fac parte din Blogosferă (spre disperarea multora, știu).

După această introducere, să prezentăm volumul de față: “Războiul pietrelor”, primul volum din seria “Mercenarii”. Am scris pe Goodreads că nota mea ar fi jumate de sfert de stea. Purluca a ales să colaboreze cu editura Pavcon. Alegerile autorului nu fac subiectul nici unui comentariu. E dreptul lui să facă ce vrea cu cărțile lui. ÎNSĂ, din păcate, cam tot ce mi-a picat în mână până acum de la editura Pavcon (pe care o respect pentru ceea ce încearcă să facă) duce o lipsa crasă, acută și nelimitată de EDITARE A TEXTULUI.

Până acum cărțile de la Pavcon mi-au demonstrat că autorul are o idee (bună, rea, nu contează) și că se screme literalmente să o transforme într-un roman.

1. Nu pricep de ce neapărat roman. O idee poate fi excelent reprezentată într-o nuvelă sau povestire scurtă și rămane pe retină și prin circumvoluțiunile cititorului până hăt, departe, până își pierde memoria sau moare. Și e bine, zic eu.

2. Nu ințeleg heirupismul (aici e vina dublă, că și autorul dă din coate). Dacă dai cuiva textul să ți-l citească (dar nu mamei, lui nea Gigi de la service-ul auto din colț) și-ți zice că mai ai de lucrat pe el, să-l mai cizelezi, să-l mai aranjezi, păi stai pe el până îl faci frumos de strălucește dimineața ca roua în lumina soarelui.

Și acum vă pupă mama pe frunte și apoi dă cu voi de toți pereții (balcanicii sunt obișnuiți cu d’astea). Povestea în sine nu e rea, execuția e proastă rău.

În primul rând această serie este una fantastică. Și sincer că în zona de fantastică românească, șlefuită bine, poate fi o bijuterie. Că avem nevoie. Vorbim de fantastic de ăla ca la carte, scris exact pe definiție.Numai că n-a fost să fie. Orice explicație e o scuză jalnică.

Avem 2 personaje principale, un om și un broscoi (batracian). Numai că Purluca cred că a baut apă dupa Livia Furia, că aflăm numele personajelor după vreo câteva pagini bune de citit.

Aștia doi (mercenari, de fapt foști militari și prieteni la cataramă) pleacă la vânat de vrăjitoare. Ideea nu e rea deloc. Și nenea broscoiul este ridicat la rang de om (vânător iscusit, cuțitar i-ar zice unii, dar fain și de nădejde). Numai că o zbârcim cu relatări de genul “picioarele din spate”. Păi mai avea picioare și în altă parte? pe lateral sau pe burtă?

Să zic de numele personajelor??? Un mix de pieile roșii cu chineză și cu ce i-a mai trecut lui Purluca prin cap (nu, nu, nu e glonțul ăla așa de mare): Dyomran, Haw-a-Wap, Zece-Ochi-Ageri, Lup-Rece, Xao, etc.

Dar cum vorba lungă sărăcia omului (povești, fantasy, da nenea autorul?), să vă dau exemple:

pag. 7 „Dar unele lucruri, pur și simplu, miros de la o poștă a marghiolii de doi bani.” – limbaj de căprar. După cum se exprimă autorul, unele cuvinte pur și simplu, nu au ce căuta într-un text. Fraza asta nu-și are rostul.

bagseama, când corect este bagseamă

pag. 8 „M-am oprit în loc. Numai ochi și, îndeosebi, numai urechi.” – pe bune?

pag. 9 „Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” Aș putea spune că la fel de inexorabil lucrează și un cuvânt relativ nou introdus în dicționar, un neologism într-un text plin de cuvinte arhaice.

pag. 10 „Lacul mă urmărea din dreapta și făcea o curbă ilogică, tăindu-mi calea, ca mâna unui uriaș ce încerca să mă împingă în direcția potrivită. … În lumina aia cărpănoasă, fața-i apoasă lucea ca o mirază nespălată.” Eu vă întreb sincer de când nu ați mai râs ținându-vă cu mâinile de burtă? Al dreacu lac s-a apucat să se țină după mine (eu vânător, mercenar) și după ce că face picioare (ca să mă urmărească, că altfel nu pricep), face și o curbă ilogică. Cred că lacul a fost copil de circ în tinerețea lui, e contorsionist. Lumina cărpănoasă ( https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83rp%C4%83nos ). Mă abțin de la înjurături, dar considerați că am zis destule. Nu știu cum poate lumina să fie avară sau zgârcită. N-am reușit să-mi dau seama. Aaaaa, dacă ar fi fost să zicem un cer înnorat și o noapte neagră și pe ici, pe colo, printre crengile copacilor răzbăteau câteva raze de lună dăruite cu zgârcenie de astrul nopții, ar fi fost frumos, poetic, romantic, fain. Dar de ce? De ce să fie frumos când poți să râzi cu gura până la urechi încă de la primele pagini. Miraza vă place? Eu era să citesc „mireasă nespălată”. Ce e o „mirază”? https://dexonline.ro/definitie/miraz%C4%83

Următorul citat e fabulos, are o expresie, mă rog, două cuvinte, care m-au urmărit toată cartea cu obsesia unui stalker. Și cărora nu le-am priceput sensul (nu fără lămuriri suplimentare).

pag. 11 „Piatra de glajă descântată o aveam atârnată de gât, pe o nojiță. Am vârât-o sub limbă și m-am scuturat în vreo câteva rânduri din cauza gustului sălciu care mi-a invadat gura.” În viața mea n-am întâlnit atâtea inadvertențe câte sunt în fraza asta. Ce e aia piatră de glajă??? Pentru necunoscători, în Ardeal glaja e sticlă. De exemplu: am cumpărat o glajă de ulei (bere). Cum poate deveni sticla piatră? https://dexonline.ro/definitie/glaj%C4%83 După ce că e sticlă, mai e și descântată (o fi fost Prea Fericitul prin carte, dar nu l-am întâlnit. Cred că în drum spre Sf. Parascheva, a luat un deget al sfintei și a băgat un miracol în volumul ăsta, a transformat sticla în piatră și mai conținea și lichid. Sigur n-o fi fost vreo piatră de pe la rinichi, ceva?) Dacă a putut să vâre sticla sub limbă, bănuiesc că e de dimensiuni ff mici, să zicem ca un pandantiv. Ia uite ce e nojița: https://dexonline.ro/definitie/noji%C8%9B%C4%83 – recunosc că ăsta habar nu aveam ce înseamnă. Da, pot avea un șiret de piele legat la gât și cu un pandantiv pe el, dar eu văd că nojița e numai ptr opinci. Nu cred că personajul avea tendințe sinucigașe. Show dont tell în cea mai proastă exprimare: am vârât-o sub limbă … din cauza gustului sălciu. De unde trag concluzia că ăsta umbla cu apa sfințită după el (v-am zis eu că și-a băgat coada Prea Fericitul). Dar la vrăjitoare te duci ca la vampiri? Cu apa sfințită și țărușul după tine? Nici o mențiune, nicăieri, că individul ar fi avut asupră-i o licoare fermecată. Și de unde o avea? Și cine, ce farmece a făcut?

Încă două, că altfel îi scriu eu cartea și apoi se cheamă că am scris la 4 mâini.

pag. 12 „Piatra de glajă mă ajuta să respir, deși aerul ăla contrafăcut nu era cel mai dulce, curat, ca de pădure.” Eu v-am zis că băiatul are o obsesie cu piatra de glajă. Și acum piatra aia de sticlă îl ajuta să respire. Bănuiesc că de fapt licoarea din ea, de-a băut-o, avea darul să-l ajute să respire sub apă. Precizare, personajele erau pe fundul lacului la vânătoare de vrăjitoare. Cred că a citit autorul despre Salem și a băgat ceva în poveste. Ceva puțin altfel, așa, mai pă șmechereală, dar n-a ieșit cum trebuia. Eu când am citit fraza asta m-am gândit instantaneu la Harry Potter cu algele care i-au făcut o bulă, un borcan în jurul capului, ca să respire sub apă și să-și salveze prietenii. Acum, să ai pretenții ca un aer făcut prin vrajă să aibă miros de pin, deja e exagerat. Că individul din poveste nu părea a fi Pinocchio, care ar fi putut să țină niște „brăduți” (deodorant pentru autoturism) pe nas, să-i miroasă a curat și de pădure. Acum nah, mai dai un vânt, se mai împut algele, pe fundul lacului miroase mai acru așa, nu chiar a conifere.

Amuletele dimprejurul gleznelor mă țineau ca să nu mă ridic la suprafață ca o plută.” Jur că n-am văzut tendințe sinucigașe (îmi plac Suicidal Tendencies) la vânătorul nostru. Mi-l și închipui cu niște pietre de moară legate de picioare. Parcă toate cele sunt împotriva lui: nojița mă duce cu gândul la spânzurat cu șiretul de la pantofi, amuletele astea în jurul gleznelor sunt pietrele care țin cadavrul pe fundul lacului.

Mă opresc. Mă opresc spunând că a fost un chin să citesc acest volum. Că am înjurat la fiecare pagină din cauza cuvintelor folosite.

Sincer, în clipa asta mi se pare că volumul „Cum să fabrici un semizeu” e apogeul carierei scriitoricești a lui Purluca. De la acel volum și până acum mă așteptam să văd o evoluție. O curbă care crește, nu una care te duce sub nivelul mării.

Povestea în sine are potențial, dar pe autor l-a mâncat undeva și i-a trebuit să se scarpine și a băgat o grămadă de cuvinte aiurea în text. Arhaismele sunt folosite în mod greșit, fraze de umplutură, care nu ajută cu nimic textul sunt câte 5 pe pagină (exagerez, dar sunt atât de multe, încât rup ritmul cititului și fac cartea ff greoaie).

Îmi pare rău să văd că a dat-o de gard în halul ăsta. Sper să-și revină.

O concluzie amară este că acum îi înțeleg pe cei ce refuză cu obstinență să citească autori români. Serios. De ce? De ce să dai banii și să pierzi timpul?

P. S.: Așa m-am săturat de cărți proaste, de nu știu cum să povestesc. Am citit cărți proaste în engleză. Autori cvasi-necunoscuți, care se autopromovează și fac tot ce pot, doar-doar s-o auzi și despre ei ceva. Nu există termen de comparație. Cărțile proaste în engleză sunt previzibile și la mintea cocoșului (acțiunea din ele). Dar nu au așa probleme de exprimare. Nimeni nu încearcă să copieze pe Shakespear sau pe Tolkien, până într-atât încât să-și însușească limbajul din acea vreme. Eu tot sper ca românii să se trezească și să înțeleagă că fiecare trebuie să-și găsească vocea proprie cu ajutorul căreia să dea viață poveștilor și personajelor din mintea lor, dar totodată să nu ia ad literam „show, dont tell”, că eu nu pot să văd ceața din capetele lor. Am mai spus-o: moderația e cheia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia (într-o) miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Războiul pietrelor, le găsești pe blogurile:

Jurnalul unei cititoare,

Assasin CG

Cu mintea la… SF

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Leapșa de Paște

Leapșa este preluată de la Jurnalul unei cititoare:


1. Ouă roșii: o carte cu o copertă roșie pe care ai vrea s-o citești în curând. matrioșka

2. Iepurașul de Paște: o carte pe care ai primit-o cadou. n-am mai primit de multă vreme

3. Lumânările aprinse: o carte plină de căldură și de speranță. M.R. Carey – fata cu toate darurile

4. Drob: o carte mare și „grea”, dar care merită. numele trandafirului

5. Familie: O carte pe care ar îndrăgi-o și ai tăi (sau o carte potrivită pentru orice vârstă).

orson scott card

Star Trek – Discovery

Am urmărit ambele sezoane. Dacă mă întreabă cineva dacă-mi place nu știu să-i răspund la întrebare. Mi se pare foarte ancorat în zilele noastre, dar fără bucuria de a descoperi lucruri noi (cel puțin pentru mine, care nu le am cu fizica), civilizații și culturi noi.

Pentru mine Star Trek este și va rămâne Alexandru Mironov captivându-mă cu explicații și cu noutăți științifice înaintea fiecărui episod. Pentru mine Star Trek este explorarea universului, cunoașterea sau contactul cu rase și culturi diferite și simbolul este Picard ”Engage!”

Și atunci ce este Star Trek Discovery? Este o poveste. O poveste adaptată lumii și perioadei în care trăim, în care ne pregătim pentru o tehnologizare masivă, pentru pierderea identității și a unicității noastre individuale și pentru uniformizare.

Asta este ceea ce văd în Vest. Da, acel Vest la care visăm cu toții precum la o Fata Morgana și care nu face nimic altceva decât să ne uniformizeze.

Am stat mult și m-am gândit: De ce Michael Burnham? Iei personajul principal, o femeie de culoare (rasă văzută ca dezavantajată în Europa, discriminată încă în USA, unde, totuși crește ca număr populațional), freză relativ masculinizată (de înțeles până la un punct, flota stelară, armată, deși există alte personaje feminine cu părul lung și feminin) și-i pui un nume masculin. De unde până unde?

Am întâlnit în Anglia femei cu nume masculine. N-am întâlnit niciodată bărbați cu nume feminine. De ce? Nu mă interesează ce face omul acasă la el, e treaba lui, dar DE CE? De ce masculinizăm femeile? Ar putea fi considerată o metodă de protecție împotriva unui eventual atac „Michael, te doresc, ai un nume așa frumos, iubito, vreau să fii a mea” sună destul de improbabil, nu? Dacă ne gândim la masculi, ne gândim la putere, la forță. Să însemne asta că omenirea se pregătește de un nou matriarhat? Poate. Și totuși mi-e milă de ei, de vestici. Cel puțin englezii ăștia nu-și respectă nici trecutul și nici viitorul, iar prezentul este după cum îl suflă vântul.

A mai observat cineva că intro-ul de la „Star Trek Discovery” seamănă al naibii de mult cu „Westworld”? Și nu e ciudat?

Și totuși despre ce este „Star Trek Discovery”? Este vechiul basm al Cenușăresei care va deveni prințesa regatului într-un ambalaj science fiction. De ce este nevoie de asta? Nu știu. Poate generația mai nouă așa poate decodifica informațiile? Poate este o speranță dată celor care se simt inferiori, că de fapt nu sunt, ci contează foarte mult pentru Univers?

Sunt o fire romantică, visătoare și melancolică, așa că-mi doresc ca lucrurile bune să nu se termine niciodată. Din păcate, ca întotdeauna, îmi rămân prietenii cei mai credincioși, cărțile. Pentru că restul, totul, se sfărâmă și se recompune în ceva ce eu nu sunt obișnuită cu și nici nu știu dacă voi reuși să accept. Îmi este foarte greu să accept redefinirea genurilor din masculin și feminin în neutru. Mi se pare o sfidare a Naturii înseși. Eu consider că omenirea evoluează indiferent de părerea și vrerea noastră individuală. Și dacă omenirea în atâtea zeci de mii de ani, încă mai are acel maț numit apendice, înseamnă că încă folosește la ceva. Pe scara evolutivă se știe că lucrurile care nu mai sunt de folos unei specii, se pierd și se vor naște altele, care-i vor fi de folos. Mi se pare că lumea de mâine va fi formată din milioane și miliarde de Michael și Mircea (actrița americană Mircea Monroe, botezată Mircea de către tatăl ei, mare fan al lui Mircea Eliade) și mă întreb dacă mai avem un viitor.

 

 

Blogosfera SF&F: Un strain in Regatul Assert

Încă o carte încântătoare în cadrul Blogosferei. Sunt extrem de fericită când citesc povești frumoase. Și nu, nu am greșit cu nimic, căci volumul de față exact asta este: un basm steampunk.

Încă de la început m-a atras denumirea capitolelor. Exemplu:

Capitolul unu, sau despre întâlnirea lui Sir Arlington Cuttler cu negustorii din Quicho și ce se poate afla la un pahar de vorbă”

Capitolul doi, sau despre cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, ca să le cunoaștem pe Greta, Anelis și Katarina”.

Toate cele 15 capitole au astfel de denumiri și simți încă de la primele cuvinte cum te poartă către o nouă lume sau aventură.

Apoi lumea construită este variată și prinde contur cu fiecare pagină pe care o întorci.

Personajele nu sunt mai prejos și imaginația autorilor (ca și documentarea) este în doze suficiente. Nici măcar nu sunt sigură că anumite nume le-am citit corect.

Aș vrea să spun că (deși asta n-a fost niciodată o problemă în scrierile celor doi autori, nici împreună și nici luați separat) personajele au numele potrivite, sunt credibile din cap până-n picioare: nume, descriere, activități prestate.

Volumul creionează o poveste care este potrivită pentru orice vârstă (DA, poate fi citită copiilor) și ceea ce este diferit față de alte basme, este că de data aceasta asistăm la nașterea ursitoarelor și le urmărim (întrucâtva) viața până la momentul la care ele ajung să-și facă treaba. Orice poveste am citit până acum, în care am întâlnit ursitoare, acestea erau deja femei în toată firea, zâne bune care vin la căpătâiul noului născut cu daruri, care constau în trăsături fizice și/ sau psihice, dar care, de asemenea, ursesc viitorul respectivului copil. A fost neașteptat, dar foarte plăcut să „asist” la nașterea ursitoarelor.

Noutatea acestui basm, sau ceea ce-l diferențiază de cele clasice, este introducerea aparatelor specifice steampunk. O adiție deloc rea, ba chiar devine o nouă măsură în basmul modern. Știm cu toții că în basme oamenii circulă pe jos, pe cai sau în căruțe și trăsuri. Și aici există toate cele amintite, dar, în plus, mai avem: single, double (ce-am mai râs, da, da, ca la hotel), dirijabile, etc.

Ca-n orice poveste avem parte de prinți, regi, regate, război, dar și de magie, ce să mai, un basm în toată regula plus dirijabile. Eu una nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei (citită).

Că tot veni vorba despre citit, cartea o puteți cumpăra de la librării (Eminescu în București), de la editură, de aici și…… tobele…… tadaaaammmm, da, de aici. Așa că o puteți recomanda cu căldură celor ce locuiesc peste graniță. Da, știu, prețul pare cam măricel pe Amazon, dar are transportul inclus și credeți-mă că știu cât costă să trimiți o carte prin poștă pe ruta România – UK. Având în vedere că este pe Amazon.com, poate fi comandată din orice colț al lumii, așa că, să ai transportul inclus, prețul este exact acolo.

Notă generală îi acord 4 out of 5 stars (4 / 5).

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Ne dăm silința să scriem lunar despre un autor român din sfera science fiction, fantasy, horror. Încercăm să vorbim despre volume cât mai recent apărute. Dacă vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars (1 / 5)

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars (2 / 5)

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars (3 / 5)

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars (2 / 5)

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars (4 / 5)

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars (5 / 5)

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars (5 / 5)

Blogosfera SF&F: Singuratatea Singularitatii

Deși jubilam la gândul că voi citi al treilea roman scris de Alexandru Lamba, de data aceasta publicat la Herg Benet, uite că n-a fost să fie roman. Am fost puțin debusolată că e o colecție de povestiri, dar debusolarea a luat sfârșit aici.

Este vina mea, pentru că mi l-am închipuit pe Alex scriind povestiri pentru CPSF și volume colective, dar niciodată publicând un volum de povestiri propriu.

Ceea ce-mi place la Alexandru Lamba este faptul ca orice scrie este cumva ancorat în realitatea cotidiană, oricât de SF ar fi textul cu pricina. Textele lui sunt ca o gură de ozon în istoria prezentă a SF-ului românesc.

Când am spus că „cei tineri” nu sunt deloc mai prejos decât cei de dincolo de granițe, n-am greșit cu nimic. Cred cu tărie că dacă acest volum ar fi tradus în engleză și pus în vânzare „afară” nu ar fi mai slab față de autorii consacrați. Eu una l-aș propune la premii, gen Hugo.

Da, știu, nu am spus nimic concret despre volum, dar nu știu ce pot spune ca să nu fie „spoiler”. Temele abordate sunt diferite: teamă, întuneric, credință, o lume dezbinată și dezrădăcinată, războiul de după prăbușirea economică, toate în cel mai pur cadru SF.

Ca un Post Scriptum: mă bucur că „Reculul praștiei” a putut fi încadrată în ceva mai mare. Este singura poveste a volumului pe care am citit-o acum câțiva ani, în CPSF nr. 29, ediție apărută la Nemira și îngrijită de Marian Truță.

Cumpărați cartea de aici, citiți povestirile și nu vă va părea rău, veți putea spune și altora, cu mândrie, că DA, avem scriitori relevanți de SF. Ba încă sunt mai buni decât cei considerați medii la ei. Ai noștri când scriu, o fac nu doar cu mintea, ci și cu sufletul și se vede.

În continuare aștept cel de-al treilea roman, sper ca noua colaborare cu Herg Benet să fie de bun augur și vreau mai mult, ai auzit domnule scriitor?

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Luna viitoare vom scrie despre „Un străin în regatul Assert”, scrisă la 4 mâini de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan.

Planuri, planuri cu toptanul să ne ajungă întreg anul

Iată-ne în prima zi a lui 2019. Ce știm să facem în fiecare prima zi a unui nou an? PLANURI.

Eu vă doresc să reușiți să realizați tot ceea ce vă propuneți (plănuiți) și să fiți sănătoși și frumoși!

Ia mai zâmbiți, măi…. hăăăăiiii!

LA MULȚI ANI!

Aho Aho copii și frați

Sărbători frumoase!

Sărbători frumoase, cu pace și liniște în suflet!

Posted by Imagini de iarnă on Sunday, December 24, 2017

Este ultima zi din 2018. A mai trecut un an. Cu bune și cu rele, că așa-i în viață. Să nu uităm că moneda are întotdeauna două fațete.

Sunt recunoscătoare tuturor celor ce mi-au fost alături în anul ce se sfârșește: vă mulțumesc și vă iubesc, dragilor!

Ce îmi doresc și vă doresc pentru anul ce va veni în câteva ore: sănătate, pace, liniște sufletească, iubire din plin (de oameni, de cărți, de natură, de tot ceea ce ne înconjoară) și să nu uităm că:
„Fericirea nu este ceva gata facut. Ea vine din faptele tale.” Dalai Lama

„Sa nu cauti niciodata sa fii fericit cu „pretul fericirii altuia”. Este urat, inuman.”  Osho

LA MULȚI ANI!

Metalcore britanic la ARTmania Festival 2019: ARCHITECTS este noul nume confirmat

Sibiu, 13 decembrie 2018 – ARCHITECTS, binecunoscuta trupă britanică de metalcore, este noul nume confirmat la ARTmania Festival 2019, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

Grupul a fost fondat în 2004, în Brighton (Marea Britanie), de către gemenii Dan și Tom Searle și are în palmares titlul de „Best British Live Band”, melodiile lor fiind descrise drept „imnuri impresionant și complex meșteșugite” de către cunoscuta publicație britanică The Guardian.

Inițial, proiectul se numea “Counting the Days” și avea un sound  aspru, dominat de o energie haotică și de ritmuri complexe, compozițiile fiind puternic influențate la vremea respectivă de „The Dillinger Escape Plan”. După lansarea primelor două materiale („Nightmares” – albumul de debut, în 2006; „Ruin” în 2007) și „Dead Swans”, un split EP (2008), grupul a semnat cu label-ul Century Media Records, cu care a și produs cel de-al treilea album „Hollow Crown” (2009).  

Dacă prin „Here and Now” (2011) au încercat să schimbe direcția înspre post-hardcore melodic, următorul material, „Daybreaker” (2012), a marcat reîntoarcerea la sound-ul cu care s-au făcut remarcați, dar și atingerea echilibrului dintre părțile melodice și cele dure/ aspre care au dominat începuturile ARCHITECTS. „Daybreaker” a reprezentat și momentul în care și-au făcut apariția versurile legate de temele politice serioase prezente pe agenda publică, aflate în contrast cu subiectele amuzante abordate în piesele lor vechi.

ARCHITECTS au la activ și un documentar, „One Hundred Days: The Story of Architects Almost World Tour”, lansat în 2013, anul în care au bătut palma cu Epitaph Records (label american independent condus de Brett Gurewitz, chitaristul trupei optzeciste de punk-rock „Bad Religion”). Sub Epitaph Records, trupa a adus pe piață „Lost Forever // Lost Together” (2014), albumul despre care se spune că le-a obținut faima și aprecierea criticii internaționale de specialitate, propulsându-i printre cele mai apreciate nume de pe scena muzicală mondială.

Anul 2016 a venit cu cel de-al șaptelea album de studio, „All Our Gods Have Abandoned Us”, dar și cu un moment foarte greu pentru trupă – trecerea în neființă a lui Tom Searle (membru fondator și principalul compozitor), după o îndelungată luptă cu cancerul. Cum Dan (fratele geamăn al lui Tom) sublinia, acest moment a reprezentat punctul în care „am început să mă întreb «ce a mai rămas pentru mine, pentru noi?»”, un moment în care „noi, care suntem în primul rând un grup de prieteni, trebuia să găsim ceva”, așa cum bine completa vocalul Sam Carter.

Iar soluția a fost găsită, după cum povestește Dan Searle: „aveam două opțiuni: să credem că lumea în care trăim este un loc oribil și să lăsăm lucrurile să ne înfrângă sau să lăsăm tot ceea ce ni se întâmplă, indiferent dacă e bun sau rău, să ne inspire să trăim viața pe care Tom și-ar fi dorit să o avem. Și am ales să mergem pe cea de-a doua variantă”.     

Rezultatul acestei alegeri grele poate fi auzit pe „Holy Hell”, primul album lansat după dispariția lui Tom Searle. Acest material e considerat de membrii ARCHTECTS drept o mare responsabilitate pentru că, potrivit lui Dan: „Ne-a fost teamă ca oamenii să nu desprindă un mesaj greșit din piesele de pe noul album. Pentru a preveni asta, am încercat să lăsăm o urmă de lumină care să fie zărită la capătul tunelului de toți cei care trec sau au trecut, ca și noi, prin experiențe grele”. „Holy Hell” este cel de-al optulea album al formației și a fost lansat în noiembrie, acest an, simultan cu debutul celei mai noi piese „Hereafter”, al cărei videoclip poate fi văzut la începutul acestui articol.

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Architects (UK) vor urca alături de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Alcest (Franța), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. În prezent, există mai puțin de 300 de abonamente la preț special de 250 lei/ buc., preț valabil până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 28 decembrie 2018. Următoarea categorie de preț va fi cea de 290 lei/ buc., preț valabil pentru 2.000 de abonamente, până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 1 martie 2019.

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/

# # #

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.   

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.  

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Blackgaze francez la ARTmania Festival 2019: Alcest vine pe scena din Piața Mare a Sibiului

Blackgaze francez la ARTmania Festival 2019: Alcest vine pe scena din Piața Mare a Sibiului

Alcest – Music from another world

 

Sibiu, 6 decembrie 2018 – Alcest va aduce muzica altor lumi pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

 

Înființată în 2000 de Neige (Stéphane Paut), Alcest a început ca un proiect solo de black metal, dar a ajuns să fondeze un nou subgen muzical, numit „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic.

 

Traseul artistic al grupului a început cu EP-ul „Le Secret” (2005), cu „Souvenirs D’Un Autre Monde” (2007), „Écailles De Lune” (2010) și „Les Voyages De L’Ame” (2012), considerate drept piatră de temelie a sound-ului blackgaze (în special „Le Secret”). „Souvenirs d’un Autre Monde“, spre exemplu, a surprins audiența cu un mod de expresie cu totul nou pentru scena metal, original și controversat, generat de îmbinarea sound-ului cold raw black metal cu acorduri melancolice, melodioase, dar și cu elemente clare de shoegaze.

 

În 2014 a urmat „Shelter”, material care a marcat o turnură semnificativă a direcției dinspre metal către un sound care se înscrie mai mult în estetica dream-pop, lucru ce a generat reacții contradictorii printre fanii trupei, dar care a demonstrat abilitatea formației de a merge în zone neexplorate încă și care a deschis porțile către muzicofili prezenți pe alte segmente.

 

Următoarea lansare însă, „Kodama” (2016), reprezintă revenirea trupei la rădăcinile blackgaze, sound pentru care proiectul a devenit cunoscut, de altfel. Materialele incluse aici combină elementele poetice cu abordările întunecate, toate înscrise în efortul duo-ului francez de a experimenta și a găsi maniere de expresie surprinzătoare.

 

Complexitatea acestui album poate fi observată chiar din titlul ales. „Kodama” este un cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză – de „ecou” sau de „copacul vieții” și a fost inspirat de anime-ul „Prinţesa Mononoke” (1997) a regizorului japonez Hayao Miyazaki. Întocmai ca personajul principal al anime-ului, albumul tratează în profunzime ideea de dezrădăcinare, dată de sentimentul de „a nu aparține vreunui loc” și de alternanța sfâșietoare între două lumi contradictorii (reprezentate chiar și de opoziția oraș – natură sau lume fizică – lume spirituală).

 

Se spune că piesele Alcest sunt puternic influențate de lumea viselor și de arsenalul de simboluri și senzații cu care aceasta este populată. Multe dintre compoziții stau sub semnul viselor pe care Neige le avea în copilărie – despre un tărâm imaginar, un fel de „Fairy Land” sau „cealaltă lume”, un loc al sinesteziei, plin de culori, forme și sunete care nu există pe Pământ. Chiar și numele grupului, Alcest, ține cont de lucruri din afara acestei lumi. Cuvântul în sine nu are vreo semnificație anume, dar a fost ales de Neige datorită modului diferit în care acesta sună („Al-sest” – al’sɛst ).

 

Neige (Stéphane Paut), creierul acestui proiect muzical, este unul dintre cei mai activi muzicieni ai underground-ului francez de metal, de-a lungul timpului artistul aducându-și contribuția în trupe precum Peste Noire, Mortifera, Phest sau Amesoeurs, pentru a numi câteva dintre ele.

 

 

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Alcest (Franța) vor urca alături de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

 

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. În prezent, există mai puțin de 500 de abonamente la preț special de 250 lei/ buc., preț valabil până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 28 decembrie 2018. Următoarea categorie de preț va fi cea de 290 lei/ buc., preț valabil pentru 2.000 de abonamente, până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 1 martie 2019.

 

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

 

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/

 

# # #

 

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Page 1 of 12

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén